Sonetul XXVI

Ţipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un ţipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:

strigă-ntâmplarea. În largul interspaţiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
ţipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
şi-nfig ei icurile cârâiturilor.

Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuşi vâltorii
ca zmeii smulşi din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie

zdrenţuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburaţi să învie
purtându-şi, torent, lira şi tâmpla cu lauri.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mulţi fraţi în sutane

Am mulţi fraţi în sutane
în sud, unde în mănăstiri lauri cresc.
Eu ştiu cum ei Madone zugrăvesc
cu visul tineri Tiziani privesc
prin care Domnul va intra-n saloane.

Dar, pe măsură ce mă înclin în mine:
Domnul mi-e-ntunecat şi-i ca o ţesătură
de rădăcini ce beau tăcute seva.
Eu mă înalţ din din dulcea Lui căldură,
mai mult nu ştiu, căci ramurile mele
adânc se odihnesc şi-n vânt adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele biete vorbe, oarecare

Acele biete vorbe, oarecare,
obscure şi flămânde, le iubesc.
Din sărbătoarea mea le dau culoare,
atunci se-nseninează şi zâmbesc.

Făptura lor, cu teamă ferecată,
se înnoieşte-n ochii tuturor;
nu au mai mers în cântec niciodată
şi-acum îmi intră-n stihuri c-un fior.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare, zbucniţi în lumină

Izvoare, zbucniţi în lumină
aproape prea zorit.
Ce din temeiuri ţâşneşte
senin şi sfinţit?

În nestemată,-n adânc
străluciri făureşte,
şi-n lung răcoros de livadă
smerit ne-nsoţeşte.

Noi, cum îi răspundem
metamorfozei – în cânt?
O, cât de smintit despicăm
undă, pământ!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieşi afară
din cameră, unde tu totul ştii;
casa ţi-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiţi ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în faţa lui ridici copacul negru tot
şi-l pui mlădiu şi singur cerului altare.
Şi lumea ai creat. Şi ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Şi cum voinţa ta-nţelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi să plece...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori în univers o forţă necunoscută învie toate iubirile uitate...

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndărătul inocenţilor arbori

Îndărătul inocenţilor arbori,
bătrâna soartă-şi arată
obrazul ei mut...
Un ţipăt de pasăre care
se preface dincolo într-un rid al durerii,
în jurul severei, profeticei guri.

O, şi cei ce-n curând se vor îndrăgosti
îşi surâd, încă nebănuind despărţirea,
şi sub ei şi peste ei trece,
în chip de stele, destinul
cu suflet nocturn.
încă nu li-e dat să-şi trăiască dragostea,
ea-şi are încă lăcaşul
plutitor, pe orbite cereşti,
un uşor contur

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul pătrunde în noi şi ne schimbă înainte de a se întâmpla...

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul V

Nu-i faceţi soclu! Deie trandafirul
prinosul lui de floare, an cu an...
Orfeu e – în veci preschimb, şi chiar zefirul
îl ştie-în fel şi chip. Ar fi în van

să-i dăm alt nume: -i pentru totdeauna
Orfeu, plecând, venind, cântând cu zorii.
Nu e de-ajuns s-auzi de-i sună struna
mai mult cât dăinueşte cupa florii?

O, de-aţi pricepe!... Trebuie să piară
chiar de se teme când se iroseşte,
în vreme ce prin grai el depăşeşte

orice. Se-înalţă, ne-nsoţit să moară...
Zăbrele nu cunoaşte lira; silnic Firea
nu-i îngenunche-n zbor desăvârşirea.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mulţi, foarte mulţi, acei cari trăiesc izolaţi, prin comunele rurale, unde nu au distracţiuni, unde bolta cerească se vede în întregime, unde clădirile cu două-trei etaje nu te împiedică să admiri stelele, unde aerul este curat cu totul. Acolo mai ales se pot face interesante observaţiuni cu un instument cât de mic, sau chiar cu ochii liberi.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea frunzei

Vântul respiră din mine şi
din tot ceea ce există
să dea putere frunzei rămase
între chin şi durere
credinţele mele îi
numără clipele
şi tot
ceea ce a mai rămas

un ţipăt de pasăre şi
un zbor hăituit

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca dimineaţa de azi

Ca dimineaţa de azi
fost-a vre-un om mai treaz?
Nu numai floarea şi râul
şi-acoperişu-i furat de extaz.

