Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate,
cât poţi mai departe. N-ai format tu oare figuri
de păstori mai impunătoare decât au format
în sânul prinţeselor figuri de domnitori
necontenite stirpe de regi şi vitejii viitoare?
Dacă galioanele, în lemnul uimit de delicate ciopliri,
căpătau trăsături ale mării pe care tăcute pluteau,
o! cum să nu poată un om simţitor care vrea, care se smulge din sine,
cum să nu poată să-ţi semene ţie,
o! tu, ne-nduplecată Noapte!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

(Capri, Piccola Marina)

Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopţii,
nu veniţi aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supravieţuiască.

Imemoriale brize ale mării,
de milenii şi milenii
adiaţi peste pietrele istoriei,
sunteţi cel mai pur spaţiu
venind de departe...

O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii vor începe să te laude, să-ţi schimbi numele, pe care să-l cunoască numai Dumnezeu, ca să te poată chema noaptea.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Văd oameni cu figuri din plastic
Pierzându-se-n gesticulaţii,
Cu tonul acru şi bombastic
Bălesc scornind elucubraţii!

Văd oameni cu figuri din piatră
Şi totuşi slabi şi instabili,
Mânaţi de spiritul de şatră
La speculaţii, ce abili!

Văd oameni cu figuri din tablă
Cu graiul răguşit de-angină...
I-aud şoptind c-ar fi o rablă
Mâncată straşnic de rugină.

Văd oameni cu figuri de-aramă
De bolovani, părând o pietricică
Şi să pronunţe cum îi cheamă
Îi simt cum li se face frică...

Şi-acestea toate fiind spuse,
Eu cine sunt, până la urmă?
Când tot îmi mut din catrafuse,
Pe cine eu urmez din turmă?

poezie de Livia Frunză (24 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul colapsului gravitaţional, când se formează o gaură neagră, mişcările sunt mult mai rapide, astfel că energia este transportată cu o rată foarte mare. Prin urmare, nu va dura mult până când ea va ajunge într-o stare staţionară. Cum ar arăta aceată stare finală? Se poate presupune că ea ar depinde de toate caracteristicile complexe ale stelei din care s-a format – nu numai de masa sa şi de viteza de rotaţie, dar ş de diferite densităţi ale diferitelor părţi ale stelei şi de mişcările complicate ale gazelor din stea. Şi dacă găurile negre ar fi tot atât de variate ca şi obiectele din care s-au format în urma colapsului, poate fi foarte greu să se facă preziceri despre găurile negre, în general.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Cristos

De nu erai atât de simplă, cum putea
să ţi se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând şi-n tine se-ntrupează.

Mai mare fu-n închipuirea ta?

Ce e mărirea? Prin mulţimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-aşa cărare.
Vezi, aceşti regi mărirea poartă,

si la picioare-ţi cară şi-ţi deşartă

comori pe cari le cred neîntrecute,
şi de-acest dar poate te miri tăcut –:
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.

Tot chihlimbarul peste mări trecut

scule de aur şi tulburătoare
arome ce în simţuri s-au topit,
toate acestea-s iute trecătoare
şi ei cu toţi, la urmă, s-au căit.

Dar (ai să vezi): el face fericit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric, din care mă trag

Tu, întuneric, din care mă trag,
decât flacăra îmi eşti mai drag,
cu care lumea se mărgineşte,
şi străluceşte,
pentru-un cerc oarecare,
dar nici o fiinţă n-o ştie peste-aceste hotare.

Însă-ntunericul ţine totul la sine:
chipuri şi flăcări,
vieţuitoare, pe mine,
totul, pe apucate,
om, stihie şi fapte –

Ba poate-o gigantică forţă, poate
se mişcă alături, în vecinătate.

Eu cred în noapte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ştiu cum să-ţi spun

De-ai şti ce mult aş vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalţ
Cu mâinile amândouă să prind speranţa ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieţi doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ţi spun cât îmi lipseşte fericirea de a fi in doi
Si nu ştiu cum să-mpart tristeţea ce porneşte adesea către tine.
Deşi a vrea să o alung să stea cât mai departe, să fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu ştiu cum să-ţi spun ce tristă-i iarăşi această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult şi-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Aşa cum am avut şi ne-am pierdut precum Adam şi Eva
în marele pacat!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem, dulce rafinat...

Uitate-ar moartea pe pământ!
S-ajungi un filozof iubit,
Să n-ai temeri cât trăieşti,
Să fii iubit, cât iubeşti.

Uitate-ar necazul cel mare!
Să nu ştii de el sub soare,
Să-ţi piară din calea vieţii,
Ca roua la finele dimineţii.

