Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Prietenie

am pornit pe drumuri diferite
coșmarurile au rămas în urmă
nopțile nedormite
cu zorile uitându-se pe ferestrele suferinței
s-au diluat treptat într-o zonă mai luminoasă

nu am uitat universurile prin care am trecut
pașii analizelor livrești
în jurul unor subiecte inepuizabile
nici legăturile sufletești aproape indestructibile
sau lacrimile care curgeau din sufletele noastre
pe țărmul mărilor neîmplinirii
lângă visurile care tot timpul
ni se păreau prea îndepărtate...

au rămas însă amintirile și gândurile
care s-au transformat în nostalgii
într-un sentiment profund și luminos
ireal și fascinant pe care nimeni
nu ni-l poate lua
niciodată

poezie de din Arome dintr-o lume uitată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Îi văd pe proști ca pe o specie de extratereștri, care s-au infiltrat în oameni și, treptat, i-au transformat pe toți. Au mai rămas câteva zeci netransformați, care rezistă aici pe baricade, dar pentru cât timp? Într-o bună zi, n-o să ți se mai vândă la magazin țigări, bere sau cola, până nu aduci dovada că ești și tu prost. Ce-o să facem atunci? O să alegem să murim de foame și sete numai pentru a apăra idealul inteligenței umane? Poate că nu. Poate că nici n-omai avem ce să facem cu ea. Într-o lume de proști, e teribil de inconfortabil să fii deștept.

în Ani cu alcool și sex
Adăugat de Dreams in Black and WhiteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pervertirea. Editia a III-a" de Cristina Nemerovschi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -36.00- 17.99 lei.

Încremenire

Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraiște toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poți umbla desculț prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spațiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deșert
în care nu mai ai repere,
în care și ecoul doarme dus.
Și-a rătăcit și luna felinarul
și-orbecăie după el
prin nisipuri mișcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoșii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
își rupe timpul hainele de disperare...

Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
și-aprinde fitilul altădată viu al zilei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt versul

eu sunt versul, poezia
care trece pe alei
uneori sunt frenezia
cu miros de flori de tei

sunt fir de melancolie
care plânge pe cărări
alteori o fantezie
cerșind nopțile de ieri

sunt un gând, poate grăunte
din eternul univers
metaforă în cuvinte...
eu sunt doar atât: un vers

poezie de din Arome dintr-o lume uitată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munții cei mai
obraznici față de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
și mai observ că noi n-am simțit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunță mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereți.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simțim mișcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noștri părinți,
făcând să iasă din noi și dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu niște
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, așa trebuie să se întâmple!
Trebuie ținute în mâini și auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munți, tangoul ăsta sarcastic
și totodată risipitor între micimile
harnice și fortărețele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
țină cont de nații,
învățându-ne și versurile să se
dea cu pauzele de pereți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Din felurite pricini, eram îndurerat și profund mâhnit la gândul că n-aveam s-o mai văd niciodată, pentru că era pur și simplu cea mai minunată ființă cu care mi s-au încrucișat vreodată pașii. Am încercat chiar s-o aduc înapoi, aproape inconștient și potrivit unor metode neortodoxe și dubioase. De-ar fi să-mi traduc o impresie vagă, aș spune că mințile ni s-au întâlnit la un fel de răspântie și-au dat o luptă teribilă. Din fericire, mintea îmi era puternică și umblase prin locuri foarte îndepărtate. Lupta avea întrucâtva realitate și nu era doar un joc. E clar că n-o pot descrie decât metaforic.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Regretele vor crește

Vor trece luni
și vor trece ani.

Și va fi un capăt de drum
la care timpul
se va opri
uitându-se în urmă
la pădurile de cuvinte

și la spânzurații cu piepturi sparte.

De acum, Singurătatea mea
e un sat pustiit.
Peste noapte,
Toate Cuvintele l-au părăsit.

Poate au fost asuprite
de tăcerea cotropitoare.

Poate că au căpătat alte înțelesuri
și s-au mutat
mai departe,
în locuri nemaivăzute,
neștiute,
pe drumuri încă neumblate.

A dispărut
un întreg trib
de cuvinte.
O întreagă viitoare civilizație
de aduceri-aminte.

În urma lor,
a mai rămas un rug.
Cenușa
încă mai e caldă.
Undeva,
încă se vede fum.

E fumul rămas,
după ce a ars
și ultima vocală.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate și asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simțind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalțe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat și multe alte,
Pe care nu le mai știu eu?

poezie de
Adăugat de Cătălina MelinteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada femeii perfecte

femei care suferă neîncetat
rupte din coasta lui Adam ca o naștere
femei care plâng și se lamentează
pe un petic de nefericire
femei care scriu poezii de dragoste neîmplinită
căutând consolare în cuvinte
sau în compătimirea celorlalte femei
la fel de suferinde ca și ele
femei sensibile și pline ochi
de iubirea pe care nu știu
cum să o ofere bărbatului dorit
care nu se ridică niciodată
la înălțimea sentimentelor ei sincere și curate
femei înecate în cerneala lacrimilor
spulberând cu durerea lor
șansa unei vieți fericite
femei care nu găsesc niciodată bărbatul perfect
în imperfecțiunea lor

femei rămase singure...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Am uitat că...

Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.

Că-n brațul lumii tale
nopți ard aprinse
că dor gândurile
și simțurile răscolesc
galben de soare.

Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irișilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.

Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.

Am uitat...
căminul nopților noastre
jăratec în nebunii.

Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde lavița iubirii
stă cu licori care desfată.

Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.

Am uitat...
ulița din buzunarului meu
prăfuit și gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.

Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să știu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.

M-am uitat în...
masa de lemn și-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruță... cal
munte deal și vatră cu jăratec.

poezie de (iulie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-ar putea ca viața să nu-ți dea tot timpul ceea ce ceri, dar cu siguranță îți dă ceea ce meriți și ce ai nevoie pentru evoluția ta. Aruncă o scurtă privire în trecutul tău: acolo există situații care erau aparent devastatoare și care mai apoi s-au transformat într-o binecuvântată lecție pe care nu o vei uita. Cam așa e tot timpul: când bați prea mult pasul pe loc, apare ceva care să-ți dea un șut (poate mai dureros) pentru a merge înainte. Durerea sufletească e doar sămânța puterii care stă să încolțească. Ai răbdare și privește beneficiile pe termen lung care ți se oferă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În toamna vieții

în toamna vieții mele se-ngălbenesc simțiri
s-au ofilit de mult petalele de floare
tot trecutul meu e strâns în amintiri
dorul de tinerețe mă apasă, mă doare.

mi-a rămas credința ca bradul pururi verde
cu poezii mirene din suflet visător
în lumina sfântă care nu se pierde
mi-a rămas speranța, dorul mistuitor.

visele intense pe ceruri călătoare
caută aleanul printre raze de stele
iubiri care-mplinesc și sunt mântuitoare
să curgă ca izvorul prin gândurile mele.

cu înțelepciunea sunt răzbătătoare
pe țărmul de vis s-au năruit castele.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

N-am plâns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Și nu sunt gândurile acestea tot atât de amare ca lacrimile?

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Corneliu Neagu

Păcală Cel Veșnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-același nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanță,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut și ultima speranță.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod și viețile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieții-n impostură...
Păcală-al nostru, veșnicul erou,
ne ține strict cu sufletul la gură!

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Păcală Cel Veșnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-același nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanță,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut și ultima speranță.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod și viețile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieții-n impostură...
Păcală-al nostru, veșnicul erou,
ne ține-n loc cu sufletul la gură!

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Un fel de solstițiu. În lumea cu multe lucruri

ploaia intră în pământ doar respirația
pulsează într-un verde crud
aproape de oameni
foarte aproape
se aude un țârâit de greier
verdele strâns în jurul meu
îndepărtează cerul
cu aceeași strălucire
o rază flirtează
cu mine

cine s-o mai înțeleagă și pe asta

poate veșnicia începe de aici
din verdele acesta sau din
fanta în care m-am așezat să
privesc lumea

într-un moment de sinceritate

oricum nu-mi pasă prea mult
confuz și suferind de iubire
într-o zi o să mă îndepărtez
cu o jumătate de viață
lăsând într-o parte
lucrurile prin care nu
am trecut niciodată
și-n cealaltă
patul
măsuța de scris
(cu o lumânare în sertar)
veioza
bloc notess-ul

și
alte nimicuri...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Isabel Allende

M-am întrebat de mii de ori ce s-ar fi întâmplat dac-aș fi rămas, ca atâția alții care s-au opus dictaturii din interior, până când au reușit s-o învingă în 1989. Nimeni nu-mi poate da răspunsul, dar de un lucru sunt sigură: dacă n-aș fi trecut prin experiența exilului, n-aș fi ajuns scriitoare. Din clipa în care am traversat cordiliera Anzilor, într-o dimineață ploioasă de iarnă, a început procesul subconștient de a-mi inventa o țară.

în Țara mea inventată
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Island Beneath the Sea" de Isabel Allende este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -70.00- 28.99 lei.

În catacombe

Pe aceste idealuri care ne-au
băgat în Evul Mediu
nu le-a pictat nimeni nici pe
podea, astfel că,
ascunzându-ne în grote de frica
de a nu tăia castraveții precum
toată lumea, suntem nevoiți să
acceptăm că Soarele a fost la
început o libelulă și acum joacă
rolul deloc ieftin al unui țurțure
pensionar. Nici nu ne mai
prefacem că am fost la grădiniță,
oricum sângele nostru trece dintr-o
eră în alta fără noi.

De-a lungul protonilor s-au
constituit ziduri deloc subtile,
care ne ajută prea mult să facem
deosebirea între greiere și petrol,
afumându-ne cu lumina spongiosă
și fericită care doar în
peșterile fudule se poate naște
fără dureri.

Am ajuns deja prea mulți sub
stalactite, învierea neuronilor
care îi împodobeau pe strămoșii
noștri va deveni un eveniment cam
banal, apt doar de a se transforma
într-un film care se va pierde nonșalant
printre cartilagele noastre mult prea
maleabile față de urletele din orice
carte ce ne iese în cale,
ajungând toți un fel de popor care
nu are nevoie de imn,
ci doar de nițică înțelepciune
revocabilă.

În cele din urmă, ne amintim că
suntem doar în niște catacombe
în care nu putem găsi decât
moaștele vedeniilor noastre de acum
zeci de ani, devenite mult prea aprige
cu coșmarurile noastre ieșite din
romane și tapițerii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost și nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, și mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus și de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit și de lucrurile la care am renunțat, și nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu știu ce... Nu știu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu știu ce este sau unde l-am pierdut.
Și uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

în Șoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

singurătatea e atunci
cînd nu mai crezi în nimeni
nici în propria ta mînă
care te mîngîie
nici în planta
care se poate transforma într-o carnivoră
și-ți va devora visele

eram într-o toamnă
aș putea spune
amorțit
nici măcar dorința de a trece strada
n-o mai aveam

și ai venit
în haine albastre
("blue song are like tatoos")
și ai scos din buzunar
un ghiveci cu flori albe
ți mi-ai spus să am grijă de el

am început să am grijă
de toate ale noastre
atît cît puteam
și n-ai mai avut răbdarea
de a-l învăța pe cel mort
și recent înviat
să meargă

dar ai construit cu grijă
în jurul nostru
al meu
și al plantei căreia i-au căzut florile
un perete de sticlă
incasabilă
prin care nici nu mai pot să întind mîinile
să te iau

tu ai plecat
furioasă
pentru că eu pluteam ca-ntr-un uter transparent
și eu am rămas
să-mi permut
amintirile
ca-n jocul de lego ce mi l-ai dăruit

mai nou
ai blocat telefonul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.

Și pașii mei rasună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur așa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În mușuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Și-n noaptea-n care-s singura ființă,
Pământu-mpovărat de suferință,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook