Vechiul țol
Era un țol, călcam pe el cu milă,
Afară pus, la ușă, la intrare,
Pe lutul prispei zilnic copt de-un soare,
Ce-n zori grăbit, urcând plin de sudoare,
Se cobora cu roua pe șindrilă;
Bunica, din hăinuțe vechi și roase
Ce le-am purtat pe rând crescând mereu,
Prin ițe le-a țesut un curcubeu,
De care știe numai Dumnezeu
Pe câți i-au încălzit în ierni geroase...
Pășesc pe el cu-atâta-nfrigurare,
Șuvițe de culori pale și vii,
Dureri stau împletite-n bucurii
A' celora ce-am fost cândva copii...
Pășind pe el îl simt pe fiecare;
Am fost plecat demult din casa-aceea
Lăsând închisă-a mea copilărie,
Pe prispa coșcovită și pustie
Doar țolul e, la ușă, mărturie,
Sub care stă și azi ascunsă cheia...
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
- poezii despre lut
- poezii despre iarnă
- poezii despre ger
- poezii despre durere
- poezii despre curcubeu
Citate similare
Bunicii
Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Și când venea bunica să mă mustre
Moșu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, ești bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăși vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu ști asta.
Că am și eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Și îi scoteai din minți afară
Și pe părinți și pe bunici?
C-așa-s copiii cât sunt mici.
Și-atunci bunica se calma
Și începea a mă pupa,
Și-a brațe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.
poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre minciună, poezii despre femei sau poezii despre bătrânețe
Bunicii
Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Și când venea bunica să mă mustre
Moșu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, ești bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăși vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu ști asta.
Că am și eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Și îi scoteai din minți afară
Și pe părinți și pe bunici?
C-așa-s copiii cât sunt mici.
Și-atunci bunica se calma
Și începea a mă pupa,
Și-a brațe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.
poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.
pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
și gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.
o ușă se aude scârțâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.
în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfințit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.
și lacrimi ți s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în șoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aștepți pe cineva, la ușă să îți bată.
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre sat
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre mâini
- poezii despre mamă
Moș Nicolae
Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl așteptam cu bucurie,
Să vină Moșul Nicolae,
Puneam la ușă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuțe vechi și obosite,
Pe rând purtate de cei mari;
Nu mai conta, c-am fost cuminți,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunțindu-i pe părinți...
În zori... găseam ceva în ele,
Covrigi și nuci, vreo trei praline,
Și totodat', afar', la ușă,
Sătui fiind... știa el bine(!)
Ne mai lăsa și-o nuielușă...
Numai c-aveam respect și teamă
De nuielușa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...
Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Și chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,
Văzând ce guvernanți năuci
Avem acum... și-avem o droaie!
Ce bâte sunt, și ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre încălțăminte, poezii despre vinovăție, poezii despre respect, poezii despre plâns, poezii despre pensie, poezii despre frică, poezii despre bucurie sau poezii despre Nicolae
Moș Nicolae
Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Când așteptam cu bucurie,
Să vină Moșul Nicolae,
Puneam la ușă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuțe vechi și obosite,
Pe rând purtate de cei mari;
Nu mai conta, c-am fost cuminți,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunțindu-i pe părinți...
În zori... găseam ceva în ele,
Covrigi și nuci, vreo trei praline,
Și totodat', afar', la ușă,
Sătui fiind... știa el bine(!)
Ne mai lăsa și-o nuielușă...
Numai c-aveam respect și teamă
De nuielușa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...
Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Și chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, nostalgia,
Văzând ce guvernanți năuci
Avem acum... și-avem o droaie!
Ce bâte sunt, și ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri de dor
Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură și univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet și din gând.
Scriu despre biata, frumoasa mea țară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Și despre-a bunicilor casă,
Despre părinți uitați de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi și vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.
Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să știe
Că sunt și eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.
poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre suflet, poezii despre sinceritate, poezii despre natură, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe
Cântecul lebedei
Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creației,
Taina ei învinge orice formă de înțelegere a mea.
Din țărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânțat sufletul meu;
Și cât de frumoasă a fost melodia nașterii mele!
Încă se aude ecoul ei...
Azi am simțit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înțeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori și pierdem prezentul.
Și iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăț să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!
Și încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieții mele-n spre amurg.
Și se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naște din nou,
Alergându-se în neștire prin spațiu.
În timp ce lutul meu se preface-n țărână,
Încerc să mă agăț de scară, dar nu e palpabilă.
Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre recoltă, poezii despre naștere, poezii despre lebede, poezii despre degete, poezii despre trup și suflet sau poezii despre spațiu și timp
Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se știe cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulțimilor de mâine
Ce mult iubit-am viața, natura fericită.
La mincile de câmp veghind și-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul și flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.
Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simțit ci inimă curată
Și pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneț,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca și după moarte să fiu iubită.
Și ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simțindu-mă cu tulburare, emoție, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...
poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre tinerețe, poezii despre surprize, poezii despre plăcere sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Singurătate
Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La ușă vin și-mi bat colindători,
E zvon și zori de zi de sărbătoare.
La gura sobei galbene gutui
Se-nalță în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Și-n sufletu-mi e ger... Și gerul doare.
Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Și leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Și mă privesc cu lacrimi, în oglindă.
Mă-ntreb și eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Și noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.
Dar azi, doar tu îmi ești singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre singurătate, poezii despre lumină, poezii despre gutui sau poezii despre gură
Mut, de... ieri
Pe câți am cunoscut, pe câte,
Stau toți în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...
Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toți, de ierni, de veri...
... De cele chipuri reștiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Și sunt sărac, că le-am pierdut...
Și cât le-am vrut, cât m-am zbătut.
... Le-am adunat cu drag o viață
De-am vrut doar eu, c-așa a fost ață
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.
N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschiși, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...
... Sunt numai aștri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.
Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aș fi atunci, poate-aș refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.
Or fi aceeași cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!
Sunt prizonier, handicapat
De-un simț ce-i unul câștigat
Și l-am pierdut anticipat;
E simțul vorbei... Mi s-a luat!
Ce stranii simțuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...
... În partaj infim de animale!
PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aș vrea să-i am toți crengi, un pom!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre simțuri, poezii despre zoologie, poezii despre vară sau poezii despre sărăcie
Cheie
A sosit un străin de undeva din vest,
La cureaua lui se legăna o cheie ușurel.
"Va deschide-o ușă undeva-n lume",-a spus.
"Trebuie," a adăugat el.
"Am călătorit amar de zile,
Până și sufletul mi-i plin de praf, ehei!
Dar nimeni, desigur, n-ar turna o cheie
Care să n-aibă ușa ei."
"Poate-i o ușă din aur greu, masiv,
Dincolo de care-i palatul unui rege,
Cu nuferi și cu păsări albe
Pe-un lac frumos, se înțelege."
"Sau poate o ușă spre-o pădure
Spre-un loc sălbatic, magic, unde dimineața
L-auzi pe Pan cântând la nai
Și cine știe? i-ai putea zări chiar fața."
"Cine știe? O, am călătorit pe mări atâtea,
Pe insule ciudate s-au perindat pașii mei!
Dar nimeni, desigur, n-ar face-o broască
Făr-a face și cheia ei."
Ah, uneori aș fi dorit să se potrivească
La ușa unei căsuțe printre dealuri și vâlcele;
Cu stăncuțe zburând sus pe cer, un plug
Și niște zarnacadele."
Străinul și-a ridicat rucsacul,
Iar cheia s-a legănat și-a strălucit.
"Trebuie să existe-o ușă pentru ea," a spus,
Și-a plecat grăbit.
poezie de Hamish Maclaren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre palate, poezii despre nuferi, poezii despre monarhie sau poezii despre insule
Cândva...
Cândva am fost copil și eu.
Am fost copil ca tine.
Pământu-întreg era al meu,
N-aveam lipsă de bine.
Cândva am fost tânăr și eu.
Am fost tânăr ca tine.
Mi se părea că sunt un zmeu,
Că stăpânesc o lume.
Cândva am fost bărbat și eu.
Am fost bărbat ca tine.
Am dus pe umeri ce-a fost greu,
Când am unit destine.
Acuma,
Am uitat copilăria,
Tinerețea mi-a trecut,
Am uitat și bărbăția...
Puterile mi-au scăzut.
Nostalgia-acelor vremuri
Mă cufundă în tristețe.
Numai aștept alte trenuri.
Sunt răpus de bătrânețe.
Pe prispa casei stau cuminte
Și aștept să vină noaptea.
Noaptea cu tainele sfinte,
Care se numește moartea.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre tristețe, poezii despre trenuri sau poezii despre sfinți
Păpușarul
Un păpușar mergea pe stradă
Pășind teatral spre absolut,
Cu ochii strânși să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpușă în trecut.
Din când în când privea-napoi
Și își trecea prin plete mâna,
Să uite totuși că au fost doi,
Și inima le-a fost doar una.
Purta bocanci, era murdar
Și-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toți că-i păpușar,
Dar și-a pierdut păpușa printre stele.
Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Și a uitat, că acea păpușă am fost eu!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatrul de păpuși, poezii despre păpuși, poezii despre teatru, poezii despre stele, poezii despre păr, poezii despre ochi sau poezii despre inimă
Ușa de biserică
O ușă din stejar, frumos sculptată,
Nici nu mai știu prin ce împrejurare,
Ajunse, la biserică, montată
Și-ntâmpină creștinii, la intrare.
E mândră, nu-i mai pasă de nimic,
Dar uită ușa mare și de lemn
C-a fost cândva... (Mai bine nu vă zic,
Oricum, trecutul ei nu este demn!)
Acuma, toată ziua dă din clanță,
Spunând că e spășită și-are-un rost,
Privește-n jurul ei cu nonșalanță
Și nu-și mai amintește cine-a fost.
Morala:
În viață-i important să meditezi
La faptele greșite din trecut...
Când ușă de biserică te crezi,
Adu-ți aminte, totuși, ce-ai făcut!
fabulă de Petronela Slavu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre stejari, poezii despre sculptură, poezii despre mândrie, poezii despre lemn, poezii despre greșeli sau poezii despre biserică
O lacrimă din întâmplare
Ți-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simțeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca prețul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viața mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrățisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Ce-a fost... va mai fi iar o dată!
Oriunde rătăcesc prin minte,
Acolo ești... și te găsesc...
Iubirea ta să mă alinte,
Să mă iubești... să mă-mplinesc!
Oriunde inima mă cheamă,
Numai de tine mă lovesc...
Am mult curaj, dar am și teamă
Iarăși să nu dezamăgesc...
Oriunde gândul meu se-ascunde,
La tine vine tot mereu...
Și dragostea încet pătrunde
În sufletu-mi atât de greu...
Oriunde viața ne-a purtat...
Momente grele și frumoase,
O mare taină am aflat
Din timpurile vechi, geroase.
Și este vorba de destin...!
Și soarta care este dată...
Paharul gol, eu îl văd plin,
Ce-a fost... va mai fi iar o dată
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curaj
Darwinistă
De când prin ziare-am tot citit
Despre extratereștrii care
Apar, dispar, din infinit,
În obiecte zburătoare,
Am început să cred și eu,
(Chiar dacă prin bisericuțe
Se-nalță Dumnezei mereu)
Că noi ne tragem din maimuțe,
Numai că soiul respectiv,
Din care-am fi atât popor,
Cu al meu simț intuitiv,
E cert c-a fost inferior,
Fiindcă logic dac-o iei,
Imaginați-vă și voi,
Din ce maimuțe se trag ei,
De au ajuns până la noi!
Valeriu Cercel
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zbor, poezii despre maimuțe, poezii despre logică, poezii despre intuiție, poezii despre infinit, poezii despre extratereștri, poezii despre evoluționism sau poezii despre cercei
Nu știu câte suflete am
Nu știu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut și nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are liniște.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.
Atent la ceea ce sunt și văd,
Am devenit ei și-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorințele mele
Apațin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria
Diferit, mobil și singur.
Aici unde sunt nu mă pot simți pe mine însumi.
De aceea îmi citesc, ca un străin,
Ființa, de parcă-ar fi o o carte.
Neștiind ce va veni
Și uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu știe, pentru că El a scris.
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre peisaje, poezii despre lectură, poezii despre dorințe sau poezii despre devenire
Cu limbă de clopot
Cu limbă de clopot
Și-n pale de vânt
Sufletu-mi o să colinde
Trei zile la rând...
Numai moartea nu se vinde
Toate-n rest se vând.
Lumea e croită rău
Stă cu josu-n sus,
Toate se scufundă-n hău
Dacă eu m-am dus.
Azi, la locul cu verdeață
Fir-ar mama ei de viață!
Când aveam acum... de toate
M-a lovit cumplita moarte
Și din omul cât o ușă
Sunt azi pumnul de cenușă
Risipit în patru zări
Și tot în atâtea mări.
Mă jeluie, mă jeluie iubit nepot
Atât cât mai sunt
Neviu pe pământ
Cu limbă de clopot
Și-n pale de vânt
Trei zile la rând...
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre prăpăstii
Cântecul unui om
Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Același cântăreț cu chip de Sfânt...
Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Și-n viață n-am cântat decât
Romanța Celui răstignit...
Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Și-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am și uitat -
Un titlu de volum nescris...
Și-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Așa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Și să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie