Flamingii

În oglindiri ca dintr-un Fragonard,
din alb şi roşul lor ei nu-ţi vor da
mai mult ca ceea ce-ţi aduce-n dar
cel ce de draga-i spune: ea era

de somn pufoasă. Căci de s-au urcat
în iarbă,-ntorşi, pe rozele tulpine,
înfloritori, alături, ca-ntr-un strat,
pe sine, mai seducători ca Phryne,

ei se seduc; şi-a ochiului paloare
şi-ascund în moliciunea lor, în care
negru şi roş de fructe cuibăresc.

Brusc, prin volieră, o invidie zbiară;
dar ei se-ntind miraţi, apoi pornesc,
pe rând, în lumea lor imaginară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Jadrin des Plantes, Paris), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O urmare la «Învelişul trandafirului»

Scrisă pentru Madame Riccard

Bogat era spaţiul de ele, mereu mai pline şi mai sătule,
durabile roze: şi deodată se risipesc,
poate-ntr-o seară. Căderea decisă-a petalelor
sună pe muchea căminului ca nişte-aplauze-ncete.

Timpul aplaudă, ce le-a ucis atât de duios?
S-au apărat oare destul, ele ce prea devreme ne lasă?
Uite, cele mai roşii s-au înroşit până la negru
şi cele mai palide au trecut prin orice paloare.

Şi-acum: viaţa lor de apoi începe-ntre foile cărţilor,
invincibil parfum sălăşluieşte-n sertarul din scrin,
pătrunde-n vreun lucru ce ne slujeşte,
strecoară-n batistele împăturite
ceea ce-n trandafiri ne-a mişcat şi-n ei a căzut în adânc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Dedicaţii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii nu vor cu nici un preţ să cedeze din responsabilitatea lor, din credinţa în sine, din dreptul personal al meritelor lor; ceilalţi, dimpotrivă, nu vor să-şi asume responsabilitatea şi vinovăţia pentru nimic, dorind dintr-un tăinuit dispreţ de sine, să poată da bir cu fugiţii, indiferent în ce direcţie, din faţa eului lor.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

S-au strâns în juru-i tulburi şi miraţi,
iar el se-nchide ca-nţelepţii; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre fraţi,
şi ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădeşte vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adânci;
iar va umbla printre măslini,
şi-atunci îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.

La cea din urmă cină i-a chemat
şi (cum alungă-mpuşcături un stol
din lan) cuvântu-i de pe pâini a alungat
mâinile lor: spre el, neliniştit
se-ndreaptă-n zbor şi mesei dau ocol
şi caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfinţit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri

Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumuseţea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ţi provoca prin suflet adieri?

Îţi aminteşti plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu şi eu, dorindu-ne-a ne fi?

Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedesluşit de cel ce îl dorea?

Îţi aminteşti, desigur! Prea mulţi paşi
s-ar fi pierdut prin colţuri de-amintiri
şi n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poţi în urma ta să laşi.

Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
şi mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor de azi şi de ieri

Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aş vrea obştescul adăpost
Să-mi fie la un colţ de drum.

Ştiu al vieţii mele rost
Simţirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.

Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost...
Dar am trăit, nu prea ştiu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea nopţii

Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.

Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri
de prăpăstii profunde,
mereu,
pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl şi Gretchen au plecat şi ei mai departe, mână-n mână, şi pe unde ajungeau era primăvară cu iarbă verde şi cu flori. Şi deodată au zărit turnurile unui oraş: era chiar al lor. Au intrat în oraş şi au ajuns acasă la bunica şi s-au urcat în odăiţă, unde toate erau la locul lor, ca altădată. Ceasornicul spunea "tic-tac" şi arătătoarele se mişcau.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric, din care mă trag

Tu, întuneric, din care mă trag,
decât flacăra îmi eşti mai drag,
cu care lumea se mărgineşte,
şi străluceşte,
pentru-un cerc oarecare,
dar nici o fiinţă n-o ştie peste-aceste hotare.

Însă-ntunericul ţine totul la sine:
chipuri şi flăcări,
vieţuitoare, pe mine,
totul, pe apucate,
om, stihie şi fapte –

Ba poate-o gigantică forţă, poate
se mişcă alături, în vecinătate.

Eu cred în noapte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii şi parfumul lor

Cât de mult ne-am iubit
Mai ţii tu minte?
Câţi trandafiri ţi-am dăruit,
Parfumul lor şi acum se simte.

Dar tu m-ai părăsit,
Copilă fără minte,
Trandafrii s-au ofilit,
Dar parfumul lor şi acum se simte.

Eu acum sunt singur,
Şi tu nu mă mai ţii minte,
Dar eu ştiu că
Trandafirii şi parfumul lor
Vor rămâne pe veci în a ta minte.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza vitraliilor

A labei lor trândavă lunecare
tăcere iscă,-ameţitoare-n noi,
ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,
una din mâţe să ne-o prindă-apoi,

cu sila-n ochiu-i mare, să ne ia
privirea ce, cuprinsă ca-n vâltori,
o vreme încă mai înoată-aşa,
şi cade-apoi într-un leşin uşor,

când ochiul cel părelnic dormitând,
se cască şi se strânge-n vuiet sferic,
şi-o smulge până-n roşu sânge-afund –:

Aşa-nhăţau rozete mari, în domul
cel vechi, o inimă, din întuneric,
şi o trăgeau cu ele-adânc, în Domnul.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii îşi schimbă bucuros stăpânirea în credinţa că vor avea alta mai bună, ceea ce îi face să ridice armele împotriva celui care domneşte asupra lor; dar se înşală, pentru că experienţa le arată apoi că starea lor a devenit de fapt mai rea.

Niccolo Machiavelli în Principele
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii îşi schimbă bucuros stăpânirea în credinţa că vor avea alta mai bună, ceea ce îi face să ridice armele împotriva celui care domneşte asupra lor; dar se înşeală, pentru că experienţa le arată apoi că starea lor a devenit de fapt mai rea.

Niccolo Machiavelli în Principele
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca dimineaţa de azi

Ca dimineaţa de azi
fost-a vre-un om mai treaz?
Nu numai floarea şi râul
şi-acoperişu-i furat de extaz.

Chiar rnarginea-i tot mai bătrână
de ceruri şirag luminată
simte: e ţară, răspuns,
largul de lume visată.

Totul respiră, mulţumeşte-nainte.
O, ale nopţii coşmaruri,
cum fără urmă-aţi pierit.

Din strat peste strat de lumină
întunericul vostru era făurit,
care pur se dezminte.

Muzot, pe la 23 februarie 1922

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are înlăuntrul său harul iubirii; el trebuie să iubească şi trăieşte pentru această raţiune. Dar ţinta iubirii sale diferă: unul iubeşte aurul, altul ştiinţa, unul arta, un altul plăcerile, un altul, şi pe acela îl plâng cel mai mult, se iubeşte pe sine. Dar câţi rămân care să iubească semenii? Şi acestui mic număr de aleşi ce le rămâne de iubit? Oamenii care nu-i vor iubi şi nici măcar înţelege vreodată. Ei se vor zbate mult timp în gol, căutând o inimă în care să-şi verse preaplinul lăuntrului lor. Nu o vor afla; unora li se vor frânge inima; se vor stinge tânjind; alţii se vor retrage în sinea lor ca mine.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Priveşte floarea, ţărnei credincioasă:
destin îi dăruim o clipă, doar atât!
Dar cine-o ştie, veştedă, că-i pasă:
a noastră-i jalea ei, demult am hotărât!

Orice vrea să plutească! Cu paşi grei
noi peste tot călcăm greoi, mai apăsat;
şi dăscălim cu necuprins temei
copilării ce pururi s-au păstrat.

Un cuget de-ar dormi somn adâncit
cu Firea-n preajmă – o, cât de uşor –
din geamănul străfund spre zori venind

ori poate-ar rămâne-n răsad, preaslăvit
de flori, pocăitul, fiind doar al lor
cu surori şi cu fraţi, peste câmp adiind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A(frica)

Brusc, girafa s-a oprit în imaginaţia mea...
Şi-a deschis fereastra şoldului din faţă
Doi scarabei se aşază de o parte şi de alta perdea
Iar pe o pânză de păianjen, în colţ.. un soare agaţă.
La vederea ochiului meu în zare
Vulturii galbeni s-au prefăcut în funii şi scări
iar elefanţii tapetaţi cu oceane şi mări
s-au urcat pe ele şi le-au făcut călătoare

Brusc! un ac de albină... fără albină
În dreptul ochiului meu
Cu venin suspină
eu zâmbesc ca un leu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IX

Doar cel ce-ntre umbre-a-nălţat
lira-i cândva,
poate, imnul nemăsurat
presimţind a-l cânta.

Doar cel ce-ntre morţi a mâncat
mac, dintr-al lor,
nu va mai pierde vreodat',
zvonul cel mai uşor.

Şi chiar de ne-am reflecta
tulbure-n lac:
tu chipul să-l ştii.

Pe dublul tărâm de-abia
glasuri se fac
blând, veşnicii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pescăruşii plâng

Dar lacrimile lor cu marea se unesc,
Spre a spăla nisipul cald şi sângeriu,
Pe care, ca o pată se ivesc,
Apoi se-ntind pe cerul vineţiu
Ţipătul lor cu vântul se uneşte
Şi în vulcanii, izbindu-se, se-nalţă
Pulsând în înălţimi... însingurare,
Din viaţa mea, mai dă-le-un strop de viaţă!
Ei vocea sufletului nostru sunt,
Ei sunt iubirea noastră pe pământ...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!