Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți nici zile, doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Văd păduri, nu văd lăstari, cum aleargă înspumați
Cu ambrozii parfumați, către noi, doi solitari.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre lut
Citate similare
Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți, nici zile; doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Cum aleargă înspumați, văd păduri, nu văd lăstari,
Înspre noi, doi solitari, în ambrozii parfumați.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Opis
Am inventariat
tot ce-am în anturaj;
poate evit previzibil derapaj
de deșănțat.
Am inventariat
profundu-mi "EU";
de sunt o karma plus sau derbedeu
ratat.
Am inventariat
planeta, mai departe,
să văd cum este lumea viselor deșarte...
Sunt contrariat.
Am inventariat
dacă și Universul e ca noi;
nu-i nicio șansă, nici de aș trăi cât doi,
sunt blestemat.
Am inventariat
tot ce predecesorii în zadar au încercat
să-mi lase experiență... M-am înfricoșat;
sunt un infim din inventar, cu viitorul expirat...
... V-ați inventariat?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre planete sau poezii despre frică
Zile și zile
Am zile bune și am zile rele,
Zile când te gândesc, și-n care nu,
E viața mea un fel de paspartu,
Știind deschide ușile rebele.
N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Și astfel, n-am pășit către liman,
Șperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-ați produce vreo corvoadă.
Pe cerul alb trec păsări într-aiurea,
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Și de sub mierle a fugit pădurea.
Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zăpadă, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre nori sau poezii despre lactate
Căruța
Mă plimb pe câmp cu căruța.
La ea sunt înhămați patru cai negri.
Uneori, caii se văd, alteori nu se văd.
Copitele lor sunt potcovite cu aur,
Scapără întruna, scapără-ntruna,
Câmpul n-are început, n-are sfârșit.
Deasupra cerul albastru, boltit.
Și soarele nemișcat, în amiază,
Nici nu răsare soarele, nici n-apune,
Stă mereu nemișcat, în amiază.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Dau cu biciul în soare, soarele tace,
Tace și rămâne tot nemișcat.
Mi-e dor de-un amurg ori mi-e dor
De-un proaspăt răsărit,
Dar soarele stă pe loc, nu se mișcă.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Căruța aleargă, aleargă...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre Soare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfârșit
- poezii despre plimbare
- poezii despre negru
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre dor
Eu nu știu
Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.
Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.
Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.
Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.
Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.
Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.
Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre poezie, poezii despre gânduri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
VINDECAREA ORBULUI DIN NAȘTERE
Eu frumusețea lumii-o sorb
Din ochi, uitând că sunt un orb,
Și-admir sculptura într-o coastă
Făcută de o mână castă,
Cum ochii mei nu au văzut
Născutu-a tot ce-a fost născut,
Știu doar că a născut Cuvântul
Din El și Cerul și Pământul
Ca mulți sunt orb și mult aș vrea,
Să vii Tu, Doamne,-n calea mea
Și ochii să-mi mânjești cu tină,
Să văd ce taină-a fost la Cină,
Dar cum nu vii, Cuvântul Sfânt
L-aud, chemându-mă-n Cuvânt
Și-n Biblie găsesc Lumină
Și Te văd, Doamne,-acum din tină!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre cuvinte, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre sculptură, poezii despre lumină, poezii despre frumusețe, poezii despre creștinism sau poezii despre arte plastice
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre simțuri, poezii despre plăcere, poezii despre mamă, poezii despre lumânări, poezii despre foc sau poezii despre fericire
Emoții la Maxim...
Am zile bune și am zile rele,
Zile când te gândesc, și-n care nu,
E viața mea un fel de paspartu,
Știind deschide ușile rebele.
N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Și astfel, n-am pășit către liman,
Șperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-ați produce vreo corvoadă.
Pe cerul alb trec păsări într-aiurea
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Și de sub mierle a fugit pădurea.
Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.
sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regele Lear
Nu sunt cel mai deștept din țară
Așa cum cred românii mei,
Din contră, sunt o grea povară
Nu am dolari, dar n-am nici lei.
La ce mi-a folosit cultura
Și am citit pân-am orbit?
Îmi râde-n față stârpitura
Ce stoarce, din orice, profit.
Nu sunt un geniu, dimpotrivă
Mai prost ca noaptea sunt, e clar,
N-am bani de cărți, nici de colivă,
Eu sunt un Rege Lear hoinar
Pe o corabie-n derivă
Care oftează după far...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre bani, poezii despre superlative, poezii despre prostie, poezii despre lei, poezii despre inteligență, poezii despre genialitate sau poezii despre dolari
Nici măcar prost
nu știu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum bățul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins
nu știu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subțiriu
o fi altundeva
nu știu să mor
tot așa cum n-am știut singur a mă naște
și ca să nu râdeți de mine cât sunt de prost
ceva tot știu
știu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveți clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu știu să mor
așa cum n-am știut singur a mă naște
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre râs
Fără inspirație
Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cum aș fi mort
Epuizat, fără efort...
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre prezent, poezii despre medicină sau poezii despre inimă
Sunt zile, sunt ani
am obosit să mai gândesc. înghit nemestecat. și vărs
regurgitarea mă liniștește pe moment
dar sunt alte ore și alte zile pline de otravă
și sunt oameni și oameni care au mâinile pline de otravă
mulți din ei poartă mănuși, dar nici mănușile nu sunt sută la sută sigure
otrava se strecoară. și se acumulaza în corp.
de aceea se spune din vechime că vine o vreme și vine o plată
pentru orice se plătește
dar indiferent de cât ai strâns nu poți plăti pentru o gură de aer în plus
te adună ea de pe drumuri. moartea nu-i mofturoasă
nu refuză și mai ales nu iartă
cândva îmi doream o stare de normalitate
încet-încet am uitat ce îmi doream
iar astăzi nici măcar nu mai știu cum să doresc
și ce să doresc
doar mă uit lung, pierdut cumva
și cerul mă înțelege.
e singurul care nu mă ceartă că mă uit la el
și ca să-mi facă pe plac mai trimite când și când câte un nor
și ne jucăm amândoi de-a ghicitul
jucăm fazan pe nori
și sunt momente când chiar câștig
și atunci plouă și mă curăț de toată urdoarea strânsă
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre dorințe, poezii despre ore, poezii despre mâini sau poezii despre mofturi
Elogiul vieții - VI
Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Și flăcările orbesc în ploi!
Abandonați în stări inutile
Purtând trufii de condamnați
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinți de copii de frați?!
Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!
Martiri închiși în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Și noi tot nu mai ieșim din casă?!
Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieții fie speranțele noi!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre religie, poezii despre ploaie sau poezii despre legi
... (fără titlu)
Văd în fața doi omuleți
Frumoși, în iarnă îmbrăcați.
Nu sunt, cum ați crede, doi băieți
Și nici doi oameni mai curați.
Sunt doar doi îndragostiți,
Cu cerul drept părinți,
Ce stau drăguț îmbrațișați,
De căldură, frați...
Nu pot crede când îi văd
Cum iubire își rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...
"Să mă simt eu, oare, neîndreptățit
Când de viață am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"
Stau și mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"
poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre răsplată, poezii despre iarnă sau poezii despre generozitate
Poem aiurea
Sunt zile când am inspirație cruntă
Și hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Și lacrima-i albă de sare
Mai sunt și senine cu cerul albastru
Și eu- lângă propriul soare
Dar sunt și în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare
Și nopți încă sunt sfâșiate de lună
Și nopți fără ea, dar cu stele
Și sunt liniștite și sunt cu furtună
Și toate le știu ale mele
Din starea suavă de zi și de noapte
Din gri de nuanță nocivă
Se naște poemul cireșelor coapte
Și lirica mea cognitivă...
poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre flori sau poezii despre cireșe
De când... până când...
De când e lumea și pământul,
Tot de-atunci bate și vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă și tună.
Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile și nopți,
Tot de-atunci sunt vii și morți.
Din acele prea vechi timpuri
Există ani și anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.
De-atunci pomii ne umbresc
Și cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrănește
Tot ce pe el viețuiește.
De-o veșnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.
Toate-acestea își au mersul
De când există Universul.
Și după cum cartea ne-nvață,
Tot de-atunci există viață.
De când planeta are viață
Omul stă mereu în față.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.
Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile și nopți,
Nu vor mai fi vii, nici morți.
Atunci viața se sfârșește,
Când pământu-ncremenește.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.
poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt sau poezii despre rai
Cuvinte nespuse
Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în fața Ta.
Aș vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din ființa mea.
Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc și văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.
Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzlețe și neînțelese.
Nici în mine să sădești un dor, să mă dori
În freamăt și-n cuvinte nespuse.
Nu mai vreau doar sa te vreau
Și-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ți fiu trunchi și tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înflorește din mine.
Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoțești doar prin vise.
Prin nopți și prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre nevinovăție
Oglindire
Te-am despuiat cu gândul așa cum se cuvine
unei femei ce-mi umblă cu potrivite chei
la ușa ferecată să intre înspre mine
sperând că mă găsește la jupuit de miei
Mânjit de tot cu sânge, albastru cum nu este
nici norul din desene naive de copii
făcute-n nopți cât veacul, absurde și inceste
jertfelnice-amăgite cu dulci mizantropii
Amurgul mi te-arată cum nu te știe poate
nici un iubit, nici apa în care te-mbăiezi
o suferință mândră ce se târăște-n coate
s-ajungă să-mi mângâie prea tristele zăpezi
Dar nu, nu ești femeie, acum te văd mai bine
ci doar o oglindire a unui plâns de stea
din cerul ce de-a-ntregul se ține după mine
amușinând murirea ce-mi calcă urma grea.
poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (2016)
Adăugat de Dragoș Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre sânge, poezii despre suferință, poezii despre plâns sau poezii despre oi
Azi nu aud
Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.
Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea să fii cu mine-acum din nou.
Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață
Asfințitul
Întunericul se întinde din asfințit,
Și îmi strecoară umbra pân' la piciorul tău,
Culorile sale se -neacă în mine, nefericit,
Știu că-i ultima noastră clipă și îmi pare rău,
Cu-adevărat eu te-am iubit...
Amintirile vor fi mereu prea triste,
Și mi-aș dori să le uit pe toate,
Cumva și asfințitul nu și-ar dori să existe,
Martor acestor lacrimi ce ți le-ntind în spate,
Inim-ar vrea să mai insiste...
Ai fost mereu atât, atât de bună,
Și chiar de-acum îți pare prea târziu,
Nu părăsi lumina, nu fi precum o lună,
Nu fugi-n întuneric să nu pot să te știu,
Nu fi motivul nopții ce vine de nebună...
Oprește asfințitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îți văd privirea, așa de tristă-mi pari,
Îngheț acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.
Camera în care am stat împreună,
Fotografiile în care ne plimbam pe plajă,
Ce ne-am promis dispare, ne spunem noapte bună,
Voi fi atât de singur, cu dor de a ta vrajă,
Am să ascult lacrimi din cer cum cad, cum sună...
Dacă îmi sunt doar sentimente ce-am să le uit cândva,
Tu spune-mi să te-aud, aici sunt, te ascult,
Dacă nu vrei de azi să mai fii doar a mea,
Te rog spune-mi acum, nu mă răni mai mult.
În întuneric inima...
Ușor, ușor soarele apune în distanță,
Mă simt secătuit, îmi plouă adânc în suflet,
Nu te întorci din drum, chiar nu mai am speranță,
Pierdut în întuneric încet, încet, încet,
Pe tot ce am iubit nu mai am singuranță...
Oprește asfințitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îți văd privirea, așa de tristă-mi pari,
Îngheț acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.
Este în regulă de-oi plânge
Atunci când nu vrei fi aici,?
De lacrimi să nu-ți peste, nici chiar de-or fi de sânge,
Să curgă și să-nghețe tot ce-am trăit, tot ce n-ai reușit să zici,
N-aș fi crezut că asfințitul de azi mă va înfrânge...
Mi-aș fi dorit să faci cumva soarele să nu apună.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre tristețe