Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În dimineața învierii

Isus,
prin care-a fost creat
și ceru-ntreg și stropul humii,
trei zile și trei nopți a stat,
din sânul Celui adorat,
în sânul și puterea lumii.
Trei zile și trei nopți năduful
L-a frânt.

Dar, de pe cruce, Duhul
a străbătut adâncul gol,
scoțând toți robii din Șeol
și-nnourând cu ei văzduhul!

Ce pană ar putea descrie
fermecătoarea bucurie
când se văzură toți aceia
ce-au fost iubiți din veșnicie!

Și-n urmă, după noaptea treia
Isus luă cu El spre zori
un stol de îngeri sclipitori
și-un stol de sfinți aleși...
Și-ndată,
dând fiecărui un străjer,
în revărsarea zile, iată,
a coborât cu ei din cer...

Mijea pe dealul Căpățânii,
sub negrul nopții oboroc,
întâia zi a săptămânii.
Zburau hurezi din loc în loc.
Iar la mormânt vegheau păgânii,
proptiți pe scuturi lângă foc.
Și jaru-n joc de vâlvătăi
amesteca pe stânci văpăi.

"Acum..."
vorbi-n văzduh Isus,
"Voi frații Mei, porniți Žnainte,
cu îngerii către morminte!
Și trupul vostru cel răpus,#
chemat din valea de suspine,
Se va-nălța în cer cu Mine.

*

În zbor de taină, nevăzut,
peste văpăile-n răsfrângeri,
intra Isus, urmat de îngeri,
în cripta negrului tribut...
Și-acolo-n strania cămară,
convoiul alb s-a-nfiorat,
când sub cupola funerară
zăriră giulgiul sângerat...
Și-n văd de plângere amară,
tot stolul alb a-ngenunchiat.

"Luați marama de pe față",
vorbi Isus
"dar giulgiu-ntreg,
rămâne fără să-l dezleg.
Și astfel dis-de-dimineață,
venind în grabă, frații Mei,
vor ști că trupu-ntors la viață
nu-i smuls de oameni,
nici de lei.
Și vor putea ca să cunoască,
din taina pânzelor întregi,
că trupu-i scos prin alte legi
decât prin legea pământească..."

Și-atunci pe giulgiu, ca o undă,
S-a așezat Isus domol,
și-n mai puțin de o secundă
rămase-n umbră giulgiul gol.

Iar Regele dumnezeiesc
strigă: "Părinte, mulțumesc!"
Apoi,
strângându-se-n tunică,
vorbi:
"Maria... se ridică...
Și vin surorile cu ea.
Văzând ostașii le-ai fi frică.
Și lespedea le-ai fi prea grea.
Acum, voi îngeri ai Puterii,
c-un deget piatra veți abate.
Iar ca să alungați străjerii,
destul e unul să se-arate".

*

În zori, în falnicu-i palat,
sări din patul său Caiafa,
cu chip livid și tulburat,
golindu-și în potir carafa.
Apoi aprozii și-a strigat:
"Chemați acum în zori soborul -
să ținem un sabat în plus!...
Căci azi sfârșim cu-acel Isus!
În urmă vom chema poporul
și ne vom duce pe Golgota,
acolo unde-nșelătorul,
acel ce S-a crezut Mesia,
Își doarme-n pânze veșnicia!
Și, fiindcă-i ziua învierii...
chemați bătrânii cu podoabe,
încinși cu sfinte filacterii!...

Dar, iată, printre robi șiroabe,
înaintară în palat străjerii.
— Ce-i asta? Ați lăsat mormântul?
Cu glas întretăiat de-un tremur,
ostașii au luat cuvântul:
— A fost un înger... un cutremur...
și piatra a căzut deodată!...
— Ce-ați spus? Vă duc la judecată!
Ostași, voi ați fugit din post!
— Un înger... coborât pe piatră...
un înger lângă noi a fost!
Era ca fulgerul pe cer
când umple de sclipire norul.
— Sunteți nebuni? Când ești străjer,
mai știi ce-i spaima și fiorul?
(Vai... parcă m-a lovit un fier!")
Dar unde e Înșelătorul?
— Ah, domnule, să-ți spun curat:
Înșelătorul... a-nviat!
— A în... vi... at?? Ce vorbă-i asta?
(Ah, blestemații! Ah, nerozii!
Mi se despică-n două țeasta)
Să vie înapoi aprozii!...
... Dar poate-i totuși o greșeală.
Un mort e mort fără-ndoială.
O fi pe-acolo... cine știe?"
— Nu-i nimeni. Peștera-i pustie,
și zace-n miruri pânza goală.
— Veți merge-n lanțuri la galere
Ba nu... mai bine... sst! tăcere!
Ei ucenicii L-au furat...
(Ați înțeles?)
Din neveghere,
ați adormit... puțin... aseară.
Și ei, tâlharii, Îl furară!
— Dar, dregătorul?
— Fiți pe pace!
Vorbind în taină cu stăpânul,
noi fără grijă vă vom face...

Și le-a umplut cu aur sânul.

Ieșise soarele de-o șchioapă.
Deodată-n cale, o bătrână,
mergând cu vasul ei la apă,
văzu doi tineri mână-n mână.
Doi tinerei cu chip frumos,
cu straide nea de și de mărgean!
— Cine sunteți? Din ce liman?
— Noi suntem robi ai lui Cristos,
suntem David și Ionatan.
Și-un nor i-a-nvăluit duios.

Într-o grădină, pe-un pătul,
un om sărman, în ceas de rugă,
ținea în mâna lui un sul.
Și el văzu pe-o buturugă
cum parcă răsări deodată
un chip din zările cerești,
zicând: — Pricepi tu ce citești?
—Nimic. Căci nimeni nu-mi-arată.
Dar tu, stăpâne, cine ești?
— Sunt solul Omului durerii,
Isaia, rob neînsemnat.
Vă dau cuvântul mângâierii:
Isus, Mesia a-nviat!

Trei frați, pe-o margine de vie,
văzură în sclipiri de soare
un om înconjurat de fiare,
zicând: "În pace să vă fie
schimbată orice întristarea!
Eu sunt acel ce-am scris în carte
cum lumea între lei m-a pus.
De vreți să fiți scăpați de moarte,
încredeți-vă în Isus!"

Astfel,
în sfânta lor cetate,
în ziua-ntâi a săptămânii,
pe drum, la marginea fântânii,
sau sub zidiri întunecate,
s-au arătat la o mulțime
de oameni
sfinții din vechime.
Apoi
o slavă nevăzută
deasupra caselor...
un nor
s-a adunat ca un sobor.
Și-un zvon de harvă și lăută,
slipind ca soarele-n polen,
s-au înălțat către Eden...

De-atunci
mulți nori pe cer trecură.
Și sunt pe ceruri nori mereu...
dar între-o zi,
- după Scriptură -
din nevăzutul curcubeu
va coborî un nor de stele.
Și-n nor se va-nălța spre ele,
strigând în strălucita zi,
cu glas de fluviu spumegat,
dar nu: Cristos a înviat!
și nici: Cristos va reveni!
Ci vor striga către zenit
atâta doar:
Iată-L!
A venit!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Și a fost Isus copil...

Și a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Și-n ființa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Și a fost Isus copil,
ca să aibă toți copiii
Tată-n cer.
Și a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe față macii.
Cel mai trist dintre copii.
Și a fost Isus sărac,
ca să aibă toți săracii
bogății.

Și a fost Isus flămând.
Și plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrourați.
Și a fost Isus flămând,
ca să fie toți flămânzii
săturați.

Și a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— și din culmile Iudeii
și-n pustiul arzător —.
Și a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toți mieii
un Păstor.

Și a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăția,
jos, la Iosif și Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea și noi robia
și-nfierea lui Isus...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!

Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieții rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
și mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost și mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înțeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înțeles că Mielul
S-a dat El însuși prins,
dar Și-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Și-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau să iubesc pe frații mei

Vreau iubesc pe frații mei,
cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau doresc tot ceru-n ei,
dar să-i iubesc așa cum sunt.
Vreau iubesc pe frații mei,
Cu care veșnic voi fi sus.
Văzându-L pe Isus în ei,
să-L simt în mine pe Isus.

Vreau deopotrivă adun,
și rodu-ntreg și spicul frânt.
Căci și Isus mă vrea mai bun,
dar mă iubește-așa cum sunt.

Când frații mei au răni ce dor,
să-mi fie brațul mai sfios,
să nu apăs în rana lor,
căci nu eu vindec, ci Cristos.

Noi prin Isus am fost iertați,
ca să iertăm și noi oricui.
Dar dacă nu iubim pe frați
n-avem în noi iertarea Lui.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Biruința

Isus a înviat din morți, biruitor,
din Însăsi viața Lui dând viață tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate și-mpărat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Și toate spun că Cel Crucificat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
așa cum vom trăi și noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept -nvie frunza iar
și florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic și slăvit.
Și sutele de frați cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viața ce mi-a dat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De n-ar fi înviat Cristos

De n-ar fi înviat Cristos,
Zădarnic-ar fi fost credința
Și omul, pururi păcătos,
Îngemănat cu suferința,
Prin lume și-ar fi dus căința,
Necunoscând ce-i biruința
De n-ar fi înviat Cristos.
De n-ar fi înviat Isus,
Zadarnic ar fi fost Cuvântul
Ce pretutindenea s-a spus
Și s-a-mpânzit cu el pământul, —
N-am fi știut ce-i Legământul
Și veșnic ne-ar fi fost mormântul,
De n-ar fi înviat Isus.

Dar Domnul a-nviat din morți
Și-a arătat că învierea
Ce-a sfărâmat închise porți,
E semnul vieții și puterea
Ce-aduce lumii mângâierea
Și darul jertfei: înfierea...
— Cristos a înviat din morți!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep vină
și noaptea
stă treacă

femeile s-au dus
vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
și-al vieții Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
și nu mai este Domnul
un trup
de viață gol

e viu Isus
a înviat
mergeți dar
și spuneți ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucurați-
căci El e cheia
vieții
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea și Viața
și Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
și nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă vină
la cel curat
și pur

aveți credință-n Dumnezeu
și aveți credință-n Mine
căci voi sunteți
poporul Său
trăiți dar viața
așa cum se cuvine


căci picură
lumina dulce
pururea
fii curat
și soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veți vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
și Iudeea
că-n veci Isuse viu și nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai și tu inima nouă
și orișice
ființă
ce-l vrea pe Domnul
prin credință
Hristos a înviat

poezie de (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El domină Universul

A murit Învățătorul sus pe cruce atârnat
Și mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferințelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea țărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viață ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a așezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieții împărat

Iar sabatul înfășoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează și pe lamele de vânt
Se naște o întrebare căci al vieții Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viață împlinind deplin Scriptura
Și acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte și cine l-a osândit
Numai bine în viață când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinși de duhuri rele pe atâți i-a dezlegat
Și-o viață nouă viață sfântă la atâția El le-a dat


Pe cei prinși de atâtea boli crude și înverșunate
Isus i-a scăpat de ele și le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muților le-a dat cuvânt
Pe leproși i-a curățat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală și durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în brațe Domnul Însuși i-a luat
Numai bine orișiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine pește din belșug l-atîți Domnu atunci le-a dat
Și-a făcut doar numai bine pentru atâția din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în dușmani
Și-or veni ca să distrugă țara-ntreagă chiar și neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Și aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator și Domn al vieții
El domnină Universul dar și zorii dimineții
Mâna Lui ne-a plămădit din țărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
trăim în ascultare viața noastră pe pământ
Căci am fost iubiți în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca fim salvați pe veci smulși din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia frații Lui pe veci fim

De ne-ncredem dar în El și doar El ne este țintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Israel și Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
își țeasă a lui mers

Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor

Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crud㠗 răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morții Isus a fost dat

Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală


De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — și-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovați
Noi — întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat

Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit


Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară

Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Și cerșetorul orb, în zdrențe,
de jos, din colb, simți un zvon,
un ritm de pași în largi cadențe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălțau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Și-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Și-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Și inima-ncepu bată.

Simți ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Și orbul a trigat livid:
— Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
— Hei, cerșetor neobrăzat!
Ce strigi așa? Oricât e-amară,
tu poartă-ți crucea cum ți-e dat.
Rămâi în pace sub povară.

Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de rușine,
mai fără teamă ca întâi:
— Ai milă, Doamne, și de mine!

Și S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea treacă? Nicidecum.
Și orbu-aude-un glas pe drum:
— Hai, îndrăznește, căci te cheamă!

— Mă cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
— Hai, nu mai zăbovi. Te-așteaptă.
— Pe mine chiar? Ce, alții nu-s?
Pe Bartimeu? Așa a spus?
Și orbul parcă se deșteaptă.
— Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!

Și ca nebun de bucurie,
se-nalță Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Își scoate haina, o sfâșie
și-o zvârle... zvrr... zdup!... la pământ.

Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Și-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
și voi sădi pom lângă pom...

Așa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-așteaptă fiul lui David!...

Dar ascultați. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
— O, Batimeu, ce vrei să-ți fac?...
— Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ți cer nimic... Numai vederea...

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era șoptit.
Și mii de pași au năvălit
călcând pe haina zdrențuită.

Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu și-a pus
cu-o zdreanță bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*

Și-acum Isus Mesia trece
încet și blând pe strada ta.
Mulțimea iarăși Îl petrece.
Dar tu-L privești crispat și rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei cerești,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerșești.
Și, iată, tu nu știi că ești
sărac și orb, și surd, și gol...

Convoiul totuși se oprește.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă și-ți șoptește:
— Isus te cheamă. Îndrăznește!
Te-așteaptă-n drum. De ce mai stai?

— Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Și nu cer milă nimănui!
— Hai, vino, totuși la Isus!

— Nu vreau de nimeni să ascult.
Voința mea mi-e zeu și țel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
— Hai, vino totuși, vinŽ la El!

Ascultă. Singur tu te minți.
Tu nu ești orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbești și simți.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmți
nu-L poți vedea pe Dumnezeu!

Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simți ce fericire pierzi?
Te-așteaptă DUMNEZEU! Ia seama!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ștergarul

La cina cea de Paște, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a așezat Isus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ții doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Și mielul l-am străpuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Și-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Și brâul și haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Și-anfășurat ștergarul, S-a aplecat ușor
să-Și spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâția ani s-au dus.
Și-acum — a câta oară? — Se-așează iar Isus
-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ți pui tu, Gheorghe, ștergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie și-un ciob!
Nu vrei fii tu, frate, al fraților tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiți de mângâiere,
sunt prunci rămași acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care așteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală și jertfă uneori.
Și nopți de priveghere și iarăși muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ți-e dat,
cât mătura și acul și rufa de spălat,
cât cratița, toporul și roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei și-n gard la vreo bătrână.
stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
-ntorci cu greu bolnavul, rabzi și să mângâi;
să-l scoți apoi la soare și să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ți înfășori ștergarul?
— Chiar eu?... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude același trist răspuns.
Și-atunci, lăsând -I cadă cununa Lui și haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăși taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
și, plin de-atâtea gânduri, ștergarul iar Și-a pus.
Și-așa cum o mlădiță se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă.
Veniți, leproși ai lumii, murdari de-ai ei țărână!
Isus vă spală iarăși cu propria Sa mână!
Veniți, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...

*

Voi, frați, goniți mândria, visările și somnul!
Luați cu drag ștergarul alăturea de Domnul!
Și nu uitați: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ștergarul, acela ia cunună!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arginții

Treizeci de-arginți curați și grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
și-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginți nu-i mult!
Trei ani te smerești, taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aștepți cel mai de soi vânat.
Și... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinți!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginți!
Arginții mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Și pot
cumpăr... via lui Nabot.
Ca Țiba, pot iau șiret
moșia lui Mefiboșet.
Și pot găsi ca Sanbalat,
chiar și prooroci de cumpărat...
Căci am arginți, mi-e brâul plin!
Ia seama, Abel... sunt Cain...
Căci am arginți! Treizeci la rând!
Și alții vor veni curând.

Tu, snop din grâul arnăut,
tu, pârgă, vin să te sărut.
Dar ce văpaie-n zimți se frânge?
Ce mână v-a umplut de sânge?

Nu pot sufăr. Pot mint,
dar nu vreau sânge, vreau argint.
O, iată apă jos în râu.
spăl și iar strâng la brâu.
Ce-i asta? Minte-ași pierde frâul.
De ce s-a înroșit tot râul?
Ce rană s-a deschis în pungă?
Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă!


Ei, preoții, ei cărturarii,
m-au prins în mreajă ca pescarii,
mi-au dat beau din cupe sparte.
Eu am cerut arginți, nu moarte!
M-au înșelat, dar nu mă las.
Pe cine duceți voi de nas?
Bătrâni și preoți, farisei,
luați arginții! Nu-s ai mei.
Eu v-am vândut un sfânt curat.
Voi ce arginți murdari mi-ați dat?
Vreau banii, banii mei, pe drept!
Acesta-i sânge, nu-l accept.
Isus e sfânt. Am fost nebun.
Nu vreau cu Cerul mă pun.

Vai! Iadul... ziua de apoi...
Nu vreau arginții, luați-i voi!
Nu vreau arginți, Isus e sfânt.
Ah! Numai sânge-i pe pământ.
Ce sânge cald... Dar nu-s de vină!
Și via lui Nabot e plină...
Se scaldă-n sânge de profet
moșia lui Mefiboșet...
Și-un viscol de arginți turbat
l-a troienit pe Sanbalat!...
Lasați-mă, voi, ochi de drac.
Fugiți! Eu vreau mor sărac.
Lăsați-mă, voi preț străin!
Vreau fiu Abel, nu Cain.

S-au strâns toți banii-acestei lumi?
Mamona, vrei mă sugrumi?
Dar voi scăpa. Nu cad învins!
Nu sunt cu-n brâu de in încins?...

Un brâu. Un laț. Și-apoi... în gol!
Veniți, voi îngeri din Șeol!
scap de-arginți, trec prin vad...

Ah, iată, plec. Dar plec in Iad!
Și Iadul!... Vai, îmi ies din minți.
Căci Iadul... Iadu-i plin de-arginți!...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A plătit Isus tot prețul

A venit Isus din cer
El Lumina și Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuși El s-a coborât
Fiul slavei—Prinț Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Și cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Și-a suflat în nări suflare
Și omul a devenit
O ființă pe cărare
Cu um mers neobișnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Și amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina și Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om țelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Ființă
Din Tatăl ce s-a născut
Și-n toate e biruință
Tatălui fiind plăcut

Și omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mișcă pe pământ
Și ce e în lung și-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită și-ncercare
Și păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viață să-i doneze

Ființa aceasta ce-i din lut
Din lumină și iubire
Sub povoară a căzut
Morții dat㗠la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat și în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuși Creatorul
Să-și salveze în sfârșit
Omul— ce-i fură fiorul

Și-i fură chiar și iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o ființă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăși viața
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci fața

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Și ființa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Și rănit și plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu finețe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu așa tandrețe

Și cu atâta gingășie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur știe
Și le-a uns și le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Și e Fiul Celui Sfânt

Fericiți au fost acei
Ce au fost de El atinși
Ca oițe și ca miei
Și-n Sine au fost ascunși

Domnul este Dumnezeu
Și e Viața viitoare
Viață la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credință ni se cere
credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm și-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovați și plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovați
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălați

El e prețul mântuirii
Prețul care e de ajuns
Ca viața omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viață nouă primească
Ca în cerul glorios
Și în Rai el să pășască

Căci Isus ne e menirea
Viața noastră și destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viața și stăpânul

N-avem altă fericire
Și n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfățișarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrățișarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaș
În lumina ce străluce
Pentru orișice vrășmaș

Lumea nu l-a cunoscut
Deși El i-a dat ființă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei ființă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deși printre ei veni
Domnul Vieții cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Și oferta și salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce își sfârși
Viața fără de păcat
Și prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Și a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul aibă ieșire

A plătit Isus tot prețul
Omul liber e acum
De taie din el disprețul
Și în viață-și taie drum

Prin credința în Hristos
El fiindu-i singur țel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Și Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeți dar în Mielul Sfânt
Și în jertfa din Calvar
Ca răpți de pe pămât
Să fiți toți prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viața și lumina
Numai El e îndurarea
Ușa Vieții-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Prețul care ni s-a dat
intrăm în veșnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viața nouă pe pământ

Cinste slavă și mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viața s-o primească
aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credință nu prin fapte
Și iubirea de Cel Sfânt
Noi salvați suntem de moarte
Deși nu azi de mormânt

Glorie și Lui Hristos
Și onoare-n veșnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viața-n veșnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învățat

poezie de (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.

Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.

N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Domnul meu!

(Ioan 20,13)

De câte ori citesc la rând Scriptura și-ajung la misterul cel sfânt al învierii,
Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluiește, ca adierea-nmiresmată-a primăverii.
Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere,
Și mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvințel micuț, dar unul dintre-acele
Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un pește căruia i-ai dat
Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat.
Spune Ioan că-n zorii neuitați ai învierii, când întunericul își disputa supremația,
Grăbea cu pași precipitați de spaima nopții, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria.
Colțoase pietre, mici bucăți de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare;
Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare.
Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei spulbere ai beznei reci fiori,
Nici cine să oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori,
Nu s-a găsit nici cin' stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei,
Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălțimile veciei.
Ajunge în sfârșit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este!
Și-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea și lor de veste.
Și după cum în cursa nopții înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare,
N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare.
Cu ochii plânși, cu vorbe-ntretăiate de-adânci sughițuri care-i zguduiau tot corpul,
Le strigă: "Petre, Ioane, L-au luat, pe-Acela care și mort îmi este mie TOTUL!"
Ca trăznetul din nori lovește-această veste pe ucenicii care, fără vreun cuvânt,
Aleargă ca taifunul, căci vrea fiecare să fie cel dintâi ce-ajunge la mormânt.
Ajunși, se pleacă, intră în mormânt și văd. Ce-a spus Maria, da, era adevărat.
Iată fâșiile de pânză și ștergarul. Dar El? Să fie oare-așa grădinarul L-a luat?
Și-apoi cu o nedumerire și mai mare-n ei decât aceea care pân-aici pe drum i-a ros,
Cei doi, mirați de-atâtea taine ne' nțelese, spre casa lor acuma iau agale drum întors.

Maria însă stă și plânge-afară, lângă mormântul Prințului vieții,
Până când noaptea se topi ca ceara-n soare și-o-nvălui aureola dimineții.
Știa, era adevărat tot ce văzuse, și-n mintea ei Isus rămâne încă mort.
Dar vezi, în tainița sfântă a iubirii se află un magnet acolo ca și un resort....
Trec clipele. Și-n jalea ei crescândă privește iar prin gura de mormânt,
Căci pe Isus, chiar mort ea-L prețuiește mai mult ca pe toți viii pe pământ.

La provocarea-aceasta de acuma, Isus nu poate să reziste mai departe,
Ci îi trimite soli ce-i spun că Prințul vieții nu se putea să fie înghițit de moarte.
Aici urmează testul cel mai mare, prin care dragostea cea sfântă a Mariei
Recucerește, după actul învierii, pe scumpul ei, Hristosul, pe Prințul veșniciei.
Priviți acum cât de feeric strălucește această dragoste-a Mariei Magdalina,
Căci nu-Lpe Isus cel mort nici pe toți viii, nici chiar pe îngerii care-i aduc din cer lumina.
Această dragoste atât de neînduplecată, ce nu admite nici un fel de surogat,
L-a copleșit și pe Isus până-ntr-atâta că, biruit, până la urmă și El a cedat.
Când a văzut Isus că nici pe îngeri ea nu-i preferă-n locul Lui, chiar dacă-L știe mort,
I Se-arătă și-i zise: "O, Marie! M-ai biruit! Mă las acuma cunoscut, căci nu mai pot!"

*

Când am citit împrejurare-aceasta în Scriptură, m-am minunat și am rămas pe gânduri dus...
Cum de-i posibil oare ca un om să poată să-L copleșească, biruindu-L, pe Isus?
Dar când privirea mi-a căzut din nou pe Cartea Sfântă, și-am întâlnit cuvântul "meu" din "Domnul meu";
Am prins atunci adâncul înțeles cum poate omul să-L biruie până chiar și pe Dumnezeu.

Interesant aici e că Maria nu plânge că-i luat Domnul Hristos;
Nu-I spune nici Domnul Isus - deși El este, ci-I spune-n chipul cel mai personal și mai frumos:
"E Domnul meu! E și Hristos, și Isus, dar dacă fără El, nici când Îl știu chiar mort, nu pot,
E pentru , fiind și Domnul vieții me1e, EI mi-este suflul vieții, El mi-este pulsul inimii în tot."

O, binecuvântată fii și astăzi tu, Marie, căci focul dragostei venit din cer, prin care
L-ai prețuit pe Domnul tău atunci cu-atâta foc, are-nceput, dar n-are terminare.
Iubirea ta, necunoscută pân-atunci pe Terra, a scânteiat întâia oară din Hristos,
Căci El prin cruce a născut iubirea ce poate-mbrățișa pe cel mai păcătos.
Isuse scump, focar etern al veșnicei iubiri, aprinde-ne și pe noi azi ca pe Maria,
stăm lângă Cuvânt chiar când se pare sec și mort, iar Tu ne-apari departe cât e veșnicia.
Noi azi avem un har mai mare ca Maria, care Te căuta mort în mormânt,
Că-n timp ce ea nu Te mai socotea printre cei vii, noi Te știm viu, însoțitor al nostru pe pământ.
O, lasă-ne, Isuse, -nvățăm și noi că dacă vrem Te cunoaștem înviat și bine,
Nu vom putea decât dacă atunci când Te ascunzi, chiar când pari mort, noi sta-vom totuși lângă Tine.
Și după cum Tu ne-ai iubit când eram morți, ca să ne poți avea în veșnică-nviere,
Noi iubim chipul Tău azi fără să-L vedem, ca să-L putem avea aievea-n veșnicia ce nu piere.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din Cuvântul Tău

Doamne, știu dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, știu dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prima bucurie

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorință
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Și cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...


Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!

Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorință
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Și cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Și chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus și plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâți văzând cum Ființa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit și schingiuit
Purtându-și crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viața pentru noi să-și dea

Slăbit de chin și dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deși se vrea blând și supus

Puterile l-au părăsit
Dar urc㠗 urcă spre Golgota
Să fie Domnul răstignit
De plânge sus chiar însuși bolta

Așa mulțime de popor
Călca ușor pe urma Lui
Mulțimi de preoți și sobor
vadă moartea Domnului

Veneau și mulți din cei pe care
Isus Hristos i-a învățat
Cum alerge pe cărare
Păstrându-și sufletul curat

Veneau femei din Galileea
Ce-n viață ele l-au slujit
Și ucenicii din Iudeea
Din inimă ce l-au iubit

Cu lacrimi grele atâți plângeu
Văzându-l dat chiar la pierzare
Pe Cel pe care îl iubeau
Căci El — le dărui salvare

Veneau femeile la rând
Acele care l-au urmat
Amar plângând amar plângând
Pe Domnul Vieții — Adevărat


Nu mă plângeți voi pe Mine
Isus s-a-ntors și le-a vorbit
Căci iată vremea de acum vine
Să fie statul pedepsit

Atunci de munți se vor ruga
Atâția peste ei să cadă
Căci nu își vor dori viața
Ci doar de chinuri ei să scape

Urca Isus cu crucea-n spate
Urmat de atât de mult popor
Cu încă doi — ce dați la moarte
Au fost de-a lor judecător

Pe la ceasul al treielea Isus
Era pe cruce răstignit
Păcatul nostru l-a răpus
Și prețul nostru l-a plătit

Cu viața Lui plăti păcatul
Prin chinuri groaznice și amare
Pe lume cum n-a fost un altul
Dat la chin și la pierzare

Isus Hristos i-a învățat
Pe oameni numai Adevărul
Și atâți bolnavi a vindecat
Căci omul însuși i-a fost țelul

El orbilor le-a dat vedere
Și muților le-a dat cuvânt
Ieșea din Sine o putere
Ce vindeca sufletul frânt


De ce-a fost Isus condamnat
Când a trăit fără de pată
Căci iată însuși chiar Pilat
A pus oștenii îl bată

Și apoi îl elibereze
Dregătorul iată a vrut
Și nu-n sicriu îl așeze
Poporul tot — cum a cerut

Prin zări albastre acum mă uit
Și-l văd pe Isus prin credință
Apoi m-apropii — și ascult
Pe-a Domnului Isus Ființă

O vai vai — Ierusalime
Dacă tu ai fi cunoscut
Lucrurile ce pace-n tine
Ți-ar fi adus-o-n chip plăcut

Dar astăzi ele sunt ascunse
De ochii tăi să nu le vezi
Când ele ție ți-au fost spuse
N-ai vrut în Mine să te-ncrezi

Dar peste tine vor veni
Zile grele când vrășmașii
De moarte chiar te vor lovi
L-atâți luând din tine pașii

Cu șanțuri vei fi-mpresurat
Și atacat fără cruțare
Căci tu o vai n-ai ascultat
Pe veci să-mi dai a ta cărare


Vei fi una cu pământul
Tu și chiar copiii tăi
Căci ai refuzat Cuvântul
Urmând cărarea celor răi

Și-n tine piatră peste piatră
Să știi că nu va rămânea
Căci n-ai știut când cercetată
A fost să fie ființa ta

Ierusalime Ierusalime
Care omori pe proroci și ucizi
Pe cei trimiși din cer la tine
Căci ochii vieții îi închizi

Iată că ți se lasă casa pustie
Căci nu te-ai vrut sub aripile Mele
Și acum vremea e târzie
Și sunt pe cer puține stele

Pe Domnul — Israel l-a osândit
Evanghelia cum ne arată
Rănit flămând și biciuit
Crucea grea — iată o poartă

Suferințele noastre le-a purtat
Și durerile noastre asupra Lui
Atunic Hristos ni le-a luat
El Fiul Sfânt al cerului

Noi cu toții rătăceam
Ca niște oi fiecare
De viața noastră ne vedeam
Alergând doar la pierzare


Isus a fost între cei răi
Și mormântul Lui cu cel bogat
Dar Tatăl Sfânt printre ai Săi
În cer la Sine l-a luat

Și prin Isus s-a împlinit
Și Psalmul douăzeci și doi
Când El pe cruce răstignit
Muri-n ocară pentru noi

Iată o altă prorocie
Făcută Însăși de Hristos
Ți se las㠗 casa pustie
Ierusalime aici jos

Și două mii de ani aproape
Israel n-a existat
Ci doar fărâme peste ape
Ce-a spus Isus — e adevăr curat

Însă Israel — nici azi nu crede
Cuvântul sfânt de Moise spus
Căci cine-n Isus se încrede
Și Tatălui îi e supus

Viața-n sine el o are
Și e spălat și curățat
Salvat fiind de la pierzare
Căci Domnul a plătit al lui păcat

Isus e Fiul Celui Prea Înalt
Din Psalmul doi cu versul șapte
Și tot ce e în lung și-n lat
Prin El doar — au fost create

Și iată care-i legătura
Dintre Isus și Sfânta Carte
În Psalmul doi acum Scriptura
Ne aduce vești adevărate

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
Pe nemurile — moștenire
Ce i-au fost promise de sub cer
Cuvântul — merge spre-mplinire

Căci iată-n Apocalipsa dar
Nouășpe cu cinșpe ni se spune
De-un toiag de fier și iar
Pe neamuri El le va supune

Meșterul Lui Dumnezeu
Din Proverbe opt cu treizeci
Cu Tatăl — Isus e mereu
În Fața Lui să i te-apleci

Căci și Isaia — Dumnezeu
În nouă cu șase îl numește
Doar El în veci Tatălui Său
Ascultarea-i — dăruiește

Cine e Odrasla din Isai
Și Vlăstar din rădăcină
Pe pământ care un rai
Va aduce la lumină

Lupul când va locui
Împreună chiar cu mielul
Și amândoi vor vețui
Pacea doar fiind însemnul

În Daniel nouă ni se spune
Unsul va fi stârpit
Deci ucis în astă lume
Chiar pe cruce răstignit

Israel — pe Mesia-l așteaptă
Însă El a fost ucis
Căci viața adevărată
Domnul nouă ne-a descris

Și e limpede Scriptura
Israel în plâns amar
Își va adânci făptura
Pentru Cel de pe Calvar

Iată dar acum Cuvântul
Ce ne spune tuturor
Israel îl va vedea pe Domnul
Și-nntr-un plâns necruțător

Va plânge întreaga țară
Pentru Cel ce l-au străpuns
Sus pe Golgota amară
Căci muri — Domnul Isus

Chiar prorocul Zaharia
În doișpe el ne vorbește
Nicidecum de bucuria
Ci de jalea ce lovește

Țara-ntreagă a lui Israel
Străpungându-l pe Mesia
Domnul a ieșit din el
Și-a-nceput apoi urgia

Două mii de ani aproape
Israel prin fundul mării
A pășit pe-a lumii ape
Prin adâncu încercării

Însă el se va întoarce
Și prin plânsul lui amar
Va primi în sânu-i pace
Sus privind înspre Calvar

La Acel ce l-a străpuns
Moartea Lui de zor cerând
Căci acesta e Isus
Fiul Celui Prea Înalt — murind

Pentru întreaga omenire
Domnul Isus a plătit
Omul în nepprihănire
trăiască negreșit

Și Israel prin Hristos
Va primi viața vie
Dintre lei când va fi scos
Să-i cânte în veșnicie

Căci în masă se va-ntoarce
Israel dar la Isus
Și-apoi însuși plin de pace
S-a-nchina Celui de sus

Doar Hristosul a plătit
Omenirii-ntreaga vină
Când pe cruce a murit
El ce-a spus — Eu sunt lumină

Și sunt Ușa și Păstorul
Celor care-n eivor
Calea Viața și Adevărul
Pentru veci — Mântuitor

O veniți acum la ape
Vin și lapte cumpărați
Eu mereu vă sunt aproape
Viața pururi s-o luați

poezie de (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tatăl și Isus

Singura nădejde vie
Numai Tu Isus ne ești
intrăm în veșnicie
Sus în slăvile cerești

Singura cărare sfântă
Numai Tu ne-ai arătat
ajungem sus la nuntă
Cu un suflet nou—curat

Nimeni Doamne n-a-ndrăznit
susțină ca și Tine
ești viața-n Infinit
Și-o poți da la orișicine

Cine ascultă și primește
Sfânta Ta învățătură
Și mereu își curățește
Viața lui și-a lui făptură

Cel ce e nevinovat
De a lumii mari păcate
Și-și vrea sufletul curat
Depărtându-se de moarte

Prin credința ce ne-ai dat
În Ființa Ta Divină
cântăm neîncetat
Trăind numai— în lumină

Tu ești singura Ființă
Ce-ai trăit pe acest pământ
De har plin și de credință
Ne-ai vorbit de Tatăl Sfânt

Și ne-ai spus că ne iubește
Și ne vrea fim ai Lui
Dacă omu-i dăruiește
Inima din pieptul lui
........

Tatăl Sfânt ne-a înțeles
Grava nostră neputință
Și pe Isus l-a trimes
Să ne-mbrace în credință

Astfel dar cine s-ncrede
În Isus Mântuitorul
Viața-n sine nu o pierde
Căci El e Izbăvitorul

Tatăl Sfânt ne dă odihnă
Doar prin jertfa Lui Hristos
Dac-o viață fără vină
Ne luptăm trăim jos

Și spre viața viitoare
Tot mai mult de aici privim
Spre Isus al nostru soare
Din inimă să-l iubim

Tatăl Sfânt ne înțelege
Și ne știe ce sântem
Ne scapă de foc și Lege
Domn pe Isus de-l avem

Astfel dar cu bucurie
El ne dă împărăția
Dacă noi în veșnicie
Trăim sfânt㗠curăția

Cel Prea Înalt ne vrea curați
Fără pat㗠fără vină
De Hristos fim spălați
S-avem parte de odihnă

Tatăl Sfânt doar l-a trimis
Pe Isus ca să ne ia
Să ne ducă-n Paradis
Viață sfântă să ne dea

Și Hristos i-a dat onoare
Celui Sfânt și Prea Înalt
Nimeni cum aici sub soare
Să-i dea nu a acceptat

Nimeni n-avea cunoștință
Pe Tatăl să în cinstească
Ca a Lui Hristos Ființă
Până-n patria cerească

Domnul Isus l-a-nălțat
Pe Tatăl mai sus de toate
Și El l-a glorificat
Și în viață și în moarte


Căci Isus este iubirea
Și tot ce s-a dăruit
El este neprihănirea
Celui care l-a primit

Pe pământul plin de ură
De păcat— nelegiuire
Doart a Lui învățătură
Ne cere neprihănire

O viață în lumină
De Tatăl ascultăm
trăim doar fără vină
Pururi cinste îi dăm

Așa Isus ne-a-nvățat
fim sare și lumină
Celui Sfânt și Prea Înalt
Să-i dăm viața fără vină

La Tatăl nimeni nu poate
vină decât prin Mine
Eu sunt Ușa dinspre moarte
Viață pentru— orișicine

Cine ascultă și păzește
Azi porunca Lui Divină
Pe noi iată ne primește
Căci viața-i o lumină

Eu cu Tatăl vom veni
Și cu el Noi vom cina
Pe veci oaspeți îi vom fi
Și viață îi vom da


Tatăl Sfânt este mai mare
El e singurul stăpân
Ce puterea toată-o are
Veșnic pe orice tărâm

Numai El vremea o știe
Și timpu-i e cunoscut
Din a Lui împărăție
Și din tot ce s-a făcut

El decide— hotărăște
Orice vrea în Univers
Și pe oameni îi primește
După calea ce-au ales

Înaintea Lui se-nchină
Îngerii din ceruri toți
Cel Prea Înalt e o lumină
Ce s-o vezi ca om nu poți

El e punctul principal
Din imensul Infinit
Căci numai dup-a Lui plan
Tot ce este s-a-ntocmit

De la El pornit-au toate
Îngeri stele și pământ
El e dincolo de moarte
Onorat și pururi Sfânt

El a dat miez și viață
Planului de întocmire
A tot ce azi se înalță
Și ne umple de uimire


Oriunde noi ne uităm
Și în cer și pe pământ
O splendoare larg-avem
Din lucrarea Celui Sfânt

Toate sunt doar inovații
Ale Celui Prea Înalt
Și ele-i aduc ovații
Nimănui cum nu s-a dat

Glorie cinste onoare
Tatălui din cerul Sfânt
Pentru apmpla Lui lucrare
Ce-o vedem și pe pământ

Cinste slavă și mărire
Veșnică Celui Prea-Nalt
Îi cântăm cu mulțumire
Fie pururi lăudat

El e singurul ce are
Peste toate stăpânirea
Lumilor nemuritoare
E puterea și iubirea

El pe Isus ni l-a dat
Viață nouă să ne fie
S-avem sufletul curat
intrăm în veșnicie

Tatălui cel Sfânt din cer
Îi aducem toți onoare
Din lumea celor ce pier
Căci e Viață și salvare

poezie de (11 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii și învățătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieții Sfânt Cuvânt

nu știința oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ți place
îți dă viața — veșnicia

a lumii învățătură
uneori monștri crează
căutând altă alură
ea direcția-și gripează

nu știința e menirea
omului de pe pământ
ci sfințenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
și astăzi spre fericire
de trăiești aici Cuvântul
și prin har și prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine și frumos
și nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meșterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El neviață
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalță
trăim fără de vină

în Hristos și pentru El
ferice cine trăiește
căci al vieții sfinte Miel
chiar pe brațe îl primește

doar Hristos astăzi ne cere
fim toți aici curați
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălați


căutați înțelepciunea
care vine azi de sus
și nu fiți precum e lumea
trăiți voia Lui Isus

nu vedeți cum se-mplinește
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău țâșnește
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăție
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să știe
nici nu vrea a Lui lumină

și Hristos este izvorul
de lumină și viață
numai El îți prinde dorul
și spre Tatăl te înalță

voi încredeți-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veșnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea și Viața
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi fața

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine susțină
căci din cer el a venit
și-i viaț㠗 și-i lumină


n-a fost nimeni pe pământ
vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuși era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El știa atât de bine
ce n-avea și avea rost
vorbească despre Sine

și ce îi înfuria
dacă El mărturisește
Domnul toate le știa
tăria — ce-o stăpânește

și El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la dușmani


nu ostașii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
și Cuvântul Celui Sfânt

și nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morții pe Isus

Cel ce soarele-a creat
și atâtea mii de stele
Universu-n lung și-n lat
și planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
și ostașii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce ușor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduți
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulți
cu nădejde la răpire


asta l-a ținut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
și omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credință
dacă crede în Hristos
are-n sine biruință
din pierzare este scos

prețul este infinit
e viața Lui Isus
Mielul Sfânt și răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!