Morminte de hetaire
Ele-s întinse-n părul lor cel lung,
cu fețe brune, trase-adânc în sine.
Cu ochii-nchiși ca de prea multă zare.
Hârci, guri și flori. Și dinții netezi,
piese-ntr-un joc de șah în miniatură,
din fildeș, rânduite în șirag.
Și flori, galbene perle, oase zvelte,
mâini și cămăși și pânză veștejită
pe prăbușita inimă. Dar jos,
acolo sub inele, talismane
pietre-azurii (în dar de la drăguți)
încă stă sexul criptă liniștită,
până sub boltă plină de petale.
Și iarăși perle, galben risipite
cupe de-argilă arsă care-au fost
cu chipul lor ornate, cioburi verzi
de șipuri de pomezi cu iz de flori,
și zei micuți: domestice altare,
cer de hetaire cu extatici zei.
Și brâie rupte, scarabei turtiți,
făpturi micuțe cu gigantic sex,
gură ce râde, dansatori și-atleți,
și fibule de aur ca mici arcuri
pentru vânat și păsări amulete,
și ace lungi și vaze delicate
și-un ciob rotund pe-al cărui roșu fund,
ca o inscripție neagră peste-o poartă:
ai celor patru cai picioare iuți.
Și iarăși flori și perle deșirate,
ale micuței lire șolduri clare,
și printre văluri care cad ca ceața,
un fluture, al gleznei, ca iscat
din crisalida încălțării sale.
Și astfel stau întinse printre lucruri,
lucruri de preț și pietre, jucărioare,
nimicuri sparte (câte zac în ele),
și-amurgesc ca fundul unui fluviu.
Vaduri de fluvii-au fost,
unde în valuri iuți se aruncară
atâtea trupuri de adolescenți
(ce se grăbeau spre viața lor de mâine)
și-unde torente bărbătești vuiră.
Și câteodată coborau din munții
copilăriei, cu sfieli, băieții,
și se jucau cu lucruri din străfund,
până-i prindea torentul în cădere:
Atunci lărgimea-acestui larg făgaș
o împlineau cu apă clar întinsă
și-n locurile-adânci se-nvolburau;
și prima dată oglindeau și țărmuri
și-ndepărtate strigăte de păsări,
când peste-o țară blândă, nopți cu stele
creșteau în ceruri, nicăieri închise.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sex
- poezii despre râs
- poezii despre gură
- poezii despre galben
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre șah
- poezii despre vânătoare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Perle de iubire
Nu am bijuterii, nici nestemate,
La lună nu ajung ca să ți-o dau,
Însă-ți pot da cuvinte, ție, toate
Și în iubirea ta promit să stau.
Nu voi avea palate pentru tine
Și nici grădini cu flori în curtea lor,
Dar am câmpii care de maci sunt pline
Și susurul din apa de izvor.
Eu n-am s-aduc frumosul din tarabe
Să îl aștern sfios la pieptul tău.
Voi împleti din garofițe salbe
Și-un cer te va iubi-n albastrul său.
N-am perle, poate doar de bucurie,
Ce vor cădea din ochii tăi când plângi,
Când tu vei fi a mea și-ți voi fi ție,
Atunci am să te rog să mi le curgi.
poezie de Adi Conțu (17 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plâns
- poezii despre perle
- poezii despre palate
- poezii despre ochi
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
Ochii lor mereu limpezi
Zile lâncede, zile ploioase,
Zile de oglinzi sfărâmate și de ace pierdute,
Zile de pleoape-nchise la orizontul mărilor,
De ceasuri asemeni toate, zile de captivitate.
Mintea mea ce încă pe frunze scăpăra
Și pe flori, mintea mea-i pustie ca și dragostea,
Zorii pe care-i dă uitării o-ndeamnă să-și
aplece capul.
Și să-și contemple trupul ascultător și van.
Văzut-am, totuși, ochii cei mai frumoși din lume,
Zei de argint ținând în mâini safire,
Zei adevărați, păsări în țărână
Și-n apă, i-am văzut.
Sunt ale mele aripile lor, și nu-i decât
Plutirea lor ce-mi scutură jalea păgână
Plutirea lor de stea și de lumină
Plutirea lor de piatră, plutirea de țărână
Pe valurile aripilor lor,
Gândirea mea de moarte și viață sprijinită.
poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre aripi, poezii despre zile, poezii despre uitare, poezii despre superlative, poezii despre păsări sau poezii despre mâini
Poezie de primăvară
Mă-mbrac cu rochia frumoasă
a primăverii, mătăsoasă
și colorata în albastru,
cu pete mici de alabastru...
Cu șnur pictat pe poale lungi,
în roșu, galben și în dungi
de raze vii, strălucitoare
ce-ajung lucind, pân' la picioare...
Îmi pun la gât, din flori, mărgele,
la degete, din flori, inele
și-n părul pieptănat pe spate,
pun frunze verzi și fermecate
de albul zilei care vine
și se îndreaptă catre mine.
Ciorapi din zori portocalii,
botine roz din muguri vii...
Pe gâtul gol, pun o eșarfă,
pe buze palide, o harfă,
un zumzet vesel de albine
cu mici accente feminine
și-un zâmbet fin, dar nu prea mare,
c-un pic de dulce și cu sare
ca să-i sporească din valoare.
Pun repede pe mine-o ie
și scriu această poezie...
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre primăvară, poezii despre zâmbet, poezii despre verde, poezii despre valoare, poezii despre roșu, poezii despre roz, poezii despre rochii sau poezii despre păr
Glossa iubirii revendicate
Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.
Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.
S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.
Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.
Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.
Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.
Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să unești munții cu ape.
Și un dulce dor de tihnă
Pieptul să ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...
Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!
Mă aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre ger, poezii despre fluturi sau poezii despre creștere
În afara acestora, în despărțituri speciale se desfășurau șiraguri de perle nespus de frumoase, care străluceau sub lumina electrică, perle trandafirii, smulse din "pinele" Mării Roșii, perle verzi din haleotidul "iris", galbene, albastre, negre, produse curioase ale diverselor moluște din toate oceanele și ale unor scoici de apă dulce din nord, în sfârșit, câteva piese rare, a căror valoare nu poate fi socotită și care au fost produse de pintadinele cele mai rare.
Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre verde, citate despre valoare, citate despre trandafiri, citate despre superlative, citate despre sfârșit, citate despre roșu, citate despre perle sau citate despre ocean
Flori de tei
Flori de tei
autor: Alin Ojog
I-am scris pe-o frunza unei păsări
Să-mi dea din darurile ei
Să pot zbura să cânt prin locuri
Întreaga vară-n flori de tei.
Iar roiuri de albini să vină
Să strângă polen pt zei
Eu tot cântând voi fi prin locul
În care m-au născut ai mei.
Și-așa o vară voi petrece
Uitând că vor veni ani grei
Dormind cu păsări printre ramuri
Învăluit în flori de tei.
poezie de Alin Ojog (29 august 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tei, poezii despre frunze sau poezii despre crengi
Lucruri
Tot ce s-a întâmplat a fost: am crescut singuri
trăind printre lucruri,
astfel i-am dat ceasului o față,
scaunului un spătar,
mesei patru picioare țepene
care nu vor obosi niciodată.
Ne-am echipat pantofii cu limbi
mai catifelate decât ale nostre
și-am atârnat limbi în interiorul clopotelor
pentru a putea asculta
limbajul lor emoțional,
și pentru că ne plăceau siluetele lor grațioase
ulciorul a primit buze,
iar sticla gât lung și zvelt.
Tot ce era dincolo de noi
a fost refăcut în imaginea noastră;
i-am dat țării o inimă,
furtunii un ochi,
peșterii o gură,
făcându-ne-astfel adăpost.
poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre speologie, poezii despre picioare, poezii despre inimă, poezii despre imagine sau poezii despre ceas
Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură
Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
și mor uimiți de-o lume-mpovărată.
Și că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingașă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoșată.
Ei merg pe uliți, înjosiți, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
și hainele pe ei se veștejesc
și-mbătrânesc frumoasele lor mâini.
Mulțimea nu îi cruță, îi apasă,
deși sunt slabi, cumva șovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.
La sute de călăi ei sunt ostateci,
și orice oră-i strigă și-i arată;
lângă spitale-așteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoșată.
Moartea-i aici. Nu cea de odinioară
ce-l atinsese pe copil în mers
nu mica moarte-n magic înțeles;
ci-a lor atârnă verde și amară,
ca rodu-n ei ce crud va fi cules.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere, poezii despre moarte sau poezii despre câini
Seri de Mai
Cu umbre calde
Mărețe arcade
Ce fug în noapte
Prin flori uscate
Vânez petale
Privesc spre lună
Ce zi nebună
Va fi și mâine
Îmi șoptesc păsări
Ascunse-n în flori
Și mă-ntreb iară
Daca e vară
Daca e timpul
Ce-a fost și-acum
Odinioară
Voi flori din rai
Cu parfum in grai
Cu regesc trai
Dormiți cu noi
În seri de Mai
.
Așteptam zorii
Să cânte păsări
Udați de rouă
Să-nbrățișăm
Cuprinsul zării
Sa-nalțe flori
Parfum spre soare
Să fugă norii
Să piară vânturi
Ucigătoare
Și să petrecem
În seri de Mai
Sub clar de lună
Dansând în ploi
Pe vechiul plai.
poezie de Alin Ojog (30 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre rouă, poezii despre religie sau poezii despre rai
Din cer a venit un cântec de lebădă
Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumseți desculțe
peste muguri. Și pretutindeni îl and eu și tu.
Călugării și-au închis rugăciunile
în pivnițele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.
Sângerăm din mâni, din cuget și din ochi.
În zadar mai cauți în ce-ai vrea să crezi.
Țărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
și prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, și iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?
Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să știu mi-am muiat și eu mânile
în apele lor. Și-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
să trăiesc printre pomi și printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri sălbatice - omorâți-mi inima!
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre muzică, poezii despre muguri, poezii despre lebede, poezii despre copaci sau poezii despre apă
Căci, doamne, marile orașe
Căci, doamne, marile orașe
pierdute sunt și despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare
și să-l aline nu e alinare,
și curg micile-i ore risipite.
Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu și rău,
în case-adânci, și gestu-i înspăimântă,
speriați mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt și nu mai știu că sunt.
Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veșnic cenușii,
și nu știu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii
și nu pot fi decât copii și-s triști copii.
Cresc fete-n floare spre necunoscut
și le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
și tremurând se-nchid pentru vecie.
Și în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternității amăgite,
nopți lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forțe vlăguite.
Și-n plină beznă stă al morții pat,
și-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
și mor ca-n lanțuri, mor îndelungat,
și ies din casă ca o cerșetoare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sperieturi sau poezii despre spaimă
Din flori de nufăr
Din flori de nufăr împletit-a punte
Natura, peste luciul nesfârșit,
Lumina-n cupa lor s-a cuibărit,
Zădărnicia timpului să-nfrunte.
Suav miros, în rătăciri nomade,
Spărgând hotarul șubredei blazări,
Desferecat, se scurse din visări,
Scăpând din încâlcitele năvoade.
De prin străfund de lacuri, ca-n oglindă,
Gemene flori și-ntoarnă al lor chip,
Tânjind spre cerul ancorat în grindă,
După străvechiul lumii arhetip
Și-n cercuri infinite se perindă,
În sacru ritual, stereotip.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre pescuit, poezii despre nuferi, poezii despre natură sau poezii despre graniță
Musetel
Firimituri mici
din trupul meu
se descompun în flori de mușețel,
mici flori de mușețel,
galbene și mici,
putrede și reci,
flori de putregai.
Flori mici,
căzute din mine,
sufletul meu,
tăcerea mea,
gândul și durerea,
toate la un loc,
descompunându-se în flori
de mușețel.
poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre gânduri sau poezii despre durere
Flori nemuritoare
Pe costișa unui mal singuraticele flori
Gingașe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunțile își descrețesc îndreptându-le spre soare.
Veșnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă și răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costișa unui mal singuraticele flori
Gingașe se oglindesc în a lacului splendoare.
Soarele coboară-ncet înroșind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu știm să prețuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costișa unui mal singuraticele flori.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre supărare, poezii despre singurătate sau poezii despre nori
Petale pe valuri
Presărați petale pe valuri, le va duce vântul
Acolo tații noștri și-au găsit mormântul,
Acolo unde-și dorm somnul soți, frați și feciori;
Așterneți peste-adâncuri ghirlandele de flori.
Curenții de maree, la reflux, în zilele de vară
Poarte-aceste cununițe pe creasta lor ușoară
Spre nord și sud, spre est și vest, să le țină de urât,
Acolo unde zac, acelor pe care i-am iubit atât.
Isus, care-a împărțit hrana cu tagma pescărească,
Pe mormintele lor pune sacre semne, să-i recunoască
Atunci când vor învia-într-o zodie mai blândă-a sorții,
Când din abis marea va elibera toți morții.
poezie de Mary Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre soț sau poezii despre prăpăstii
În cânt de ploi pe flori de liliac
E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viața urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenușa iernii... din eter.
În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieții stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.
Povara florii, este iar... miros.
Blândețea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăși a învins.
Un flutur se hrănește din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine știe câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,
Parcă s-a scurs un colț de paradis.
De-atât frumos și gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Și cânt de ploi,,, pe flori de liliac.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă
România - București
Locul unde picură iubirea
Chiar din stele galaxii
Strecurându-ți viu uimirea
Chiar în ochii tăi cei vii
E meleagu acest"de vis
Inundat chiar din balade
Numele-ți unde-i admis
Cu al lui Emil Palade
Sunt izvoare aici de flori
Și de pași și zbor spre stele
Iar privirile-n culori
Dă farmec patriei mele
Din Cluj până în Constanța
Din Arad până în Iași
Să nu îți pierzi cutezanța
În artă să fii același
Căci aici iată răsare
Chiar Ardealul cel cântat
De Bălcescu la plimbare
În Palermo-nsingurat
Ce frumos este întreg
Ținutul numit Ardeal
Unde pașii alături merg
Iluzoriu și real
Și ce scumpă e Moldova
Și Oltenia Banatul
Pân' la DunăreOrșova
Frumos loc cum nu e altul
Iar alături de Carpați
Brașovu' iată-l în zare
El cu brazii cei înalți
Cât de scump iată răsare
Priviți Iașul Timișoara
Două perle românești
Baia-Mare Sighișoara
Din ochi să le împletești
Dunărea-și spune cuvântul
Cu atâtea perle vii
Din Craiova până-n Oltul
Ce te așteaptă în câmpii
Nici Ploieștiul n-a rămas
Nici Galați și nici Brăila
Agale venind la pas
Li se alătură și Tulcea
Câte flori au înflorit
Chiar pe palma României
Și cu chipul strălucit
Aduc odă bucuriei
Însă iată capitala
Bucureștiul cel vestit
Ce scumpă îi este haina
Cu care s-a-mpodobit
Până-n stele ochi-i ard
Cu safire și rubine
Iar pe degete îi cad
Ploi de zâmbete senine
Herăstrău și Cișmigiu
Parcuri pline de culoare
Din devreme în târziu
Te invită la plimbare
Iar Băneasa ne surâde
Dintr-un chip de avion
De mănă acum ne prinde
Cu al zborurilor zvon
Mai departe Otopenii
Taie-n lung și-n lat planeta
Și azi pe aripa vremii
Măsurându-și lung dieta
România plai și dor
Ca pe ape Miorița
Ești de visuri un izvor
Ce ne crește aici ființa
Un luceafăr răsărit
Printre miile de stele
Cu un tei încercuit
De luminile din ele
poezie de Ioan Daniel Bălan (1 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre Transilvania, poezii despre București sau poezii despre înălțime
Ultima adresă
eu stau undeva, unde timpul a stat
mă caut, știu că mă am
am pus la cap un gând din clipa dintâi
căutam niște pași să ajung iarăși la mine
ultimii pași dintre cei rămași
pășeam înapoi printre ace de brad, prin frânze uscate de griji
plecam dincolo, noi, amândoi
de ajuns nu a ajuns decât pasul, noi am rămas suspendați între noi
acoperiți-mă iarăși cu flori
potecile zac stranii la picioare de nori
șuvoi de sânge țipă în mine, arterele sunt pline de glod
cad firele vieții când pleci
mă cațăr pe firul de iarbă
mă aștepți iarăși în prag
offf, mi-e dor de cel drag
dar pasul e gol, se afundă în nămol
vroiam să mă nasc, dar unde să fac acel pas
acum zac în firul de iarbă țesut între noi
poarta e deschisă dar pragul e gol
sunt pasul uitat într-un veac
și plâng astăzi, mă plâng
eu am plecat cel dintâi
adresa mea o găsiți, mâine, la căpătâi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre prezent
Primăvara
Cu făptura ei de floare
Și cu daruri noi,
Veșnica biruitoare
A sosit la noi.
Trandafirii aurorii
Sunt obrajii ei,
Văl de argint ea are norii
Albi și subțirei.
Naltă, mândră, stă-n picioare
În rădvan domnesc...
Gingaș chip de fată are
Brațul voinicesc.
Viu strunește-n aer zâna
Roibi hrăniți cu jar;
Cai de vânt, scăpați din mâna
Cruntului Ghenar.
Bubuind înaintează
Pe un pod de nori,
Până iese-n drum de rază
Străjuit de flori...
La rădvanul ei, în soare,
Să privești nu poți!
Ard la osii pietre rare
Fulgere la roți.
Ferecați de caru-i de-aur
Vin, în pas zorit,
Crivăț cel nebun și Faur
Cel neisprăvit.
Ea-și privește cu mândrie
Prinșii de război
Chiuie de bucurie
Roibilor apoi...
Și rădvanul de lumină
Trece scăpărând
Brazi și palteni i se-nchină,
Freamătă pe rând;
Apele i-aruncă perle,
Când o simt trecând;
Grauri se rotesc, și mierle
O petrec cântând.
Fulgeră din zbor...
Sub roate Ia ce-i slab sau mort:
Sfarmă crengile uscate,
Rupe-al iernii tort.
Năruie pe unde trece
Cuiburile vechi
Și cu sufletul petrece
Tinere perechi.
Peste ochii lor adie
Văluri de colori;
De la sânul ei, zglobie,
Le aruncă flori...
Flori de rug, flori de zăpadă,
Zboară-n lunci mereu
Ah, și una fu să cadă
Drept la pieptul meu!
Semn zeița face-n pripă
Roibilor să stea
Ah, și ei opresc o clipă
Drept la poarta mea!
Fii la noi binevenită
Tu, regina mea!
Mâi, de-acu, la noi, iubită,
Nu te depărta!
Ea mă mângâie, c-o mână...
Țineți-o, voi, sorți!
Mult nu poate să rămână:
Sunt și alte porți!
Dus cu sufletul aiure,
O petrec în văi,
Peste vârfuri de pădure,
Pe cotite căi...
Dintr-un timp se-nalță tare,
Urcă în tării...
După ea se iau în zare
Stol de ciocârlii.
Dar și zborul lor se curmă,
Și cântarea lor
Codrii verzi rămân în urmă,
Flori jelesc de dor...
Printre raze mii, nebuna
Se topește-n zbor
Păru-i fâlfâie totuna
Cu mătasea lor.
poezie celebră de Panait Cerna din Convorbiri literare (aprilie 1910)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre mândrie sau poezii despre văi
Gândiți-vă, prieteni, câte vietăți care trăiesc pe pământ, în ape și în aer au fost create de zei. Dar numai pe om l-au făcut după chipul și asemănarea lor. I-au dăruit un trup desăvârșit, dar mai presus de toate, un suflet, adică bunul cel mai de preț dintre toate bunurile. Simțul omenesc și, împreună cu el, mintea omenească, cu capacitatea de a crea. Și crează nu numai lucruri necesare vieții de toate zilele ci și opere de artistice, făurite din idei și cuvinte, din marmură și culori, din sunete și voci, din lumini și umbre...
citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre zile, citate despre voce, citate despre trup și suflet, citate despre timp, citate despre sunet, citate despre suflet sau citate despre simțuri