Cina cea de taină

S-au strâns în juru-i tulburi şi miraţi,
iar el se-nchide ca-nţelepţii; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre fraţi,
şi ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădeşte vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adânci;
iar va umbla printre măslini,
şi-atunci îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.

La cea din urmă cină i-a chemat
şi (cum alungă-mpuşcături un stol
din lan) cuvântu-i de pe pâini a alungat
mâinile lor: spre el, neliniştit
se-ndreaptă-n zbor şi mesei dau ocol
şi caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfinţit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi crescut pe undeva

Dacă aş fi crescut pe undeva
unde sunt ceasuri zvelte, zile mai uşoare,
ţi-aş fi aflat o mare sărbătoare
şi mâinile-mi nu te-ar fi strâns aşa
cum uneori te strâng, fricos şi tare.

Acolo-aş fi-ndrăznit să te împart,
prezenţă, tu, ce nu cunoşti hotare.
te-aş fi putut zvârli,
ca pe o minge-în talazu-nalt
de bucurii,
să sară, să te prindă cineva
şi, spre căderea ta
să-nalţe mâinile cu dor,
tu, lucru al lucrurilor.

Să scaperi ca o lamă de oţel,
te-aş fi lăsat,
şi focul ţi-l strângeam într-un inel
din aurul cel mai curat,
să mi-l poată ţine culcat
pe cea mai albă din mâini.

Te-aş fi pictat: nu pe un zid stingher,
ci dintr-o margine în cealaltă de cer,
şi te-aş fi plăsmuit cum un uriaş te-ar plăsmui:
ca foc, ca stei golaş,
ca pe simunul din deşert urcat –

sau
poate fi şi-aşa: eu te-am aflat
cândva...

Prietenii mei sunt departe,
ecoul aud, râsul lor nu-i,
şi tu: tu ai căzut din cuib şi eşti un pui
de pasăre, cu ghearele gălbui
şi ochii mari şi mă-ntristezi de moarte.
(Prea largă-i palma-mi pentru trupul lui.)
Şi-o picătură iau pe deget din izvor,
ciulesc urechea: poate-o cauţi, însetat,
şi simt cum inimile noastre bat,
şi-amânduror de spaimă bat.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Ce cânţi, copile? Prin grădini, deodată,
paşi şi porunci şoptite s-au întins.
Ce cânţi, copile? Sufletul tău, iată,
în beţele sirinxului s-a prins.

De ce-l momeşti? Sunetu-i o-nchisoare
în care el tânjeşte ostenit.
Ţi-i tare viaţa, cântul şi mai tare,
de dorul tău cu jale sprijinit.

Dă-i un răgaz, ca sufletul, cuminte,
să se întoarcă-n marea-nvălmăşeală
unde trăia, vast, vesel, înainte
ca tu să-l prinzi în doina ta domoală.

Cum din aripe tot mai trudnic bate,
tu risipi-vei zborul lui mereu,
şi-aripile-i de cântec destrămate
n-au să-l mai poarte peste zidul meu
când am să-l chem spre bucurii ciudate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care Te caută...

Toţi care Te caută Te încearcă.
Şi cei ce te găsesc, te leagă
De chipuri şi de gesturi.

Eu însă vreau să te-nţeleg
cum te-nţelege tina;
cu pârguirea mea
împărăţia-ţi
pârguieşte.

Nu-ţi cer deşertăciuni,
ca să te dovedeşti.

Eu ştiu timpul
Se numeşte altfel
decât tine.

De dragul meu să nu faci o minune.
Dă legilor ce ai, dreptatea
care din tată-n fiu
sunt la vedere.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 septembrie 1901, Westerwede), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foşneşte tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mişcare,
chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
şi chiar ş-acesta-i un foşnet,
plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?

Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;
şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc
buzele ca un văl mi le-ating,
răcorindu-le ca un izvor,
iar în catifelarea-albastr-a -nnoptării
zăresc cum fâlfâie-uşor
mâini străvezii de îngeri, departe, departe.
Şi numai pe tine, cea care-ţi ai sălaşul
în adâncul adâncului gândului meu, n-am parte
să te aflu în juru-mi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi cei îl au pe Bunul Dumnezeu şi Iisus Hristos în sufletele lor.
Fericiţi cei iubesc natura.
Fericiţi cei ce iubesc lumina.
Fericiţi cei ce te îndruma spre înţelepciune.
Fericiţi cei ce te fac sa conştientizezi adevărul.

Fericiţi cei ce iubesc florile.
Fericiţi cei ce iubesc animalele.
Fericiţi cei ce iubesc cerul.
Fericiţi cei ce iubesc iarba.
Fericiţi cei ce iubesc soarele.
Fericiţi cei ce îşi iubesc familia.
Fericiţi cei ce îşi iubesc copiii.
Fericiţi cei ce iubesc muzica.
Fericiţi cei ce iubesc arta.
Fericiţi cei ce iubesc literatura.
Fericiţi cei ce iubesc înţelepciunea.
Fericiţi cei ce iubesc viaţa.
Fericiţi ce ce iubesc universul.
Fericiţi cei ce iubesc planetele şi stelele.
Fericiţi cei ce îşi iubesc aproapele.
Fericiţi cei ce iubesc detaliile.
Fericiţi cei ce caută infinitul.
Fericiţi cei ce caută absolutul.
Fericiţi cei ce caută iubirea altruistă.
Fericiţi cei ce caută sensul vieţii.

Cînepă Ştefan în Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Respinge cu-o-nclinare a frunţii sale
tot ce-l constrânge şi ce-l mărgineşte;
căci uriaş în inima-i trăieşte
eternul viitor, rotit spirale.

Profunde bolţi, cu chipuri, l-nconjoară,
să-l cheme: vino, vezi, – oricine poate.
Nu da să ţină mâna lui uşoară din
sarcinile tale. Căci la noapte

ea s-ar ivi spre a te încerca
şi-ar trece-n casă – ură ce-nfioară –
şi te-ar lua, ca şi cum te-ar crea
şi te-ar goni din trupul tău afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinusem îngerul prea mult la mine

Ţinusem îngerul prea mult la mine,
şi sărăci în braţele-mi sărmanul
se micşoră iar eu crescu-i spre bine:
mie deodată jalnic deveni aleanul
şi el un tremurat plin de suspine.

Pe urmă cerurile înapoi i-am dat, -
Şi îmi lăsă apropierea din care dispăru;
El învăţă plutirea, eu viaţa-am re-nvăţat,
eu l-am recunoscut cum el mă cunoscu...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flamingii

În oglindiri ca dintr-un Fragonard,
din alb şi roşul lor ei nu-ţi vor da
mai mult ca ceea ce-ţi aduce-n dar
cel ce de draga-i spune: ea era

de somn pufoasă. Căci de s-au urcat
în iarbă,-ntorşi, pe rozele tulpine,
înfloritori, alături, ca-ntr-un strat,
pe sine, mai seducători ca Phryne,

ei se seduc; şi-a ochiului paloare
şi-ascund în moliciunea lor, în care
negru şi roş de fructe cuibăresc.

Brusc, prin volieră, o invidie zbiară;
dar ei se-ntind miraţi, apoi pornesc,
pe rând, în lumea lor imaginară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Jadrin des Plantes, Paris), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărţi bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.

Vreau dragoste să-ţi dau. Din care-ai vrea...

Oare pe-un tată îl iubeşti? Nu pleci, cum ai plecat
şi tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit şi moale,
în cărţi bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l laşi şi curgi spre bine şi amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit şi demodat veşmânt,
mâini veştede şi păr decolorat?
Şi chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creştem, va cădea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mulţi fraţi în sutane

Am mulţi fraţi în sutane
în sud, unde în mănăstiri lauri cresc.
Eu ştiu cum ei Madone zugrăvesc
cu visul tineri Tiziani privesc
prin care Domnul va intra-n saloane.

Dar, pe măsură ce mă înclin în mine:
Domnul mi-e-ntunecat şi-i ca o ţesătură
de rădăcini ce beau tăcute seva.
Eu mă înalţ din din dulcea Lui căldură,
mai mult nu ştiu, căci ramurile mele
adânc se odihnesc şi-n vânt adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul Babel

După un an de strâmtorare,
Corabia a acostat
La nişte insule înalte
Ce azi sunt munţii Ararat.
Şi au ieşit afară credincioşii,
Părinţi, copii şi sute de jivine.
Dar înainte de-a -şi începe viaţa
S-au strâns lângă altar, să se închine.

Dumnezeu binecuvintează pe Avraam
Dumnezeu l-a chemat pe fiul lui Terah
Din ţara păcatului, din oraşele lumii.
I-a făgăduit o cetate de iaspis,
O mulţime de copii şi de stele.

Dumnezeu l-a apucat de mână şi i-a zis:
Lasă-ţi toate planurile şi vino cu Mine,
Ca să primeşti cea mai mare binecuvântare
A cerului.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine.
Şi cei ce te află, te leagă pe tine
de chip şi de gest.

Eu însă vreau să te pot pricepe,
cum te pricepe şi glia,
când pârguirea-mi începe,
împărăţia-ţi
e-n pârg.

Nu-ţi cer nici o deşertăciune,
spre-a-mi fi vădit.
ştiu că timpul poartă alt nume
decât acela
ţie sortit.

Nu-ţi cer minune pentru credinţă.
Legilor tale fă-le dreptate,
celor ce sunt din spiţă în spiţă,
tot mai învederate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanele cuvinte

Sărmanele cuvinte ce suferă flămânde,
şi trec neobservate, atâta le iubesc.
Din locul meu le dau culori prea blânde,
înseninându-se zâmbesc şi-n mine cresc.

Şi firea lor, închisă-n a mea teamă,
se înnoieşte-n văzul tuturor;
de cântece n-au fost băgate-n seamă
acum ele păşesc spre al meu cor.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Scufiţa Roşie care era, de fapt, lupul

Mama i-a spus că poate deveni
orice îşi doreşte,
astfel că ea a crescut mare devenind
cea mai puternică dintre puternici,
cea mai deosebită dintre deosebiţi,
cea mai neîmblânzită dintre neîmblânziţi,
lupoaica din fruntea lupilor.

poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!