Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cumpărătorul de suspine

Convoi de robi mânat cu aroganță
trecea greoi ca un talaz în spume.
Toți fără Dumnezeu și fără nume,
fără popor și fără de speranță.
Dar toți nepăsători și puși pe glume...
Cu suflet orb, lipsit de conștiință,
treceau spre târg cântând refrene stranii.
Și-n amăgirea fără de căință,
un singur chip, o singură ființă
avea suspinul tragicei pierzanii.

Era o sclavă cu un chip de ceară,
cu ochi amari, cu fruntea încrețită.
Din cuibul părintesc ademenită,
nu lanțul îi era acum povară,
ci visul ei din anii de fecioară.

Mergând prin colb, ea se vedea acasă,
se revede în dulce amintire,
lucrând la zestrea sfântă de mireasă,
cu gândul dus în zarea vaporoasă,
spre tainicul, neîntâlnitul mire...

Au fost ani dulci în casa cea bătrână.
Și clipele zburau ca o părere.
Dar într-un ceas de seară, la fântână,
îi apăru un prinț... cu glas de miere...
cu pieptul strălucind de juvaere...
Și ea fugi cu el... ca o păgână.

Apoi... curând, ca sclavă de vânzare,
porni în convoi pe drumuri neîntoarse.
Pe când măicuța ei, cu pleoape arse,
o căuta prin târguri și oboare.
"Fetița mea... neprihănită floare..."

"Vai, ce-am făcut?" șoptea în lacrimi sclava.
"Cum de-am crezut minciuna care-mbată?
Cum n-am simțit în cupa ei otrava?
Dar adevărul? Adevărul unde-i?
Ah, adevărul, Doamne, când se-arată?
O adevărul... e un vis...

Dar iată, oprit în drum un tânăr o privește.
Se uită lung la ochii plânși feciorul.
Suspinul ei îl prinde ca-ntr-un clește.
El face-un semn. Convoiul se oprește.
Din nori de colb se-arată negustorul.

O liniște ca de mormânt se face.
"Ce preț?"întreabă tânărul în șoaptă.
Pe fața lui e-o milă și o pace.
El dă o pungă omului rapace.
Dar omul-șarpe râde și așteaptă.

Cumpărătorul mâna-n brâu și-afundă.
Și pungile răsar fără zăbavă.
Se uită lacom vipera hulpavă.
Copila-ncearcă taina s-o pătrundă:
Atâta aur pentru-o biată sclavă?


Deodată negustorul, om de piață,
pe tânăr de un umăr îl cuprinde.
"O inimă pe aur nu se vinde..."
îi spune-ncet. "Da, mila ei te prinde.
Suspinul ei... te doare și te-ngheață.
Ei bine... iată... viață pentru viață!..."

Stă tânărul și un cuvânt nu spune.
Și nimeni nici o șoaptă nu îngână.
Căci n-a mai fost asemenea minune.
Iar sclava simte-n suflet o genune.
Se leagănă și cade în țărână.

Când se trezi... era în libertate.
Pe ulița cea largă, negustorul
pornea din nou cu sclavii prin cetate.
Și-n locul ei, în lanțuri sângerate,
era lovit cu biciul... salvatorul.

"Cu prețul vieții lui?... Dar cine-i oare?
șoptește fata-n plâns, smulgându-și părul.
Și-un tinerel de undeva răsare...
"Cum? Nu știi cine-i?"
"Nu știu."
"Adevărul."

Vai, adevărul... printre sclavi... pe uliți...?
Convoiul piere-n zări halucinante...
Iar fata vede-acum pontifi, bacante,
atleți cu lauri, cavaleri cu suliți
și nobili cu sclipiri de diamante.
"Sunt liberă... Și viața-mi stă în față
desfășurându-și toată strălucirea.
Dar, ce ciudat! oriunde-mi arunc privirea,
văd numai măști pe suflete de gheață.
Sunt liberă. Dar unde-i fericirea?"

