Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuși zeul e, de-i vindecată...
Tăiș noi suntem, râvnind a ști –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primește decât
dezlegat, părtaș hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din șipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă țelul!
Râvnește spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Citate similare

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

și ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimțit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simțim răspuns decât un văl de vânt.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XIV

Privește floarea, țărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o știe, veștedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu pași grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
și dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajm㠖 o, cât de ușor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori și cu frați, peste câmp adiind.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul I

Și-un pom crescu. O, pură depășire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuțire,
fu început și semn și transformare.

Și s-au iscat din liniște-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuș, desprins;
și nu din vicleșug sau spaimă-au
prins să fie-n ele-atâta de domoale,

ci din auz... Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Și-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi

aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nșiră
și-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învățat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
ființa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ și stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e ființă
chiar vorbe de rostești cu glas șuvoi.

Învață cântecul să-l uiți de neființă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Între noi

Între astăzi și ieri mai există trecut
Între astăzi și mâine e timp ne-nceput
Între tine și mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, și clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munți în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de dragoste

Cum să-mi țin sufletul acesta - cum
nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ți către altceva, din afară?
Ah, cum aș vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ți se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrățișare
și ne cuprinde ca arcușul care
din două coarde-același sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreț ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de
Adăugat de gyongySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XVIII

Doamne, noii zori
cu fulger, bubuie.
Grăbesc vestitori
spre boltă de-i suie.

Larmei te-nchină,
în rostogolire;
căci însăși Mașina
cere preaslăvire.

Iar Mașina, iată,
urlă răzbunare
râvnind să sluțească.

Ea ne suge, toată:
deși patimi n-are:
drept e să slujească.

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Vecine dumnezeu, de uneori

Vecine dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopți lungi, cu-a mea bătaie
e că-ți aud suflarea rareori
și știu că tu ești singur în odaie.
Și când îți trebuie ceva, nu-i nimeni,
când dibuiești, nu îți dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, și altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
și el s-ar prăbuși,
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Și chipurile-ți stau ca nume-n față.
Și dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăsește,
pe cadre, strălucind, se risipește.

Și simțurile-mi care iute-ngheață
sunt fără țară și s-au rupt de tine.

poezie de din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viața monahală, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ții tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădește?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinți din străfund – de ce amuțește?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
știind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmașă ție ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îți aparține,
cuprins îți pare în sfârșit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aștepți de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preț dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă și aramă
și rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

O, când, când, când, vor înceta

... O, când, când, când, vor înceta
tânguirea și vorba? Nu s-au ivit îndeajuns
maeștrii s-așeze vorbele omenești? De ce-ncercările noi?

Nu-s oare, nu-s, nu-s oamenii
doborâți de carte? Ca de un dangăt necurmat.
Când, între două cărți, ți se arată cerul tăcut, sau
o palmă de pământ obișnuit în înserare – luminează-te.

Mai mult ca furtunile, mai mult ca mările
au urlat oamenii. Ce imensități de liniști
trebuie să fie-n univers să mai putem auzi greierul
noi, urlătorii. Ca stelele
să ne apară tăcute în eterul covârșit cu zbierete
ne-au cuvântat părinții din vechi, bătrânii, răsbătrânii,
ca noi, în sfârșit, s-auzim, să fim oamenii,-ntâii, ce-aud!

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului orație.
Smălțat, din beznă suie-o revelație
și în sclipirea-i poate-o gelozie

a morților ce pun tărie-n lut.
Ce știm noi cât se-mpărtășesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul țărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Și acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
și din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută și de sărutare?

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Și grija lui e pentru noi un vis urât

Și grija lui e pentru noi un vis urât,
și glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, și-atât.
Căci între noi vuiește mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nțelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtați ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
știm că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Și eu – eu
să-ți spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Ești fiul meu. Te voi cunoaște-ndată,
așa cum îți cunoști copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moșneag.

poezie de din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XVIII

Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, crești din mișcare,
domnești peste vreme, zbor prins în ghirlandă!

N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arșiță pe care-n nepreget o desfășurai...

Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?

Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Viețuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noștri
sunt ca întorși și astfel așezați
parcă-s capcane-n jurul marii porți.
Ce-i în afară știm doar din privirea
jivinelor; căci până și pe prunc
noi îl întoarcem și-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
și-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârșitu-n urma lui,
și-n față Domnul, și când trece, trece
în veșnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în față, spațiul pur, unde răsar
la nesfârșire flori. Mereu e lume
și niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri și știi
că-i nesfârșit și nu-l râvnești. Copil,
te pierzi, tăcut, în el iar ei
te zgâlțâie. Sau cel ce moare e.
Căci lângă moarte, moartea n-o mai vezi,
cu ochii mari, de animal, privești afară.
Îndrăgostiții – celălalt de n-ar fi,
să le astupe văzul – aproape sunt de asta și uimiți.
Pe negândite li s-a revelat
de după celălalt... Dar peste el
nu trece nimeni, și e iarăși lume.
Întorși către făpturi mereu, vedem
în ele doar, reflexu-a ce e liber,
de noi întunecat. Sau poate-un animal
calm ne străbate-n liniște, cu ochii.
Asta se cheamă soartă: a sta în față,
ș-atâta tot, a sta mereu în față.

Dac-animalul hotărât venind
spre noi, pe alte căi, ar fi la fel
de conștient, din drum
el ne-ar întoarce. Ființa-i
e infinită, necuprinsă, fără perspectivă
asupra stării sale, pură ca privirea-i.
Și unde noi viitor vedem, el vede
totul și-n tot pe sine, pururi mântuit.

Și totuși animalul ager, cald,
duce povara unei mari tristeți.
Căci amintirea ce ne covârșește
ades, îl ține pururi și pe el,
parcă ne-a fost cândva, ce năzuim,
mai intim, mai fidel, mai gingaș la atins.
Distanța-aici e totul, iar acolo
e suflu. După patria dintâi,
a doua este tulbure, vântoasă.
O, fericire-a micilor făpturi
care rămân mereu în sânul matcă;
noroc al gâzei ce lăuntric saltă
și-atuncea când nuntește: matcă-i totul.
Uite, și pasărea, cu semisiguranța-i
ce-aproape știe una și cealaltă
din vremuri, ca un suflet de etrusc
pe care – mort – un spațiu l-a primit,
dar, pe sicriu, e statuia culcată.
Și ce uimit – cel ce trebuind să zboare,
de-un sân e zămislit. Parcă de sine
speriat, văzduhul taie, cum ar trece
fisura printr-o ceașcă. Astfel
liliacul taie porțelanul serii.

Noi: privitori, mereu și pretutindeni,
plecați spre tot, nicicând înspre afară!
E un preaplin. Îi rânduim. Se sfarmă.
Iar rânduim. Ne sfărâmăm chiar noi.

Cine ne-a pus la cale-așa, că orice
am face suntem în postura celui
ce pleacă. Și pe-un ultim deal,
ce-i mai arată-o dată-ntreaga vale,
el se întoarce, stă, mai zăbovește –
așa trăim, în despărțiri, mereu.

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XIII

Să fugi de bun rămas, precum ar fi
în urma ta, cum e sfârșita iarnă;
căci printre ierni sunt ierni: nu poți sfârși
iernând; deasupra inima-ți aștearnă!...

Să mori cu Euridice-n veci, și cântă
slăvind; coboară-n așternut cleștar;
cu cei ce pier în haos mi te-mplântă
și-n freamăt sfarmă-al cupei sunet rar!

Să fii, deși părtaș al neființei,
al eului temei statornicit,
deplin plinind ce-o dată-i dat ființei;

Tot ce-a fost mut și orb în rostul folosit,
belșugul firii grămădit pe-un umăr
râzând l-apropie, călcând tot ce e număr.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Vecinul

Vioară străină, ești lângă mine?
În câte orașe depărtate, străine,
vorbește noaptea ta singură către a mea?
Te cântă sute? Sau cineva?

Sunt în toate orașele de nețărmurit
din aceia cari fără de tine
demult în valuri ar fi pierit?
Și de ce mă lovește pururi doar pe mine?

De ce sunt eu vecinul acelor, mereu,
cari te silesc să cânți, cu fețe-nfricate
și spre a spune: viața-i un lucru mai greu
decât greutatea lucrurilor toate.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

O lume...

Creație sau evoluție în timp
Obișnuit o denumim, "o lume"...
E-un simplu obicei de-a da un nume;
Cum vara-i pururi, tot același anotimp.

Cât de perpetuu credem în peren
Și nu distingem fondul, superficiali!
Luăm tot, convinși că suntem imortali...
Trăim iluzia de veșnic, parte din refren.

De ne-am admite-o purure inconsecvență
Știind că-ntr-o secundă milioane mor,
Am renunța la dreptul unic d-autor...
Ne-am fi schimbat ideea despre existență.

De-am știlumea-i alta-n fiecare zi
De la microb, ferigă, fluture, varan
-Scheletele din morți, ce-s cât o țară, într-un an-
Am fi mai buni, fără excepții, sigur ne-am iubi.

Visez o lume, a individului, drept cult;
Chiar de-i pe partea nevăzută a vieții, nu doar staruri,
Noii, cu toții, să păstreze dușii-n "hard" de anticaruri...
Să fim cu toții, o pururi, lume de real-ocult!

poezie de (10 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pas înainte

Și iar dă vuiet viața-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Și lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
și simțurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
și-n luciul frânt al iazului cel clar,
simțirea mea cu peștii se cufundă.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XIX

Lumea-și preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar crește desăvârșirea-n
vechi albii, cresc zorii.

Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.

Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne gonește în moarte

nu ne dăruie știrea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!

sonet de din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Lumea se hrănește numai din paradoxuri? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!