Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vasile Alecsandri

Lunca din Mircești

Bate vânt de primăvară și pe muguri îi deschide;
Vântul bate, frunza crește, și voioasă lunca râde.
Sub verdeața drăgălașă dispar crengile pe rând.
Și sub crengile umbroase mierla sare șuierând.

O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!
În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare,
Ș-un nou glas de armonie completează imnul sfânt
Ce se-nalță cătră ceruri de pe veselul pământ.

Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plântă
În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cântă.
Omul își îndreaptă pasul cătră desul stejăriș,
Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș.

El se duce după visuri; inima lui crește plină
De o sacră melodie, melanholică, divină,
De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător
Ce-i aduc în piept suspinuri și-n ochi lacrimi de amor.

Este timpul renvierii, este timpul rennoirei,
Ș-a sperărei zâmbitoare, ș-a plăcerei, ș-a iubirei,
Paserea-și gătește cuibul, floarea mândrele-i colori,
Câmpul via sa verdeață, lanul scumpele-i comori.

Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană,
Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană,
Iar în leagăn de matasă gangurul misterios
Cu privighitoarea dulce se îngână-armonios.

Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare,
Se-ndrăgesc în părechere pe sân alb de lăcrimioare,
Și, ca roi de pietre scumpe, gândăceii smăltuiți
Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiți.

O pătrunzătoare șoaptă umple lunca, se ridică.
Ascultați!... stejarul mare grăiește cu iarba mică,
Vulturul cu ciocârlia, soarele cu albul nor,
Fluturul cu plânta, râul cu limpedele izvor.

Și stejarul zice ierbei: "Mult ești vie și gingașă!"
Fluturașul zice floarei: "Mult ești mie drăgălașă!"
Vulturul uimit ascultă ciocârlia ciripind;
Râu, izvoare, nouri, raze, se împreună iubind.

Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele,
Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele!
Ca grădinele Armidei, ai un farmec răpitor,
Și Siretul te încinge cu-al său braț dismierdător.

Umbra ta, răcoritoare, adormindă, parfumată,
Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată.
Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriți,
Ea la sânul ei atrage călătorii fericiți.

Și-i încântă, și-i îmbată, și-i aduce la uitare
Prin o magică plăcere de parfum și de cântare,
Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai,
Tot șoptește de iubire în frumoasa luna mai!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Citate similare

Vasile Alecsandri

Ciclonul

Lunca mie drăgălașă, de-a mea inimă cântată,
Ieri frumoasă și-nverzită, astăzi zace inundată,

Căci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
În a sale brațe crunte a răpit-o și cuprins.

Dragă luncă! iarba-ți verde și a florilor comoară
Dispărut-au sub potopul ce din treacăt le omoară.

Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Țipă jalnic, îngrozite pentru cuiburile lor.

Dar o și mai cruntă spaimă, dar o cumpănă mai mare
Le așteaptă, vai de ele! după crunta inundare.

Un ciclon din zarea neagră, plin de fulgeri trăznitori
Vine, vâjăie și urlă, aducând troieni de nori.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vasile Alecsandri

Vezi tu vulturul...

Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică și zboară către nori?
Așa sufletu-mi vesel în fața ta slăvită
Se-nalță către ceruri, plutind în dulci fiori.

Vezi printr-a nopții stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Așa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingașă simțire așa ochii-mi lucesc!

Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Și prin văzduh plutește cu-a florilor miros?
Așa răsună-n mine melodioase șoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!

Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Și stelelor lumină, și nopților suspin,
Iar ție ți-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Și mie mi-a dat suflet ca ție să-l închin!

poezie celebră de
Adăugat de Violeta JumatateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vasile Alecsandri

Steluța

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor!
V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,
Și care se unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Oaspeții Primăverii

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalță, în cercuri line zboară
Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i și-i zic: "Bine-ai sosit!"

În aer, ciocârlia, pe casă, rândunele,
Pe crengile pădurii, un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc.

Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață!
În lume-i veselie, amor, sperare, viață,
Și cerul și pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite și vesele cântări!

poezie pentru copii de (29 aprilie 2005)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Sburătorul

"Dragă, dragă sorioară,
Nu știi cânticul ce spune
prin frunzi când se strecoară
Raza zilei ce apune,
Sburătorul se aruncă
La copila care vine
Să culeagă fragi în luncă,
Purtând flori la sân ca tine?

Fragii el din poală-i fură
Cu-a sa mână nevăzută,
Și pe frunte și pe gură
El o mușcă și-o sărută.
Soro, buza-ți e mușcată!
Fragii, poți să le duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlniși pe Sburătorul?"

"Dragă sorioară, dragă,
Cânticul mai spune încă
De-acel duh c-ades se leagă,
Când e umbra mai adâncă,
De copila mândră, albă,
Ce culege viorele,
Purtând pe ea scumpă salbă,
Scumpă salbă de mărgele.

Salba el râzând i-o strică
Cu-o plăcută dismierdare
Și de fieșce mărgică
Lasă-o dulce sărutare.
Pe sân, dragă, ești mușcată!
Salba, poți ca să-i duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlniși pe Sburătorul?"

Astfel vesel pe-o cărare
Glumeau gingașele fete.
Iar în luncă sta la zare
Doi voinici cu negre plete,
Și, cântând în poieniță,
Aninau cu veselie
Unu-o salbă-n chinguliță,
Altul flori la pălărie.

poezie celebră de
Adăugat de Adelina VSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Matei

Început de vară

Soarele în vâlvătaie
Dogorind pe boltă trece
Uscând urmele de ploaie,
Încălzind pământul rece.

Râu-învolburată apă
Spumegă în al său val,
Lăstunii cuminți își sapă
Cuiburi trainice în mal.

Prigoria stă pitită
Cu aripile-i încete,
Nu mai țipă-i liniștită
C-a plouat și nu-i e sete.

Într-o adiere blândă
Trece vântul vlăguit,
Grauri lacomi stau la pândă
În vișinul pârguit.

Înspicat, lanul de grâu
Bucuria și-o revarsă,
Jos, în margine de râu
Plânge-o salcie pletoasă.

Ciocârlia pe răzoare
După datina străveche
Se tot roagă către soare
Să-i găsească o pereche.

Sus, în cuibul unei berze,
În copacul de pe luncă
Puii stau pe metereze
Mama hrană să le-aducă.

Cucul fără de opreliști
Cântă,-mi umple sufletul,
Cu asemenea priveliști
Zău, îmi pierd și cumpătul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

La o artistă

I

Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al cântului dar,

Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri,
Credeam că ești chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,
Pe valul amar.

Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri,
Răpit d-a ta voce în rai de misteruri,
Ș-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzut-a un geniu cântând Reveria,
Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria
­Și-n tine revede sublimul său vis.

II

Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin,
Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin,

Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt,
Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt,

Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag,
Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag
Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân,
Visat-a de glasul tău dulce, de cântu-ți de dorure plin.

Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng,

Astfel România, ea știe că glasul tău dulce divin
Italia, sora ei, numai putut-a să-1 aibe în sân.

Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus ­
Tu vii ca un cântec de soră la sora ce-n lume s-a dus.

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Corneliu Neagu

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub pașii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.

La asfințit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aștept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în fața mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Mândra mea

o vezi pe-a mea mândruță ce frumos e îmbrăcată,
Cu catrință și maramă și cu ie înflorată,
Când mă-învârt cu ea la horă, fusta i se face roată,
Saltă și bate opinca, în pământ se face groapă.

Pe fâneața-înmiresmată, vara, la cosit pe luncă,
Tot la ea mă duce gândul și mi-i tare drag de muncă,
O zăresc din depărtare, vine-n brațe cu ulciorul,
Apa rece-mi stinge setea, ea îmi potolește dorul.

Rumenă în obrăjori, strânge fânul în căpiță,
O ridic de subsuori și ne dăm câte-o guriță,
Ciocârlia cântă-n zare pân* ce soarele apune,
Suntem tare fericiți că trăim în astă lume.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Mărioara

"Dragul dulce-al vieței mele
La oaste s-a dus,
Și de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Și-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."

Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Și pe față-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.

Însă iată că sosește
Mândrul ei amor
Și în noaptea ce domnește
Spune al său dor.

- "În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat
Și la tine-a mea frumoasă,
Iată c-am zburat.

Căci, vezi tu, o, dulce nume,
Înger ce iubesc!
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc."

- "Ce zici tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit!
Așadar eu nu-ți voi zice:
Bine ai venit!

Dar de nu poți fără mine
În lume-a trăi,
La bătaie eu cu tine,
Haide, voi veni!"

Amândoi pe cai s-aruncă
Și prin noapte zbor,
Și trecând prin verdea luncă
Cântă cu amor:

- "Dacă nu poți fără mine
În lume-a trăi,
Pentru țară, eu cu tine
Dulce voi muri."

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
Vasile Alecsandri

Dimineața

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură,
În curând și el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit.

El se-nalță de trei suliți pe cereasca mândră scară
Și cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediței și viorele, brebenei și toporași
Ce răzbat prin frunze- uscate și s-arată drăgălași.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-și dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene și prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenușii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la pășune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Și o blândă copiliță, torcând lâna din fuior,
Paște bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vasile Alecsandri

Baba cloanța

Baba-i calul dracului
(Vorbă veche)

Șede baba pe călcaie
În tufarul cel uscat,
Și tot cată nencetat
Când la luna cea balaie
Când la focul cel din sat.

Și tot toarce, cloanța toarce,
Din măsele clănțănind
Și din degite plesnind.
Fusu-i răpide se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine
Să-l iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să-i se-ntoarcă tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea cavie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci fărmecat
Și de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă
Și să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fier aprins,
Din piept inima să-i stoarcă
Și s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-l gonească
Cât va fi câmp de gonit
Și lumină de zărit.
Noaptea încă să-l muncească
Sânge-Roș și Hraconit!

Toarce baba, mai turbată!
Fusu-i zboară nevăzut,
Căci o stea lungă-au căzut,
Pe lună s-au pus o pată
Ș-în sat focul au scăzut:

"Dragă puiule, băiete,
Trage-ți mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
Ș-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, făr' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ți-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De diochi, de soarte rele,
Și de șerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară
Când, prin luncă rătăcit,
Cântai Doina de iubit,
Cu-a mea inimă amară
Sufletu-mi s-au învrăjbit!

Adă-mi fața ta voioasă
Ș-ai tăi ochi de dismierdat,
Că mă jur în ceas curat
Să-ți torc haine de matasă,
Haine mândre de-mpărat.

Vârcolaciul se lățește
Sus, pe lună, ca un nor
Vin' ca paserea-ntr-un zbor
Păn' ce viața-mi se sfârșește
Ca și lâna din fuior."

Baba Cloanța geme, plânge,
Căci fuiorul s-au sfârșit,
Iar voinicul n-au venit!
Mânele cumplit își frânge,
Crunt strigând spre răsărit:

"Sai din hău făr' de lumină
Tu, al cerului dușman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspină,
Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaște de sfânt,
Când încungiuri într-o clipă
De trei ori acest pământ!

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blăstemând,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând,
de-acum pe vecinicie
Ție sufletul îmi vând!"

Abie zice, și deodată
Valea, muntele vuiesc,
În nori corbii croncăiesc,
Și pe-o creangă ridicată
Doi ochi dușmani strălucesc!

"Eu pe mândru-ți l-oi aduce
(Zbeară-un glas ce dă fiori),
Pintre șerpi și pintre flori,
La cea baltă de mă-i duce
Și-mpregiuru-i de trei ori!"

Baba Cloanța se pornește
Fără grijă de păcat,
Cu Satan încălecat,
Ce din dinți grozav scrâșnește
Și tot blastemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară
Cu sufletul după dor,
Ca o buhnă la izvor,
Și-n urmă-i se desfășoară
Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,
Ca vârtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Și-n tăcerea adâncită
Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună
Pintre papură zburând,
Și urmează șuierând,
Baba Cloanța cea nebună
Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocotește
De-un lung hohot pănă-n fund.
Valea, dealul îi răspund
Prin alt hohot ce-ngrozește,
Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge nencetat,
Ca un duh înspăimântat,
Căci Satana o răpede
Către țelul departat.

Zece pasuri încă, grele...
Mândrul că și-a dismierda,
Ca pe-o floare l-a căta,
De diochi, de soarte rele
Și de șerpi l-a descânta.

Doi pași încă... Vai! în luncă
Țipă cucoșul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfă se aruncă
În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urmă clocoti,
În mari cercuri se-nvârti,
Și de trestii, și de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniștită
Dulce unda-și alina,
Și în taină legăna
Fața lunei înălbită
Ce cu ziua se-ngâna...

Când pe malu-i trece noaptea
Călătorul șuierând
Pintre papuri când și când
El aude triste șoapte
Ș-un glas jalnic suspinând:

"Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ți-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De diochi, de soarte rele,
Și de șerpi te-oi descânta!"

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

O călărire în zori

A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vânt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătând.

Roz-alb-aurora, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-a florilor sân;

Răspânde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Și Chloris din roze își pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;

Iar râul suspină de blânda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere
Fantastic purpur;

Și pasărea cântă suspine-imitândă
Un cântec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plânsu-i de dor.

Pe câmp se văd două ființe ușoare
Săltânde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subțire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă
Fugariul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
A negurei flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sânul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cântul duios;

Iar talia-i naltă, gingașă, subțire
Se mlădie-n vânt,
Și negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipese fluturând.

I-adoarme pe sânu-i, se leagănă-n brațe
În tandre visări;
Pe când ca profume pe blânda ei față
Plutese sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cântări:

"Ah! ascultă, mândruliță,
Drăguliță,
Șoapta-mi blândă de amor,
Să-ți cânt dulce, dulce tainic,
Cântul jalnic
Ce-ți cântam adeseori.

De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aș fi frunză, aș fi floare,
Aș zburare
Pe-al tău sân gemând de dor;

De-ai fi noapte,-aș fi lumină,
Blândă, lină,
Te-aș cuprinde c-un suspin
Și în nunta de iubire,
În unire,
Naște-am zorii de rubin;

De-aș fi, mândră, râușorul,
Care dorul
Și-l confie câmpului,
Ți-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!"

Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă,
Fugariul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
A negurei flori

Vergina îl strânge pe-amantu-i mai tare
La sânu-i de crin;
Și fața-și ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.

Iar Eco își râde de blândele plângeri,
De junii amanți,
Și râul repetă ca cântul de îngeri
În repede danț

"De-aș fi, mândră, râușorul,
Care dorul
Și-l confie câmpului,
Ți-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!"

poezie celebră de (1866)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Simfonia Primăverii...

cum Iarna e abia trecută,
și Primăvara-i încă mută,
ea scoate nasul temătoare,
și mai cerșește-un strop de soare,

apoi...
apare zâmbitoare
cu miros de liliac,
muguri răsuciți pe-arac,
zumzet dulce de albine,
ciripit de păsărele,
nori de ploaie,
cer cu stele,
soare cald și luminos,
pomi în floare,
chip voios,
susur sfânt de mic izvor...
toate,
toate cântă-n cor...

Simfonia Primăverii.

De Ziua Ta!


Tu...
ești ogorul ce ne zămislește
ești lumina ce ne ocrotește
ești candela ce ne dă viață
ești surâsul sfânt de înviere
ești izvorul cald de mângâiere

iar Tu...
ești câmpul plin cu flori
adierea ce ne da fiori
ești sursa noastră de plăcere
și clipa ce ne dă putere
ești dorul inimii ce niciodată nu piere
toate astea's pentru tine...

Ființă Sfântă cu chip și nume de Femeie!

poezie de din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu PopSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amprentă în inima mea

Iubitul meu, în spuma de cascadă,
În brațe tu mă ții,
Sărutul iubirii din nou ne-atinge gura,
Iar apa vie de izvor ne-adapă setea
De dragostea de care și dincolo de moarte
O să îmi fie dor.

Privesc la tine pe furiș,
Și ochii ți-i confund cu cerul,
Iar râsul sănătos, la glume spuse,
Ce în cascade îl reverși,
Trimite în vârf de munte
Bucuria iubirii, cu ecoul.

Ne umple dragostea trupul de plăcere,
Ne umple muntele pieptul de aer și nesaț,
Ne spală roua ierbii și frunzele pădurii
Picioarele desculțe și păcatele
De care suntem atât de vinovați.

Dar timpul trece ca nebunul,
Și soarele uimit, de-a noastră fericire
Ne lasă-n pace,
Și după nori se-ascunde,
Mirat și el de câte și mai câte
Jos pe pământ vede.

Din vatra încă-ncinsă,
Se-nalță un subțire fir de fum,
Mirosul de lemne arse încă ne îmbată,
Ne pare rău, de tot ce-n jur trebuie să lăsăm,
De munte, de fluturi, de flori,
De susur de izvor, de liniște,
Sau de țipăt de păsări în zbor,
Și de amintirea minunatei zile de vară,
Ce în suflet și-a mai lăsat o amprentă,
Perlă pentru a inimii mele comori.

poezie de (10 august 2001)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carmen Sylva

Copacul

Caldul soare-al verii țese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul și-l arunc㠖
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări și flori.

N'are bucurie nici de vânt și ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieții lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, ducete-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l și mai rușinat!

poezie de din Balade și romanțe
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestile unei regine" de Carmen Sylva este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.54- 23.99 lei.
Vasile Alecsandri

Serile la Mircești

Perdelele-s lăsate și lampele aprinse;
În sobă arde focul, tovarăș mângăios,
Și cadrele-aurite, ce de păreți sânt prinse
Sub palidă lumină, apar misterios.

Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie
O zână drăgălașă, cu glasul aurit.

Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.

Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieșit din unde
Ca să arate lumei frumosul ideal.

Alăture apare un câmp de aspră luptă,
Pătat cu sânge negru acoperit cu morți.
Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă
Țintește ochii vestezi pe-a veciniciei porți.

Apoi a mea privire prin casă rătăcindă
Cu jale se oprește pe un oraș tăcut,
Veneția, regină, ce-n marea se oglindă
Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut.

O lacrimă... dar iată plutind pe-a mărei spume
O sprintenă corvetă, un răpide-alcyon;
Și iată colo-n ceruri pribejile din lume,
Cucoarele în șiruri zburând spre orizon.

O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare,
Profundă nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare,
Voi mă răpiți când vine în țară asprul ger!...

Afară ninge, ninge, și apriga furtună
Prin neagra-ntunecime răspânde reci fiori,
Iar eu visez de plaiuri pe care alba lună
Revarsă-un val de aur ce curge pintre flori.

Văd insule frumoase și mări necunoscute,
Și splendide orașe, și lacuri de smarald,
Și cete de sălbatici prin codri deși pierdute,
Și zâne ce se scaldă în faptul zilei, cald.

Prin fumul țigaretei ce zboară în spirale
Văd eroi prinși la luptă pe câmpul de onor,
Și-n tainice saraiuri minuni orientale
Ce-n suflete deșteaptă dulci visuri de amor.

Apoi închipuirea își strânge-a sa aripă;
Tablourile toate se șterg, dispar încet,
Și mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă
În fața unui tainic și drăgălaș portret.

Atunci inima-mi zboară la raiul vieții mele,
La timpul mult ferice în care-am suferit,
Ș-atunci păduri și lacuri, și mări, și flori, și stele
Intoană pentru mine un imn nemărginit.

Așa-n singurătate, pe când afară ninge,
Gândirea mea se primblă pe mândri curcubei,
Pân' ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge,
Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E primăvară

E primăvară, Doamnă, și e zi cu soare,
în vii pe dealuri, a dat colțul ierbii;
se primenește zarea, pomii au dat în floare
prin codrii Vlăsiei boncăluiesc cerbii.

E primăvară Doamnă, și cerul e senin,
ciocârlia bate spații năucite-n cânt;
jos pe baltă, același susur cristalin
și-adastă vânătorii să împuște vânt

E primăvară Doamnă, și inima vibrează,
timpu-i înspumare, clipa nepieritoare
cel care adesea sunt, acum oftează,
peste lume saltă aceeași privighetoare.

E primăvară Doamnă, și e zi cu soare,
ciocârlia bate spații năucite-n cânt;
se primenește natura, pomii au dat în floare,
iubirea și speranța mă sângeră pe vânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

O noapte la țară

Am o inimă în lume
Care știu că mă iubește...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniștire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Și dulce este viața ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deșarte!

Când inima hrănește o tainică dorință,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferință,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Și mintea-i se deșteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credință, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate,
Pășind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa ființă, să peardă-orice simțire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!

*

Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase șoapte
Și multe glasuri blânde în inimi deștepta;
O noapte de acele ce nu le poți uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Și pun pe frunte raze de îndumnezeire.

Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăcește primbându-se prin stele,
Și-n toată steaua vede un chip gingaș, slăvit.
Atunci când visul zboară pe țărm nemărginit,
Când dorul trist unește a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.

Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorințile-omenirei în lung deșert perdute!

*

Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind ușor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era și gingaș acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simțire vie
Slăvește armonia și-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Și geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;

Dar mai ferice încă ființa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Și nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul și-n altul a trăi,
Și dulce-i de a zice, când inima jălește,
Am o ființă-n lume ce știu că mă iubește!”

poezie celebră de
Adăugat de Adelina VSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marian Hotca

Cugetarea pământului

Pe pământ își toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Și-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Și-aud ofuri și suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce și oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferința,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorința
Ca să simtă și-o plăcere.

I-așa de trist i-așa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde ești, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în șoapte?

Tu te-ai cufundat în șoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Și nu poți ieși din ele.

Dar o umbră de speranță,
Cuprinsu-ți-a ochiul senin
Și-a făcut în dimineață
Să-ți arunce-al tău pelin.

Și cu umbra de speranță,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că ești o viață
Și niciodată n-ai murit.

Veșnic ești în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu ești precum un dulce vers
Prin univers ești călător.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook