Insectarul comun

Desconspirând vecia cuvintele ne leagă
Incontinenţa vieţii de inimi şi de minţi,
Nutrind în nefiinţă speranţa cea mai vagă
În viitorul proxim şi sceptici mai cuminţi.

Parcurgem absolutul dormind în insectare
Cu lacrimile sparte de acele din noi,
Cu pagini din scriptură jertfite pe altare,
În temple nesfinţite, călcate de nevoi.

Proliferând în slovă absurdul şi abstractul,
În slăvi se proiectează celebrii zilieri,
Contrasemnând orbeşte cu necuratul pactul,
Îşi caută nimicul şi zilele de ieri.

Astfel acceptul însuşi căzut între respingeri
Îşi leapădă bun-simţul de simplu muritor
Şi cu aripi de pleavă aleargă după îngeri,
Chemându-i să-i asculte la lecţii despre zbor.

Dar litera ce moare la margine de stele
Întortocheată-n vise şi-n gesturi de nebun,
Se sinucide-n taină pe ritmuri de manele,
De vie îngropată într-un insectar comun.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi oameni

Lumina cea sfântă în noi se coboară
Şi îngeri suspină de oameni ce sânt,
Bătaia de inimi începe să doară
În oameni şi îngeri, cum n-au fost nicicând.

Pământul se umple de raza curată,
Iar oameni suspină de îngeri ce sunt,
Iubesc şi-n iubire pe toate le iartă,
Că astfel e-n ceruri şi aşa-i pe pământ.

Doar îngeri şi oameni acolo... fiinţe
Căzute în rugă din inimi şi minţi,
Flămânde să-şi ardă în flăcări dorinţe,
Uitând câteodată să fie cuminţi.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi să rămâi

Ştim că ne vezi Bădie de dincolo de stele
Cum îi cântăm în strună şi-n slovă la străin
Şi cum se unduieşte pe ritmuri de manele
O naţiune altfel decât sperai să fim.

Ştim că priveşti Bădie din lumile celeste,
La epigoni de astăzi, de ieri şi de oricând,
Cum îşi trăiesc prezentul atâta cât mai este,
Încrâncenaţi în glorii ca spinii pe mormânt.

Ştim că le-auzi cuvântul sofisticat ambiguu,
Îţi simt din gust amarul şi mila din surâs,
Căci limba românească azi demnă e de plâns,
Din dulce şi frumoasă ajuns-a un reziduu.

Şi iartă-ne Bădie că ţi-am ştirbit onorul,
Pe care cum ne ţine întunecarea minţii,
Frustrarea infantilă ori ne-mplinit amorul
Ori mama de bătaie ce nu ne-au dat părinţii.

Astăzi la ceas de taină a veacului ce poartă
Numele tău Bădie cu litere de jar,
Nădăjduind în schisma de sine şi de soartă,
Mărturisim botezul din Tei întru Stejar.

Şi să rămâi Bădie reper al simplităţii,
Clarvăzător al lumii şi-al vecilor de veci
Idol prezent, luceafăr, consemn al unităţii
Şi necuprins cu mintea de capetele seci.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final... categoric

Şapte zile la comun
Patru proaste, trei nu spun
Nu c-aş fi un om nebun
Dar nu ştiu să le adun...

Zbor încet dintr-un alun
Fac baloane de săpun
Parcă sunt pui de lăstun
Cad în zbor într-un cătun...

De-aş zbura din vârf de prun
Ori dintr-un bătrân gorun
Poate-aş fi carne de tun
Aşa însă... mă supun...

Aripi am, deci sunt imun
La căzut, nu mă răpun
Credeţi voi, dar sunt prea bun
Am trei vieţii şi-un trai străbun...

Mă transform rapid într-un
Zombi cu suflet nebun
Iar aşa cum presupun...
Gata, hai la UPU sun!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm copiii! ...

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Cu inima un zbucium şi gândul zbor înfrânt,
Ce n-au văzut izbânda, dar gustul de înfrângeri
În labirintul vieţii, adesea s-a răsfrânt!

Să nu uităm copiii cu inimi întristate,
Ce-au înfruntat tot greul pe umerii lor goi!
Ei vor repere-n viaţă şi căi adevărate
Şi stă-n puterea noastră să prindă bun altoi.

Să nu uităm copiii cu doruri ne-mplinite,
Să-i scoatem din nedreptul, potrivnicul destin!
Treziţi din amorţirea de vise ofilite,
Cu toţii să se-nfrupte din al vieţii festin.

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Ce-i poartă pe cei dragi lor, în inimi şi în minţi!
Ce rătăcesc aiurea prin văi de dor şi plângeri,
Cu gândul că nu fost-au uitaţi de-ai lor parinţi...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretele, sădite în minţi, îşi dezvoltă coconul în inimi, iar mai apoi, din suflete, îşi vor lua zborul noi speranţe şi visuri diafane.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire dorită

A căzut tăcerea stelelor peste oraşul meu,
Şi noaptea-mi pare atât de lungă fără tine,
Aş vrea să zbor ca şoimul ager printre nori,
Să te găsesc flămândă de vise noi, ca luna plină.

Ce caut eu la tine fericire?
Tu hamul cel mai greu de strâns în mâini,
Mierea vieţii, sarea în bucate şi înţelepciunea,
De-a nu-mi lăsa aripa prinsă între micimi.

Şi încă cred în nemurirea ta,
Ca şi-n capriciul tău misterios,
În armonii extreme mi-e greu să mai trăiesc,
Râzi, că încă nu te stăpânesc?

Cum viaţa în astral nu-i cât o zi de primăvară,
Şi ieri e mâine, cât clipesc din ochi,
De ce pe creanga vieţii să nu fim flori şi fructe?
Ca-n pomul raiului cu îngeri omeneşti.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harpa vieţii

Se tânguie harpa... În dans de egretă,
Cuvintele trec pe-un gri portativ.
Femeia – un înger, la fel de cochetă,
Mai caută-n lacrimi decât un motiv

De-a trece pe dealuri cu tălpile goale,
În scârciumul vieţii să-şi pună dorinţi,
Atât de fragile şi-atât de banale.
Şi stropii de ploaie să cadă cuminţi...

O ploaie de îngeri danseze sub pleoape,
Sub ploaie de frunze şi flori, repetat,
Să-i fie şi lumea şi cerul aproape,
Să fie iubire! Aşa a visat...

Se roagă-n tăcere, se roagă la sfinţi,
Uitate biserici lumină să-i deie,
Să aibă lumină, bunici şi părinţi,
Să fie de-a pururi, să fie femeie.

Îşi pleacă genunchiul.. E-atât de frumoasă!
Un voal de lumină la tâmple-am zărit.
Femeia aceasta se-ntoarce mireasă
La liniştea nopţii ascunsă în schit.

Îşi caută umbra ascunsă-n uitare...
E-atâta tăcere în sufletul ei,
Că harpa îngână un imn de-ntristare
Şi vraja durerii se-ascunde. Şi-n zare,
Îşi clatină timpul secunde-cercei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slovă despre mine

lumină-mi este liniştea întreagă
în mine chipul tău ce lin revarsă
femeie de vecia lirei arsă
nuntiri cu nefiinţa ce îmi neagă.

cu viaţa către lacrimă întoarsă
duci gândul meu mirări să înţeleagă
peniţa-mi suie vise în desagă
şi-n toate e tăcerea ta neştearsă.

şi ar mai fi cuvinte fără zarvă
ce să ne spună pe un nimb nescris
portiţa de intrare-n paradis
ne-aşteaptă-n coacerea de taine-n larvă.

privind oglinda însă tu eşti doar
o slovă despre mine-n dicţionar.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Balloo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul zăpezilor albastre

A îngheţat din nou lumina la ferestre,
Un ger al veşniciei s-a cuibărit în ea,
Împrumut speranţa zăpezilor albastre,
Să-mi împletesc din vise albastru corp de stea.

Îmi ninge peste suflet cu amintiri virgine,
Ninge într-un amor etern cu infinitul...
Iar în singurătatea zăpezilor cianine,
Doi îngeri îşi împart în taină răsăritul.

E amorţit pământul în zilele de plumb,
O umbră se închină, pe deal, la vechiul schit,
Doar zorii îmi zâmbesc, nu vor nimic în schimb
Şi mă apasă dorul sub cerul învechit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

L-am simţit cu inima şi trupul,
Mi se părea că noaptea-i urlă lupul,
Că i-ar sfâşia şi ochii şi lumina,
Că s-a născut în lume îi fu vina.

Să fie unic pomul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină şi-n cuvânt?
Să-i fie pronunţată viaţa de înaintaşi?
Să lase urme sfinte, roade la urmaşi?

Întru iubire pomul lasă fructe
Pentru veşnicii necunoscute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi şi cu vise.

Să-l cuprind cu dragostea din noi
Ca pe o carte scrisă doar în doi,
Pe care-ai noştri copiii s-o citească
Şi-n litera luminii ei să crească.

Astfel cunoscut-am pomul vieţii mele,
Stă pe munţi cu vârful între stele,
Îl păzesc mustind de fericire
Când tu îmi dărui clipe de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise
pierdute-n eter,
şi azi
eu încă mai sper
şi mai privesc
cu uimire spre cer,
eu caut
vise de ieri
Vise,
cu ghiocei
şi cu flori de tei
în părul meu
şi-n părul ei
Vise
cu copiii de ieri
ce azi
sunt tineri şi ei
visează
la zâne şi zei
iar seara
pe bolta cu scânteieri
caută
vise de ieri

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

azi îngeri aripi îşi deschid în chip de cruce
copacii ursuzi îşi leapădă frunza-n covor
cuiburi goale-ncâlcite în ramuri năuce
noi orfani suntem păsări rătăcite în zbor

e toamnă tată şi-asfinţitul tău nu-i răcit
dorul ne doare-n frigul dimineţii treze
azi boabe de rouă sub pleoap-au îmbobocit
se îmbulzesc în zori chipul să-ţi contureze

la noapte-o să-ţi miroase-a must de tămâioasă
sita zorilor cerne întrebări fără rost
fluturi cu aripi arse şi ziua-i pioasă
e septembrie tată ziua ta ar fi fost

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls

Inimi desenate pe asfalt,
galbene, verzi, gri şi albastre,
în pale culori, fără contraste,
raze de soare infipte în coaste,
şi aripi tinzând spre înalt...
Somn imposibil în nopţi imposibile
şi veghe în vise ce nu-ţi aparţin,
pe un obraz, o lacrimă cade, lin...
Flori de liliac ce se desprind dintr-un cântec,
fluturi cu zborul oprit într-un pântec,
îngeri ce încă îşi scutură praful de stele,
alegând dintre geamuri, unul din ele...
La frontul din est, interese obscure
îşi lasă amprenta pe vrejuri de mure,
contaminând şi om, şi natură,
într-un război cu pumnul în gură...
O comedie ruptă din realitate,
urcând pe o scară cu treptele plate,
într-un decor colorat cu de toate,
în care străluceşte acelaşi actor...
Dă-mi Doamne răbdare
şi o bandă de alergat pe care să mor,
sau încă o emoţie, încât,
să simt că nu mă mai strânge de gât,
dimineaţa aceasta ce apare în plus
la marginea gândului meu nesupus!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!