Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe Asachi

Dafne

Învingând râul cursului oprele,
Nu simte alt dor, ce-a se grăbi la mare,
Nu-i sânt câmpii, nici rediuri de-nfrânare
Măcar că-s mândre aceste și acele.

La toți copacii și nouă floricele
În limba sa de-a zice adio, se pare,
Și tânguind cu dulce murmurare,
Sosind la unde tot se pierde-n ele.

Eu, care-n două a stelelor lumine
Văd chiar minuni, ce-s mai presus de fire,
Numai trecând privesc la alte zine.

Spre Dafne zboară aprins-a me gândire,
Și ajungând l-a ei lumini senine,
Piere-n a lor noian de fericire.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gheorghe Asachi

Dorul întâlnirei

Iac-aproape acea zi,
Întru care soarta crudă
Ruga mea va să audă
Ș-a ei legi va îmblânzi!

S-a plini duiosul dor,
Ca să văd a zânei mele
Seninoase, chiare stele,
Ce m-aprind d-atât amor.

Acea față voi vedea,
Ce s-asamănă c-o floare,
Unde sânt viețuitoare
Gândul ș-inimioara mea.

Noi în frunte vom privi
Sufletelor noastre stare,
Și ce dulce lacrâmare
Împreună vom uni!

Ea-mi va spune al ei chin,
Eu a mea durere-oi zice;
Amor, în cea zi ferice,
Vino, -nvață-un nou suspin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Închisul către un fluture ce intrase în castelul său

Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș,
Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat!
Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat
Din efirul luminos în acest negru lăcaș?

Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis,
Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit,
În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit,
De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis.

Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit;
Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus,
Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns!
Și ai venit înadins să vezi un nenorocit.

Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat,
În tine văd acum lumea ce l-au urgisit,
Tu speranță ai adus închisului osândit,
Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat.

Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc,
Tot așa este frumos seninul acel ceresc?
Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc?
Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg?

Tot șuieră filomela prin lunci noaptea răsfățat?
Și zorile tot răsar vărsând rouă pe pământ?
Și vara tot este cald? și tot aburește vânt?
Căci eu vară n-am simțit de când aici am intrat;

Nici tu vei putea găsi un fir de iarbă măcar
În acest muced lăcaș, nici vei putea auzi
Alt răsunet, sau alt rost, decât și noapte și zi,
Obezile clănțăind, ș-a-nchișilor plâns amar.

Zboară dar, du-te de-aici, du-te liber în câmpii,
Fugi de-acest negru noian, adânc și întunecos,
Grăbind vara să-ți petreci în seninul luminos,
Căci tu o vară trăiești ș-apoi nu ai să mai fii.

Fugi, fluture fericit, du-te, pentru Dumnezeu,
Du-te de zboară prin lunci, prin grădini și prin livezi,
Căci ghirlandele de flori sunt ale tale obezi,
Iar cerescul orizon — iubitul, castelul tău;

Fugi, oaspe vesel al meu, oaspe sprinten de aripi,
Du-te, zburdă în efir, sau zboară pe flori săltând,
Și poate vei întâlni o maică tristă plângând,
Și cu ea doi copilași rătăcindu-se pe câmpi.

Oh, să mângâi de-ai putea a lor suflet întristat!
Oh, să grăiești de-ai putea cu dânșii, ce mă bocesc,
Să le spui că de trăiesc, numai pentru ei trăiesc;
Dar tu nu poți să grăiești, căci firea rost nu ți-au dat;

Deci măcar să îngăimezi cu-a tale aripi pestriți,
Pe dragii mei băieți, zburând tot încetișor,
Ca și când ai vrea să fii prins de mici mânuțele lor,
Și fluturând printre flori și pe câmpii înverziți,

Să mi-i tot ademenești, cu ei să te tot alungi,
Și spre-acest castel să zbori unde eu mă osândesc,
Și poate și maica lor, la care mor când gândesc,
Luându-se după ei, cu toți să vie atunci.