Chiar rnarginea-i tot mai bătrână
de ceruri şirag luminată
simte: e ţară, răspuns,
largul de lume visată.

Totul respiră, mulţumeşte-nainte.
O, ale nopţii coşmaruri,
cum fără urmă-aţi pierit.

Din strat peste strat de lumină
întunericul vostru era făurit,
care pur se dezminte.

Muzot, pe la 23 februarie 1922

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi crescut pe undeva

Dacă aş fi crescut pe undeva
unde sunt ceasuri zvelte, zile mai uşoare,
ţi-aş fi aflat o mare sărbătoare
şi mâinile-mi nu te-ar fi strâns aşa
cum uneori te strâng, fricos şi tare.

Acolo-aş fi-ndrăznit să te împart,
prezenţă, tu, ce nu cunoşti hotare.
te-aş fi putut zvârli,
ca pe o minge-în talazu-nalt
de bucurii,
să sară, să te prindă cineva
şi, spre căderea ta
să-nalţe mâinile cu dor,
tu, lucru al lucrurilor.

Să scaperi ca o lamă de oţel,
te-aş fi lăsat,
şi focul ţi-l strângeam într-un inel
din aurul cel mai curat,
să mi-l poată ţine culcat
pe cea mai albă din mâini.

Te-aş fi pictat: nu pe un zid stingher,
ci dintr-o margine în cealaltă de cer,
şi te-aş fi plăsmuit cum un uriaş te-ar plăsmui:
ca foc, ca stei golaş,
ca pe simunul din deşert urcat –

sau
poate fi şi-aşa: eu te-am aflat
cândva...

Prietenii mei sunt departe,
ecoul aud, râsul lor nu-i,
şi tu: tu ai căzut din cuib şi eşti un pui
de pasăre, cu ghearele gălbui
şi ochii mari şi mă-ntristezi de moarte.
(Prea largă-i palma-mi pentru trupul lui.)
Şi-o picătură iau pe deget din izvor,
ciulesc urechea: poate-o cauţi, însetat,
şi simt cum inimile noastre bat,
şi-amânduror de spaimă bat.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?

O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.

Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.

Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din fiecare zori de zi

Cred încă în marea iubire, chiar şi atunci
Când plopii sunt grăbiţi să-şi scuture podoaba
Mai cred în sufletul tău curat ce mă atinge în fiecare dimineaţă Pe genele umede de sărutările tale
Cred în lumea mea frumoasă
Unde cântă păsările în stil macedonean
Şi noi ne sărutăm adesea sub clar de lună
În strigătul pădurii ne confundăm cu timpul
Şi ne luptăm să credem în lungi călătorii pe Marte
Suntem altare fine ale unui suflet prea deschis
Sau poate vom ajunge flori în mâna stânga a unei mirese triste
Uitate-n pridvorul casei fumegând
Geamul odăii este atât de aburit şi noi ne prindem mâna
Şi ne atingem faţa cu ochii umeziţi
Afară-i ger şi casa-i primitoare
Noi ne sărutăm aievea
Luminile se-aprind întâia oară
Cum se aprind călcâiele de ale dragostei văpăi
Suntem atât de singuri... în frumoasa noastră dragoste
Căci vom erupe sigur ca un vulcan
Ce stinge cu iubire văpaia tinereţii şi strigă cu putere
Noi suntem liberi să credem, să trăim frumos
Să ne atingem odată cu zilele pierdute.
Să ne luminăm frumos în fiecare zori de zi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt progresul însuşi. Aveţi încredere în copii.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur în aripi de vânt

Se-nveleşte ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Norii albi alintă razele timide
Şi le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-şi pregătesc hlamide
Roşii, strălucinde, sub un Soare blând.

Parcă într-o joacă, Vântul îşi aşează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ţi stă în unde, cine îţi veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"

Vorbele-i sunt şuier, ochii-i sunt mirare
Când îşi vede chipul, veşnic neştiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemişcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.

Din adânc, un murmur sufletu-i pătrunde
Şi-i înalţă aripi gata de avânt:
"Sunt aici, cu tine, şi îţi sunt oriunde
Zările te cheamă, preaiubite Vânt".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!