Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vasile Alecsandri

Pastel chinez

Pe-un canal îngust ce curge ca un șerpe cristalin
Se înșiră chioșcuri albe, cu lac luciu smălțuite.
Tot ce-i nobil, avut, mare și puternic la Pekin
În răcoarea lor plăcută duce zile fericite.

Pe sub nalte coperișuri care-n margini s-albiesc,
Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane
Au comori de plânte rare ce la umbră înfloresc
Și-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane.

Papagali verzi, roși și galbini, iubitori de dismierdări,
Prin zăbrele aurite zbor chemați de glasuri dalbe,
Și pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări,
Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe.

Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoții zburători
Când pe mândre paravane de matasă diafană,
Când pe crengi, când pe basinuri de albastră porcelană,
Unde viu se joacă-n față pești cu solzii lucitori.

Ș-o momiță strâmbătoare, sărind iute-n urma lor
De pe umerii de fildeș unui zeu grotesc de China,
Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor
Doi nebuni peste un rege și un turn peste regina...

Pe canal trei poduri strimte ca trei arcuri se întind;
A lor margini cizelate în șiraguri de inele
Poartă zmei cu ochi fantastici, carii noaptea se aprind,
Și catarguri poleite, cu lungi flamuri ușurele.

Iar în fund, peste desimea de pagode azurii,
Ca un bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică
Un turn nalt cu șepte rânduri și cu șepte galerii,
Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică.

Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin,
Sub cortelul de crep galbin care-l pleacă despre soare,
Ferind pielița-i de aur și rotundu-i piept de crin,
Și gurița-i cu benghi negru ca un gândăcel pe-o floare.

Umbra ei pe fața apei, de pe pod ușor plutind,
Cu-o mișcare voluptoasă trece lin și se oprește
Pe o joncă unde șede un om tânăr pescuind...
El tresare, nalță ochii și cu dragoste zâmbește.

Iar colo-n vecinătate, sus, în turn, ca un hurez,
Un bătrân, pândind cu ochiul, taina dulce o surprinde...
El desemnă-ncet tabloul pe hârtie de orez,
Și se pare că hârtia sub peniță-i se aprinde!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Citate similare

Doina Bonescu

Turn de fildeș

Turn de fildeș
Turn inalt
Ce ascunzi inchis
De fapt?
Turn de fildeș
cu zăbrele
M-ai ademenit
Cu miere
Intr-o vara
Dezbrăcată
De principii
Și morală
Tu-mi ești astăzi
Dulce.. amară
Amintirea
Dintr-o vară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streșină era un codru vechi
Și colonadele erau de munți în șir,
Ce negri de bazalt se înșirau,
Pe când deasupra, streșina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupți scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă și întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o țară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit și cu păduri
De flori. Păduri cărora florile
Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii,
Și crini, ca urnele antice de argint,
Se leagănă pe lugerii cei nalți,
Iar aerul văratic, dulce, moale.
Ca stelele sunt musculițele prin frunze
Și împlu aerul cel cald cu o lumină
Verzuie, clară, aromată. Fluturi -
­Copile sunt cu ochi rotunzi și negri
­Cu părul de-aur și cu aripioare
De curcubău - în haine de argint
Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie
Gurițele-umede și roșii în potirul
Mirositor și plin de miere-al florilor.
Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase
Și verzi-întunecoase, presărate
Cu sori dulci înfoiați, mirositori ­
E-o florărie de giganți. Într-un loc
Crăpată-i bolta de granit, de cauți
Prin streșina de codru până sus,
Unde în ceruri lin plutește luna.
Ea-i o regină tânără și blondă
În mantia-i albastră constelată,
Cu mâinile unite pe-al ei piept
De neauă... Trece luminând cu ochii
Albaștri, mari, prin straturi înflorite
De nori, ce înfoiate îi oferă
Roze de purpur, crinii de argint;
Din când în când cu mâna-i argintoasă
Ea rumpe câte-o floare și-o aruncă
Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur;
Colo un nor se nalță sfânt și sur,
Se-ncheagă, se formează -ncremenește,
Devine-un templu grec și plin de umbra
Columnelor ce-l înconjor - și prin columne
Trece-argintoasă câte-o rază-a lunei.
Ea drumul ia spre-acel castel. Diadema-i
De diamante-n stele contopite
Brilează-n noapte - tăriile negre
A domei se-nsenină - și ea intră
În el. - Columnele-ard sub clara ei lumină
Și aruncă umbra una-ntr-alta.
Ea intră-n domă... stelele-o urmează.
Și noaptea sântă plină-i de-ntuneric
Pe râul sânt ce curge-n valea mare
Care-i grădina cea din codri vechii
A lui Miradoniz. - Insule sfinte
Se-nalță-n el ca scorburi de tămâie.
Cu flori de aur, de smarald - cu stînce
De smirnă risipită și sfărmată
În bulgări mari. Pe mîndrele cărări,
Ce trec prin verzile și mândre plaiuri,
E pulbere de-argint. Pe drumuri
Cireși în floare scutură zăpada
Trandafirie a-nfloririi lor,
Vântul le mână, văluros le nalță,
De flori troiene în loc de omăt
Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză
De-argint deasupra apei și se oglindează
În fundul ei - astfel încât se pare
Că din aceeași rădăcină crește
O insulă în sus și una-n jos
Și [nu-i] nimica în aceste ramuri
Dintr-un copac într-altul numai țes
Paianjini de smarald paianjenișul
Cel rar de diamant - și greieri cântă,
Ca orologii aruncate-n iarbă.
Și peste râul mare, de pe-un vârf
De arbore antic țesut-au ei
Un pod din pânza lor diamantoasă,
Legându-l dincolo de alți copaci.
Prin podul străveziu și clar străbate.
A lunei rază și-verzește râul
Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră
Nemaivăzută feerie, - Iară peste pod
Trece albă, dulce mladioasă, jună,
Albă ca neaua noaptea, păru-i de aur
Lin împletind în crinii mânilor.
Ivind prin haina albă membre angelici,
Abia călcând podul cel lung cu-a ei
Piciaore de-omăt, zâna Miradoniz.
Ea-ajunge în grădina ei de codri
Și rătăcește o umbră argintie
Și luminoasă-n umbra lor cea neagră;
Ici se pleacă spre a culege o floare,
Spre-a arunca în fluviul bătrân
Colo aleargă dup-un flutur,
Îl prinde - îi sărută ochii și-i dă drumul
Apoi ea prinde-o pasăre măiastră
De aur se așază-ntr-a ei aripi
Și zboară-n noapte printre stele de aur.

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Dana Ene

Seara

Seara își coboară pleoapa
Peste ramul de copac,
Unde gândurile mele
Și-au făcut un cuib și zac.

Biete păsări ce-ți duc dorul,
Ba sub aripi, ba în plisc...
Vor să-și culce printre vise,
Zborul lor înalt și trist.

Seara se așterne iată,
Ca o pânză de mătase...
Stele albe, fumegânde
Se aprind iar pe terasă.

Călimara cu cerneală
Tot pe colțul mesei pun:
Despre viață, despre lume,
Am atâtea să îți spun!

... Și, când seara-ncet își plimbă
Carul Mare peste coamă,
Eu m-apuc să scriu tot cerul
Doar cu păsări ce te cheamă!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Veronica Micle

Albăstrelele

Printre galbenele spice albăstrele mândre cresc
Și-n a dimineții farmec soarele cu drag privesc;
Fermecați de-a lor privire și cuprinși de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.

Prin frunzișul des și verde se aud frumoase cânturi
Fluturașii stau și-ascultă legănați de blonde vânturi
Lângă flori o zi de vară o petrec în desfătări
Și-a lor dragoste de-o clipă ei le-o spun prin sărutări!

Însă iată, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tăcere;
Fluturașii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca ș-o părere,
Păsările nu mai cântă și fumoasele-albăstrele,
Dup-o zi de fericire, rămân iarași singurele.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Dacă treci râul Selenei

Dacă treci râul Selenei se face pare că sara
Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține.
E-o sară frumoasă - adormită deși este ziuă.
Aerul ea vioriu, miroasele florilor mândre
Adormitor se ridică din oștile florilor mândre;
Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor,
De liane ce spânzură-n aer snopii de flori,
Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci,
Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare,
Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine
Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s,
Care cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă.
Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde
Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină.
Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde,
Crengile-ndoaie de greul dulcilor; negrelor boabe,
Mari, cu merele roșii ca fața cea dulce-a Aurorei,
Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade;
Iară pe marginea mândrei grădini înălțată-i în huciuri
Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește
Și cu strugurii vineți și galbeni ce îmflați stau în soare.
Vineți cu brumă sunt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul,
Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini,
Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei;
Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale
Nalță-se ca intr-un flor invălit palatal Selenei.
Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înălțate
Și cerdacuri în aer - ținut de-argintoase columne
Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre
Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră;
Și prin bold de ferestre se văd argintoase coloane,
Muri cu oglinzi de diamant, ce lucesc mai clare ca ziua,
Mândre icoane cu fete de crai îmbrăcate-n albastru,
Codri de basme cu arbori vrăjiți și cu albe cerboaice,
Iar prin coloane pare că vezi trecând o minune ;
Lung cu părul ei blond desfăcut, care curge ân valori
Pe umeri în jos, îmflat cu dulce de miroase și cântec
Care tremură-n veci în aerul fin al serei.
D-umerii goi abia se ține o mantie albastră,
Mînile albe de ceară se joacă cu cozile blonda
Și cu mărgeanul ce cade pe sîni și cu creții de mentă.

poezie celebră de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Eterna pace

Viața noastră e viața spumei
Și totuși, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel și moartea e uitarea vieții
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorință mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca și un roi ce trece,
Și-n a lor fugă fierb și se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând și ucizând în lume toate.

Astfel e spațiul fără fund și fine,
Iar din încrucișarea - amundurora,
Născând mișcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mișcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuși cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mișcări mișcarea lor se-adună,
Cu toți în jos, toți împrejur de sine,
Toți împrejurul altor fac cunună.

Și-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mișcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ține.

Și cine știi când ceasul lor va bate
Și cele trei inele s-or desface
Din a mișcării sfântă trinitate.

Și peste toți s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de (1882)
Adăugat de Maria HadârcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pod de vis

... Un pod de vis, perfect oval
Un cerc al naibii de portal
Oglindă lînă pe canal
Cu arbori triști în loc de val...

... e podul peste infernal
e punctul peste cardinal
e setea mea de ideal
ca apa linului canal...

Un pod de vis, perfect oval
și unidirecțional
spre clipa dulcelui final
... inevitabil de banal

poezie de (1 iunie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Oftând în ochiul meu de fericire

Ochii florilor privesc ochii mei
Răsăriți în piept de porumbei,
Ochii tăi în oase de mister
Citesc zborul rostuit în cer.

În hohote luminile s-ascund
În zăpada prundului de fund,
Unde rubine roase de altare
Îneacă scoicile în val de mare.

La urechi sunt drumuri de inele
Unde vorbele agață stele,
M-așez la umbra lor să îmi sărut
În plecare ultimul cuvânt.

Încărunțit de vraja înecării
Luminii în petala încercării,
Pun foamea doar în sânul tău
Trecând-o pe-o buză de leu.

Rânjesc la ochii ce privesc
Din ochiul tău dumnezeiesc
Apoi intru oftând de fericire
În ochiul meu plin de iubire!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Și da și nu

Stau pe acest pod viu! Doar ce s-a trezit
și își pocnește balustradele ca pe niște degete...
La un capăt clipește dintr-un ochi de apă
la celălalt capăt nu e nimic.
Vrei să sari!? Și râde balansat... Vrei nu?
Și da și nu!
Și da și nu!
Și tac!
El ridică din umerii apei
se așază picior de pod peste picior de pod
mă cheamă ușor îndoind un felinar
ca pe un deget
și-mi șoptește la ureche...
Vrei să fii la capătul podului!?
Asta vrei nu?
Asta!?
Și da și nu!
Și da și nu!
Și sar peste băltoacă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Barbu

Banchizele

Din aspra contopire a gerului polar
Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc de somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roșiatec și avar,
Apoi, de-a lungul nopții, tot aurul stelar
Și toată înflorirea reflexelor fluide.

Iar când, târziu, prin trude-ndelungi și fir cu fir
Au strâns în năvi de gheață un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-și întrunească ascunsele comori,
Și peste mări de umbră și liniște aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.

sonet de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Ion Barbu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.

Nostalgie

Pe-o străduță mică c-un pod de lemn bătrân
Îmi este casa părintească,
În spate, sunt căpițele de fân.
Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă:
Unde sunt, oare, copacii de salcâm?

Pe prispa casei mă așteaptă mama
cu ochii umezi, lăcrimând,
Eu, iubitor, îi sar repede-n brațe,
Că sunt de dragoste flămând.

Plâng vremurile de demult
Când copiii se jucau pe câmp,
Îmi este dor de-al vieții tumult,
De al copilăriei cânt.

Au înflorit și liliecii, care adesea plâng,
Când cineva îi rupe, pentru a lor miros, adânc.
Plâng și salcâmii atinși de nostalgie,
Cu a lor sevă atinsă de melancolie.

*Căpițele de fân se mucezesc jelindu-ne pe noi,
Căci nu mai stăm pe ele, când unul, când câte doi.
Străduța-mi e pustie, mulți prieteni mi-au plecat,
În cele țări străine, unde, de mine, au uitat.
Și podul care trece peste râu, începe-a se lăsa,
Căci tirurilor cu copaci tăiați, le este grea povara.

poezie de (19 iulie 2020)
Adăugat de Szabó EricSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nuferi la xi-hu

In oglinzi de margarite
Ondulate-n moi covoare,
peste ape-ncremenite
Nuferi pun stravechi stergare.

Insulite mici, cochete,
Printre unde tremurande,
Strang alaturi in buchete
Nuferi mari cu flori rotunde.

Albe flori, ca o mireasa
Ce se-ndreapta spre altar,
Pete albe de matasa
Printre frunze verzi rasar.

Mai departe-n alte cercuri,
Gelozii de mandarini,
Nuferi galbeni duc de veacuri
In a lacului gradini.

Cu tinuta eleganta,
Balerine ce danseaza,
Nuferi roz ca o fondanta,
Luciul apei il pateaza.

Nuferi rosii-n panoplia
Lacului aprind splendori,
Integrate-n armonia
Simfoniori de culori.

Largi petale arcuite
In stransoarea lor combina,
Melodii dezlantuite
De culori si de lumina.

poezie de
Adăugat de Laurentia Paun TabanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ion Barbu

Banchizele

Din aspra contpire a gerului polar
Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc din somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roșiatec și avar,
Apoi, de-a lungul nopții, tot aurul stelar
Și toată înflorirea reflexelor fluide.

Iar când, târziu, prin trude-ndelungi și fir cu fir
Au strâns în năvi de gheață un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-și întrunească ascunsele comori,
Și peste mări de umbră și liniște aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Malul Siretului

Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică
Și, plutind deasupra luncii, pintre ramuri se despică.
Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur
Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde
Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde,
Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,
Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară,
Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor,
Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale
Cu cel râu care-n veci curge, fără-a se opri din cale,
Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopârlă de smarald
Cată țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marilena Ion Cristea

Întoarce-ți fața, primăvară

Întoarce-ți fața, primăvară,
Să te admir asa cum ești,
Cu verde-n ochii de fecioară
Și în adâncul lor, povești...

Întoarce-te, să-ți văd obrazul,
Cum arde-n soarele timid,
Cum se ridică-n ochi, talazul
Și se arunc-apoi, în vid.

Să-ți văd surâsul de pe față
Și să încerc să-l prind din zbor,
Să-l pun pe buze, dimineață,
Când printre oameni, mă cobor.

Întoarce-ți fața, primăvară,
Nu vezi? A înflorit caisul,
Florile albe, spre cer, zboară
Și-n zborul lor e paradisul!

Întoarce-ți fața către mine
Și-mi prinde sufletul de-o creangă,
Iar de zăpezile andine,
Cu un descântec, mă dezleagă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astrul

Mă vede astrul iarăși din ‘naltul lui senin,
Proptit de raze moi pe grinda casei tale,
Unde înfloresc suav dalbele flori de crin
Și unde dorul meu își face adesea cale.

Închid ochii... visez, sub mângâieri de lună,
Când siaje de fum se-ntind pe-acoperișuri...
Cum din castelul clipei, ivești sfioasă jună,
Pe brațe moi, tu porți plutiri dalbe de visuri.

Iar eu, un june falnic, m-apropii de a ta poartă
Și împart cu tine îndată două mere de aur,
Ca binecuvântarea s-aștearnă peste soartă
Și-ntr-un inel ne leagă un astru mândru faur.
.................................................................................
A fost un joc fecund cum noaptea se destramă
Și piere ca un vis rătăcitor pe pleoapă.
Adorm când primii zori se lasă fără teamă,
Doar perna umezită, liniștirea-mi adapă.

poezie de din Amurguri și anotimpuri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Balada munților

I

S-au ivit pe rând în soare,
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele și berbecii.

Sunet de tălăngi se-ngână.
Sub poiana din Fruntarii,
Zăbovește-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.

El se pleacă din cărare
Și tot leagă și dezleagă,
Cumpănește pe samare
O gospodărie-ntreagă:
Maldăr de tărhaturi grele
Cu desagi, căldări și pături,
de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici alături.

Gata!... Baciul stă pe gânduri,
Peste frunte mâna-și duce.
Se ridică-n două rânduri
Și domol își face cruce.

Apoi cată lung spre creste
Și spre țarcurile goale...
Și convoiul, fără veste,
A pornit încet la vale.

*

Cerul și-a schimbat veșmântul.
Ploaia parcă stă să-nceapă.
Printre brazi coboară vântul
Ca un foșnet lung de apă.
Adâncit în gânduri multe
Baciul stă și nu-și dă seamă
C-a rămas în loc s-asculte...

După el, călcând cu teamă,
Merg tăcuții lui prieteni
Prin sălbatice pripoare,
Pe sub poale verzi de cetini,
Pe potecă fără soare,
Ori străbat în pas alene
Luminișuri fără flori,
Singuratice poiene
Cu mesteceni visători...
Rar trezesc în a lor cale
Câte-o piatră sub copită.
Iar când drumul se prăvale
Jos, la coastă povârnită,
Calcă baciul ca pe gratii
Și-i strunește blând cu gura:
- Cătinel, feciorii tatii,
Can-o pornim de-a dura!...

II

Astfel, turmă după turmă
Pleacă toamna de la stâni,
De rămân pustii în urmă
Munții singuri și bătrâni.

Astăzi ca și-odinioară,
Cât s-afundă-n vreme anii,
Ei văzură cum coboară
Pe cărări de plai ciobanii,
Când pe soare, când pe ploaie,
Vreme multă, fără număr,
Cu căciula lor de oaie
Și cu sarica pe umăr,
A' trecutului vii moaște
Peste care vremea crește, -
Culmea verde mi-i cunoaște,
Stânca sură mi-i iubește...

Iar în urma lor, pe sară,
Astăzi ca și alte dăți,
Lungă liniște coboară
Peste mari singurătăți.

Toamna cu-a ei albă frunte
Și cu galbenii-i conduri
A lăsat argint pe munte
Și rugină pe păduri.

La răspântii crește stogul
De foi moarte de curând.
Strigă-n vale Topologul,
Și-a lui larmă, când și când,
Ca o voce omenească
Până sus pe culmi tresare,
Preajma mută s-o trezească
Din senina ei visare.

Tot mai jos apoi se lasă
Poala norilor pe munte.
Vin din iarna-ntunecoasă
Zile lungi cu ploi mărunte.
Neguri dese-ncep să cadă,
Se târăsc în jos pe plai.
Pe păduri se strâng grămadă
Falduri albe de buhai.
Brazii stau în nemișcare,
Printre ramuri ploaia pică, -
Nici o creangă nu tresare,
Nici un zbor de păsărică.
Numai ferigele ude,
Putregaiul și bureții
Își trimit miresme crude
În desimea groasă-a ceții.
Trunchiuri strâmbe, răsturnate
Scorburile și buștenii
Cu-a lor cioturi, pe-nserate
Umplu codrii de vedenii.

Sihla neagră se-nfioară.
Speriat, dintr-un hățiș
Pui sfios de căprioară
A ieșit la luminiș...
Cu blănița zgribulită
Stă și-ascultă nemișcat...
Vremea pare-ncremenită...
Brazii fruntea și-au plecat,
Spăimântați, ca pentru rugă:
Colo-n fundul curmăturii,
Dormitând pe-o buturugă
S-a ivit Muma-Pădurii...
Dar nu-i nimeni să-i zărească
Trupul hâd și deșirat,
Fața galbenă de iască,
Nasul – ciot de brad uscat.
Nici nu vede, nici n-aude,
Doar își scutură pe-o mână
Părul ei de vreascuri ude,
Fruntea plină de țărână.
Și cum stă cu ceața-n spate
Istovită lângă trunchi,
Rădăcini și crengi uscate
Îi atârnă pe genunchi.
Negurile-i sug puterea.
Ochii-i nemișcați și suri
Cheamă noaptea și tăcerea
Din adâncuri de păduri...

III

Și se duc pe nesimțite
Nopți pustii și zile reci,
Cum s-adună, putrezite,
Frunze moarte pe poteci.
Colo sus, culcat pe-o rână,
Stă Negoiul mohorât
Cu-a lui negură bătrână
Care-i ține de urât.
Fulgii-ncep apoi să cadă.
Firea-și doarme somnul ei
Amorțită sub zăpadă...

Iar târziu, la Sfântu-Andrei,
Când cobori de la povarnă
Printre plopi subțiri și rari,
În senină zi de iarnă
Vezi departe munții mari
Cum își zugrăvesc în soare
Piscuri vinete spre cer,
Povârnișuri sclipitoare,
Brazi împodobiți de ger,
Atârnând ca niște salbe
Pe grumajii lor de stânci,
Peste plaiurile albe
Și prăpăstiile-adânci.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Panait Cerna

Primăvara

Cu făptura ei de floare
Și cu daruri noi,
Veșnica biruitoare
A sosit la noi.

Trandafirii aurorii
Sunt obrajii ei,
Văl de argint ea are norii
Albi și subțirei.

Naltă, mândră, stă-n picioare
În rădvan domnesc...
Gingaș chip de fată are
Brațul voinicesc.

Viu strunește-n aer zâna
Roibi hrăniți cu jar;
Cai de vânt, scăpați din mâna
Cruntului Ghenar.

Bubuind înaintează
Pe un pod de nori,
Până iese-n drum de rază
Străjuit de flori...

La rădvanul ei, în soare,
Să privești nu poți!
Ard la osii pietre rare
Fulgere la roți.

Ferecați de caru-i de-aur
Vin, în pas zorit,
Crivăț cel nebun și Faur
Cel neisprăvit.

Ea-și privește cu mândrie
Prinșii de război
Chiuie de bucurie
Roibilor apoi...

Și rădvanul de lumină
Trece scăpărând
Brazi și palteni i se-nchină,
Freamătă pe rând;

Apele i-aruncă perle,
Când o simt trecând;
Grauri se rotesc, și mierle
O petrec cântând.

Fulgeră din zbor...
Sub roate Ia ce-i slab sau mort:
Sfarmă crengile uscate,
Rupe-al iernii tort.

Năruie pe unde trece
Cuiburile vechi
Și cu sufletul petrece
Tinere perechi.

Peste ochii lor adie
Văluri de colori;
De la sânul ei, zglobie,
Le aruncă flori...

Flori de rug, flori de zăpadă,
Zboară-n lunci mereu
Ah, și una fu să cadă
Drept la pieptul meu!

Semn zeița face-n pripă
Roibilor să stea
Ah, și ei opresc o clipă
Drept la poarta mea!

Fii la noi binevenită
Tu, regina mea!
Mâi, de-acu, la noi, iubită,
Nu te depărta!

Ea mă mângâie, c-o mână...
Țineți-o, voi, sorți!
Mult nu poate să rămână:
Sunt și alte porți!

Dus cu sufletul aiure,
O petrec în văi,
Peste vârfuri de pădure,
Pe cotite căi...

Dintr-un timp se-nalță tare,
Urcă în tării...
După ea se iau în zare
Stol de ciocârlii.

Dar și zborul lor se curmă,
Și cântarea lor
Codrii verzi rămân în urmă,
Flori jelesc de dor...

Printre raze mii, nebuna
Se topește-n zbor
Păru-i fâlfâie totuna
Cu mătasea lor.

poezie clasică de din Convorbiri literare (aprilie 1910)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Concert în luncă

Lunca râului din vale
Este-n plină sărbătoare:
Astăzi se întrec în cor,
Fiecare-n felul lor:
Păsări, greieri și brotici,
Toți ce viețuiesc aici.

Seara, către asfințit,
Păsările-au pornit;
Trilul lor răsună-n vale,
Făcând ziua sărbătoare.
Din văzduh, plutind ușor,
Vine-un vultur peste cor,
Prinde-o pasăre din zbor;
Cred era dirijor.
Corul în dată se opri,
Vântul și el amuți.
Sălciile-n dansul lor
Se opri ușor... ușor...
Simfonia lor cântată
A rămas neterminată.
Noaptea se lăsă. De îndată
Pe cer stelele se arată.
Luna iese-n vârf de deal
Mare cât roata de car.
Și când luna răsări
Corul broaștelor porni,
Răsunând pe-ntregul lac
Simfonia lor: oac-oac,
Dirijată de un brotac
Îmbrăcat în verde frac.
Stând pe o frunză de pe apă,
Valurile mici îl poartă.
Deodată vine-un val
Ce îl poartă către mal.
Un cocostârc pintenat
Ce se tot plimba prin lac,
Îl zărește, îl ochește
Cu ciocul îl nimerește.
Corul, fără dirijor
Amuțește-ncetișor.

O orchestră minunată
Răsună în lunca toată;
Simfonia lor porni,
Greierii cu a lor cri-cri.
Au cântat pe lună plină
Simfonia lor divină.
Tonuri joase, tonuri 'nalte
Au cântat întreaga noapte.
Pe când luna-asfințit,
Din cântat ei s-au oprit.
Simfoni-au terminat
Locul întâi au câștigat.
Și când soarele a răsărit
Bucuroși au adormit.

poezie pentru copii de din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian TimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Și pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi ușor de fluturi...

*

Și din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeț ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoțeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini șoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soț închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, și iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Fața lui se lămurește, -
Pare-nduioșat acum...
Visător și lung privește
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streșini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!

Și păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
"Bulgăraș de gheață rece,
Iarna vine, vara trece
Și n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraș topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc..."

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, șovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook