Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Grigore Alexandrescu

Anul 1840

Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?

Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Și o zâmbire dulce dup-un amar suspin.

Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.

Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor;
Puține suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!

Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire!
Pe tine te dorește tot neamul omenesc!
Și eu sunt mică parte din trista omenire,
Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc!

Când se născu copilul ce s-aștepta să vie,
Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut,
Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie:
"Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut".

Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite
Câte într-al tău nume ne sânt făgăduite.
O, an prezis atâta, măreț reformator!
Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează,
Arată semn acelor ce nu voiesc să crează;
Ado fără zăbavă o turmă ș-un păstor.

A lumei temelie se mișcă, se clătește,
Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit;
Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește
Aleargă către tine, căci vremea a sosit!

Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite
De umbra unor pravili călcate, siluite
De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici.
Oricare simtimente înalte, generoase,
Și tot entuziasmul izvor de idei mici.

Politica adâncă stă în fanfaronadă,
Și știința vieții în egoism cumplit;
D-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Și numai despotismul e bine întărit.

An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege;
Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca păstorii de care-avem destui,
Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie,
La darurile tale eu nu simț bucurie,
De-mbunătățiri rele cât vrei sântem sătui.

Ce bine va aduce o astfel de schimbare?
Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare,
Care să arză globul ș-ai lui locuitori?
Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită,
Să știe de ce mână va fi măcelărită
Și daca are unul sau mulți apăsători?

Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine:
Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc
Dacă numai asupră-mi nu poți s-aduci vrun bine,
Eu râz d-a mea durere și o desprețuiesc.

După suferiri multe inima se-mpietrește;
Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cât e de greu;
Răul se face fire, simțirea amorțește,
Și trăiesc în durere ca-n elementul meu.

Dar aș vrea să văz ziua pământului vestită,
Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moștenire-ntâmplărilor s-a dat!

Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită,
Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormânt,
Dac-a vieții-mi tristă făclie osândită
S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vânt,

Pe aripele morții celei mântuitoare,
Voi părăsi locașul unde-am nădejduit;
Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are,
Și a mea pomenire acelor ce-am iubit.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satire si fabule" de Grigore Alexandrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Grigore Alexandrescu

Meditație

Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Și galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simțiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte și acei ce doresc!

Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe?
Unde-acele ființe cu care am crescut?
Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimește!
Ce deșărt se arată, ori încotro privești!
Întinsa depărtare se pare că unește,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cerești.

Cât sânge aste locuri setoase înghițiră!
Câte oase războiul aici a semănat!
Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră
Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat!

Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână,
Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând,
Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână
Fierul care le scapă cu furie strângând.

Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață,
Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au urmat,
Ci când sufletul zboară, când sângele îngheață,
Toată durerea le este că nu și-au răzbunat!
..............................
..............................
Puțin mai înainte un monument s-arată;
Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt?
Negreșit cei dintr-însul slăviți au fost odată:
Azi slava stă dasupra, și omul în pământ!

Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere,
O voi, care un titlu ș-un nume pizmuiți!
Când tot ce e-nalt cade și când mărirea piere,
Mărirea, înălțarea, la ce le mai doriți?

Din vremile trecute, în veacuri viitoare,
Un nume să răsune, cu slavă-mpodobit,
treacă peste vârste și peste ani zboare,
Acela ce îl poartă cu ce s-a folosit?

Când marea-ntărâtată corabia-ți zdrobește,
Când loc de mântuire nu este, nici liman,
Când cu grozave furii asupra ta pornește
Spumoasele lui valuri bătrânul Ocean,

Spune-mi, îți pas-atuncea știi de mai plutește
Catartul fără pânze ce nu-ți e d-ajutor,
Să vezi dacă pe unde se ține, se clătește,
Și dac-ai fost odată în barcă sau vapor?

Viața e o luptă, o dramă variată
Și actu-i cel din urmă în veci e sângerat:
Moartea-l încoronează, moartea neîmpăcată,
Care în a sa cale pe nimini n-a uitat.

A, întorcând privirea spre veacur'le trecute,
Și nencetat pământul văzându-l pustiit,
Văzând tot aste rele, tot zile neplăcute,
De soarta omenirei din suflet m-am mâhnit!

Câte feluri de chinuri asupră-i se adună!
Însă vezi cum nădejdea o-nșală nencetat?
Cu o dulce zâmbire vine, țiind de mână
Icoana fericirei. Dai s-o prinzi... A scăpat.

Astfel un vis ți-arată o iubită ființă;
Astfel cu bucurie voiești s-o-mbrățișezi,
Dar astfel umbra-nșală zadarnica-ți silință;
Acum din mâini îți scapă, acum iarăși o vezi.

Daca în cartea soartei omu-ar ști citească,
Să-și afle fieșcare grozavul viitor,
Cin-ar mai vrea, stăpâne, aicea trăiască,
Când lumea e de chinuri nedeșărtat izvor?

Vremea d-acum, trecutul, a-l ști avem putere,
Numai ce-o să se-ntâmple noi nu putem vedea;
Dar când ceasul sosește, când nălucirea piere,
Se trage deodată și vecinica perdea.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Despărțire

cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te- cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simțirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiași pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?
Cu fața spre perete, mă lasă prin străini,
-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă -ntinerești mereu,
Și nu mai ști de mine, că nu m-oi ști nici eu.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineață, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, șoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai știi? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Și l-o ține cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i așa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă și durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb și gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veșteji!
Și spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viață se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulțime de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, și n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecțiuni.
Lumea-și râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentațiuni!
Și vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a țara unde născu;
Putu strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! și ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeți toți de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuții e insultat!
Așa ajunge a noastră lume...
Plânsul oprește cântecul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Alexandru Macedonski

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veșteji!
Și spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viață se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulțime de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, și n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecțiuni.
Lumea-și râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentațiuni!
Și vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a țara unde născu;
Putu strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! și ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeți toți de cântul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuții e insultat!
Așa ajunge a noastră lume...
Plânsul oprește cântecul meu.
Stinge-te, viață, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de
Adăugat de MarinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Gândul meu curat către tine

vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
vrea să știi că doare,
atunci când îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
vrea să știi că depind de tine,
tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
eu... da eu trăiesc prin existența ta,
tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.

poezie de (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Raspuns final?

Privind aceeași stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îți spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot înțeleg, nu știu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înțeles greșit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulți mi-au spus că e mai bine
S-aștept treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Așa că îndrăznesc din nou
Să îți vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereușite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poți spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poți spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Același, dar numai de-aș ști,
În pace eu te voi lăsa
Voi ști că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, fie doar al tău,
Să nu fie influențat de alții
fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc -nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ți-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aș vrea să îl reții:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adina-Cristinela Ghinescu

Rugă

Voiesc doar a Te bucura,
O Doamne Tu, vină de-alină
Inima mea-n dragostea Ta
Și sufletul care suspină.

Nu știu de am greșit prea mult,
Atunci când știu c-am voit bine
Spre toată lumea să arunc
Vestindu-Te numai pe Tine.

Nu mai cunosc Cuvântul Tău?...
Tot mai confuză, îndurerată...
Binele Tău urmez mereu,
Dar bine nu mi-e niciodată.

O Doamne, dar... ce să cred eu?
Nu mai cunosc ce vrei cu mine...
Știu doar că tot îmi e mai greu,
Deși, iubesc numai pe Tine!

Voiesc doar a Te mulțumi,
fiu copilul Tău iubit;
Însă Tu-mi pari a amuți,
Când strig la Tine că-s mâhnit.

De aș cunoaște al tău plan
Și ce dorești ca eu să fiu...
Aș da ce am... haină și ban,
Pe placul Tău, chiar de târziu.

O Doamne care-mi știi cărarea,
Ajută-mă să mă clădesc;
Ți-am cunoscut Doamne splendoarea
Și-aleg în Tine să trăiesc.

O Domnul meu, ce multe focuri
Atacă crud, necontenit!...
Cu cât iubesc taine și locuri,
Ce mi le-ai dat, fiu menit.

Răul voiește apară
Pe a mea cale-n multe forme...
Dar nu mă lași... și-atunci răsară
Minuni de îngeri strivind dogme.

Așa voiesc să fiu o mare
Cu apă limpede, curată...
pot sădi în ea uitare
Și rana-mi să se-nchidă toată.

O Domnul meu, voiesc pe Tine
Te ascult, Te urmez
Și chiar de urc grele coline,
Știu că prin Tine salvez.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Florin Găman

... Aș vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai șoapte in noapte
Acum ești prea departe și nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înțelege cândva, atunci când voi putea
cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învățate
Din baza mea de date te voi șterge și nu aș vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorința ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în șoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viață
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viață, ne vom întâlni poate în piață

fac la toate față nu am cum, că nu sunt paiață
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheață
Fetiță minunată ce mi-ai dat cândva speranță
M-ai învățat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe față

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
tremuri nu ți-am interzis

Doresc să trăiesc și eu firesc
Omenesc voi vorbesc
Și din tot ce făptuiesc
Nu voi greșesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
prezentul se trăiește. la fiecare așa cum este
Și voi ca în viitorul ce mi se pregătește
Una că tine dacă mai este.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Grigore Alexandrescu

Rugaciune

Al totului părinte,Tu a cărui voință,
La lumi ne-nființate ai dăruit ființă
Stăpâne creator !
Putere fără margini, izvor de veșnicie,
Al cărui sânt nume pământul nu îl știe,
Nici omul muritor !

Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale,
ca întodeauna pe a virtuții cale
mergem nestrămutat.
Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește,
Când veselă m-ajută, când aspră gonește
poci fi neschimbat.

Mândria-n fericire să nu mă stăpânească,
Mâhnirea în restriște să nu mă umilească,
Dreptatea să o știu.
Conștiința să-mi fiecereasca ta povață,
Cum trebuie fiu.

doresc de obște al omeniri bine
Să mă cunosc pe însumi, și p-altul decât tine
Să nu am Dumnezeu.
La oameni adevărul să-l spui fără sfială,
De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșală
Să nu îmi răzbun eu.

Si fă ca todeauna al meu suflet vază
Lumina așteptată, a nemuririi rază,
Dincolo de mormânt,
Acolo unde viața cea veșnică zâmbește
Sărmanului acela ce-n viață pătimește,
Gonit p-acest pământ.

Stiu că lumea noastră, între globur’le multe,
Ce sunt pentru mărirea-ți cu un cuvânt făcute
După un vecnic plan,
Nimica înainte-Ti nu poate să se crează,
C-așa de putin este, ș-atâta însemnează
Un val în Ocean

Cunosc cu toate-acestea și văz cu-ncreințare,
Că-n fapta cea mai mică și-n lucrul cel mai mare
Deopotrivă ești,
la a Ta dreptate nu este părtinire,
îngrijești de toate,că fără osebire
S-asupra mea privești.

Cu tunetul din ceruri tu ocolești pământul,
Inflorești cu natura și răcorești cu vântul,
Ești viața ce ne-ai dat.
Ascultă dar Stăpâne, supusa rugăciune
Ce sufletul o-nalță, ce inima depune
La tronu-Ti ne-ncetat.

Până-n ceasul din urmă amorul Tău să-mi fie
Comoară de nădejde, de dulce bucurie,
Izvor de fericiri;
El singur să-mi stea față în acele minute,
Când planuri viitoare și amăgiri trecute
Se șterg ca năluciri.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ai ști...

Dacă ai ști, cât te-am iubit,
Ai crăpa urlând de durere.
Dacă ai ști,
Că pentru mine te-am dorit,
Tot restul zilelor mele.

Dacă ai ști, câte lacrimi fierbinți,
Ți-au chemat chipul printre umede șoapte
Dorind să te am lângă mine,
Ai crăpa urlând de durere,
Și ai fugii ca nebunul în noapte,
Simțind focul iubirii din ele.

Dacă ai ști, că pentru fericirea ta
Am renunțat la tine,
Căci nu erai numai al meu.
Dacă ai ști, că în inima mea,
Ai avut rang de Zeu,
Ai crăpa urlând de durerea
Ce-am simțit-o la despărțirea noastră
Numai eu,
Dar nimeni nu trece
Peste vrerea lui Dumnezeu,
Cum pot trec eu?

poezie de (17 noiembrie 2005)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
reuși să îmi cumpăr
o viață
în care să fiu
doar rege, nu și cerșetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
a îmbătrânit
și nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
și-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperișurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiș de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
și nu mai pot pășesc
spre lumină iar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Durere

Mā rog în fiecare searā,
Să-mi dai putere, sānătate,
Dar nu doar mie ci și lor
Acelor ce-au nevoie de ajutor.

Se pare că durerea e adâncă
Și sufletul te cheamă zi și noapte,
De vrei să îmi răspunzi e bine
De nu, eu tot mă-nchin la tine.

Știu că tot omul e plin de păcate
Și nu stă în puterea lui să aibe,
Mai mult decât ce-i dai tu, Doamne,
O zi cu soare sau un spin în carne.

Dar și atunci întind spre tine brațe
Să nu îmi dai mai mult decât pot duce,
Mă rog și pentru aceia care,
Sunt slabi în cuget și în fapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alină-mi inima

În miez de zi stau și oftez,
gândindu- la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
vii cu al tău soare,
vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
simți ce simt și eu
simți când nu te simt tot timpul,
știi,
fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
vrea să plâng mereu,
plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.

Te vreau tot timpul printre nori
zbori, razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
fii a mea mireasă.

poezie de (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard PaladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.

Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.

Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.

Nebunesc doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.

Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut jur că am simțit,
... o adiere.

De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.

poezie de din Nuanțe de alb
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Veronica Micle

Nu ești tu...

Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neștire
Mișcă sufletul și-l leagă de un dor nemărginit.

Și dacă a fost durere și dacă mai sufăr încă,
Nu ești tu a lor pricină, nu ești tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu ești clipa ce-a zburat.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Cornelia Georgescu

Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopți în șir
Neobositele făclii,
Înșirate pe un fir,
Firul de mătase al nopții.
Și cu astfel de mărgele
Perdeaua nopții e țesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Și cuprins de nemișcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Și-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Și pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Și-și arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunățiile
Și miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine dorește a vedea
Minunea bolții – o stea?!
În a nopții grea putere
Și în adânca tăcere?
Cine cunoască vrea
Și dorește ca să știe,
Poate privească o stea
Și a ei minunăție.
Dacă-ți trezește interesul
Mai poți afla chiar și restul:
Într-o carte de astronomie,
Găsești informații – o mie;
O mulțime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc lămurească
Toate lucrurile-n parte
Și-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci știința așa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată ființă,
Ce-i făcută pentru știință.
Omul e ființa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creație mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înțelege întreaga natură,
Ce se recunoaște învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura își păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Și când totu-i cunoscut,
Omul privește satisfăcut,
Cu ochii săi luminoși,
Ai omului ochi frumoși.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De și aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete și le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputința
Omului în fața ei,
Atâta vreme cât știința
Nu răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i și darnică.
În Univers ea e stăpâna
Și așa va fi întotdeauna!

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine și la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colț de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mândresc,
Pentru ea pot mor.

Pentru onoare și adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost și ce sunt,
Pentru speranța ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Știu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Și-n viața aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toți ca unul zicem așa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să știesunt luptător
Șinu renunț ușor,
Fie lupta ușoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj și îndrăznesc,
Focul credinței ține în șa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veșnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook