Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Grigore Alexandrescu

Reveria

De zgomot departe, în vesela vale,
A cării verdeață ades am călcat,
În liniștea nopței, privirile tale
Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.

De unde oar' vine a ta reverie?
Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc?
Admiri tu natura, a ei armonie?
Citești viitorul în literi de foc?

Sau cauți departe o stea favorită,
Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind?
Dar nu, e instinctul d-o viață dorită,
Ce n-o află omul aicea trăind.

Căci sufletul nostru, ca raza de soare,
Ce-și are-nceputul mai sus de pământ,
Deși luminează a sa închisoare,
Își află în ceruri izvorul cel sfânt.

D-acolo adânca acea aspirare
Spre bunuri ascunse ce noi devinăm,
D-acolo deșărtul, dorinți, întristare,
Ce chiar în plăcere ades le aflăm.

Un clopot ce seara s-aude la turme,
Ce stă, reîncepe, abia răsunând,
Ca glas care moartea e-aproape să-l curme,
Când viața-ncetează treptat înghețând;

Un greier ce cântă, o iarbă, răsura,
Stufoasa pădure, pierdute cărări,
Adânca murmură ce-nvie natura,
Ca geniuri tainici ascunse pân flori;

Tot mișcă, încântă a noastră gândire;
Tot are un farmec, tot este mister;
Nădejdile noastre, suspin, suferire,
Dorinți fără nume, se-ndrept către cer.

Acolo în stele ca-n lumi de lumină,
Sunt suflete, îngeri, ce cânt și ador;
Ființi grațioase ce blând se înclină,
Cătându-și în lume tovarășii lor.

Și când, stăpânită d-a vieței mâhnire,
Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat,
De simți o suflare, d-auzi o șoptire,
E glasu-unui înger de tine-ncântat.
............................
............................
De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere
Spre zilele acelea? timpi ce v-ați depărtat,
Când pe urmele voastre tot intră în tăcere,
Când ștergeți plăceri, chinuri, ce omul a cercat,

Când inima sătulă de ură, de iubire,
N-o mișcă nici un bine, n-o trage nici un dor,
De ce singure numai a voastre suvenire
Trăiesc ele în sânu-mi ca un nestins amor?

Sunteți voi acel sunet, a stâncelor viață,
Eco, care trăiește în loc nelocuit?
Sau sunteți aurora care știa să scoață
Din statua lui Memnon suspin nemărginit?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satire si fabule" de Grigore Alexandrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Grigore Alexandrescu

Așteptarea

Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește,
Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește?
Minuturi fericite sânt oare de pierdut?
Foarte puține omul în viața lui are!
Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare...
Nu e nimic; o frunză în vale a căzut.

Noaptea în aste locuri n-are de loc tăcere;
Totul se mișcă, umblă, dar toate sânt părere;
Vântul, umbra mă-nșală, când crez a o vedea.
Luna aci s-arată, aci iar se ascunde:
Abia câteodată întunecul pătrunde,
Și norii înainte-i se pun ca o perdea.

Poate că și ea are o tainică-ntâlnire,
Poate că stăpânită d-asemenea simțire
Pășește-nvăluită în umbra unui nor,
Chiar în acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domnește ca aerul în lume:
Cu ce drept omul singur fie simțitor?

Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite,
Ce asupră-mi adesea se par a fi unite,
Singur amorul este izvorul fericit,
Ce fără încetare m-adapă cu uitare,
Ca undele vestite fântânei de mirare,
Prin care morții uită că-n lume au trăit.

Zile neprețuite ale copilăriei,
Tovarăși ai vieței și fii ai bucuriei!
De mi-ar fi iertat astăzi a-ncepe trăiesc,
Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune,
La un loc adunate, cu voi să se-mpreune,
Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc!

M-aș duce unde zboară atâtea rândurele,
Când viscolul începe, când vin vremile rele;
Pe pasur'le verdeței ca ele m-aș ivi.
Din loc în loc aș trece în climele streine,
Unde sunt alte stele, și ceruri mai senine,
Dar iarăși m-aș întoarce când firea ar zâmbi.

Sătul de mari nimicuri ce nu dau fericirea,
Cătând în viață pacea, și-n pace mulțumirea,
Ca râul fără nume, aș trece neștiut.
Orcât de mic e templu, dar tot îl locuiește
Acela ce pământul și cerul stăpânește:
Numai pentru-a lui slavă și omul s-a născut!

Nădejduiesc într-însul; el poate să-mi arate
Un drum fără primejdii, cărări nesemănate
De asupriri nedrepte, de curse viclenești.
..............................
..............................
Din frunza-ntunecată a pădurii vecine,
Se întinde o umbră... cineva parcă vine...
Părere-nșelătoare, ș-acum mă amăgești?

Dar nu, văz o ființă... spre mine-naintează...
Să m-arăt... de vederea-mi ea nu se spăimântează;
Un strein pe aicea sfială ar avea.
Ea pășește, ia seama... o auz șoptește.
Negreșit e femeie... Ce zice? Mă numește!
Pieptul, inima-mi bate: aceasta este ea.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Pe mare

Ah! viața pentru mine,
Scump înger! fără tine
Nu are nici un bine,
Nu are nici un dar.
În cer fie lumină,
Sau nori, sau noapte lină,
Sufletul meu suspină,
Suspină cu amar!

Oricare nălucire
L-a omului simțire
Aduce-nsuflețire
Cu glasu-i încântat,
Se pierde-n neagra ceață
Ce-ntunecă-a mea viață
Și glasu-i se îngheață
De mine depărtat.

Acum cerul zâmbește,
Natura-ntinerește
Și tot care trăiește
Se simte fericit;
Dar mie ceru-mi pare
Cuprins de-ntunecare;
Văd lumea-n întristare
Ca sufletu-mi cernit!

Zadarnic cat plăcere,
Zadarnic mângâiere,
S-alin a mea durere,
Să curm al meu suspin.
Trecuta fericire
Izvor e de jelire,
Și dulcea-i suvenire
Hrănește jalea-n sân!

O, valuri mari de spume!
Purtați-mă prin lume
Ca frunza fără nume
Ce o plutiți ușor,
Și m-aruncați din mare
Pierdut, fără suflare,
Pe malul cu uitare
Adâncului Bosfor!

poezie clasică de (mai 1847)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Antistrofe

O, dacă voi, femei, ați veni
aici, printre noi, deși suferinde,
nu mai cruțate ca noi în viață, și totuși în stare
faceți din noi niște preafericiți.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luați viitorul?
Mai bogat decât va fie vreodată.
Cine știe cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spațiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfășurați în mulțime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteți aceleași?
Sunteți chiar aceleași copile
înghiontite în drumul spre școală
de un frate mai mare?
Voi, pure ființe.

În timp ce fețele noastre
se zbârceau, urâțindu-ne,
voi rămâneați pâine proaspătă.

Nici despărțirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-ați schimbat în ceea ce sunteți, dumnezeiește
și miraculos împlinite.

Noi, ca rupți dintr-un munte,
adesea de mici
colțuroși; uneori
ciopliți fericit;
noi, așchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmați cu credință
urcușul bărbatului.

Noi, adesea jigniți de noi înșine
lesne jignindu-vă însă, și cu plăcere,
și din nou la nevoie jigniți.
Noi, ca niște arme-așezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
și îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însingurați.

poezie clasică de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.
Cezar Bolliac

Și ce-ar fi poezia?

I. Și ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumusețea?
Ce-ar fi ș-un muritor
Când n-ar simți amor;
Ce-ar fi și veselia
Când n-ar fi tinerețea;
Ce-ar fi niște comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi mărețul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moștenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simțiri.

II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca și un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Își uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracție-n simțire, -
Își pierd a lor gândire;
În tine toți trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ți simți că vine,
Ăst vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Privești? Cu toții Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu ne tot ierte,
Dacă avem credință ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup și suflet, de vrei ai putere.

Înțelepciune, milă, dreptate și tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Și cupa vieții tale cu câte se va umple
De vei avea credință și nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veșnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaște totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Își are rostul lui și are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existența lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Și inima de dorul lor vibrează

De m-aș ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci și mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, și ele-un nume
Eu mi-aș putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim și să luptăm,
De Duhul Sfânt fim tot mai aproape

Și tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voință avem? E de ajuns... Privește...
Întinde-ți mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susține în credință
Și-atunci nimic nu o să-ți pară greu.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privirea

Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.

O neânțeleasă formă mă însoțește,
tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se așează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau mă alin.

Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putință,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
mă cobor pășesc pe a mea ființă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.

Cum pot în spațiu' acesta sacru 'nverzesc,
când nici prea jos și nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră și-n ea adâncă rădăcină!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puterea mamei

Mama mea se află printre oamenii buni,
Căci ea mereu face rugăciuni,
Din ochii ei, curg lacrimi fierbinți
Și cred c-o să fie acolo, la sfinți.

În viață, drăguță, mereu m-a-nvățat,
Să fiu la-nălțime și n-am renunțat,
S-ajut oamenii atunci când le e greu
Și să mă lupt în viață la fel ca un leu.

Vorbele ei alese din sufletul nins,
Aleargă spre soare și răul e-nvins,
Apare durerea, de ea vreau fug,
De-acasă la stele să nu mai ajung.

O rugă de-a ei e candelă-n cer
Și-apoi făr' de știre durerile pier,
Când noi împreună stăm într-un loc,
Toate se transformă din apă în foc.

Iubirea de semeni e un foc aprins
Și vrem ca-n lumină tot omul cuprins.

poezie de (20 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranța

Nimic, nici chiar speranța în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul și aripa ți-e frântă...
Departe lași în urmă al visurilor rai...
Și lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca înghețul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește
Când ziua după ziuă bolnavă se târăște...
Și poate ca să fie de aur cerul plin,
Și poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeață nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Și râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranța în groapă după tine
Atunci nu mai voiește vie, — și nu vine!...
Și poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viață viitoare, și-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Iacob Negruzzi

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Și vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin
Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Și mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieții mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Și armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat.

În dulcea lună Mai când dulci și calde raze
Din soare se coboară și totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Și-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Amintiri din Junimea" de Iacob Negruzzi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -33.72- 10.99 lei.
Grigore Alexandrescu

Anul 1840

Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?

Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Și o zâmbire dulce dup-un amar suspin.

Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.

Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor;
Puține suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!

Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire!
Pe tine te dorește tot neamul omenesc!
Și eu sunt mică parte din trista omenire,
Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc!

Când se născu copilul ce s-aștepta vie,
Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut,
Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie:
"Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut".

Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite
Câte într-al tău nume ne sânt făgăduite.
O, an prezis atâta, măreț reformator!
Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează,
Arată semn acelor ce nu voiesc crează;
Ado fără zăbavă o turmă ș-un păstor.

A lumei temelie se mișcă, se clătește,
Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit;
Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește
Aleargă către tine, căci vremea a sosit!

Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite
De umbra unor pravili călcate, siluite
De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici.
Oricare simtimente înalte, generoase,
Și tot entuziasmul izvor de idei mici.

Politica adâncă stă în fanfaronadă,
Și știința vieții în egoism cumplit;
D-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Și numai despotismul e bine întărit.

An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege;
Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca păstorii de care-avem destui,
Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie,
La darurile tale eu nu simț bucurie,
De-mbunătățiri rele cât vrei sântem sătui.

Ce bine va aduce o astfel de schimbare?
Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare,
Care arză globul ș-ai lui locuitori?
Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită,
Să știe de ce mână va fi măcelărită
Și daca are unul sau mulți apăsători?

Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine:
Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc
Dacă numai asupră-mi nu poți s-aduci vrun bine,
Eu râz d-a mea durere și o desprețuiesc.

După suferiri multe inima se-mpietrește;
Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cât e de greu;
Răul se face fire, simțirea amorțește,
Și trăiesc în durere ca-n elementul meu.