Ei scăparea mea pot fi ca niște îngeri de cer...
Căci cu ruga cei sărmani și pe Domnul îmblânzesc;
Și plânsul lor sfarmă uși, obezile risipesc...
Inima să moaie pot a crudului temnicer.

Și să mă scape de-aici, ah! lumina să mai văz,
Să văd soarele frumos, să-mi văd țara ce doresc,
Să văd munții, să văd câmpii și lăcașul strămoșesc,
Și pe nevastă, copii la piept să îmbrățișez;

Dar vai, ce am făcut eu! Din obezi am scuturat,
Și de-a lor sunet grozav, gingașul meu fluturaș
Speriat a pribegit din acest negru lăcaș,
Strigă-i: oh! așteaptă, stai! dar el la cer a zburat!

poezie de , traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gând în primăvară

Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolții cerești în palid asfințit,
Vânt cald răsufl㠖 și-mi fac socoteala
Că, poate, primăvara a venit.

Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta...
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aș adăsta.

Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri...
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri –
De ce mi-e dor - nici nu mai știu măcar.

Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări –
Și sufletu-mi aș vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.

Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Și hornuri nu se află fumegând...
O, cum m-au nins zăpezile și anii -
A-primăverii șoapte așteptând!

În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau să știu ce-o să mai fie -
Nici de speranță nu vreau să aud.

Curând porni-voi spre alte meleaguri –
Senine, poate, n-am de unde ști...
Și alții vor veni să stea pe praguri –
Și alte vieți, pe-aici, s-or rostui.

Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc și anii noștri-n zbor ușor;
Din viața asta – trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
și adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învățat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu fețele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am știut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămașă largă și lungă ca o
rasă preoțească, ce și-a întins brațele înspre
răsărit și apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare și albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu știam aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topește în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici țipăt, nici șoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viața noastră, chiar iubirea noastră; nu știm
de unde izvorăște și unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârșit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Resemnări

Constat toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Și-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeții își fac veacul fără muze
Și muzele-și iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă și-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocențele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost și ele stele,
Lumini de foc și focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Și din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Își pune foc și arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toți oamenii din noi se trag din stele
Și ard cum arde focul lor din soare
Și nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori și ghilimele.

Dar toate știu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ținea de șase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Și-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toți suntem la fel?
Aceleași fapte bune, același caracter
Aceleași fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierți și iar greșesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem ființe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să știi!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji și cu probleme
Cu aceste haine, ce nu țin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toți, chiar și după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Și în alte sfere și într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găsești ca mine, înghețați de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Și dacă vor măcar puțin să înțeleagă!
Căci misterul vieți, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cerul și eu

Privesc muntele cerului
Cu plete dalbe
Curgînd spre purificarea planetei.
Privesc colona infinitului,
Seamănă cu cea a lui Brâncuși,
Dar nu-i făcută de mână de om.
Este celestă și măsoară viața Pămîntului!
Privesc pe cer și admir copacii vieții
Ce se agită-n frunze aurii
Lăsînd să izvorască-n zare
Lumina divină a Soarelui.
Privesc pe cer cum zboară îngerii
Cu chinuri și lacrimi de dor,
Culeg izvorul tinereții
Ca să o arunce pe Pămînt,
Privesc cerul și văd oceanul
Ce se inchină-n fața divină
Și lasă să-i smulgă un strop de apă-Lumină
Pe care o pulverizează pe Pămînt
Lăsînd să rodească viața
În suflete pline de lumini.
Vor străluci valorile benefice
Pe straiele planetei-Pământ
Și pacostea de maleficitate
Se diminuează pînă-n sfîrșit.
Privesc pe cer lumina Lunii
Care se ascunde de mine
Și o intreb:"De ce te ascunzi de oameni?"
Și ea imi raspunde: "Așa este scris!
Ca să salvez viața pe Terra, Eu, Luna,
fratele meu cel mai mare, Soarele,
Și îngerii Domnului suntem veniți să salvăm acest Pămînt!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De țărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De țărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar să-l deții fără scrupul, să fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!

poezie de (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Adio

De-aș trăi cât lumea-ntreagă,
Gândul meu la tine, dragă,
Vecinic, vecinic va zbura,
Ș-orice e mai sfânt în mine,
Dulce înger! pentru tine,
Pentru tine-l voi păstra.

Cea mai blândă-a mea gândire,
Cea mai gingașă simțire,
Cel mai falnic dor al meu
Ție numai, numai ție
Le închin pentru vecie
Ca la însuși Dumnezeu!

Tu, ființă de slăvire!
C-un cuvânt, cu o zâmbire,
Cu un dulce sărutat!
Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață,
Și a raiului dulceață
Tu în sânu-mi ai vărsat!

Tu mi-ai dat cu-a ta iubire
Acea naltă fericire,
Acel simt dumnezeiesc
Ce puternic ne supune
Și ne-naltă de ne pune
Sus, pe tronul îngeresc!

Tu, Eleno!... dar, vai mie!
Într-o noapte de urgie
Cerul crud ne-a despărțit!
Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită...
Fericirea-mi nesfârșită
Într-o clipă s-a sfârșit!

Așa-i soarta! așa-n lume
Tot ce poartă-un dulce nume,
Tot ce-i falnic și frumos
Curând trece, curând moare,
Ca un cântec, ca o floare,
Ca un fulger luminos!

Steaua vine, steaua piere!
Astfel dulcea-mi mângâiere
A pierit de pe pământ;
A pierit, s-a dus cu tine
În locașul de lumine...
Și eu plâng pe-al tău mormânt!

Singur, singur cu-a mea jale,
Rătăcit pe-a vieții cale,
Ca un orb nenorocit,
Viața-mi scade, jalea-mi crește,
Ș-al meu dor în veci s-oprește
Pe mormântul tău iubit!

Adio! pe-aceste maluri
De-ale Bosforului valuri
Îngânate lin, ușor,
Te las, înger de iubire!
Cu a vieții-mi fericire,
Cu-al meu suflet plin de dor!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ovid Densusianu

Scorburile

Luminile ce fug de ele
Și famecul măreței înfrunziri
Le chinuiesc, când știu că-s numai umbra
În care adăpost își caută
Hidoase viețuiri.

Întunecimea lor le face totuși
Șă fie mândre că într-una
Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,
Dar de mândria lor își râde codrul
Când știe pe el nu-l risipește
Nici furtuna.

Și iarna, când frunzișul
Nu le mai turbură și nu le umilește,
Mai îndrăzneț privesc, crezându-se stăpâne,
Dar strălucirea albă a zăpeziei
Le-neacă și holbarea neagră
A lor o biruiește.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Minunată și frumoasă

Minunată și frumoasă dimineață de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărțișori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăția și lumina Te întâmpinau cu drag.

Și în ochii care limpezi străluceau, puteai să știi
cât de fericiți, Iisuse, suntem toți, văzând vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te așteaptă să vii iar.

Ți se-aștern, Iisuse-n cale chiar și astăzi mărțișori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi astăzi cei ce-Ți cântă nu Te știu,
că n-au ochii strălucire și că-n inimi e pustiu...

Că nu-i milă, nici căință, nici dorința lor măcar,
iubirea se-ntâlnește tot mai rece și mai rar.

Că-s în suflete păcate și-s în inimi răutăți,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăți.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea și desfrâul nici măcar nu-și mai ascund.

Și de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az',
parcă fața Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

poezie celebră de din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_OstasulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bună seara!

Iubita mea-i plecată printre stele,
Nu am nici "bună seara" cui să-i spun,
Căci nu sunt încă una dintre ele,
Nici soare nu-s, măcar să pot s-apun.

Iubita mea, ce tristă-i fără tine
Singurătatea mea numită viață,
Privesc pe cer în zilele senine
Și-n mine însumi când e nor și ceață.

Nu văd nimic. Doar noaptea mi te-arăți.
N-ai, ziua mea, se pare, cum să fii,
Spunându-mi de nenumărate dăți
Că numai prea târziu poți să devii.

Te cred. M-am resemnat. Aștept să mor,
Să ne iubim definitiv, nebun;
Cât încă-s viu, mai am un ultim dor,
Iubito, "bună seara" cui să-i spun?

poezie de din Suflet la troc (30 mai 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Eminescu

Din străinătate

Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncântă,
Când toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători

Și inima aceea ce geme de durere
Și sufletul acela, ce cântă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;

mai salut o dată colibile din vale,
Dorminde cu un aer de pace; liniștiri
Ce respirau în taină plăceri mai naturale
Visări misterioase, poetice șoptiri.

Aș vrea să am o casă, tăcută, mitutică
În valea mea natală, ce undula în flori,
tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-și a sa frunte în negură și nori.

mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica șoptire a râului, ce geme,
Concertul ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadență a frunzelor, ce freme,
Născut-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.

Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde ghețoasele-i fiori
Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,
În visuri fericite m-ar duce cătră nori.

poezie clasică de (1866)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vladimir Potlog

Limba noastră

Limba noastră e dulce
Ca fagurul de miere,
E măreață și frumoasă
Ca luceafărul între stele.

E ca soarele care răsare,
Sus pe cer.
Limba noastră e plină
De taină, tandrețe și mister.

Altă limbă mai frumoasă
Nicăieri nu mai găsești,
Limba noastră cea română,
Limba gliei strămoșești!

Chiar și sufletul și dorul
Au și ele limba lor,
Acesta este limba vechilor cazanii,
Limba Românilor!

poezie de (31 august 2010)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!

(Co)joc în două tabere

Doamne văd ceea ce văd nu e
adevărat ating flacăra și e rece
haosul pare a fi ordonat
întunericul îmbrăcat în
lumină și nu știu pe unde să scot cămașa de
forță e complicat să ai discernământ
să fii simplu văd
în locuri sfinte lupi care afișează pe cerul
gurii crini și trandafiri albi iubirea de
aproapele în dinții lor e mai presus de Tine și
înțeleg cum în gaură de șarpe poate
țâșni izvor de apă dulce e
Cuvântul Tău bisturiu și balsam
mulțumesc ne-ai arătat
celor mici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stins

Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.

Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopțile senine,
o bucurie simplă de a fi
și de-a putea în juru-ilumine.

E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roșu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?

S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer și mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiții în multe dogme, nu o știm, stăm în ambient majoritar azotic
Și credem doar, -un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poți să spui nicicum e frumos.
N-am înțeles cum de superbul, tot din el, se înalță- atât de maiestos
Și cum de e suficient de dur, să ne suporte, și să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieșea, din calcul, rațiune, nicio știință, istețime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă și la o-astfel de înălțime,
Și cât de moale este, totuși, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aș fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Și cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deșert l-a împărțit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi lovește.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste țărmuri, și de ce-i sărată... când din ape dulci, ițește.

Priveam, și-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mișcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip și două le rotește-n hăuri-
Iar sus, în vârf, își ține-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipește, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.

Priveam, ca zăpăcit, am și uitat nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Și tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu știu- de unde să ne tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, și totul... ne revine!!!

poezie de (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcționează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinație.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă și avioane cu reacție,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Și înțeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînțeles!

poezie de (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca o mare furtunoasă...

Ca o mare furtunoasă Doamne mi-a fost viața
Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi fața
Numai singuratici pașii, numai rece locul
Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.
Ține-mă mereu dulce Dumnezeu
Lângă sânul Tău
Până voi gusta fericire mea
La lumina Ta.

Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare
Pentru slava și izbânda vieții viitoare
Și nu-i stare mai cerească în această lume
Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.

Fie cât de furtunoasă și de grea viața
Vrem să trecem drepți prin toate către cer cu fața
Fericiți mărturisindu-L pe Hristos prin cruce
Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!