Cântarea lui Moise (Deuteronom 30)
Pământule, asculta spusele gurii mele,
Luați aminte ceruri, căci, iată, voi vorbi
Ca ploaia să se-arate înțelepciunea-n ele
Ca roua peste iarbă în fiecare zi.
Să nu va fie nici mintea, nici inima bolnavă,
Eu voi vesti un Nume, pe Dumnezeu cel Sfânt
Veniți ca să-L cunoașteți și să-I aduceți slavă
El ne păzește viața și pașii pe pământ.
Din Legea Lui o vorbă nu poate fi ciuntită
Ea stăruie-n dreptate și-o-mparte orișicui
Credincioșia-I mare rămâne neclintită
Ea ca o stâncă este pentru poporul Lui...
Pustiu era ținutul în care rătăcise
Și-orbecăia în beznă al Domnului popor
Pierdut era când Domnul S-a arătat ca-n vise
Și i-a întins o mână venind în ajutor.
I-a-nconjurat cu milă și l-a păzit întruna
Cum vulturul păzește pe puișorii săi
El zboară pe deasupra, pe aripi totdeauna
Îi poarta și-i ferește de pietrele din văi.
Așa făcut-a Domnul cu cei aleși de Dânsul -
Și nu era în ceruri alt Dumnezeu mai viu -
Acuma ne doboară și ne îneacă plânsul
Acuma suntem iarăși cu fiarele-n pustiu.
Dar Dumnezeul ne strigă: - Veniți și n-aveți teamă,
Veniți cât nu e vremea ajunsă la sfârșit,
Eu, Domnul-Dumnezeul sunt Cel care vă cheamă,
Eu, Domnul-Dumnezeul sunt Cel ce v-a iubit!
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- poezii despre vulturi
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre stânci
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfinți
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)
Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Și suntem după câte știm.
Lumea nu ne știe cum nu L-a știut
Cum și pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiți suntem copii
Al Celui din veșnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi așa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregătești și nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă știți că El s-a dat
Cine-n Domnul se oprește
El nu mai păcătuiește.
Păcătosul nu L-a știut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilași, nu vă-nșelați
Mintea voi vă luminați.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăiește după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuiește
Pentru diavolul muncește
Este pentru el venit
Și îl are la sfârșit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânță din Domnul are
Nu mai poate face greșale.
Și-i a Lui și pe pământ
Fără de păcat și sfânt
Deci vedeți deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alții au altă trăire
Nu în pofte și în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veșnicii.
Cine pe pământ trăiește
Și pe frate nu iubește
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraților, să vă iubiți
Pentru Domnul să trăiți.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel neprihănire.
Și mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Și că lumea te urăște
Ci pe Domnul îl slăvește.
Noi frați trebuie știut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viață
Am primit o nouă față.
Cine fratele-și urăște
Din moarte nu se trezește
Este rău, pierdut și laș
Biblia-i spune ucigaș.
Noi ce dragoste avem
Și în Domnul noi suntem
Care știm că S-a jertfit
Ființa ce și-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru frați viața a-și da
Frați, să nu iubiți cu limbă
Și cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel știm la ce suntem
Și că adevăr avem.
Inima ne-om liniști
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândește
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nșală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci așa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Și porunca așa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-așa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzește
Crede-n Isus nu greșește.
Isus știm că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muncă
- poezii despre jertfă
- poezii despre draci
- poezii despre creștinism
- poezii despre copilărie
- poezii despre adevăr
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre început
Luați, mâncați...
Luați, mâncați, acesta-i trupul Meu
Și sângele ce curge spre sfințire
Eu am venit ca Fiu de Dumnezeu
Să va aduc prin moarte nemurire -.
Așa Te-am auzit vorbind, Isus
Și mi-a pătruns în inimă cuvântul -
"Azi sunt cu voi, dar mâine poate nu-s
Iar când mâncați vă țineți legământul.
Eu am venit din ceruri pentru voi
Și pentru tine-am venit anume
Să vă îmbrac cu sufletele noi,
Să vă despart de dragostea de lume.
Veniți la Mine cei împovărați
Și-o să vă schimb a suferinței haină,
Din pacea mea cu toții să gustați" -
Așa spuneai la Cina cea de taină -.
"Veniți și-am să vă dau ce n-ați avut -
Am să vă dau iubire și credință
În fața morții voi rămâne scut
Și-o să aveți prin Mine biruință.
Luați, mâncați, acesta-i trupul Meu
Alinul pentru inima bolnavă,
Eu am venit ca Fiu de Dumnezeu
Să vă aduc la Tatăl Meu în slavă...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre viitor, poezii despre vestimentație, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge, poezii despre suflet sau poezii despre suferință
Veniți, popoare!
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.
Voi erați ca niște oi a' nimănui.
Fiecare își vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.
Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.
Voi nu puteți să știți cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!
Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbița în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniți în ceasul cel din urmă,
azi, veniți!
Veniți, popoare, veniți!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut, poezii despre timp, poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre negru, poezii despre iertare sau poezii despre gură
Începutul și Sfârșitul
Mai înainte de orice început
Din veșnicie am fost așezată
Și Ființa Mea totu-a făcut
Din nu-ul stins și nevăzut
Și din lumina nou creată
Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar și împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână
Începutul și Sfârșitul iată Eu
Am fost și sunt în Univers
Și sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt și ales
În Psalmul doi iată m-ascund
Și-n Evanghelia după Ioan
Cu versu-ntâi în voi pătrund
S-aduc al dragostei afund
Salvați să fiți de cel viclean
Căci în Apocalipsa așa vorbește
Însuși Domnul Dumnezeu
Cel ce Începutul se numește
Și vouă El vă dăruiește
Și astăzi din Duhul Său
Eu sunt Începutul și Sfârșitul
Cel Dintâi și de pe urmă
Așa vorbește astăzi Domnul
Acel din veci ce e Cuvântul
Și-și vrea curată sfânta turmă
Veniți dar astăzi voi veniți
Și vin și lapte cupărați
Trăind viața doar ca sfinți
Prin Mine o să biruiți
Surori fiindu-mi voi și frați
Să cânte-n voi azi Duhul Sfânt
Și dragostea în voi să cânte
Căci în curând acest pământ
Va fi din nou după Cuvânt
Ca-n primele așezăminte
Să cânte-n inimi bucuria
Orchestre și fanfare să răsune
Căci pe pământ vine Mesia
S-aducă iarăși bucuria
Pe sfinții toți să îi adune
Dar până atunci vor fi furtuni
Și valuri grele pe pământ
Scălda-ți-vă în rugăciuni
Să fiți găsiți de Isus buni
Curați trăind a Lui Cuvânt
02-09-2019 Mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre lumină, poezii despre cuvinte sau poezii despre curățenie
Începutul celor neprihăniți
Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit
Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit
Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos Emanuel
Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare
Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină
Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios
De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt
În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit
Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune
Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit
Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare
Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit
Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos
Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit și serios
Suferit-a pe Calvar
Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi
Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
Să-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești
Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios
Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi sau poezii despre flori
Lăudați pe Domnul
Lăudați cu toți pe Domnul, altul ca El nu-i
Și în veșnicie ține blânda-I îndurare
Lăudați pe Cel ce ține-n stăpânirea Lui
Taina tainelor și-n lume este Cel mai mare.
Lăudați pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toți cei buni
Și în veșnicie ține a Lui îndurare.
Cu pricepere și cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Și în veșnicie ține marea-i îndurare.
Lăudați cu toți pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudați-L și-I aduceți slava și-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Și în veșnicie ține marea-i 1ndurare...
poezie de Adriana Cristea (3 martie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre stele, poezii despre laudă, poezii despre bunătate, poezii despre Soare sau poezii despre Pământ
Mesia și Adevărul
ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieții Sfânt Profet
și-al Lui Dumnezeu Cuvânt
n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat și fără pată
El să umple veșnicia
cu lumina Sa curată
nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârșit
veșnic ce este-o lumină
numai El ne-a învățat
și ne-a spus că Dumnezeu
iubește cu adevărat
pe cei din poporul Său
doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul cu ființa trează
așa frumos de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
și ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit
ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit
Isus iată a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăși mântuit
să fie în Paradis
Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă țină mintea trează
Eu în Rai să vă așez
și-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieții ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viață în sfârșit
Eu sunt Calea și Viața
și Adevăru iarăși sunt
ce vă luminează fața
și în cer și pe pământ
Adevăru azi de-l vreți
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeți
puteți numai prin Cuvânt
o veniți acuma dar
astăzi dar să îl slujiți
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniți
adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viața-n veșnicie
căci în ziua de apoi
din morți îl voi învia
și-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna
Eu sunt Învierea și Viața
cine crede dar în Mine
va avea curată fața
sus în slăvile senine
în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi el nu își pierde
dreptul de-a fi răsplătit
cine crede-n Mine și trăiește
în veac el nu va muri
căci răsplata și-o primește
iar când Eu voi reveni
Eu sunt Calea și Adevăru
chiar și vița iată sânt
pentru oameni Eu sunt țelul
al Vieții Sfânt Cuvânt
mlădița aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl o s-o arunce
fiți de azi dar înțelepți
și ascultați de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepți
să fiți fii de Dumnezeu
împliniți învățătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiți dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc
fiți ca robii ce așteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
și trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân
Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veșnicie
să-i cântați mai pe deplin
Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în brațe să v-apuc
să umblați în sfânta pace
să știți Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nțeles
numai Eu vi l-am descris
și ce face Tatăl Meu
vă arăt ca-n Paradis
să pășiți prin Harul Său
Tatăl Însuși vă iubește
pentru că m-ați ascultat
și cu drag vă mântuiește
prin sângele Meu curat
orice dar astăzi veți cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
și când inima-n voi tace
când ceva în Numele Meu
voi cereți ca să primiți
slăviți-l pe Dumnezeu
viața sfântă s-o trăiți
se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său
apoi iată în tăcere
răspunsu să-l așteptați
cu credință la vedere
Domnului să vă predați
Tatăl vrea sinceritate
și o inimă curată
să aveți cu Sine parte
sfințenia v-a fost dată
glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre tăcere sau poezii despre sclavie
Creația
Și Dumnezeu a apărut în spațiu,
A privit în jur și a spus:
Sunt singur
Îmi voi face o lume.
Și până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopți
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Și, de nicăieri, a apărut lumina,
Și bezna s-a rostogolit într-o parte,
Și lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Și-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălțuind noaptea cu luna și cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric și lumină,
A potrivit lumea;
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu s-a retras
Și soarele era în mâna lui dreapă,
Și luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Și Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Și se înălțau de nicăieri munți.
Apoi s-a oprit și a privit, și a văzut
Că pământul era fierbinte și sterp.
Așa că Dumnezeu a ieșit la marginea lumii
Și a scuipat cele șapte mări
A clipit și-au licărit fulgerele
A bătut din palme și s-au rostogolit tunetele,
Și-au început să curgă apele de deasupra pământului
Și apele răcoreau arșița.
Apoi s-a ivit, verde, iarba
Și-au îmbobocit, roșii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii și-au întins brațele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Și râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăși,
Și-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.
Atunci Dumnezeu a ridicat brațul și și-a fluturat mâna
Deasupra mării și a uscatului,
Și-a spus: Veniți! Veniți!
Și mai repede decât a putut Domnul să-și coboare mâna,
Pești și pescăruși,
Animale și păsări
Înotau pe râuri și pe mări,
Mișunau prin păduri și prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Și a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Și s-a uitat la steluțele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate viețuitoarele ei...
Și Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.
Și-atunci Dumnezeu s-a așezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în liniște,
Lângă un râu adânc și larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit și s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!
Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Și acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele și l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colțuri ale nopții,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale
Acest măreț Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boț de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.
Apoi i-a dat suflarea vieții,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.
poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre râuri, poezii despre noapte, poezii despre mâini, poezii despre degete, poezii despre apă sau poezii despre animale
Veniți la Domnul
Veniți la Domnul mântuirii
La Acel ce munții a întărit
Nădejdea mea ș-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăție
Ce dealuri face a sări.
Veniți, că Domnul e scăpare
E locul nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Și viața n-are nici un rost.
Veniți că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut și va lucra.
Veniți la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.
Veniți. că somnul face dulce
Și boale vindecă de tot
Veniți la El, veniți la Cruce
Veniți că Domnu-I Savaot.
Pe aripi de vânt altul nu merge
Și car din nori nu și-a făcut
Păcatul altul nu va șterge
Nu e putere - este lut -.
Veniți căci ziua e aproape
Și în curând El va sosi
Veniți la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre somn, poezii despre salvare, poezii despre nori sau poezii despre mântuire
Isus vindecă în Israel
Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Și atâția din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulțime și din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieții era soare și lumină
Din Ierusalim Idumea și dincolo de Iordan
Au venit atâția oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăși calea pentru om în Paradis
La Isus veniră atâția să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Și Isus a poruncit ucenicilor să-i țină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veșnica-mpărăție
Căci atâți se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea
Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Fața Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu ești Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început
Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar și orbilor vedere atâtora El le-a dat
Și-a scos duhurile rele din atâția pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt
Pe leproși i-a curățat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge El fiindu-le doar scut
Orbii și-au primit vederea muții iarăși au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar și morții au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost și ne e salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre vecini sau poezii despre sănătate
Petru pe ape
După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut
Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Și cu vântul și cu marea valurile îi loveau
Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susține
Deși valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au țipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniți și nu vă temeți căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu ești o Isuse poruncește-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ți văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau și talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a pășit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos și-avea fermă-ncredințare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susține
Și deplin încredințat nicio teamă n-avea-n sine
A pășit plin de credință peste ape peste valuri
Și-a fost primul om pe ape dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape așa ca și Domnul său
Când privi doar spre Hristos Fiu Unic de Dumnezeu
Primul om de pe planetă apa ce l-a susținut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar așa puțină vreme căci deodată și-a luat
Privirea de la Hristos și spre valul tulburat
A părivit Petru atunci și groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde și de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată și-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat
Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credința i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut peste valuri a pășit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Țintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susținut
Și Petru cu Domnul Isus în corabie-au pășit
Pe când iată chiar și vântul de tot el s-a linișțtit
Și furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt și adăpost
Și văzând schimbarea vie și și în ceruri și pe mare
Au venit toți la Isus să-i aducă închinare
Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu ești
Și furtunii și chiar mării de poți Tu să poruncești
Glorie dar Lui Isus cinste slavă și onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit și de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îți mulțumim
Căci prin El ne-ai dat viața pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică sau poezii despre groază
Pâinea Vieții-Eu sunt
Ioan 6: 31-40
Din cer nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveți un duh curat
Și ființa voastră în slujba Lui ca să rămâie
Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer și lumii viață-i dăruiește
Făcându-i calea mai ușoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubește
Și atunci evreii Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer și luna
Eu sunt Pâinea Vieții Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine crede în Mine veșnic părăsit
El nu poate ca să fie căci viața-i este dată
Dar iată voi nu credeți deși azi m-ați văzut
Și cu urechile voastre Cuvântu-ați ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă eu îi voi fi scut
Și cel ce vine la Mine afară nu va fi dat
Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis pentru cei ce pier
Prin credința în Mine ei să primească mântuirea
Și voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toți în ziua da apoi
Veniți de aceea azi la Mine Eu vă zic
Ca să trăiți o viață nouă să fiți cu toții oameni noi
Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede și din inimă se-ncrede
În a Lui Ființă chiar să primească-n veșnicie
Ca un dar viața-n sine care pururi nu se pierde
O veniți dar la izvoare apă vie voi să beți
Să mâncați din Pâinea Vieții Tatăl Sfânt ca să vă fie
Și sprijin și adăpost pururi fii să-i rămâneți
El Însuși ca să vă dea pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine sau poezii despre urechi
Cultele păgâne
La templu un fariseu
Și un vameș au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit
Fariseul ce știa
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulțumea
Căci e singurul lui Tată
Tată scump îți mulțumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viața mi-o trăiesc
Și umblu pe-a Ta cărare
Eu dau din izmă și din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ți toate adevărate
La mine-n inimă le ai
Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Și îți dărui multe flori
Căci viața-mi e lumină
Nu-s ca alții pe pământ
Hărăpăreți nedrepți și preacurvari
Căci eu țin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi și avari
Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc
Doamne eu trăiesc Cuvântul
Și Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc
Iată fug de sărbători
Și de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalț azi printre stele
Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Și mereu iată postim
Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinți
Căci nu ținem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinți
Dar Scriptura ce vorbește
Să fii mândru și-ngâmfat
Unde Domnul azi privește
La cel trufaș și curat
Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt
Vameșul însă stătea
Plin de groază și de frică
Și Domnului îi spunea
De-a lui viață rătăcită
De mine o Doamne ai
Milă azi și mă ridică
Numai Tu viață dai
Inimii mele rănită
Fie-ți milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat
Iartă-mi vina și păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit
Cine dar a fost iertat
Vameșul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el își văzu eul
Toți ceilați erau pierduți
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiți
Tot la alții nencetat
Să trăiești ca fariseul
Tot pe alții tu să-i vezi
Că-s pierduți doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculți
Vameșul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt
Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat
Vameșul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deși el mult mai curat
Al lui suflet îl avu
Fariseul s-a mândrit
Cu viața lui curată
Însă vameșul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă
Domnul ne vrea azi smeriți
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâți
Cuvântu să n-ascultăm
Judecată ce o folosești
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smerești
Tu vei fi acel iertat
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă sau poezii despre smerenie
Vom învinge prin Hristos
Iubiți-vă unii pe alții
Așa cum v-am iubit Eu
Cetățenii sfintei nații
Să fiți azi prin Dumnezeu
Și umblați în sfințenie
Trăind harul și iubirea
Sfântă viața să vă fie
Urmărind neprihănirea
Fiți lumină din Lumină
Împlinind Cuvântul Sfânt
Să umblați fără de vină
Viața-ntreagă pe pământ
Împletiți mereu cântarea
Cu Adevărul Sfânt și viu
S-aveți parte de-ndurarea
Domnului și mai târziu
În iubirea Lui Hristos
Voi să creșteți azi cu toții
Să-mpliniți aici frumos
Tot ce-i scris în sulul Cărții
Umnblați dar cu multă grijă
Sfinți să fiți azi în Sion
Ființa dar plină de milă
Dați-i-o l-al vostru Domn
Celui ce e Pâinea vie
Și Adevărul scump și sfânt
Să vă ia în veșnicie
Atunci de pe acest pământ
Trăiți dar prin îndurare
Pentru cel sărac lipsit
Ca Domnul din încercare
Să vă scape negreșit
În lumina învierii
Voi luptați-vă mereu
Cu ispitele-ncercării
Să fiți fii de Dumnezeu
În smerenie-mplinți
Toți Cuvântul și Scriptura
Fii ai Tatălui să fiți
Mereu sfințiți-vă făptura
Ca să fiți toți o lumină
Pentru Mielul răstignit
Fără pată fără vină
Domnul cum v-a rânduit
Dați-vă toată silința
Să-mpliniți Domnul ce vrea
Unind fapta cu credința
Culminând cu dragostea
Deci iubiți-vă mereu
Unii pe alții ca Hristos
Biruind dar pe cel rău
Cu suflet victorios
Voi prin Duhul dar umblați
Răstignind puterea firii
În picioare ca să stați
Pe treptele amăgirii
Căci Hristos vă este stâncă
Și o piatră de ajutor
Prin puterea Lui adâncă
El dă viață în popor
Fiți lumină din Lumina
Lui Isus în veșnicie
Să vă-ndrume-ntodeauna
Dăruindu-vă din Pâinea Vie
Luați azi scutul credinței
Și încinși cu adevărul
S-aveți sorții biruinței
Căci Hristos ne este Domnul
Vom învinge prin Hristos
Intrând toți în veșnicie
Mirele victorios
Pe veci stâncă să vă fie
Căci în El ne vrem zidiți
Alergând spre biruință
Să fim oameni împliniți
Toți având sfânta credință
Fie-i slavă Lui Hristos
Mielului ce ne-a chemat
Să-i slujim de aici de jos
Dându-i sufletul curat
30-10-2021 măn.
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie
Isaia 43
Acum așa vorbește Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îți voi sta ca scut
Și mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ți nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu și-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă și cere.
Eu sunt mereu cu tine și te-oi aduce iar
În țara ce ți-am dat-o și tuturor voi spune -
Dă-ți Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.
Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Și vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârșește și-a început zidirea.
Am fost de la-nceputuri și după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toții sunteți martori și tu și tu și tu
Veniți căci pretutindeni lumina Mea e vie.
Eu am vestit și tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieții Sale v-am dat Împărăția!
poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc sau poezii despre țări
Mare este Domnul Psalm 48
Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru și-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.
Iată ca-mpărații toți s-au adunat
Au privit-o-n silă cum privești o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima și s-au pus pe fugă.
I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.
Doamn-n veșnicie toate le-ai supus
Numele și slava fă-le să răsune
Dincolo de mare și de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn și rugăciune.
Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetății Tale ca să se ridice.
Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetați palate, turnuri în lumină
Să-L vedeți pe Domnul îmbrăcați în flori
Să-L vestiți pe Domnul celor ce-or să vină...
poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre durere, poezii despre bucurie sau poezii despre spaimă
Binecuvântați
Binecuvintează într-una
suflete pe Dumnezeu
Tot ce am binecuvânte
Numele Lui tot mereu.
Îmbrăcat e în măreție
și în slavă-I ne'ncetat
E nemărginit de mare
fie în veci glorificat.
Suflete binecuvântă-L,
binefaceri ai primit
Nu uita însă nici una
din câte ți-a dăruit.
El fărădelegi îți iartă
Îți vindecă boala ta
Suflete binecuvîntă-L,
și aceasta nu uita.
El din groapă-ți izbăvește
viața, nu-L da în uitare
Te înconjoară-n bunătate
și în mare îndurare.
Când ajungi la bătrânețe
face să întinerești.
Alergi tu în bătrânețe,
dar nicicum nu obosești.
Zbori ca vulturul bătrâne,
umbli fără obosire.
Și se cade ca într-una
Domnului să dăm cinstire.
Domnul face El dreptate
celor care-s asupriți.
Pâine dă la cine n-are
la acei ce-s flămânziți.
E bogat în bunătate
și este îndurător.
Milostiv e Domnul nostru
e îndelung răbdător.
Nu ceartă fără încetare
doar o clipă-I e mânie.
Îndurarea-I toată viața
așa Domnul ți-o dă ție.
După greșul nost' nu face,
nu face după păcat.
Nu ne pedepsește Domnul
așa cum noi am lucrat.
Bunătatea-I pân' la ceruri,
cum e cerul de pământ.
Așa bunătate are,
pentru cei ce a Lui sunt.
Cât apusu-i de departe
de celălalt capăt răsărit.
Tot așa El depărtează
de la noi ce am greșit.
"Eu îți șterg fărădelege",
spune Domnul, nu uita.
"Și nicicând și niciodată
nu duc aminte de ea".
Cum un tată se îndură
pentru toți a lui copii.
Așa se îndură Domnul
pentru noi din veșnicii.
El cunoaște slăbiciunea
lipsurile ce avem.
Cum suntem făcuți, El știe
din țărână că suntem.
Viața noastră pământească
ca și iarba-i pe pământ.
Înflorește ca și floarea
se usucă când e vânt.
Cum se risipește norul
așa omul, viața sa.
Nu îl mai cunoaște locul
în care el locuia.
Bunătatea-I este mare
pentru cei fără cusur.
Spune El: "În a mea spiță
pentru copii mă îndur.
Pentru cei ce legământul
ne'ncetat ei îl păzesc.
Și aminte de porunci
ei le au și le păzesc".
Împărat pe tot pământul
este Domnul, osanale.
Scaunu-I este în ceruri
în cerească sfântă cale.
Binecuvântați pe Domnul
îngeri în putere tari.
Voi ce ascultați Cuvântu-I
și porunca vă e fruntari.
Binecuvântați pe Domnul
toata oștirea cerului.
Robi care îi faceți voia
Aduceți mărire Lui.
Binecuvântați pe Domnul
lucruri toate cîte sînt.
Suflete binecuvântă-L
Cu tot ce e pe pământ.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre îngeri sau poezii despre tată
Imnul zânelor
Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoșească,
destinul nostru să-mplinească.
Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul sacru,
VĂ TREZIȚI!
De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.
Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul sacru,
VĂ TREZIȚI!
La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noștri să renască,
azi în suflarea românească.
Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul sacru,
VĂ TREZIȚI!
Vă dăm credință și iubire
vă dăm lumină și-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luați bucuria zorilor.
Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul sacru,
VĂ TREZIȚI!
Dansăm la vetre și altare.
Ne veți găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.
Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIȚI!
cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre imn sau poezii despre dor
Pe Noul Pământ
Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile și pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi
pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
și nu își mai află loc
stelele se vor topi
și planetele de asemeni
când sfârșitul va veni
cu pedepse pentru oameni
se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum
lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi
universul va dispare
și timpul se va sfârși
din a Domnului cărare
care tot va împlini
un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
să cuprindă o nouă lume
ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare
un cer nou și-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaș sfânt
din ceruri care venea
și din cer s-a coborât
cetatea Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul
cu oamenii a venit
cu sfinții de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieții drag Cuvânt
din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veșnicie
cu oamenii pregătit
iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor
orice lacrimă va șterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înțelege
și le e Mântuitor
nu va mai fi tânguire
nici durere și nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin
toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiți popor de soi
trăind numa-n sfințenie
iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa și Omega
început până-n sfârșit
să îmi înțelegeți voia
celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
să ia căile-nțelepte
în viața adevărată
celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
și el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri
unul dintre cei șapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire
vino să-ți arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos Sfântul Cuvânt
și în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare
și-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa
a cetății vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci Divină
pentru oameni Fiul Său
ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
și mai scump decât coralul
douăsprezece porți avea
și la ele doișpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri
douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetății
și pe ele străluceau
apostolii Divinității
a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veșnice
de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăși fiind tezaur
c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz să-ți ia ochii vii
de nuanțe așa de multe
douăsprezece porți erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare
acolo nu-i trebuință
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Ființă
o inundă cu lumină
slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează
nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce și-au predat
Mielului deplin ființa
poezie de Ioan Daniel Bălan (5 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă
Văduva din Nain
O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea
pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese
dar vai veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit
rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin
a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt
s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă
și l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu
din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau
pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei
căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit
și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza
vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar
cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul
și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura
di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit
nu plânge și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule scoală-te îți spun
și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor
și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte
mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos
căci morții iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare
și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță
mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văduvie sau poezii despre plâns