Uitate-ar duşmăniile!
Multe cum sunt florile,
Să nu te poată atinge,
Cum vara nu poate ninge.

Uitate-ar toate bolile!
Lacome ca şarpele,
Să nu te poată muşca,
Cât timp vei putea sufla.

Uitate-ar nefericirea!
Cum îşi uită vremea firea,
Să îţi piară din destin,
Ca frunza veche de-arin.

Uitate-ar veşnic sărăcia!
Că este mai rea ca râia,
Să te ocolească în viaţă
Până ai pământ pe faţă.

Să ai mereu domnesc veşmânt,
Cu tot ce-i mai frumos, mai sfânt,
Şi nobleţe alintată,
Lângă cei dragi laolaltă.

Să ai minte sănătoasă,
În trup cu viaţă frumoasă,
Far de înţelepciune vie,
Pace în casă, omenie,
Şi să nu uiţi măi copile,
Blestemul bun să te ţie!

poezie de Valeria Mahok (15 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul este nimic şi tot, pentru că finalmente nu e nimic mai efemer decât un moment dansat. Dansul e format din aceste momente dansate aşa cum organismul e format din atomi. Totul în lumea asta e format din atomi. Aşa văd eu. O frază dansată e alcătuită din particule foarte mici şi foarte privilegiate. E un moment privilegiat, aş zice.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care Te caută...

Toţi care Te caută Te încearcă.
Şi cei ce te găsesc, te leagă
De chipuri şi de gesturi.

Eu însă vreau să te-nţeleg
cum te-nţelege tina;
cu pârguirea mea
împărăţia-ţi
pârguieşte.

Nu-ţi cer deşertăciuni,
ca să te dovedeşti.

Eu ştiu timpul
Se numeşte altfel
decât tine.

De dragul meu să nu faci o minune.
Dă legilor ce ai, dreptatea
care din tată-n fiu
sunt la vedere.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 septembrie 1901, Westerwede), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Aş vrea să-ţi dăruiesc
Maria
Brăţări adânci de chihlimbar
Mătăsuri galbene din China
Statui din lemnul cel mai rar

Aş vrea să-ţi dărui calcedonii
În galioane de argint
Iar din Sudan să-ţi dau granate
Şi smirnă albă din Corint

Aş vrea să-ţi dăruiesc
Maria
Toţi trandafirii din Shiraz
În aşternut să-ţi pun lalele
Şi mari muşcate în pervaz

Aş vrea să-ţi dărui cantilene
Cu rubaiate de Kayyam
Apusul verde şi ploi calde
Cu mirodenii din Assam

Aş vrea să te iubesc
Maria
Cum încă nimeni n-a iubit
Să-mi umplu ochii cu surâsul
Tău
tandru
cald şi răscolit

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?
Deodată să fiu cel veşnic,
să nu mai fiu supus contradicţiei, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaş decât
cu cerul.

Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoşată.

O, cum se-ntrepătrund îmbrăţişările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrăţişează?

Sau am uitat şi-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt şi-s în stare?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme în viaţă când, după ce ai făcut toate călătoriile, după ce ai isprăvit toate experienţele, n-ai altă plăcere mai mare decât să studiezi şi să adânceşti lucrurile pe care le ştii, să guşti ceea ce simţi, precum să vezi şi să revezi pe oamenii pe care îi iubeşti; limpezi delicii ale gustului şi ale inimii la vârsta maturităţii! Atunci gustul e copt, format şi definitiv; bunul simţ, dacă e de vină, s-a desăvârşit. Nu mai ai nici timp să încerci, nici poftă să porneşti în căutare. Te mulţumeşti cu prietenii pe care îi ai, cu cei pe care i-ai pus la încercare, vieţuind multă vreme cu ei împreună. Vin vechi, cărţi vechi şi prieteni vechi...

citat din Sainte-Beuve
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar care e lucrul din lume care să nu fie zilnic pervertit? Nu e niciunul, oricât de inocent, pe care oamenii să nu-l poată mânji de păcat; nicio artă oricât de binefăcătoare, căreia ei să nu-i poată răsturna intenţiile; nimic aşa de bun în sine, încât să nu poată fi întors spre o rea întrebuinţare. Medicina este o artă de folos, oricine o cunoaşte ca pe unul din cele mai excelente lucruri ce avem; şi cu toate astea au fost timpuri când s-a făcut odioasă şi adesea a ajuns în mâna unora o artă de-a otrăvi oamenii.

Moliere în Tartuffe, Prefaţă
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi desgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (28 noiembrie 1897, Berlin-Wilmersdorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!