Cărturari şi farisei

Cărturari şi farisei
stau pe scaunul lui Moise.
Ascultaţi-i, voi iudei,
dar nu faceţi ce fac ei.
Căci sunt oameni după veac,
una zic şi alta fac.
Căci ei leagă sarcini grele
cum se leagă un samar,
dar ei nu se-ating de ele
nici cu degetul măcar.
Căci ei strâng argint în pungi,
dar îşi leagă peste coate
filacterii cât mai late
peste ciucuri cât mai lungi.
În biserici şi la mese
îşi aleg un loc în faţă
şi le place când le iese
în răspântii şi în piaţă
gloata lumii cea lipsită
de-a învăţăturii zestre,
zicând: Doctore, maestre!

Voi să fiţi doar ucenici.
Când se strânge tot poporul
ca să-nveţe cu folos,
unul e Învăţătorul:
E Cristos!
Iar toţi ceilalţi, mari şi mici,
robi şi preoţi şi-mpăraţi,
nu sunt alta decât fraţi.

Deci pe nimeni de-azi-nainte
voi să nu-l numiţi părinte.
Unu-i Tatăl Creator,
Cel ce v-a vorbit pe munte.
Cine vrea să fie-n frunte,
să vă fie slujitor.

Vai de tine, vai de tine,
fariseu cu suflet greu,
care-aveţi în mână cheia
către patria promisă,
care ştiţi că nu-i departe
însă ţineţi uşa-nchisă -
şi o ţineţi pân-la moarte,
cu o ură furibundă,
ca nici voi să n-aveţi parte,
şi nici alţii să pătrundă.

Vai de voi, vai de voi
scribi cu inimile sloi!
Căci voi jefuiţi pe-ascuns
văduvele şi orfanii,
prigoniţi pe robi şi slugi,
dar vă ţineţi în litanii
şi în nesfârşite rugi.

Vai de tine, vai de tine
fariseu cu suflet greu
care-nconjori tot pământul
ca să faci un prozelit,
dar îl faci mai împietrit
şi de două ori mai rău
decât însuşi duhul tău!

Vai şi-amar, vai şi-amar,
suflet gol de cărturar!
Căci tu dai a zecea parte
chiar din chimen şi mărar,
însă laşi cât mai departe
crezul, dragostea şi mila.
Scoţi din blidul tău ţânţarul
şi nu vezi că-nghiţi cămila.
Speli pe faţa lui paharul,
însă nu te prinde sila
de lăturile din el.
Doctori, călăuze oarbe,
lupi flămânzi cu chip de miel!
Căci voi sunteţi mai degrabă
ca mormintele spoite,
smălţuite-n flori de Rai,
pe deasupra cu podoabe
şi-nlăuntru putregai.
Căci zidiţi acum, şireţi,
toate sfintele morminte
ale marilor profeţi,
şi strigaţi în lumea largă,
printre lacrime fierbinţi,
că de-aţi fi trăit în vremea
adormiţilor părinţi
n-aţi fi stat cu ei alături
în acel vrăjmaş sobor.
Dar mărturisiţi cu-aceasta
că sunteţi copiii lor.
Căci voi omorâţi pe sfinţi,
dar aţi împlinit măsura
ucigaşilor părinţi.

Pui de şerpi cu inimi reci,
cine vă va scoate oare
din jăratecul de veci?
Iată, vă voi mai trimite
încă soli pe la răscruci.
Voi să-i fugăriţi cu gloate,
din cetate în cetate,
şi să-i ţintuiţi pe cruci,
ca să vie-asupra voastră
tot şuvoiul revărsat
de la sângele lui Abel
pân-la sângele curat
care-a curs din Zaharia,
când a fost lovit cu-amar
între tindă şi altar.

Vai, Ierusalim al Vieţii,
munte binecuvântat,
care ţi-ai ucis profeţii
şi pe soli i-ai lapidat.
O, de câte ori cu milă
v-am chemat să fiţi ai Mei,
să vă mântui din furtună,
să fim veşnic împreună,
să vă scap de anii grei,
cum o pasăre-şi adună
puii sub aripile ei.
Şi n-aţi vrut.
De-acuma, iată,
Templul slăvilor străbune,
Casa neasemănată,
vă va rămâne pustie
pân-la vremea când veţi spune:
Binecuvântat să fie
Cel ce vine...
Cel ce vine în Sion
să-Şi zidească Cetăţuia!
Binecuvântat să fie!
Aleluia!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este inima amară

Fie zi, sau fie seară,
Tot la voi îmi şade gândul.
Îmi este inima amară
Că vindeţi casa şi pământul.
Că vindeţi munca mea de-o viaţă.
Nici ce-i al vostru nu păstraţi.
În voi nu am nicio speranţă.
Voi tot ce-aveţi, înstrăinaţi.
Pe voi nu vă doare burta.
Pe câmp voi n-aţi asudat.
Nu ştiţi s-adunaţi cu furca,
Apă la vite n-aţi dat.
În curte, păsări n-aţi crescut.
Mâncaţi doar de cumpărat.
Grija casei n-aţi avut,
De săpat, nu aţi săpat.
Sunteţi copii de bani gata,
Staţi cu tehnica în cap.
Voi luaţi totul de-a gata
La greu, băgaţi capul în sac
Mă întreb şi eu acuma
Ce se va-întâmpla cu voi?
Pe ce ştiţi să puneţi mâna
Dacă vine un război?
Voi nimic nu ştiţi a face.
Vai şi-amar de viaţa voastră!
Fie război fie pace,
Vai de România noastră.!

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie o vorbă din Luca: "Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici. Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie". Căci mă gândesc că tocmai asta vor cărturarii şi fariseii: să existe ei. Şi când sunt în morminte, să fie mormintele lor. Ce durere mai mare decât să fie mormintele neştiute despre care vorbeşte Luca? Călcăm poate, la tot pasul, peste mormântul neştiut al fratelui risipitor.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suspin

— Un suspin adânc Mă prinde
şi vă spun cu-atâta greu:
Unul dintre voi Mă vinde.
— Doamne, nu cumva sunt eu?
— Iată ceasul suferinţei.
Voi să vă rugaţi mereu.
Însă vai de cel cu-arginţii!
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi sunteţi ca piatra rară.
Numai unu-i asmodeu,
suflet rânduit să piară.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi aveţi comori bogate.
Însă el, vrăjmaşul Meu,
astăzi le-a pierdut pe toate.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Astfel în amurgul rece
murmura Isus cu greu.
Şi spuneau toţi doisprezece:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Deci şi noi, când El ne spune
că-ntre noi e-un fariseu,
să şoptim în rugăciune:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult mai greu

E mult mai greu acum s-asculţi
decât să faci ce-ţi place
dar vai cum plâng atât de mulţi
ce nu mai pot desface.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu am s-ascult de Dumnezeu
căci cei ce râd de El acum
amar vor plânge-odată-n scrum.
E mult mai greu acum muncind
decât să te laşi lenei
dar vai câţi zac acum scrâşnind
în muncile gheenei.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi munci cu Dumnezeu
căci cei ce lenevesc acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu să urci în sus
decât s-alergi în vale
dar ce frumos e la Isus
iar fără El, ce jale...
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi urca spre Dumnezeu
căci cei ce prea petrec acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea Vieţii-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveţi un duh curat
Şi fiinţa voastră — în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer şi lumii — viaţă-i dăruieşte
Făcându-i calea mai uşoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubeşte

Şi atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — şi luna

Eu sunt Pâinea Vieţii — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine crede în Mine veşnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viaţa-i este dată

Dar iată voi nu credeţi deşi azi m-aţi văzut
Şi cu urechile voastre Cuvântu-aţi ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă — eu îi voi fi scut
Şi cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credinţa în Mine — ei să primească mântuirea

Şi voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toţi în ziua da apoi
Veniţi de aceea azi la Mine — Eu vă zic
Ca să trăiţi o viaţă nouă să fiţi cu toţii — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede şi din inimă se-ncrede
În a Lui Fiinţă chiar — să primească-n veşnicie
Ca un dar viaţa-n sine care pururi nu se pierde

O veniţi dar la izvoare — apă vie voi să beţi
Să mâncaţi din Pâinea Vieţii — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Şi sprijin şi adăpost — pururi fii să-i rămâneţi
El Însuşi ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plângeţi

Nu mă plângeţi voi pe mine,
Plângeţi-vă voi, pe voi!
Căci nu voi aveţi nevoie de mine,
Ci eu am nevoie de voi.

Nu râdeţi voi de mine,
Râdeţi–vă voi, de voi!
Câci nu sunt eu slab de înger,
Slabi de înger sunteţi voi.

Nu fiţi cu două feţe
Şi strigaţi că-l iubiţi pe Dumnezeu,
Dar îl huliţi când vreţi,
La bine şi la rău.

Căci este o vorbă,
Spusă de Domnul Sfânt,
Să-l iubim pe Tatăl lui cu adevărat
De când ne naştem şi pănă la mormânt.

poezie de Vladimir Potlog (18 noiembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.
Şi pot găsi ca Sanbalat,
chiar şi prooroci de cumpărat...
Căci am arginţi, mi-e brâul plin!
Ia seama, Abel... sunt Cain...
Căci am arginţi! Treizeci la rând!
Şi alţii vor veni curând.

Tu, snop din grâul arnăut,
tu, pârgă, vin să te sărut.
Dar ce văpaie-n zimţi se frânge?
Ce mână v-a umplut de sânge?

Nu pot să sufăr. Pot să mint,
dar nu vreau sânge, vreau argint.
O, iată apă jos în râu.
Vă spăl şi iar vă strâng la brâu.
Ce-i asta? Minte-aşi pierde frâul.
De ce s-a înroşit tot râul?
Ce rană s-a deschis în pungă?
Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă!

Ei, preoţii, ei cărturarii,
m-au prins în mreajă ca pescarii,
mi-au dat să beau din cupe sparte.
Eu am cerut arginţi, nu moarte!
M-au înşelat, dar nu mă las.
Pe cine duceţi voi de nas?
Bătrâni şi preoţi, farisei,
luaţi arginţii! Nu-s ai mei.
Eu v-am vândut un sfânt curat.
Voi ce arginţi murdari mi-aţi dat?
Vreau banii, banii mei, pe drept!
Acesta-i sânge, nu-l accept.
Isus e sfânt. Am fost nebun.
Nu vreau cu Cerul să mă pun.

Vai! Iadul... ziua de apoi...
Nu vreau arginţii, luaţi-i voi!
Nu vreau arginţi, Isus e sfânt.
Ah! Numai sânge-i pe pământ.
Ce sânge cald... Dar nu-s de vină!
Şi via lui Nabot e plină...
Se scaldă-n sânge de profet
moşia lui Mefiboşet...
Şi-un viscol de arginţi turbat
l-a troienit pe Sanbalat!...
Lasaţi-mă, voi, ochi de drac.
Fugiţi! Eu vreau să mor sărac.
Lăsaţi-mă, voi preţ străin!
Vreau să fiu Abel, nu Cain.

S-au strâns toţi banii-acestei lumi?
Mamona, vrei să mă sugrumi?
Dar voi scăpa. Nu cad învins!
Nu sunt cu-n brâu de in încins?...

Un brâu. Un laţ. Şi-apoi... în gol!
Veniţi, voi îngeri din Şeol!
Să scap de-arginţi, să trec prin vad...

Ah, iată, plec. Dar plec in Iad!
Şi Iadul!... Vai, îmi ies din minţi.
Căci Iadul... Iadu-i plin de-arginţi!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufaşe fire
Smerit-ai, şi-ai dat celui slab 'nalte cutezări!

Vai! galeş râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!

Voi, numai voi suflare şi flacără-mi sunteţi;
Lipsit de voi sunt astăzi – şi-n cazna astei vieţi
Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins.

Mi-aţi dat speranţe, doruri în suflet mi-aţi aprins
La ceasul despărţirii de farmecul acel;
Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei pleca

Când vei pleca, copac voi deveni
Singur pe deal voi sta în vânt şi soare
Şi te voi aştepta din nou să vii
Chiar dacă secole vor trece călătoare.
Voi creşte mare, umbră eu voi da
Şi multe păsări voi avea pe ramuri
Şi mulţumit voi fi de soarta mea
Căci tare mult voi fi iubit de neamuri.
Dar, vai! Clipă de clipă, zi de zi
Îmi va fi foarte, foarte dor de tine
Şi te voi aştepta din nou să vii
Pe-aripi de vânt să te întorci la mine.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aniversarea voastră

Să fiţi un veac alături! Dumnezeu
Să lumineze calea către mâine!
Căci, tată, tu ai fost un Prometeu,
Iar mamă, tu, dumnezeiască pâine...

Voi aţi vegheat prin bunul har ceresc,
La cap, lumina faptelor să-mi ardă,
Mi-aţi fost alături când mi-a fost mai greu
Şi ştiu, mi-aţi fost alături viaţa toată...

Aş lua din salba stelelor cereşti
Lumina celor cincizeci de făclii,
Dar e puţin, căci, mamă, mă iubeşti
Şi tată, tu pe viaţă mă susţii...

Aş lua cincizeci de trandafiri, dar vai!
Ocean de trandafiri n-ar fi de-ajuns...
Mă rog doar, dragii mei părinţi, din rai,
Vegheaţi-mi visul cel de nepătruns.

