Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oana Frențescu

Poezia e o substanță...

poezia e o substanță în toate stările de agregare
uneori intru în ținutul ei de piatră
atât de profund
ca într-un somn adânc
alteori îmi vorbește în limba mării
și am gustul sărat
trec prin alb și mă înec în polen de silabe
când iubirea mă-mbată în forme fierbinți
se aude glas de psalmi când trec prin codri verzi
sunt flăcări vii și freamăte-n astral
fragment de poezie e-n creanga de copac
și multe muze apar și apoi dispar pe ape și în vânt
pe aripă de cânt
și-n gol de cuvinte respir poezie
între cer și pământ

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Astral

O ușă se deschide
și trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viață
crește peste iarba topită.

Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleiește aerul cu
zâmbete aruncate în stânga și-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deșarte.
O ardere cu iz de cer
curăță cămașa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de ființe și lucruri
o oarecare așezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub pașii grăbiți
spre astral.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păsări

Cercuri de lumină
umplu spațiul acesta gol
pe care nu-l cuprinde
nimeni

Prin ele trec păsări
ca niște gânduri uitate
Păsările cântă
neauzite de nimeni
un cântec din altă lume
alb și înalt
și dispar într-un copac uriaș
ca un nor
apărut din senin

Prin spațiul acesta gol
vibrează și acum neștiut
o aripă de înger

poezie de din Altcineva (octombrie 2005)
Adăugat de Ioana TricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Cand toate trec si-mbatranesc

O! poezie, pe când toate în lume trec și-mbătrânesc,
Când nu mai sunt nici eu băiatul cu inimă nevinovată,
Când zilele copilăriei sunt o ghirlandă scuturată,
În mine iar te regăsesc,
O! Poezie.
Te regăsesc și tot aceeași: cu tinerețe coronată;
Tot călătoare printre stele, sau din nălțimea înstelată
Tot coborând și printre oameni și rencepând să răscolești,
O! Poezie,
Tu singură nu-mbătrânești.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Surâs, din inima ta

Lasă- să pășesc fântâni
De cer fierbinte
Când trec, cu umărul alb de rădăcini
Și de ploi, spre mare,
Când pipăi silabe de albastru
Și respir țipătul unei sălcii
În care fluturii cad, desculț;
Lasă- să-mi cer iertare
Pentru toate nopțile când n-am plâns
În temple de lut roșu
Și nu mi-am împletit sufletul pietrelor
În păr;
Lasă- să nu-mi aduc aminte
Cum îmi săruți spatele
Arcuit intr-un surâs,
Prin inima ta...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uneori

Uneori,
Îmi uit sufletul
Închis în poezie.
Și ies golită
De sentimente.
Trec prin lume,
Și în loc de oameni văd:
Imagini,
Umbre,
Tăceri.
Lasă-mă poezie să văd
Lumea așa cum este.
Să trăiesc,
Să pot dormi
Când visele m-așteaptă.
Dă-mi te rog poezie
Sufletul inapoi,
Să pot pleca dincolo
În nemurire.
Căci va veni cândva
Vremea Judecății....
Și va întreba
Domnul:
- Ce ai facut cu sufletul?
Nu-I voi putea răspunde:
- L-am uitat, Doamne,
Uneori...
Închis în poezie.

poezie de (23 august 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Țara e în noi

Țara este locul unde dorul devine cântec
și lacrima vers de poezie.
Țara e locul unde soarele e zâmbet
și râsetul divină armonie.

Țara e-n susur de izvoare,
și-n cumpăna de la fântână,
Țara e-n glas de privighetoare,
Țara e limba mea, limba româna.

Țara e-n brazii din munți,
Țara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunți
Țara e-n oamenii ei buni și mari.

Țara e-n fluier de cioban
și-n turmele de oi,
Țara e-n tine și-n mine,
Țara e săpată adânc în noi.

Țara e-n dealuri și văi,
e grădina cea mai minunată,
Țara e-n fete frumoase și-n flăcăi,
Țara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius AlexandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Don Giovanni

trec prin rotund
trec prin pătrat și triunghi
prin cer și prin iad
alergând pe uvertura lui Mozart
luna se așază-n copac
și nediscret bufonul lui Don Giovanni toarnă hohote de râs
într-un pahar cu vin roșu
o fată e strânsă în brațe

iubești pe de rost și timpul și spațiul din tine
judecata din urmă tot crezi că nu vine
devii un instrument pus pe note
intrând în rezonanță cu întreg universul

în liniștea încăperii nimeni nu respiră
doar se plutește dulce și amar
și te admiri din cap și până la unghii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezența ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiți peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoști literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Click-uri

alerg pe taste reci
fără cer și stele

ești chiar aici
cu o parte din bagaje
încorporat în verbe și adjective
cu toată sensibilitatea ta virtuală

în palmele mele încălzite de mouse
continui să crești
pe partea mea goală de cer

din toate risipirile-n van
apar viori ascunse
otravă și dureri

și click-urile fug pe ecran
într-un tangou al timpului pierdut

pe degete se aștern umbre
uneori înghețate
alteori verzi
cicatrizând în palmă
urme de aripi târzii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

E liniște

e prea multă liniște,
prea multe limanuri
și găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
orașu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec ușor dintr-o parte în alta
și dragostea trece mereu prin pereți.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniștea oarbă
ce linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniștea camerei
și ora se închide mai devreme.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incursiune în suflu poetic

e poezie atunci când doi îndrăgostiți
umplu universul cu săruturi tandre
e poezie atunci când fluturi fericiți
dansează cu florile în sublime cadre.

e poezie când marea îmbrățișează țărmul
când arborii se fericesc sub ploaia deasă
când copii învață să păstreze ritmul
armoniilor vieții ce-n suflete se lasă.

e poezie între munți și susur de izvoare
care se strecoară vesel prin propria matcă
e poezie când roua scaldă petale de floare
și ademenește vântul timpul să-l petreacă.

e poezie curată de la lumini stelare
când luna veghetoare peste pământ se-apleacă.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Un gol

În spațiul întins, tot mai departe de mine,
viața înaintează în genunchi, în coate, în degete,
în articulații nevăzute.
Uneori se protestează îndelung și neauzit.
Bisericile adună tot mai multe femei,
iertându-le păcatele din gânduri.
Se moare cu mai multă, sau mai puțină credință.

Mâinile mele rămân lângă mine
așteptând o întâlnire de gradul trei,
într-un univers contorsionat și nemilos.
Intersecțiile neclarificate îmi apasă umerii,
acoperind și dezvelind ferestre.
Pe marginea unei alegeri visele se frământă
cu pământ și cer.
Un gol navighează prin tălpi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poezie, poezie

Poezie, poezie,
Deși sunt femei o mie
Eu îți dau iubirea ție
Ca pe o bijuterie.

Poezie, poezie,
Ești frumoasă și zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!

Poezie, poezie,
Este limpede, se știe
Am face-o mare prostie
Să nu fim soț și soție.

Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubești cu-așa tărie
Ești unit pe veșnicie.

poezie de (29 august 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Desculți prin poezie

Tu umbli desculț prin poezia mea
îi desenezi curcubeie pe toți pereții
și mă astepți la fiecare colț
cu cel mai frumos zâmbet
îmi deschei inima

așterni un pat de iarbă
în mijlocul ei
și ne iubim
până se naște o altă poezie

având gustul
sufletelor noastre...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea să fac, știu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici și vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopții.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viață-n semințe
ouă de păsări pe socluri de piatră
și cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roți
și-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ți-o las vamă
pentru un surâs care topește zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Transparențe

dorințele mele vizează absolutul
nu risc cu tristețea să cad în depresii
iubesc apropierea de pământ de lutul
care se lasă modelat prin progresii.

ating adâncimile vieții cu visul
revelații deschise m-apropie de cer
am gustul frumuseții ce sfidează abisul
idealurile mele lumii le ofer.

flăcări de iubire ard demonia vieții
apropii de sfinți cu sentimente pure
culorile luminii pictează pereții
trec printre obstacole prin lucrurile dure.

dorințele de puritate trec prin ziduri
prin versuri versatile rânduri, rânduri.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți cânt iubirea

Îți cânt iubirea pe-o aripă de vânt,
Pe curcubeul ce se vede-n zare,
Și am s-o cânt cât voi fi pe pământ
Căci e iubire pură-nălțătoare.

Îți cânt iubirea prin jocul fulgilor de nea
Care brodează-n iarnă voal alb, imaculat,
Și printre florile multicolore din grădina mea,
Pe zborul păsărilor ce-n toamnă au plecat.

Îți cânt iubirea printe valurile înspumate
Ce scaldă plaja-ntinsă, netedă și aurie
Sau printre poezii încă neterminate
Ce-așteaptă a iubirii dulce poezie.

Îți cânt iubirea zi și noapte,
Căci m-a vrăjit și nu o pot uita.
Ecoul cântecului ei, ca niște șoapte
Se-ntipărește adânc în mintea mea.

Îți cânt iubirea pe-un nor,
Prin viața încărcată cu povești,
Și îți trimit vibrația în zbor
Spre strălucirea aștrilor cerești.

Și printre stele-ți voi cânta iubirea
Când eu voi fi o mică stea,
Și cât va fi să țină veșnicia
Eu am să-ți cânt mereu iubirea ta.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ora mea

lichide nechemate pătează
imaginea unei plutiri.
aștept isprăvirea cuvintelor încarcerate-n gesturi.
la fiecare plecare răsare durerea
în timona cu simțurile mele seduse
de metamorfoza unei clipe eterne
venite din gol.

prin oraș cad linii ferate,
uneori sparte ca gândul meu orb,
vorbind încet să nu trezească.

ora ta apasă ca o piatră.
trec prin jumătăți diferite
jumătate beznă, jumătate lumină,
descrescând în vechi imagini
ce se destramă-n ora mea de vis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook