Dumnezeu a creat lumea

La începutul lumii noastre
Nu era cântec, cât de mic,
Nu era cer, nici mări albastre
Nici soare nu era; nimic...
Dar pe când primul strop de fire
Nu exista, nefiind făcut,
Era din veşnicii, IUBIRE,
Isus Cristos, fără-nceput.

În prima zi a săptămânii,
Lumină Domnul a creat.
Şi, izvorând din marea taină,
Ea-i primul dar ce ne-a fost dat.

În ziua-a doua, Dumnezeu
A construit un cer senin;
Sub el oceanul nesfârşit,
Pe el nori albi şi vântul lin.

A treia zi, creind uscatul
Şi mări şi râuri călătoare,
Tot Domnul a umplut natura
De ierburi şi de pomi în floare.

În ziua-a patra, Creatorul
Nu a mai luminat din Sine.
Ci a făcut, sori, lună, stele,
Ca, fără zgomot, să lumine.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată şapte raţe. Prima era şchioapă, a doua era chioară, a treia avea ciocul strâmb, a patra avea o aripă mai lungă decât cealaltă, a cincea era cam jumulită de pene, a şasea n-avea coadă, iar a şaptea era niţel cam surdă. Dar ce-are a face?

începutul de la Povestea celor şapte raţe de Vladimir Colin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieţii rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
şi mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost şi mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înţeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înţeles că Mielul
S-a dat El însuşi prins,
dar Şi-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Şi-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aţi văzut, păstori?

Ce-aţi văzut, păstori,
Sculaţi până-n zori?
Am văzut pe nou născut
Prunc Isus din cer venitul
Fiu Dumnezăiesc

Ce palat era
Unde Domnul sta?
Peşteră săracă rece
Peşteră de dobitoace
Palatul era

Ce avea de-aşternut
Micul nou născut?
Ieslea îi era culcuşul
Fân şi paie aşternutul
Micului Isus

Cine sta cu el,
Domnul mititel?
Sta Maria, maica sfântă,
Sta Iosif cu faţa blândă,
Sta şi se-nchina

Cine îi cânta,
Cine-l preamărea?
Îngerii din cer veniră
Vesele cântări doiniră
Pruncului Isus

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu era tocmai iubire

Eu, care te-am iubit pe tine nu eram tocmai eu
Si nici tu nu erai tocmai cea care m-ai iubit pe mine
Iubirea mea nu era tocmai a mea
Iubirea ta nu era tocmai a ta
Si iubirea noastra nu era tocmai a noastra
Pentru ca prima iubire nu e chiar prima si iubirea ce se implineste o vreme nu e tocmai iubire
Floarea ce ti-am dat-o de ziua ta era de fapt de ziua noastra
A mea si a alteia
Si nu puteai fi impotriva ca fetita noastra sa se numeasca prima iubire
Chiar daca nu era chiar prima, dar avea acelasi nume cu ea
Si cand te-am pierdut am fost trist
Pentru ca am pierdut-o si pe prima si pe cea de-a doua si pe cea de a treia
Si abia la urma de tot te pierdusem pe tine...
Altfel, de ce ma simt acum ca la 16 ani,
Nauc si perforat de singuratate ca de acnee?

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Visam că sunt un fulg de nea
Căzând în infinit de sori
Lumea de azi nici nu era
Erau doar nori.

Măritul soare mult prea mandru
Păzea tot cerul îngheţat
Chiar dacă nu avea putere
Era împărat.

Pe tot cuprinsul era pace
Nici nu se pomenea să mori
Vroiai doar singur liniştit
Prin nori să zbori.

Pluteam uşor pe lângă altji
Sau mai dansam un vals cu vântul
Dar viaţa mea ca fulg de nea
Trecea ca gândul.

poezie de Alin Ojoh (7 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Doar nouri albi pe cerul
Senin întotdeauna,
Şi răsuflarea ierbii,
Şi-n orice noapte, luna.
Şi stelele mai limpezi,
Şi apele mai calme,
Şi Creatorul lumii
Ţinând pământu-n palme.

Chiar polii cei de ghiaţă
Erau fierbinţi şi verzi,
Cu ierburi tropicale
În care să te pierzi.

Oceanele ascunse
Sub fragedul pământ,
Suflau din adâncime
Un abur cald pe vânt.

În dimineţi cristale,
Spre crângul plin de flori,
Se desfăcea lumina
În arcuri de culori.

Sclipeau bogat în munte
Şi-aproape-n orice loc,
Metale preţioase
Şi pietrele de foc.

Şi n-avea răni pământul,
Nici dune călătoare,
Şi nu era, ca astăzi
Nici ploaie nici ninsoare.

Creşteau cât chiparoşii
Ferigile şi jepii,
Coloşii dinozauri
Scoteau din valuri ţepii.

Bizonii, rinocerii
Şi marele mamut,
Sub cerul plin de păsări
Din vremuri ce-au trecut,

Se întâlneau acolo
Pe câmp şi lângâ ape,
Să pască iarbă vie
Şi-apoi să se adape.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul din Univers

Proverbe 8:22-31
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să fiu un soare şi un scut
Lumină să fiu— îndurare

Mai "nainte de-nceput
Eu am fost din veşnicie
Nici pământul când făcut
Nu a fost atunci să fie

Adâncuri— nu existau
Nici izvoarele de apă
Undele nu-şi revărsau
Apa— nefiind creată

Însumi Eu am fost născută
Mai "nainte decât munţii
Când lumina nevăzută
Nu îşi regăsea pierduţii

Mai "nainte de-ntărirea
Munţilor Eu am venit
Căci sunt dragostea— iubirea
Omului neprihănit

Nici pământul nu era
Şi nici cea dintâi fărâmă
Lumea când nu exista
Nici izvoare de lumină

Eu lucrarea cea dintâi
Sunt o iată-n veşnicie
Credincios tu să rămâi
Dragostea ţintă să-ţi fie

Domnul când a întocmit
Cerul— Eu eram de faţă
Norii când i-a pironit
Pe cer să aibe viaţă

Hotar mării când i-a pus
Mai departe să nu treacă
Ci cu valul ei supus
Să rămână-n a ei matcă

Pământului temelii
Domnul când i-a întocmit
Eu eram din veşnicii
Atunci Meşter iscusit

Şi la lucru lângă El
Eu îi eram desfătarea
Îi eram şi scop şi ţel
De a-şi săvârşi lucrarea

Pe-a pământului orbită
Eu jucam neîncetat
În lumina întocmită
Plăcând Celui Prea Înalt

Plăcând Tatălui iubit
Pe Mine ce m-a născut
Ca să fiu în infinit
Tot ce are mai plăcut

Eu sunt Meşterul lucrării
A planului Său măreţ
Şi sunt apa îndurării
Al iertării sfinte preţ

Tatăl— m-a făcut lumină
Eu să fiu pe veci Cuvântul
Ca pe palme să mă ţină
Căci am întocmit pământul

După planul Lui cel sfânt
Am dat viaţă am dat rost
Şi în cer şi pe pământ
C-am rămas în veci la post

Când în planul de-ntocmire
Pe om Însumi l-am văzut
Am simţit a lui iubire
Duhul că mi-a răscolit

Omul— fiinţa aceasta plină
Şi de sensuri şi priviri
Ce se vrea o rădăcină
Plină de închipuiri

Mi-a rămas o ţintă vie
Un liman plin de iubire
Să îl iau în veşnicie
Drept comoară să îmi fie

Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să rămân pe veci un scut
Milă să fiu— îndurare

Un liman al mângăierii
S-aduc viaţa pe pământ
Şi surâsul fericirii
Duhului mereu înfrânt

Tatăl Sfânt doar m-a născut
Eu să fiu în veci Lumina
Adevărul nevăzut
Mersul vieţii-ntodeauna

Slavă dar Lui Dumnezeu
Cinste glorie onoare
Căci mă vreau copilul Său
Să văd viaţa viitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec târziu

ghemul de sfoară
tot mai mic devenea
în palme
linia vieţii mai clară
dar zmeul acela
din foaie velină
era tot ce conta
era tot ce conta.

cu norii de zahăr
voiam să-l hrănesc,
cu vântul să-i cânt
în surdină.
era tot ce conta,
era tot ce conta
dar zmeul n-a vrut să adoarmă.

m-a desprins de pământ,
a strâns sfoara pe ghem
şi-a smuls linia vieţii
din palmă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul privitorului spre cer

Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâţi luminători,
Nici o stea nu vrea s-apună,
Privită fiind de visători.

Sunt şi luceferi zâmbitori
Ce spre orizont s-adună,
Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâţi luminători.

Eram năpădit de reci fiori,
Auzind cum orizontul tună
Şi norii ca vulturi răpitori,
Mantia pe stele pot să pună,

Deşi era noapte cu lună.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război

Era luna, era floare!
Părul mamei cădea lung,
Parcă tot ploua cu soare
Peste trup golaş de prung.
Nu era pământul, luna
Părul mamei răzvrătit
Bătea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai şi sărbătoare
Era globul, era stea!
Printre ierburi şi prin soare
Părul mamei viscolea.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum

Era atât de vară! Doamne, cum era!
Credeam că arde tot... şi chiar ardea.

Ne-a ars, întâi, tot focul din priviri
Şi-a aruncat cenuşa-n întâlniri.

Ne-a spulberat cuvintele-n scântei
Şi ne-a făcut din dor un obicei.

Au ars şi norii-aceia de sub noi.
Mai ştii? Ne înveleau pe amândoi.

Plutesc cenuşile, pierdute-n vânt...
"Precum în cer, aşa şi pe pământ".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru-ndoliat

În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.

În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strânşi,
Era nevoie de seninul,
Cu mări, cu nimfe şi cu mânji.

Era albastrul dinspre dangăt,
Când bate clopotul în cer,
Era accentul trist al mării,
Când marile corăbii pier.

Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Când moare-n temniţă profetul
Şi ceilalţi faptul il ascund.

La nunta de culori a lumii,
Un loc de cinste şi-a făcut
Albastrul lui Sabin Bălaşa,
Iluminat de absolut.

E mult pământ în jurul nostru
Şi e destul pământ în noi,
Simţim pământ în cărămidă,
În ţest, în oale şi-n noroi.

Aşa că resimţeam nevoia
Măcar a unui strop de cer,
Pe un pământ pe care cerul
E-un tragic oaspete stingher.

Şi, uite, se îndoilază
Şi nu mai are crezământ
Puţinul cer al lui Bălaşa
Şi cade pictorul, înfrânt.

Ne-am săturat de-atâta noapte
Şi ni se face dor de zi,
Să-nsămânţăm în noi albastrul,
Spre-a nici nu mai putea muri.

Dar e bolnav şi curcubeul,
Închis într-un spital sordid,
Nuanţele ajung în zdrenţe,
Comutatoarele se-nchid.

Şi-n toată negura murdară,
Ca-ntr-un reînviat pariu,
Ce ochi albaştri are cerul,
Ca semn că Dumnezeu e viu.

Sunt răstigniţi aceiaşi îngeri
Între femeie şi bărbat,
În veac de promiscuitate
Şi de albastru-ndoliat.

poezie celebră de Adrian Păunescu (5 aprilie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!