De universul tot v-aş dărui
N-ar fi de-ajuns... Credinţa-n Dumnezeu,
Vă fie, mamă, sabie şi scut,
Vă fie, tată, pavăză mereu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul şi Sfârşitul

Mai înainte de orice început
Din veşnicie am fost aşezată
Şi Fiinţa Mea — totu-a făcut
Din nu-ul stins şi nevăzut
Şi din lumina nou creată

Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar şi împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână

Începutul şi Sfârşitul iată Eu
Am fost şi sunt în Univers
Şi sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt şi ales

În Psalmul doi iată m-ascund
Şi-n Evanghelia după Ioan
Cu versu-ntâi în voi pătrund
S-aduc al dragostei afund
Salvaţi să fiţi de cel viclean

Căci în Apocalipsa aşa vorbeşte
Însuşi Domnul Dumnezeu
Cel ce Începutul se numeşte
Şi vouă El vă dăruieşte
Şi astăzi din Duhul Său

Eu sunt Începutul şi Sfârşitul
Cel Dintâi şi de pe urmă
Aşa vorbeşte astăzi Domnul
Acel din veci ce e Cuvântul
Şi-şi vrea curată sfânta turmă

Veniţi dar astăzi — voi veniţi
Şi vin şi lapte cupăraţi
Trăind viaţa doar ca sfinţi
Prin Mine o să biruiţi
Surori fiindu-mi — voi şi fraţi

Să cânte-n voi azi Duhul Sfânt
Şi dragostea în voi să cânte
Căci în curând acest pământ
Va fi din nou după Cuvânt
Ca-n primele aşezăminte

Să cânte-n inimi bucuria
Orchestre şi fanfare să răsune
Căci pe pământ vine Mesia
S-aducă iarăşi bucuria
Pe sfinţii toţi să îi adune

Dar până atunci vor fi furtuni
Şi valuri grele pe pământ
Scălda-ţi-vă în rugăciuni
Să fiţi găsiţi de Isus buni
Curaţi — trăind a Lui Cuvânt
02-09-2019 Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia". Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:5-27 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi voi, părinţi

Vreţi voi, părinţi, să fie copii voştri sfinţi?
Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta pe pământ,
Ci cu puterea dulce a sfântului cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu!
- Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
- Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-îmbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi
Şi cu umblări curate, dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
Voi veţi purta osândă de creşterea lor rea!

Cădeţi mai bine-n lacrimi cu-amar să vă rugaţi
Să vi se ierte vina şi viaţa să schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai vostri fii frumos
Cu sufletul şi trupul urmaşi ai lui Hristos!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru nunta de aur a părinţilor mei

Ziua asta-i pentru voi anume,
Căci cincizeci de ani de bucurii
V-au fost sprijin vieţii trecătoare
Lângă rude, naşi, lânga copii...

V-aţi clădit palatul fericirii...
Astăzi, iată! Iar vă cununaţi.
Legământ dumnezeiesc vă leagă
Şi pios, genunchii vi-i plecaţi.

Mărturii şi flori vă stau dovadă,
Toţi cei dragi, din cer părinţii buni...
Mamă, îţi sărut muncita mână!
Tată, vezi cât sunteţi de bătrâni?!

Vă iubesc! La voi îmi cer iertare
De-am greşit cu gândul sau cu fapta!
Toate-n lume, vai, sunt trecătoare,
Dar vor fi pe veci, mama şi tata.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quiproquo

Azi nu-ţi spun decât că te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu ştiu -
Mâine, noul meu roman pe care-l scriu
Poate nu voi mai fi dornic să-l sfârşesc...

Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,
Marea bucurie de-a mă şti iubit
Va lungi romanul meu la infinit
Numai dacă tu mi-l vei citi la fel cu mine...

Dar tu, vai!...
Nu-mi vei citi decât o filă -
Prima filă -
Fila cu-al tău nume,
Care va produce oarecare vâlvă-n lume,
Ca o nouă prorocire de Sibilă...
Eu, în schimb, mi-l voi citi mereu,
Până ce,-ntr-o bună zi,
Eroina din romanul meu va-nnebuni -
Şi cuminte voi rămâne numai eu!...
Iată!...
Eu ţi-am spus tot ce gândesc...
Dar tu, dacă crezi că ştii ceva mai mult,
Spune-mi tot ce ştii -
Că eu te-ascult...
Poate-mi voi sfârşi romanul,
Fără să te mai iubesc!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (octombrie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!