ROGVAIV

Provenit din duh de trandafiri,
Roşul e culoarea marilor iubiri,
Iar Oranjul ţine de mister şi crimă,
Galbenul ne poartă căldură şi stimă,
Fiindcă, Doamne, este rupt din soare,
E suflet rotund şi înmiresmare...

Verdele cel crud e-al naturii fală,
Lumină vegetală şi pururi regală.

Albastrul distins – marele regret –
Urcă în azururi, calm şi desuet...

Emanat din roua dimineţii,
Ce alungă norii şi unda tristeţii,
Indigoul, Doamnă, e-un sărut discret...
Pe când, vai!, tristeţea-i farmec Violet!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul scrisului

În curcubeul acesta nu există culori!
Nu! Nu!
Nu există culori într-un curcubeu
scris.
Există curbă! Da există o curbă
a curcubeului scris
dar fără culori. Fără!
În curcubeul acesta
roşul e înlocuit de cearcăne
Iar oranjul de stridii.
Galbenul! Ah! Galbenul
de un sărut sub coloana infinitului
de pahare murdare din chiuvetă.
Ce verde? Ce verde să căutăm
în curcubeul scrisului?
Poate o funie de care să putrezească
spânzurătoarea
şi ce albastru mai frumos
este un cuţit în pumnul unui marinar înecat!
Vai Doamne
Ce indigo îţi sunt dinţii din care curge
un molar de poet
şi ce violet voi deveni la atingerea
gurii cu sânii fecioarei morminte.
Ce curcubeu frumos mi-ai dat Doamne
păcat că flegma mea nu se regăseşte
în el...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul onomatopeii

Ne ţine, Doamne,-n onomatopee,
E-o stare ce ne-nalţă în suprem,
E-un fel de zbor al păsării, extrem,
Printre petale roz de azalee...

Poetul e soldatul din tranşee,
Iar arma lui – sofisticat poem,
Ne ţine, Doamne,-n onomatopee,
Într-un amurg prelung, în recviem.

Suntem somaţi de-o dalbă orhidee,
Petala ei sonoră e-un fonem,
În transă, Miss, noi amândoi suntem,
Bătuţi de-nmiresmate alizee...

Ne ţine, Doamne,-n onomatopee!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Roxanei

Străluce de-a pururi Roxana,
Cu sânii ei de cleştar,
Şi trupul în pârgă e-un dar,
Care-mi inspiră, vai!, pana...

Zâmbeşte des fetişcana,
Ea încă mă crede şcolar
Şi-o face pe curtezana,
Mă sună pe celular...

E-o floare din ikebana,
Prinţesă ca dânsa mai rar,
Când vine-o iubesc literar,
Din vise-mpletindu-i coroana...

Străluce de-a pururi Roxana!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Roxanei

Străluce de-a pururi Roxana,
Cu sânii ei de cleştar,
Şi trupul, în pârgă, e-un dar,
Care-mi inspiră, vai!, pana...

Zîmbeşte des fetişcana,
Ea încă mă crede şcolar
Şi-o face pe curtezana,
Mă sună pe celular...

E-o floare din ikebana,
Prinţesă ca dânsa mai rar,
Când vine-o iubesc literar,
Din vise-mpletindu-i coroana...

Străluce de-a pururi Roxana!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neantului m-adaug solemn şi diafan

Mă simt legat de cer şi de pământ,
Spre înălţimi, noi gânduri îmi arunc,
Şi timpul mă transformă iar în prunc...
Ce-am vrut să fiu iată că, astăzi, sunt!

Eu n-aş fi om, de n-aş iubi ispita,
Prin ea, mă aflu înlăuntrul vieţii,
Zilnic sărut conturul suav al dimineţii,
Doruri îmi plâng în carne... risipite...

Şi-atuncea, Simm, când nu te mai sărut,
Îmi scriu eşecu-n cartea cu mâhniri,
Ne prelungim iubirea în tainice doiniri,
Finalurile-au toate-un falnic început...

Din când în când, ascult, duios, amurgul,
În lume, florile se-nchid şi se deschid,
Albastru sângele-mi e-un îngeresc fluid,
Ce-mi clocoteşte-mi Trupul – Demiurgul!

Fiindcă doresc o devenire verticală,
Neantului m-adaug solemn şi diafan,
Vai!, mais ou sont les femmes d'antan,
Din viaţa mea perfect dumnicală?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victimele ne... iubite

Voi-vei, într-o zi, să strigi spre sine,
Şi nimeni, cred, nu-ţi va răspunde,
Căci sinele,-ţi prezic, se va ascunde,
Subtil şi-ntreg, de-a pururea, în mine.

Şi, vai!, atunci, vreo două-trei vecine,
Din capul străzii sau de nu ştiu unde,
Rele de muscă, ştirbe, dar şi scunde,
Vorbesc, în cor, de cinste şi ruşine...

De parcă a iubi-i, cumva, o crimă,
Ce-ncalcă, grav şi ferm, Codul Penal,
Dar, Doamne, bănuiesc ce le-animă,

La modul pe... din dos, subliminal,
Pe-acele doamne ştirbe, fără stimă:
Nu le-a iubit, vreodat'- un om normal!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul, cremul, galbenul pai şi portocaliul sunt culorile cele mai sănătoase. Aş putea să adaug şi verdele deschis, căci este culoarea predominantă din natură; negrul, maroul şi roşul aprins îndeamnă la fărădelege – un om furios vede roşu în faţa ochilor.

Swami Panchadasi în Aura umană
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi-vom spre neant...

Trăim plutind uşor, în versul alb al vieţii,
În dogme hrănitoare şi utopii duioase,
Cu dragostea în sânge şi, implicit, în oase,
Nefericiţi cum suntem, iubito, noi poeţii.

Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieţii
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeţii...

Tot inventând delicii şi voluptăţi candide,
Noi, surâzând, ieşim din crudul vid al vremii,
Şi, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Şi-n duhu-ţi de silfidă, îţi jur că m-aş inchide.

Ce grea şi ce uşoară ne fi-va despărţirea,
În sensuri, vai!, opuse, păşi-vom spre neant,
Pe marginea genunii – nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfintele Scripturi laudă roua dimineţii şi roua înserării! Fericit este cel care are darul lacrimior! Când este tânăr, el poartă flori; când este vârstnic, fructe poartă!

citat din Joseph Roux
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul iubirilor

Iubitule, au înflorit castanii
Pe trepte de lumină către cer
Si îşi înalţă lin culoarea
Lăsând o urmă fină în eter.

Şi păpădia s-a ascuns iubite
Cu tot cu galbenul solar
Şi-a croşetat din floarea ei
Dantelării de-un alb plenar.

Ştiai iubite că s-a dus
Încă un timp al marilor iubiri
Ştiai că soarele-a apus
Când ţi-am făcut mărturisiri?

poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu muzei mele

De-ar fi să-ţi fac altar, l-aş face din inima mea;
să fii din Soare şi Pământ o parte,
din mireasma primăverii şi ruginia toamnă,
din Eternitate,
a sufletului meu angelică doamnă.

De-ar fi să-ţi fac un templu, l-aş face din albii trandafiri;
să fii o parte din Eden,
din rugăciunea către Tatăl Meu, din albul purităţii,
să-mi fii imnul abisal de suflet, scris într-un catren,
tu, veşnică Lumină a divinităţii.

De-ar fi să-ţi scriu Poemul, l-aş scrie cu sângele de suflet;
să fii nemuritoarea doamnă a spiritului meu,
zeiţă divină,
ţie să mă–nchin, şi-apoi lui Dumnezeu,
în veacuri de lumină!...

poezie de Ştefan Radu Muşat (3 noiembrie 2009)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Ishtar

Doamne, cu destinul ei duplicitar,
Steaua dimineţii şi-apoi a-nserārii,
Cale şi Lumină-n unduirea Mārii,
Din Infern, coboarā Zeiţa Ishtar...

Ne-aureoleazā cu-al ei vrednic har,
De-a deţine veşnic taina-nverginārii,
E jumatea plinā-ochi, dintr-un pahar,
Vai, în sânge-i ţipă semnele mirārii...

Mergi cu ea în gând, pe calea vieţii,
Ştiu c-o simţi în sânge şi-apoi în călcâie,
O revezi, adesea,-n roua dimineţii,

În genunchi o rogi pe loc să mai rămâie,
Invoci transcendentul, cum fac toţi poeţii,
Şi-un miraj erotic, cald, la Cer se suie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al lumii sens e un nonsens

Al lumii sens e un nonsens major
Şi nu-i echivalent cu sensul vieţii,
Te-nalţă, Simm, din roua dimineţii
Şi zeci de sensuri ai să vezi în zbor!

Pe gheaţa vieţii, omul e-un actor
Şi-adesea, e subţire sticla gheţii,
Un sens ar fi, după cum spun poeţii,
Da-i doar un fum, în spaţiu, călător...

Dacă nu-i sens, nici ordine nu este,
Viaţa-i un nor – poemă ce se stinge,
Se stinge-n absolutul din poveste,

Când duhul, lin, în Cer ţi se prelinge,
– Chiar dacă înainte mult mai este –
Tu scrie, Simm, şi visul ţi-l atinge...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul dogmatic...

Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?

Şi ce suflet graţios,
poartă trupu-i unduios?

Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?

Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi şi până sus?

Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?

Şi-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?

Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă ţină-atât de-aproape?

Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
şi în nările-i flămânde?

Şi cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?

Doamne, oare-a câta oară
paşii ei de căprioară,

Vor păşi pe drumuri line,
ca să rămână la mine?

Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,

În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...

Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,

Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!

Şi-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina copilăriei

Pe aripa visului
m-am rătăcit
pe tărâmul de lumină,
prin unda timpului
ce curge
un sentiment ciudat
mă cuprinde
din durere şi fericire
mă-nfior la gândul să te pierd,
copilărie...
în corola de stele
din ochii lunii
se risipesc norii
şi mă trezesc
în iarna cu zăpezi albastre
sub mângâieri de şoapte.
Eşti izvorul
din umbra mea
ce-mi cântă eternul dor.
Sunt vinovată
şi te păstrez în suflet
în culoarea primilor fulgi

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziuni şi... viziuni

Vai, câte spaţii goale prevăd la orizont –
viziuni şi cuiburi pentru păsări şi vulpi,
şi câte scări întru căderile spre Cer,
s-ajungi la Dumnezeu, să te disculpi...

Şi câte viziuni ţi se dezvăluie-n cădere,
căci spaţiul dintre visuri nu este limitat,
Doamne, ne lipseşte, nevolnic, Infinitul,
suntem lipiţi cu fruntea de câte ni s-au dat.

Ne trebuie o vreme, să definim zădărnicia,
în echivocul dulce şi amar al limitei vieţii,
vai, cîte spaţii goale prevăd la orizont
şi câte scări înfipte în roua dimineţii!

În vastitatea şi curgerea sfâşietoare a vremii,
născuţi dintr-o ţărână, ne îngropăm în alta,
gustăm din vid dodoloaţe felii de zădărnicie
şi ne sculptăm pe creier muririle cu dalta...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în zbor

Miss, poezia ta e-un izvor de delir,
dublu agent de legătură-ntre doruri,
duioşie pură, în forma ei elementară
unică pistă pentru înaltele-ţi zboruri...

Sete de impalpabil, în seninul eter,
delir estetic, vai!, sieşi întru-deajuns
visuri legănate, în prea fine azururi,
şi taină lăuntrică, ah!, greu de pătruns.

Miss, poezia ta e voluptate discretă.
precum elanul de puritate al vieţii,
trăiri ale imaculaţilor fluturi în zbor,
survolând punctul de rouă al dimineţii.

Făptura ta, Miss, e-o dulce poezie,
chiar dacă ascunde un plâns irizant,
pe scări tainice, tu urci înspre viaţă,
iar succesul te-mprejmuie electrizant...

Poemele tale, Miss, împrăştie ceaţa!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!