Dochia şi Traian

Sub muntele Pion, în Moldova

I

Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-au fost fată
De un mare domnitor.
Acolo de rea furtună
E lacaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochie,
Zece oi, a ei popor,
Ea domnează-n vizunie
Preste turme şi păstori.

II

La frumseţe şi la minte
Nici o giună-i samana,
Vrednică de-a ei părinte,
De Deceval, ea era.
Dar când Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pre cel care-ar fi scapat-o,
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână;
Deşi e învingător,
Frumuseţei ei se-nchină,
Se subgiugă de amor.

III

Împăratu-n van cată
Pe Dochia a-mblânzi;
Văzând patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi.
Prin a codrului potică
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai.
A ei haină aurită
O preface în şăiag,
Tronu-i iarba înverzită,
Schiptru-i este un toiag. IV
Traian vine-n astă ţară,
Şi de-a birui deprins
Spre Dochia cea fugară
Acum mâna a întins.
Atunci ea, cu grai fierbinte,
"Zamolxis, o, zeu, striga,
Te giur pe al meu părinte,
Astăzi rog nu mă lăsa!'
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ, Traian,
De-al ei zeu scutita zână
Se preface-n bolovan.

V

El pietroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi;
Pre ea pune-a sa coroană,
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copere-a ei sin,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursită-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Preste nouri luminează
Ca o stea pentru păstori.

poezie de Costache Stamati
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă
La păşunat de mioare.

La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Aşa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.

Tânăr ciobănaş la stână
Şi cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.

O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.

De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.

Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
Să împartă sentimente.

Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimaşă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.

Luna, încă îl jeleşte,
Că dor de ciobănaş duce,
Când primăvara soseşte
Şi ceru-n izvoare curge.

Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.

*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haină strâmtă

Cu Dumnezeu de mână prin oraş
O fată se plimba fără să ştie
Că Dumnezeu e cel mai drăgălaş,
Copil, Băiat, Bărbat... ce-o fi să fie.

Cu Dumnezeu la tine la picioare
Te crezi nefericită şi te rogi
Să nu rămâi de-a pururi fată mare
Şi dai un ban la orbi şi la ologi.

Cu Dumnezeu de vorbă şi de taină
Chiar azi ai stat, şi nici n-ai bănuit
Că sub acea puţin cam strâmtă haină
Se-ascunde visul tău nemărginit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ereziei de-a iubi

Pentru tine măi femeie
bat din nou Calea Lactee

Zi şi noapte ce să fac
iar îmi pun pielea de drac

Şi aşa din colţ în colţ
dau cu steaua mea de bolţi

Sar scânteile din tine
numai dacă ţipi că-i bine

Când o fac pe-a răsculatul
şi ridic în slăvi tot satul

Alelei mândruţa mea
te împing din stea în stea

Te ridic cu buzduganul
unde n-a zburat zăganul

Şi sar fulgi şi sar scântei
dacă-n braţe iar mă iei

Arde pielea mea de drac
doamnă fără niciun leac

Colind cerul zău de-a latul
cât zburăm din nou cu patul

Să colind doamnă pe lung
carul mare nu-l ajung

Şi mai am totuşi un pic
ca să trec de carul mic

Să ajung şi eu în fine
doamnă dincolo de mine

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (12 iunie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni care sunt de plâns

N-au nici puterea de-a iubi
Şi nici pe cea de-a dărui,
N-au nici puterea de-a ierta
Şi nici pe cea de-a se-ndrepta.

pamflet de George Budoi din Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (20 martie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Luaţi loc, vă rugăm!
Traian: N-am să pot rămâne prea mult, e târziu şi oricât de important ar fi Luci pentru mine, nu pot neglija nici Institutul.
Diana: Domnule director, relaxaţi-vă! Institutul nu fuge de acolo. În plus, mâine e sâmbătă, o zi liberă.
Traian: Liberă?! Nu şi pentru mine...
Diana: Parcă ziceaţi că Luci fi deprimat. N-am înţeles însă de ce ar fi deprimat?
Traian: Doamnă, vă rog... Vă repet, motivele lui vi le va spune chiar el, după plecarea mea.
Iulian: Acum vă luaţi maşina, presupun.
Traian: Nu. Încă i-o las fiului dumneavoastră; eu voi lua un taxi... Ne vedem luni, Luci.
Lucian: Poate şi mai curând, dom' director; spre exemplu, mâine.
Traian: Oricând doreşti.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă şi îngrijită. Se vede că ţii mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi foloseşte la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Aşa-ţi trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; ştii că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregăteşti serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să ştii că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiţionat, deşi ţi-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuşi ca membrii Comisiei să fie cât mai corecţi.
Lucian: Mulţumesc, dom' director. E bine să vă ştiu alături, asta mă va ajuta să trec mai uşor peste cele petrecute.
Traian: Asta aş vrea, să te ajut... Domnişoara consilier; ştii că am mai discutat noi doi despre ea şi cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-aţi ajutat să-i aflu numele.
Traian: Şi anul trecut; dar nu la acea discuţie mă refeream. Am mai vorbit parcă şi altă dată despre această copilă, dacă-ţi aminteşti; pe atunci n-o cunoşteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuţia avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă – "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuţie... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră şi frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ţi aminteşti de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-aţi vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ţi-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Şi atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum priveşti lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se ştie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ştie dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ţi-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-aţi vorbit destul; n-am uitat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dom' director; şi dacă vom sosi înainte de ianuarie 2101?
Traian: Dacă veţi sosi înainte de acea dată, va fi foarte bine. Chiar e de dorit să sosiţi înainte de acea dată, doar misiunea a fost estimată la 13 ani, nu la 15; s-au luat însă în considerare eventuale întârzieri nedorite. În orice caz, din momentul în care veţi sosi, banii nu vă vor mai fi livraţi în cont, vă veţi primi salariile în mână, plus, pentru fiecare, o sumă foarte mare, la întoarcerea din misiune; cât anume, nu pot ştii de acum, dar oricât ar fi, tot n-ar fi suficient pentru voi, aţi merita mai mult decât s-ar putea socoti în cifre... Cât despre sumele strânse în bancă de-a lungul anilor pe numele voastre, la întoarcere veţi putea dispune de acestea când şi cum veţi dori sau veţi considera de cuviinţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zână, a luminii doamnă

O, tu, prea frumoasă zână,
Cu priviri ca de fecioară.
Ca să fii vieţii stăpână,
Din cer acum te coboară.

Învăluită-n lumină,
Pe pământ vei fi frumoasă.
În veşminte de hermină
Vei fi mândră-împărăteasă.

Din aura luminii tale
Naturii să dăruieşti,
Frumuseţea ce nu moare.
Lumea-întreagă s-o iubeşti.

Ea îţi va aşterne-n cale
Raze aurii de soare.
Îţi va presăra petale
Din floarea care nu moare.

Din flori de nu-mă-uita
Îţi va împleti coroană.
În veci te va venera,
Zână, a luminii doamnă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Chiar aşa, şefu'; şi-a retras toate acuzaţiile?
Lucian: Da.
Alex: Acum, când ancheta e la final; mai devreme nu putea?!
Iulian: E bine şi acum. Era de aşteptat să-şi retragă acuzaţiile în cele din urmă... Doar ştia bine că fiul meu nu-i un băiat rău.
Eugen: Vezi, Luci? Prin acţiunea asta, chiar şi domnişoara a trecut de partea ta, deci, n-ai de ce să te temi de decizia pe care o vom afla în curând; nu poate fi decât favorabilă ţie.
Lucian: Poate, dom' profesor.
Traian: Mă scuzaţi numai puţin. Domnule Stancu, doamnă, vă rog, veniţi şi dumneavoastră lângă ceilalţi; de ce staţi aici, retraşi?
Virgil: Ah, domnule director, poate n-ar fi bine.
Traian: Cum să nu fie bine?! Haideţi, vă rog... Domnişoară, Luci tocmai mi-a spus că v-aţi retras toate acuzaţiile formulate împotriva lui.
Lia: Da, domnule director, e adevărat. Mi le-am retras, deşi, cam târziu... Ar fi trebuit să le fi retras de la început, sau şi mai bine, să nu-l fi acuzat deloc, de nimic.
Traian: Nici o problemă, domnişoară; e bine şi mai târziu, decât niciodată. Haideţi!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ne mai ţine Dumnezeu

Dacă aş dormi pe o piatră,
aş iubi piatra ca şi cum aş
fura un copil orfan şi l-aş
alăpta lângă foc.

Dora, prefă-te piatră! Pe
mesele săracilor. Acolo
îngerii nu au sare de
pus pe răni.
Se vor răsturna mesele
peste câini, vor tremura caii
păscându-ţi carnea
împietrită pe firul de iarbă.

Dacă aş pleca într-o
noapte, aş iubi întunericul
ca şi când aş rupe ultima
pâine în două: jumătate
copilului, jumătate dată de
pomană pentru mama
moartă de o mie de ani.

Când se vor sfârşi ploile,
voi iubi muntele ca un porumbel
nemaiîntors pe corabie.

Prefă-te piatră, Dora, vei
zbura cu oase cu tot.
Cu pământ.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalescu, Traian

Traian Lalescu a fost un matematician care s-a îndreptat spre domenii şi probleme care chiar atunci se năşteau şi a manifestat o pluralitate de interese matematice fără precedent în România; a fost primul care a reuşit să atragă atenţia ambilor poli ai lumii matematice din acea vreme: Paris şi Goettingen.

definiţie de Solomon Marcus în Un om pentru istorie: Traian Lalescu (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partenerii paradisului

- Bună seara, doamnă.
- Bună seara, domnule.
- Vă privesc până sub inimă, doamnă.
- Ştiu; dar şi eu vă privesc, domnule.
- Vă cunosc şi urna de veci, doamnă.
- Nicio grijă, şi eu vi-o cunosc
pe-a dumneavoastră, domnule.
- Mă enervaţi cumplit, doamnă.
- Şi dumneavoatră, nu mai puţin, domnule.
- Înseamnă că nu se mai poate face
nimic, doamnă.
- Desigur, domnule. Acesta e şi rostul
egalităţii dintre noi, dragă domnule.
- Nici să trăim, doamnă?
- Nici. La ce bun, domnule?
- Nici să murim, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Nici să vă las să trăiţi, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Atunci... vă ucid, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dar eu sunt un geniu, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Vă asigur că sunt nebun, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Daţi-mi un "Do" de jos, doamnă...
- Aveţi un "Do" de jos; muriţi liniştit,
domnule!

poezie de Ion Crânguleanu din Riscul certitudinii (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

doamnă

O doamnă este acea femeie care îl face pe bărbat să se poarte ca un domn.

definiţie celebră de Alexandre Dumas fiul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă!

Trece vremea pe lângă mine, doamnă!
Ca trenul printr-o haltă de câmpie
Acum e primăvară şi-acum toamnă
Şi vară când a fost nici că se ştie.

Doar iernile mi-au scos peri albi la tâmple
Secătuind pâraiele de forţe
Tot ele pregătind să mi se-ntâmple
Chiar şi acea retragere cu torţe.

Sufletul meu prea mult n-o să rămâie
În gara ultimă, de-i vară, toamnă,
Doar cât s-aprinde bobul de tămâie
Şi cât să-şi ia rapid... adio, doamnă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de stele!

A iubi înseamnă imensitatea întregului univers coborâtă în inima ta, înseamnă că ai întins o mână spre acea stea cerându-i să coboare la tine, şi ea, a coborât. Inseamnă ca după ani şi ani să vă ridicaţi la cer ţinându-vă de mână, pentru ca să fiţi două stele pentru vecie!

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ajunge, Diana! E şi fiul meu, nu crezi?!
Diana: Mai încet, nu striga! Vrei să te audă cineva?
Traian: Ar fi cazul să audă; să se afle odată! Să se termine jocul ăsta stupid şi toate tainele astea... La ce bun? Cui folosesc? Mie, în nici un caz!
Diana: Taci!
Traian: Vrei să cedez din nou, să fac pe placul tău? Şi dacă nu mai sunt dispus să accept condiţiile? Nici regulile acestui joc?
Diana: Traian, te rog, fii rezonabil! Mai bine ai face uz de funcţia ta pentru a-mi retrage băiatul din acest echipaj, din această misiune; eliberează-l de orice obligaţii! Tu poţi face asta.
Traian: Poftim?! Ce-mi ceri?! Nici gând! N-am să mă înjosesc în asemenea hal! Cum crezi că aş face una ca asta?!
Diana: Te rog, Traian, înapoiază-mi băiatul! Lasă-l alături de mine; nu vreau să plece atât de departe, pentru 13 ani...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 18 ani

La 18 ani, o fată e totul..
Are atenţie, înţelegere,
ocrotire şi amor discret.
Ea există pentru orice înţelept...

La 18 ani, un tânăr
e privit cu asprime,
neîncredere de tată în fiu:
"Stăm noi de vorbă mai târziu!"

La 18 ani, o fată ştie,
Înţelege totul...
Va dori, va lupta
Să nu piardă confortul.

Totuşi, nu păstrează
prea mult farmec pentru viitor.
Când tinereţea se duce,
plictiseala apare în dormitor.

Tânărul de 18 ani
e mai interesant...
Poate ajunge realizat,
rasat, experimentat.

Îşi poate oricând oferi
plăcerea egoistă, irezistibilă
de-a gusta, de-a iubi
o fată de 18 ani, disponibilă.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!