Și-atunci... porni în lume. Dar Cuvântul
o întâlni deodată prin ogoare.
Căci ea văzu un om cu chip de floare
trăgând un plug ce răscula pământul.
Și El spunea o taină, o chemare...

"Veniți la Mine, voi cei fără de tihnă,
veniți să ducem jugul împreună
și veți avea în suflete odihnă;
Căci jugul Meu e pace și cunună!"

Era cumpărătorul de suspine...
Cel ce-a plătit cu viața. Adevărul.
Iar fata alergă să I se-nchine
și, ca ștergar, să-și despletească părul.

Și-n jug cu El, află ea fericirea.
Căci adevărul sfânt te face liber,
ca, liber, să primești sau nu IUBIREA!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Căutați doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Și ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munți pe dealuri și-n păduri
Aleargă oile-n pășune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă și-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Și-n pace pasc în urma Mea
Ținând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine și popasul
Și vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca trăiască-n sfințenie
Și-n veșnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veșnicie

Căci Eu sunt Calea și Viața
Și harul sfânt al vieții noi
Și lor — Eu îmi descopăr fața
Ca topesc din ele gheața
Le vreau pe toate-a Mele oi


Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Și sunt al vieții viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viață și-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toți să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutați doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Și să vă fiu de-a pururi țelul

Trăiți de azi neprihănirea
Și pacea sfânt-o căutați
S-aveți în Mine dar iubirea
Și-n ceruri sus toți moștenirea
Căci îmi sunteți surori și frați

Țineți dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu și Sfânt
S-aveți parte de-ndurarea
De mila sfântă și iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniți — veniți acum la ape
Și vin și lapte cumpărați
De Mine voi să fiți aproape
Și Duhul Sfânt vă adape
Cu El fiind dar botezați

Căci Eu sunt Domn și Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniți mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veșnicie

Veniți acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veșnicie
Vă dau și har și Pâinea vie
Luați Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuși vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credința sfântă doar vă ține
Ca voi să fiți mireasa Sa
10-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Și cerșetorul orb, în zdrențe,
de jos, din colb, simți un zvon,
un ritm de pași în largi cadențe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălțau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Și-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Și-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Și inima-ncepu bată.

Simți ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Și orbul a trigat livid:
— Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
— Hei, cerșetor neobrăzat!
Ce strigi așa? Oricât e-amară,
tu poartă-ți crucea cum ți-e dat.
Rămâi în pace sub povară.

Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de rușine,
mai fără teamă ca întâi:
— Ai milă, Doamne, și de mine!

Și S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea treacă? Nicidecum.
Și orbu-aude-un glas pe drum:
— Hai, îndrăznește, căci te cheamă!

— Mă cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
— Hai, nu mai zăbovi. Te-așteaptă.
— Pe mine chiar? Ce, alții nu-s?
Pe Bartimeu? Așa a spus?
Și orbul parcă se deșteaptă.
— Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!

Și ca nebun de bucurie,
se-nalță Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Își scoate haina, o sfâșie
și-o zvârle... zvrr... zdup!... la pământ.

Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Și-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
și voi sădi pom lângă pom...

Așa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-așteaptă fiul lui David!...

Dar ascultați. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
— O, Batimeu, ce vrei -ți fac?...
— Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ți cer nimic... Numai vederea...

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era șoptit.
Și mii de pași au năvălit
călcând pe haina zdrențuită.

Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu și-a pus
cu-o zdreanță bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*

Și-acum Isus Mesia trece
încet și blând pe strada ta.
Mulțimea iarăși Îl petrece.
Dar tu-L privești crispat și rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei cerești,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerșești.
Și, iată, tu nu știi că ești
sărac și orb, și surd, și gol...

Convoiul totuși se oprește.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă și-ți șoptește:
— Isus te cheamă. Îndrăznește!
Te-așteaptă-n drum. De ce mai stai?

— Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Și nu cer milă nimănui!
— Hai, vino, totuși la Isus!

— Nu vreau de nimeni să ascult.
Voința mea mi-e zeu și țel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
— Hai, vino totuși, vinŽ la El!

Ascultă. Singur tu te minți.
Tu nu ești orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbești și simți.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmți
nu-L poți vedea pe Dumnezeu!

Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simți ce fericire pierzi?
Te-așteaptă DUMNEZEU! Ia seama!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin

a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt

s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă

și l-au luat -l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu

din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau

pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei

căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit

și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza

vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar

cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul

și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura

di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit

nu plânge — și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule — scoală-te îți spun

și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul — vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor

și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte

mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos

căci morții iată îi ridică
umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare

și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță

mărire Mielului Cel Sfânt
- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos — El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare

poezie de (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Isaia cincizeci și trei

Cincizeci și trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferința și văpaia
Lui Isus din veșnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viața fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era așa de disprețuit
Căci de la El fața-ți întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Și-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne pacea
Peste El iat-a căzut
Și-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toți ca niște oi
De drumul lui fiecare își vedea
Și de viață eram cu toții goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Și-n chinurile morții El să ardă
A suferit amar Ființa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferință
Dar o sămânță de urmași El va vedea
Ce îl vor urma plini de credință
Cinstindu-i pentru veci Ființa Sa

Și rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea și se va-nviora
Căci El ni-e Domn și Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulți dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Și despărțiți de astă lume
Cu totul smulși din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Și cu cei fărădelege
Păcatele le poarte
De ele ne dezlage

Căci El a găsit de bine
se roage pentru vinovați
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — fim iertați
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Idee abstractă - sau Adevărul

adevărul
unde-i oare
și ce este pe pământ
e-o idee
un cuvânt
ce e adevărul oare
e-o privire mai abstractă
sau
ce este adevărul

mulți
au căutat -l prindă
în imagini și-n idei
mâna
însăși să-i întindă
încrezându-se în ei

adevăru însă
nu-i o umbră
nu-i un mit
o idee ce perturbă
tot ce-n suflet
s-a trezit

nu-i o floare
adevăru
s-o iei tu oricum voiești
fermecat de gingășia-i
s-o expui
azi în ferești

dacă vrei
în adevăr
adevăru -l pătrunzi
să știi dar

adevărul
e-o Ființă
e un Duh
numai El are putere infinitu -l supună
-mpletească cu idei tot ce are aici suflare
El Cuvântul ce adună
tot
căci tot ce este
e a Lui lucrare

Creatorul
doar a spus
Eu sunt Calea și-Adevărul
și El este
chiar Isus
multora fiind El țelul

doar Isus a îndrăznit
susțină sus și tare
pe pământ jos am venit
pentru om
fiu salvare

doar Isus a susținut
El
este Adevărul
altul nimeni n-a-ndrăznit
căci Isus
rămâne țelul

ca Isus nimeni n-a fost
ajute omenirea
să-i ofere
aici rost
susținând

e iubirea

adevărul
și iubirea
se interpătrund
și ne cer
neprihănirea
căci
cu toate se ascund
în Isus Hristos Mesia

El
e Adevărul Sfânt
e-a Lui
Dumnezeu Cuvânt
căci Lumina și Adevărul

ni s-au dat
doar în Hristos
El e Viața și Adevărul

acest lucru
Evanghelia-l susține
cea mai scumpă carte ce s-a scris
vreodată pe pământ
căci a ei învățătură
și azi este în vigoare
inserată în Scriptură
și-a ei
tainică valoare
nu e
de pe acest pământ
ci-i venită
din Cuvânt
Fiul Celui Prea Înalt
El
Salvarea omenirii
și azi
încă prin credință

poezie de (27 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El e Adevărul Sfânt

Fie-ți azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea îți rămână
Ca fii numai lumină
Țărmuit doar în Cuvânt

Împletește-ți dar viața
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineața
Ce îți lipezește fața
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe brațe să te țină
Să fii veșnic fără vină
Cu viața în Cuvânt

Placă-ți dar chiar și mustrarea
Adevărul să-l trăiești
Ca capeți îndurarea
Și pe veci chiar și salvarea
Sus în slăvile cerești

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt și viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi și vântul
Ca fii victorios

Înțelege-ți dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrșirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veșnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credință
Având ochii sus nu jos
Ca fii victorios
De har plin și biruință

Domnul Isus ce-ți vorbește
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplinește
Și Cuvântul îl trăiește
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu pui
Preț — ci pune-l pe Hristos
Pe Ființa Domnului
Căci ființă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alții pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Și ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă și onoare
Îi aducem dar de jos
Și îi mulțumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am căutat iubirea...

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Și-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
spun odată clipei: "Rămâi, ești prea frumoasă!"
Și-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeț.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrențe și cioburi fără preț.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colți de stâncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Și totuși în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă
aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simțitviața ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauți înnourat și crunt?
-Eu... am șoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea?... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost și nu va fi
Nimenea ca și Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâșit
Și iubire-ntodeauna

Numai El este viața
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă fața
Și ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Și în milă și-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieții vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl așează

Și-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuși lumineze
O viața mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt și sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viață ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâți Domnul ne-a luat
Ne-a spălat și fără vină
Pe stâncă ne-a așezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăție
De e soare ori de plouă
Mire veșnic ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste și onoare
Căci ne arată veșnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Slavici

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate și, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăși a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă și cu ea plină de dor neastâmpărat știe ce și cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, și urâtă, și supărăcioasă, și grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost așa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei pași de la poarta curții, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptița: doi feți-frumoși, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur și cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căței în locul copiilor, feți-frumoși, iar pe copiii cu părul de aur și cu steaua în frunte îi îngropă în colțul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă și cercă s-audă și să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi cățeluși, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiței.

în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Doi feti cu stea in frunte. Lecturi scolare" de Ioan Slavici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Mesia și Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieții Sfânt Profet
și-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat și fără pată
El să umple veșnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârșit
veșnic ce este-o lumină

numai El ne-a învățat
și ne-a spus că Dumnezeu
iubește cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
El vrea cu adevărat
omul — cu ființa trează

așa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
și ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iat㠗 a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăși mântuit
fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
vă țină mintea trează
Eu în Rai vă așez

și-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieții ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
dau viață în sfârșit

Eu sunt Calea și Viața
și Adevăru iarăși sunt
ce vă luminează fața
și în cer și pe pământ

Adevăru azi de-l vreți
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeți
puteți numai prin Cuvânt

o veniți acuma dar
astăzi dar să îl slujiți
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniți

adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viața-n veșnicie

căci în ziua de apoi
din morți îl voi învia
și-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea și Viața
cine crede dar în Mine
va avea curată fața
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu își pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine și trăiește
în veac el nu va muri
căci răsplata și-o primește
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea și Adevăru
chiar și vița iată sânt
pentru oameni Eu sunt țelul
al Vieții Sfânt Cuvânt

mlădița aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiți de azi dar înțelepți
și ascultați de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepți
fiți fii de Dumnezeu

împliniți învățătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiți dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiți ca robii ce așteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
și trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
vă fie doar sprijin
Mirelui din veșnicie
să-i cântați mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în brațe v-apuc
umblați în sfânta pace

știți Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
vi-l fac mai pe-nțeles

numai Eu vi l-am descris
și ce face Tatăl Meu
vă arăt — ca-n Paradis
pășiți prin Harul Său

Tatăl Însuși vă iubește
pentru că m-ați ascultat
și cu drag vă mântuiește
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veți cere
în Numele Meu voi face
vă fie o mângâiere
și când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereți ca să primiți
slăviți-l pe Dumnezeu
viața sfântă s-o trăiți

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu -l așteptați
cu credință la vedere
Domnului vă predați

Tatăl vrea sinceritate
și o inimă curată
aveți cu Sine parte
sfințenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de (8 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mincinosul

Este chiar vecinul meu
ce-afirmă: cred în Dumnezeu,
dar pângărește cu minciuna
Cuvântul Domnului și Rugăciunea!

Pe Biblie el s-a jurat
că va spune Adevărul,
dar a mințit atât de mult
s-a întunecat și Cerul!

Și mă acuza pe mine
că jignesc și că înjur,
dar păgânu-i tot păgân,
minte-zero, gând meschin!

Cum de rabzi, Mărite Doamne,
ca să intre-n Casa Ta
o persoană mincinoasă:
murdărind Iubirea Ta?

Eu sufăr, Doamne Isuse,
căci Te Răstignesc, din nou,
acești păgâni fără conștiință,
fără Credință-n Tatăl tău.

Am și eu, Doamne, o dorință:
Te rog ia durerea mea
și s-o dai, spre pocăință,
mincinosului acesta!

poezie de (7 septembrie 2018)
Adăugat de Aneta Timplaru HorghidanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 15 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăiește
E ferice acum de el căci viața o primește
Cine dar azi se hrănește din al Domnului Cuvânt
El trăiește în lumină și merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu și Scriptura o trăiește
În viața lui de aici tot mai mult se curățește
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi și noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Și aleargă-n sfințenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieții cine-l caută acum
E pe-a vieții vii cărare și Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieții prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viață fără pată

Numai cine dar veghează trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruință căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăție Tu Isuse domnești
Să ne fii stăpân în viaț㠗 odată ne primești
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi -ți slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îți fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu știam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Și stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Și ziceau "Era așa de blând", "Era așa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creștin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să știu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat scriu ceea ce eram plătit să scriu
Și să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără cunoască adevărul
Sau care a fost influențat -l mistifice.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor

Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinții săi

Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — și tatăl tău te iartă

Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele -ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acas㠗 rămăsese-n curte
Nu vrea intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit

Doi oameni iat㠗 în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas


Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acas㠗 era în sine rău

El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui — însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — și nu de-ai firii zori

Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep vină
și noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
și-al vieții Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
și nu mai este Domnul
un trup
de viață gol

e viu Isus
a înviat
mergeți dar
și spuneți ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucurați-vă
căci El e cheia
vieții
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea și Viața
și Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
și nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
și pur

aveți credință-n Dumnezeu
și aveți credință-n Mine
căci voi sunteți
poporul Său
trăiți dar viața
așa cum se cuvine


căci picură
lumina dulce
pururea
fii curat
și soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veți vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
și Iudeea
că-n veci Isuse viu și nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
ai și tu inima nouă
și orișice
ființă
ce-l vrea pe Domnul
prin credință
Hristos a înviat

poezie de (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vom învinge prin Hristos

Iubiți-vă unii pe alții
Așa cum v-am iubit Eu
Cetățenii sfintei nații
Să fiți azi prin Dumnezeu

Și umblați în sfințenie
Trăind harul și iubirea
Sfântă viața să vă fie
Urmărind neprihănirea

Fiți lumină din Lumină
Împlinind Cuvântul Sfânt
Să umblați fără de vină
Viața-ntreagă pe pământ

Împletiți mereu cântarea
Cu Adevărul Sfânt și viu
S-aveți parte de-ndurarea
Domnului și mai târziu

În iubirea Lui Hristos
Voi creșteți azi cu toții
Să-mpliniți aici frumos
Tot ce-i scris în sulul Cărții

Umnblați dar cu multă grijă
Sfinți fiți azi în Sion
Ființa dar plină de milă
Dați-i-o l-al vostru Domn

Celui ce e Pâinea vie
Și Adevărul scump și sfânt
Să vă ia în veșnicie
Atunci de pe acest pământ

Trăiți dar prin îndurare
Pentru cel sărac lipsit
Ca Domnul din încercare
Să vă scape negreșit

În lumina învierii
Voi luptați-vă mereu
Cu ispitele-ncercării
Să fiți fii de Dumnezeu

În smerenie-mplinți
Toți Cuvântul și Scriptura
Fii ai Tatălui fiți
Mereu sfințiți-vă făptura

Ca fiți toți o lumină
Pentru Mielul răstignit
Fără pată fără vină
Domnul cum v-a rânduit

Dați-vă toată silința
Să-mpliniți Domnul ce vrea
Unind fapta cu credința
Culminând cu dragostea

Deci iubiți-vă mereu
Unii pe alții ca Hristos
Biruind dar pe cel rău
Cu suflet victorios

Voi prin Duhul dar umblați
Răstignind puterea firii
În picioare ca să stați
Pe treptele amăgirii


Căci Hristos vă este stâncă
Și o piatră de ajutor
Prin puterea Lui adâncă
El dă viață în popor

Fiți lumină din Lumina
Lui Isus în veșnicie
Să vă-ndrume-ntodeauna
Dăruindu-vă din Pâinea Vie

Luați azi scutul credinței
Și încinși cu adevărul
S-aveți sorții biruinței
Căci Hristos ne este Domnul

Vom învinge prin Hristos
Intrând toți în veșnicie
Mirele victorios
Pe veci stâncă vă fie

Căci în El ne vrem zidiți
Alergând spre biruință
Să fim oameni împliniți
Toți având sfânta credință

Fie-i slavă Lui Hristos
Mielului ce ne-a chemat
Să-i slujim de aici de jos
Dându-i sufletul curat
30-10-2021 măn.

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plec, iubito

Ți-am dăruit toată iubirea
Și am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă așteaptă
Un drum lung și pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ținut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am liniște, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Și fă-ți viața cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Și viața asemenea.

Viața din mine dispare
Fără -ți mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleștată,
Mă evapor ca și-un fum,
Eu și dragostea mea toată.

poezie de (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Taine...

O, Tată, ce ești Tu? Și unde?
Din stânci în stânci, ca Moise pe Horeb,
încerc urc prin ceața ce Te-ascunde.
Și am atâtea, Doamne, Te-ntreb.
Ești Tu cuprins în vreme și în spațiu,
când Tu cuprinzi în Tine Însuți tot?
Pot eu întinde către Tine brațul?
O, iartă-mi îndrăzneala și nesațul.
Vreau -nțeleg atâtea... Și nu pot.

O, Tată, ce ești Tu? O conștiință
a unei insondabile puteri?
Trăiești ca mine? Ești și Tu ființă
cu bucurii, cu dor, cu suferință?
Sau ești mai sus de gând și de dureri?...

Spre focul din pustiu privea profetul
și se simțea atâta de mărunt.
Dar când a vrut -Ți poată ști secretul,
Tu i-ai răspuns: "EU SUNT ACEL CE SUNT".

Tu ești! Deci numai Tu și nimeni altul!
Căci toate sunt țesute din nimic.
Simboluri sunt și carnea și bazaltul.
Dar ce ești Tu, Supremul, Preaînaltul,
spre care-atât de trudnic mă ridic?

Tu ai creat și crini, și orhidee,
și cerul cu ciudatele-i calești,
și chipul de copil și de femeie,
și geniul sclipind într-o idee.
Dar Tu, Făuritorul, Tu ce ești?...

M-ai tors din nevăzute molecule.
Și poate că, în carnea mea de om,
sunt mii de căi lactee minuscule,
un univers în fiece atom.

Poate pământul nostru totodată
e-o parte dintr-un fir de praf gigant.
Și-n pulberea ce mi s-a pus e gheată
sunt galaxii aduse din neant...

Zidar fără mistrie, fără drișcă,
Tu chemi din vin, din absolutul NU.
Învârți în cer morișcă în morișcă!...
Pe toate-odată forța Ta le mișcă!
O, Tată, mă cutremur. Ce ești Tu?

Cum ai ascuns sămânță în sămânță?
Un sâmbure e-un chivot. Și în el,
alt chivot poartă altu-ascuns la fel.
Și toate cer de mii de ani ființă.

Dar sufleul? Dar duhul? Lumi latente!
Ce taine-avem în noi și nu le știm!
Suntem neexplorate continente!
În lut nu sunt vibrări de sentimente.
Tu ce-ai ascuns în noi?... căci Te iubim...

Dar iată, văd o zi de sărbătoare.
Apostolii... așteaptă un răspuns...
("Arată-ne pe Tatăl și-i de-ajuns...")
O, Filipe, ce slăvi amețitoare!

Mă uit cum intră soarele-n grădină...
cum îngeri albi aripile și-au strâns...
Trăsare Magdalena în lumină.
"Rabuni!" strigă inima ei plină.
"Rabuni!" strigă glasul ei în plâns.

O văd cum cade în genunchi pe stâncă,
prin ceața cu sclipiri de curcubeu.
"O, nu M-atinge, Miriam, căci încă
n-am fost... acolo sus... la Tatăl Meu..."

La Tatăl? Cum? La Tatăl?! Față-n față?...
În sanctuar de negândit?
O, ce-ntrebări, tot sufletu-mi îngheață!
Pe când Isus dispare brusc din ceață,
spre Tatăl, cu viteza infinit...

Și, iată, plec și eu. Și văd cu gândul
planete cu inele în culori...
Străbat în zbor spiralele de-a rândul
și văd supragiganți uluitori.

Deodată, în noianul de mistere
un chip de crin înaintează blând
spre Tronul Alb de plasmă și putere.
Încremenesc oștirile-n tăcere.
Și-un glas de om se-aude murmurând:

"Părinte Sfânt, am isprăvit lucrarea...
Am biruit prin Tine pe Cel Rău,
ca să câștig pentru pământ iertarea.
Primește-Mă acum, la pieptul Tău..."

"O, Fiu născut, cu nimeni altu-asemeni,
Ieșua!... sunt atât de fericit!
În Tine-am fost când, printre spini și cremeni,
cu stropi de lacrimi alergai semeni,
în Tine tot Calvarul l-am suit!

Acum e-al Tău pământul! Ia și-mparte!
Domnește peste neamul omenesc
cu cheile de viață și de moarte!
Mai mult, privește împrejur, departe!
Tot cerul, Fiul Meu, Îți dăruiesc!"

*

Jos pe pământ în casa cu zăvoare
stau ucenicii palizi de năduh.
Dar Cineva în fața lor răsare.
E om? E Dumnezeu? E lut? E Duh?

"Șalom Lahem! EU SUNT! Cel care vine!
EU SUNT! Cel răstignit! Cel din mormânt!
Pe Tatăl Meu Îl va cunoaște-oricine.
Toată puterea- n cer și pe pământ
Mi-a dat-o El. Acum luați Duh Sfânt!
Eu sunt cu voi. Și Tatăl e cu Mine!"

Da. Iată cheia. Fruntea-n colb se-așterne.
Acum, acolo sus, în veșnicie,
o, Filipe, tu vezi Lumina Vie
și urci mereu pe treptele eterne...

Iar eu, în clipa de țărână, iată-L,
cu fața sângerândă sub povară,
în Salvatorul meu Îl văd pe Tatăl,
cum Îl vedeai și Tu odinioară...

*

Din stânci în stânci, o, Chip divin, cu Tine
cobor de pe Horeb cu suflet plin;
cu tablele nădejdilor în mine.
Și-ngenunchind, Îți mulțumesc.
Amin.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viața,
fericirea și distanta dintre mine și pedeapsă.
Nu mai știu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu știu dacă-ți sunt ție...
sau dacă ți-am fost vreodată.
Știu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Și mai știu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
și m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
și iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, și-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare și otrăvite,
și se face lanț din ele.
Sunt legată la picioare
și stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
și sunt viață-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut și am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
un împărat ce își făcuse-un nume
asemenea aleșilor cerești.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi și furi,
dar și prin recompense și plăcere
când oamenii păreau cinstiți și puri.

În sala unde împărțea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
și toți sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunța fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în așteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-nghețată ca un stei.

Venise-n viața lui ca o minune
pe care a primit-o și-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înțeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată răpună
nu poate fi oprită, e în van

ceri meduzei brațele să-și plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
uite cum a fost și să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câștigat.

El a-nțeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
și n-o așteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea și minciuna fără rost,
plecarea, dorul și nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
povestea căreia i-am dat un nume
și poți acum, și tu, s-o povestești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook