Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIX

Lumea-şi preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar creşte desăvârşirea-n
vechi albii, cresc zorii.

Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.

Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne goneşte în moarte

nu ne dăruie ştirea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare, zbucniţi în lumină

Izvoare, zbucniţi în lumină
aproape prea zorit.
Ce din temeiuri ţâşneşte
senin şi sfinţit?

În nestemată,-n adânc
străluciri făureşte,
şi-n lung răcoros de livadă
smerit ne-nsoţeşte.

Noi, cum îi răspundem
metamorfozei – în cânt?
O, cât de smintit despicăm
undă, pământ!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul V

Nu-i faceţi soclu! Deie trandafirul
prinosul lui de floare, an cu an...
Orfeu e – în veci preschimb, şi chiar zefirul
îl ştie-în fel şi chip. Ar fi în van

să-i dăm alt nume: -i pentru totdeauna
Orfeu, plecând, venind, cântând cu zorii.
Nu e de-ajuns s-auzi de-i sună struna
mai mult cât dăinueşte cupa florii?

O, de-aţi pricepe!... Trebuie să piară
chiar de se teme când se iroseşte,
în vreme ce prin grai el depăşeşte

orice. Se-înalţă, ne-nsoţit să moară...
Zăbrele nu cunoaşte lira; silnic Firea
nu-i îngenunche-n zbor desăvârşirea.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ncerci viaţa s-o pricepi

Să nu-ncerci viaţa s-o pricepi,
atunci se face sărbătoare.
Şi fiecare zi s-o-ncepi,
ca un copil ce, pe cărare,
primeşte darul, numai floare,
al adierilor ce trec.

S-adune florile-n buchet,
Nu-i trece pruncului prin minte.
Din păr el le desface-ncet,
Întinde mâinile-nainte,
Si cere altele, fierbinte,
La anii tineri, care-ncep.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
şi tremurând se-nchid pentru vecie.

Şi în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternităţii amăgite,
nopţi lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forţe vlăguite.
Şi-n plină beznă stă al morţii pat,
şi-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
şi mor ca-n lanţuri, mor îndelungat,
şi ies din casă ca o cerşetoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul intră în noi, se transformă în noi, cu mult înainte să se întâmple.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e singura cale de a deveni noi înşine.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul pătrunde în noi şi ne schimbă înainte de a se întâmpla...

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare clipă tăcerea aduce noi veşti...

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţială

Din nesfârşite doruri zboară
fapte sfârşite – fântâni slab săritoare –
ce tremurând, curând, se-nchină iară.
Dar, cele ce-au tăcut odinioară,
forţele noastre vii – se desfăşoară
în aceste lacrimi dănţuitoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul intră în noi şi ne schimbă încă înainte de a se întâmpla.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-am fost atunci - dacă sunt acum

Dac-am fost atunci – dacă sunt acum:
tu peste mine îţi adulmeci drum,
nemărginită beznă făcută din lumină.
Şi-nalta frumuseţe ce-o torni prin univers
eu, cel necunoscut şi şters,
pe faţa mea o prind, deplină.

O! Noapte, dac-ai şti cum toată
fiinţa mea în zbor e preschimbată
când mă încumet să te-ajung!
Sprâncenele ce-n dublu arc se-ndoaie
nu pot să-ncapă-asemenea şuvoaie
de priviri pironite prelung.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului oraţie.
Smălţat, din beznă suie-o revelaţie
şi în sclipirea-i poate-o gelozie

a morţilor ce pun tărie-n lut.
Ce ştim noi cât se-mpărtăşesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul ţărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Şi acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
şi din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută şi de sărutare?

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Robert Faesi şi doamnei Jenny Faesi

Acolo, unde din uitare, încet
ce-am trăit odată se-nalţă spre noi,
pur măiestrit, blând, nemăsurat
şi-n cuprinsul denecuprinsului înluminat:

Acolo începe cuvântul, adevăratul;
tăcut, însemnătatea lui ne depăşeşte.
Căci duhul ce temeinic ne-nsingurează vrea
să fie deplin sigur că atotneuneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VII

Preaslăvirea, aceasta-i! Un glas slăvitor
ivit, precum metalul pur din zgura
tăcerii. Inima lui e un teasc trecător:
vin omenesc, din veci, băutură.

Nicicând nu dă greş, în pulberi grăind,
învolburat de pilda zeiească.
Dar se preschimbă-n vie, struguri mustind,
în freamăt al zilei miez să-i pârguiască.

Nici de leşuri regeşti nu-i dezminţită
slăvirea aceasta care nu minte,
nici de zei nicicând nu-i umbrită.

Nu-i solie-n pierdută zăbavă,
ce dăruie veghe pe scări de morminte,
morţilor, cupe cu poame de slavă.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du carrousel

Omul orb care stă pe pod şi pare
fruntariu-al unui anonim regat,
poate-i acel, pururea neschimbat,
în jurul căruia stau strajă-n zare
stelarul ceas şi-astralul punct ceresc.
Căci toate-n juru-i curg, se pierd, lucesc.

El este înţeleptul neclintit,
pe multe căi crucişe aşezat;
intrarea în infernu-ntunecat
la un popor ce ni l-am plăsmuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orişicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetiţe se ridică
şi-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieţii se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
şi-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
şi îngheţă şi se topi,
spre el îşi răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, şi-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
şi verzi fructele toate le aflară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baudelaire

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăşi chinul şi l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârşit:

şi chiar nimicitorul devine lume, floare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii (14 aprilie 1921), traducere de Dan Constanlinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!