Dar aș vrea văz ziua pământului vestită,
Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moștenire-ntâmplărilor s-a dat!

Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită,
Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormânt,
Dac-a vieții-mi tristă făclie osândită
S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vânt,

Pe aripele morții celei mântuitoare,
Voi părăsi locașul unde-am nădejduit;
Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are,
Și a mea pomenire acelor ce-am iubit.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Desperarea

Atâtea chinuritot apasă,
Curând ca floarea voi veșteji!
Și spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viață se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulțime de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, și n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecțiuni.
Lumea-și râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentațiuni!
Și vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a țara unde născu;
Putu strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! și ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeți toți de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuții e insultat!
Așa ajunge a noastră lume...
Plânsul oprește cântecul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de
Adăugat de MarinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alexandru Macedonski

Desperarea

Atâtea chinuritot apasă,
Curând ca floarea voi veșteji!
Și spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viață se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulțime de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, și n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecțiuni.
Lumea-și râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentațiuni!
Și vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a țara unde născu;
Putu strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! și ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeți toți de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuții e insultat!
Așa ajunge a noastră lume...
Plânsul oprește cântecul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Spre suvenire (fratelui Greâoriu Dragoș)

Dacă vreodată în lunga-ți cale,
Te-i simți, frate, nenorocit,
Pieptul în chinuri, inima-n jale,
Viața-ți de lacremi o tristă vale
Ochiu-ți în plângeri de dor răpit
Când fără soarte, fără de nume,
Te-i vedea singur... desprețuit,
Un singur suflet nu-i avea-n lume,
Luptând cu-a vieții valuri în spume,
Un suflet care te-ar fi iubit;
Când fug amicii de lângă tine;
Când plângi de Soarte-ți trist, părăsit:
Gândește-atuncea și tu la mine,
Nici eu în lume n-o duc mai bine,
Și eu sunt, frate, nenorocit.

poezie celebră de (1866)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Grigore Alexandrescu

Candela

Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă;
Norii ascund vederea înaltelor tării
Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă
Ce smăltuiau seninul cereștilor câmpii.

Numai religioasa a candelei lumină
Aprinsă de credință, și limpede și lină,
Lucește înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblemă-a bunătăței, mângâitoare rază,
Ea parcă priimește și parcă-nfățișază
Rugăciunile noastre stăpânului obștesc!

În minutele-acelea când sufletul gândește,
Când omul se coboară în conștiința lui,
Ca unei inimi care cu noi compătimește
Frățeștei ei lumine durerea mea supui.

Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate
Au avut-o de martur și i-am încredințat!
Câte dorinți smerite și neînființate
Am tăinuit de lume și ei am arătat!
Dumnezeu ce de față pe cruce se arată,
El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit,
Îmi spune -nainte-i se va vedea odată
Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit.

Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână,
Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână,
Umilit ca să-nșale și blând ucigător,
Tronul dumnezeirei cum va putea să-l vază,
Când la un semn puternic se vor clăti cu groază
Cerurile-așezate pe polurile lor?
..............................
..............................
Dar adânca odihnă în lume încetează:
Religiosul clopot se leagănă în vânt,
Chemând pe credincioșii ce somnu-mpovărează,
Din ale lor locașuri în locașul cel sfânt.

Întunecimea nopții care încă domnește,
Ca un om ce cu viața se mai luptă murind,
Se-mpraștie cu-ncetul, treptat se risipește
Și-n umbra dimineței se pierde-ngălbenind.

Se desfășur în ochii-mi minunile zidirei;
Credința se deșteaptă în omul rătăcit;
Și-nalță a ei rugă cu imnul mulțumirei,
La cel ce după noapte și zi ne-a dăruit.

Iar tu, candelă sfântă, a căria vedere
Îmi aduce aminte atâtea năluciri,
Îmi vei fi totdeauna rază de mângâiere,
Vei ști deopotrivă și fapte și gândiri.

Voi alerga la tine în dureri și necazuri,
De oameni și de soartă când voi fi apăsat:
Astfel corăbierul, când marea e-n talazuri,
Aleargă la limanul ce-adesea l-a scăpat.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Philippide

Vox in deserto

Noi, existăm, nu viețuim. Dar oare
Nu este cel mai prețios secret,
În omeneasca lume-ntâmplătoare,
Să ne-nvățăm viețuim încet?
Secretul totuși îl tăgăduim,
Febrili din leagăn pân'la țintirim.
Mașina s-o lăsăm să se grăbească,
Aceasta-i doar menirea ei firească.
Dar omul? Cu cât graba e mai mare
Cu-atâta viață s-a scurtat mai tare.
Păcat toate-acestea își află un răspuns,
Dacă cumva își află, abia când am ajuns
La poarta de la care privim în urmă cum
Trecutul ca un peisaj de scrum
Se-mprăștie cu ultima suflare,
Când piere totul, ritm, contur, culoare,
Când omul, fără țel și fără drum,
Tot singur moare.
Să-l mai împungă oare și-un ultim, crud regret
n-a știut viețuiască-ncet?

poezie celebră de din Vis și căutare (1979)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De când... până când...

De când e lumea și pământul,
Tot de-atunci bate și vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă și tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile și nopți,
Tot de-atunci sunt vii și morți.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani și anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Și cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrănește
Tot ce pe el viețuiește.

De-o veșnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea își au mersul
De când există Universul.
Și după cum cartea ne-nvață,
Tot de-atunci există viață.

De când planeta are viață
Omul stă mereu în față.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile și nopți,
Nu vor mai fi vii, nici morți.

Atunci viața se sfârșește,
Când pământu-ncremenește.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Pavel Lică

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deși din lut eram, de Cer făcut
Și nu din Duh, ca înger blând născut.

Și azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el și de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viață, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pisc de târziu

Copil fiind, ziceam: iubirea-i munte
Ce-și semețeste piscurile-n cer,
Și celui care vrea îl înfrunte,
Puteri deosebite i se cer.

Când am crescut, m-am opintit spre munte,
Fiind adolescent îndrăgostit;
Pe drum arid, spre piscurile-i crunte,
Nu doar odat-am fost rostogolit!
Azi sunt matur șitot uit spre piscul

Pe care-o viață-ntreagă l-am visat,
Cunosc ce greu e drumul, care-i riscul
Dacă spre vârful lui te-ai avântat.

Și totuși urc! Îmi sângeră piciorul,
Și inima tot mai ades suspină,
Dar nu mă dau bătut; mă-npinge dorul
De a sta sus, cu fruntea în lumină.

S-aproape sus! Mai e o stâncă sură,
Dar muntele își cere jertfa lui:
Se prăvălește-n hău câte-o făptură!
Și-o altă cale spre-a urca sus, nu-i!

Rămân aici? Renunț? Merg mai departe?
Voi reuși sau nu? E greu de spus!
Știu doar încă-o stâncă mă desparte
De piscul cel amețitor de sus!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

O noapte la țară

Am o inimă în lume
Care știu mă iubește...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniștire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Și dulce este viața ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deșarte!

Când inima hrănește o tainică dorință,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferință,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Și mintea-i se deșteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credință, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce și prin văzduh -noate,
Pășind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa ființă, peardă-orice simțire,
nu mai facă parte din trista omenire!

*

Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase șoapte
Și multe glasuri blânde în inimi deștepta;
O noapte de acele ce nu le poți uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Și pun pe frunte raze de îndumnezeire.

Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăcește primbându-se prin stele,
Și-n toată steaua vede un chip gingaș, slăvit.
Atunci când visul zboară pe țărm nemărginit,
Când dorul trist unește a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.

Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorințile-omenirei în lung deșert perdute!

*

Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind ușor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era și gingaș acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simțire vie
Slăvește armonia și-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Și geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;

Dar mai ferice încă ființa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Și nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul și-n altul a trăi,
Și dulce-i de a zice, când inima jălește,
Am o ființă-n lume ce știu mă iubește!”

poezie celebră de
Adăugat de Adelina VSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook