Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Uitatul cer, sălbatic și turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Și sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele și de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Și umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsați ofrandă la altare,
Precum strămoșii voștri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic și turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Și s-au născut oceane pe obraz
Și lumea-i împărțită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Și ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe și se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-și cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Și în adâncuri jaru-a încolțit,
Tăcerea strigă și durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulți, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipește,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Și alt ocean de valuri se clădește.
Brățări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veșnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele tomnatice și gri.
Bătrânii – vis și cânt și pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Și nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenușa morții și-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veșnicie mi-a apus în păr
Și tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brățări de vis
Mi s-au ascuns în suflet și-n privire,
Căci de tristețe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Și sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un ghețar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe brațe îmi vor crește trandafirii
Și îngeri se vor naște în apus,
Aș da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele și de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Și Labiș este toc în călimară.
E viața o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!

De lacrimă, de stele și de dor
Și sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple.
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic și turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri și plânge...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Glossă cu și despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Și ninge în noi liniștit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidr㠖
Și timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Și riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Și totuși nimic nu-i schimbat...

Și ninge în noi liniștit...
La tâmple nămeți de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristețea în noi a-ncolțit,
Săruturi și flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s brațe, etern cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Și picură-n umbre tăcerea
Și cerul se frânge-n felii,
Vuiește-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Și timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina și viața pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund și-n mătanie cad...
O lume de vis și de ploi...
Și timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Pornește alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Și timpul în noi se ascunde,
În nunți de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Și pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Și plângem... și plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Și ninge în noi liniștit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă dușilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai triști, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Își duc pedeapsa de a fi
Și trec etern strălucitori...
Și trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Și flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger și am prins zbor
Pe cerul nopții vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot mai am.
V-adăpostiți în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârșit
Și sfârtecate răni... și spini.

Mereu mai triști, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-ați dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinți,
Pășesc de-acum pe-altar de crini
Și dorm etern... și dorm cuminți...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Și plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii triști și goi
Și satul singur și amar...

Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiți în zori,
Sunt stele pe un șevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăși din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Își duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Și poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morți,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porți.

Și trec, etrn strălucitori
Și plâng bătrânii noștri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând și inocent.

Și trece fiecare zi...
Și infinitul ne-a furat
Bătrânii toți, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Și trece fiecare zi...
Și trec etern strălucitori...
Își duc pedeapsa de a fi,
Tăcuți, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai triști, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe și iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebunești,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise și povești.
O lacrimă și devenim istorii,
De noi osoaru-i plin și se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe și iluzii...
Dar nu vedeți că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinși pe cerul frunții,
Acum alunecăm spre viitor.
Și în clepsidră veșnic ning secunde,
Ne naștem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul și speranța la copii.

Se derulează-n ritmuri nebunești
Cu iz tomnatic, vieți și osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai trăiești,
Rodind pământul vieții viitoare.
Ca într-u carusel te risipești
Și trup de lut și suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai rodești,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenușa strămoșască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălțăm.
Ne-am irosit și lacrima și gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Și mult mai triști și singuri am plecat.

În lumi de taină, vise și povești,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetății îngerești
Și-n noi e-ntinăciune și e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare și-un sărutat de mână.

O lacrimă și devenim istorii...
Așa e scris în legile cerești...
Și în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăța mori ori trăiești.
Trădează lacrimi cerul și-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin și se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Și umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Și-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneții e aridă
Și înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumați cu smirnă. Liliac
Și lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez și tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Și-aștept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând și-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morții printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu pașii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăși să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea și lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniștească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin și se surupă,
O lacrimă și deveni istorii.
În lumi de taină, vise și povești,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebunești,
Trec sărbători, trec clipe și iluzii.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Și-nchis e între cruci de ram,
În mine și-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheați doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiți de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Și noi am fost... și noi eram,
Taina aceluiași însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăși frunzele din ram,
Eu iarăși toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Și șerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng și râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca niște lampioane trec
Și lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt și-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete și-n noapte
Cicatrici și plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aș fi născut din șoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... și inima mi-e goală,
Căci flori și ramuri iarăși pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Și-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi bați la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine și-n afară plâng,
Cenușa-n fulgi de jar se-mparte,
În brațe toamnă-am să te strâng,
ne-nfrățim până la moarte.
Se-nalță-n noi nămeți de ger
Și ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau și privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins și ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îți las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine și-n afară plâng,
Și-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa copacilor înfloriți

Ne crește primăvara-n suflet
Și primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e brațul ramură de stele.
Pierdut în nopți de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec și ard.

Ne crește primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zidește litera-n cuvânt.
Nici suferința nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Și primăvară-i pe pământ...
Și-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliți verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna țese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Și din iubire se-nfiripă
Altar de neștiute plângeri,
Sobor de îngeri și petale.
Născuți am fost spre-a naște îngeri
Și-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, și-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Și ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e brațul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă -nalț spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopți de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Și roză, azi, la tâmplă,-ți cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, așa socot
Decât uitare și durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistițiu ne-a unit.
Eu mă înalț de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc și ard –
O candelă în nopți târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinți și de copii.
Veniți și stați la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiți voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec și ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopți de diamant.
Mi-e brațul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Și primăvară-i pe pământ.
Ne crește primăvara-n suflet!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă bătrânilor ce pleacă

Să simți ninsoarea încolțind la tâmple,
E sentimentul arderii totale...
Atunci devii ocean de pietre scumpe
Și ai întreaga lume la picioare.
Din înălțimi, cu gândul tău deodată
Coboară îngeri stranii. Ploi și vânt...
S-au risipit bătrânii-n lumea toată
Și parcă toate, toate s-au pierdut.

Să simți ninsoarea încolțind la tâmple!
Venită din istorii-am să revin,
Spre-a-ncununa cu umbra voastră zorii...
Să luăm cu toții ultimul festin!
Să fluture cu îngerii deodată
Aripi de stele și aripi de vis.
Iar noi, cei răstigniți pe-a vieții roată,
Să fim întâiul vers care s-a scris...

E sentimentul arderii totale...
Un in de pace și un imn de dor.
Un steag de doliu flutură-n ninsoare,
Un suflet izbăvit, nemuritor...
Se-apleacă ramu-n ploi de rugăciune,
Pe-altare pică lacrimă de sânge
Și prunci și frați se roagă la icoane,
Iar Maica Sfântă și Iisus ne plânge.

Atunci devii ocean de pietre scumpe,
Copil bătrân cu armie de lut.
Din tine toți vulcanii vor erupe
Când vei porni spre cer cu Duhu Sfânt.
Atunci cenușa noastră-n zări se-așterne –
Un fluture cu aripă de nor,
Un râu de plâns, pierzându-se alene,
Răspuns la plânsul de tăceri și dor.

Și ai întreaga lume la picioare...
Cu fir de aur ia ți-ai țesut,
Te-ai înălțat din rădăcini amare
Și-ai înflorit român pe-acest pământ.
Azi se apleacă cumpăna fântânii
Miroase pâinea aburindă-n vatră
Și-ncercănate pleoape, dansul mâinii,
Din alte țări, te întorci, te-așteaptă.

Din înălțimi, cu gândul tău deodată,
Coboară îngeri răstigniți pe cruci,
De anotimpuri, de dureri, de soartă...
Al nimănui de-acum, tu te tot duci!
De-acuma glasul tău e o strigare
Și plâns de ploi te cheamă în neant.
E un ecou, un imn de-nmormântare...
Spre alte lumi și timpuri ești chemat.

Coboară îngeri stranii. Ploi și vânt
Bat la fereastra inimii bătrâne.
Îmbătrânim și noi pe rând, pe rând,
Precum un fulger frânt în plecăciune.
Ne dor de răstignire,-n rugi târzii
Și pleoapele de plumb. Și gene grele
În alte lumi, curând, se vor zidi...
Cenușa morții va pica pe ele.

S-au risipit bătrânii-n lumea toată,
Străjeri ai morții... Trupuri de granit
S-au strâns în cimitire laolaltă.
Tăcerea dintre ei s-a risipit...
Arhangheli, vin, cu targa lor de stele
Sufletul greu a-l înălța în noapte.
Clepsidra, azi ascunde timpuri grele...
Ce vă așteaptă dincolo de moarte?!

Și parcă toate, toate s-au pierut
În hăuri insalubre,-ntunecate,
Voi știți că în uitare v-ați născut,
Dar n-ați putea uita, căci nu se poate,
O clipă, timpul, -l opriți în loc,
Să alergați degrabă la altare,
Cerșind o picătură de noroc
Din valul cast al marilor oceane.

Și parcă toate, toate s-au pierdut,
S-au risipit bătrânii-n lumea toată.
Coboară îngeri stranii... ploi și vânt,
Din înălțimi, cu gândul tău deodată.
Și ai întreaga lume la picioare,
Atunci devii ocean de pietre scumpe...
E sentimentul arderii totale.
Să simți ninsoarea încolțind la tâmple!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viața noastră-i grea.
Ploi la fruntea țării cad
Și furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alții cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniți își reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n țară au rămas,
Cei ce cred în țara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-și mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori și flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Țară scumpă, țărișoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viața noastră-i grea
Tu înduri. Și din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munți cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea țării cad,
Ploi de stele, ploi de șoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometați de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine românești de jele.

Și furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea țării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roșu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi și pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la țară.
Din cenușă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire și-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alții cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace își doresc,
Nu au liniște, nici frică...
Țara și-o vor apăra –
Cărămidă strămoșească,
Pruncii își vor învăța
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alții cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Și furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea țării cad...
Chiar de viața noastră-i grea,
Toți copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.

Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.

E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.

Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Și lumii aduc mulțumiri –
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!

Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spații,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanții,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Și ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Și-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin pașii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii -ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veșnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiț, pe norii vieții agățată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aș întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Și plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean și ploaia doare
Și-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieții și-al luminii.
Mi-e arșița pe buze-ntipărită,
Au încolțit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Și-n mine ploi de crin au încolțit.
Tu, vară, privești, zâmbești și taci.
Și plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristețe fără nume.
Ți-au înfrunzit copacii. Triști și goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spații...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălțat bărbații,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Și curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Și vară, rătăcind, -ntorc la tine.
De plâns și dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanții,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Și sărutări de vis mi-au dat bărbații...
-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Așteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Și știu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aș muri în toți, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocotește.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposește!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanții.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spații.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Retrospectiva rurală

Privesc în sat și ulița-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!

Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-așteaptă doar potecile pustii...
Încețoșată îmi mai e privirea!
Au ruginit și frunzele în vii.

Ramuri pletoase-n plecăciuni șoptite
Povești de viață-mi spun... Și ruginii
Îmi sunt de-acum și-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.

Și ivărul e-nțepenit la poartă
Și plânge chiar și cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.

Sunt geamurile fumurii de toamne
Și lacătul singurătății strânge
Amărăciuni și suferinți și foame
Și tulnicul dreptății noastre plânge...

Bisercă de-acum îmi e pământul...
Și îngenunchi și îl sărut ușor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
nu-mi trezesc străbunii buni din somn,

Pășesc ușor și sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieții în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri șoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.

Și sunt român și sunt din nou acasă,
iartă mama-țară c-am plecat!
Furtuni de suferință se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să știu
îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau fiu!
Spre Dumnezeu pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă de îndoliere

Și noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
-ntorc de dor, -ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, așa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Și noaptea ca un vis se lasă
Și frunze cad la tâmpla ta.
-ntorc aici! Mereu, în viață,
Tu ai sperat că-ți vei vedea
Copila-n ceasul cel din urm㠖
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ți fie calea mai ușoară...
Oh, iartă-, măicuța mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
revezi măicuță-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm și te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuță prea frumoasă.

-ntorc de dor, -ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Și-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuță, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greșit-am? Tu iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și-n noapte-i mare jale,
Nu-ți mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îți pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar și iar...
Doar tu știi cum se moare.

Și eu sunt candelă aprinsă
Și lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă și sunt tristă
Și-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îți las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Și cerul plânge, așa i-e vrerea,
Clopotnița răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuță, noapte bună!"
De-acum veghezi tristețea mea
Și vântul suflă-a jale,
Măicuță dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-așezi în palma mea
Și plângi și tu! Și tu ești tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Și doliul se revarsă
Pe cer măicuță... și în gând...
Tu nu mai ești acasă.

În casă e lumina stinsă
Și cerul plânge,-așa i-e vrerea
Și ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
-ntorc de dor, -ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Și noaptea ca un vis se lasă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa primăverilor capricioase

Capricii moi, de primăvară,
Vise, copaci înmuguriți,
Vii stele pe tapet de seară...
Oh, zile noi, veniți, veniți!
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Aleile sub flori de măr
Se lasă-n râuri de peneluri,
Precum argintul prins în păr.

Capricii moi de primăvră
Și muguri moi de catifea,
Povești de vis în fapt de seară,
Zâmbet, copilăria mea...
Cu toate-s strânse în clepsidră
Și-n scurgerea luminii-n care
Și jad și umbre de jăratic
Se-ascund în scânteiri de soare.

Vise, copaci înmuguriți
Și ape limpezi, cristaline,
Tineri și vârstnici fericiți
Deodată le aducui cu tine.
Izvor din ceruri se prelinge
Și soarele, sub ploi, s-a stins
Precum o candelă. Ne plânge
În noapte, fiecare vis...

Vii stele pe tapet de seară
Adorm în leagăn de argint.
Ești tu, oh, dulce primăvară!
Îmi picuri tâmplele cu mirt...
Îmi crește primăvara-n suflet
Altar de fluturi și de stele,
Pământul tot e numai cântec –
Un semn al purității tele.

Oh, zile noi, veniți, veniți!
V-aștept pe bancă, în grădină,
Unde copii îndrăgostiți
Se-ascund, râzând, de-a ta lumină.
Mi-e dor de sărutarea ta!
De plânsul tău de ploi, de stele...
În amintiri te voi păstra,
Oh, primăvara vieții mele!

Ne scutur flori de măr din ceruri...
Pe brațe s-a-mprimăvărat.
Mustind, se-nalță-n mii de feluri
Și flori și fluturi deodat.
Ce falnic vis se-nalță-n mine!
Mă simt de-acum un răsărit.
În mine cresc păduri virgine,
Deși la tâmple am albit.

Aleile, sub flori de măr
În necuvânt mi se arată.
Eu, fluture, din adevăr
Îmi iau iubirea-adevărată.
Liane albe de lumină,
Azi gleznele mi le cuprind
Și sunt o stea diamantină,
Pulsând și repetat murind.

Ne lasă-n râuri de peneluri,
Cuvinte moi... Și s-a-noptat.
Stau risipite în creneluri
Pe stâncile de diamant,
Lumini și stele pentru care
Nu mai există un sfârșit.
Lucesc, lumesc lucesc în zare...

Precum argintul prin în păr,
Viu legănându-se la tâmple,
În vânt și-n nouri adevăr,
Eu mă ivesc în val de umbre.
În nopți cu lună m-am ascuns
Și m-am pierdut – ultima stea.
Povara ce o am de dus,
Voi, pământeni, n-o veți avea...

Precum argintul prins în păr
Se lasă-n râuri de peneluri
Aleile. Sub flori de măr,
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Oh, zile noi, veniți, veniți!
Vii stele pe tapet de seară,
Vise, copaci înmuguriți,
Capricii moi de primăvară...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă florilor de gheață

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii fim.
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea și revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar, vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
O văd din ușă și pe mama și pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis și umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, țurțurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheață, flori de stele au început de ieri cadă.
În Yan și Yn se-mparte lumea, apus și răsărit de zei,
Precum se-mparte viața noastră în anii buni și-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând și nu mai știu
De ce în lumea mea, sub ochiul cețos și obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori – negru și alb.
Dar chiar și-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Și inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.

În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră...
-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea – lavă ce se-nalță precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheață al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viața și moartea sunt poeme în care toți ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.

Ne luminează-ntunecarea, revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă și-nainte și alb în suflete se lasă.
Ne-așteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă și recea piatră de mormânt.
De ce acoperiți cu negru lumina-arzând ca o feștilă
Pe-altarul non-eternității?! Lăsați-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Și ierni și stele, flori de gheață și tot ce-odată am iubit.

Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, -ntorc la tine și-n rugă redevin copac.
Și-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morții clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla țării și cad sub tâmple de ninsori.

Mustind din casa bătrânească m-așteaptă iar să vin cu drag,
Dorul de mamă și de tată, ninsori din crengile de fag...
Și ninge-n mine flori de gheață și mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni și iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar să poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii și îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemișcare brațe și gânduri și tăceri,
Doar amintirile cheam㠖 altar al veșnicului ieri.

La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama și de bunica mea cuminte
Și cade lacrimă de gheață pe alb mormânt de flori de nea
Și ninge-n suflet cu iubire și amintiri, măicuța mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar te văd eu mi-am dorit."
Și ninge peste chipul mamei și al bunicii, flori de mirt.

O văd din ușă iar pe mama și pe bunica. "Ține minte!
Și nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet și în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheață, pe-un alb mormânt și trist,
Vă port de-o veșnicie, mirese de lumină, în gânduri și în vis.
Cad flori de gheață, albe flori de gheață, peste morminte, clipe, viață...
Cad flori de gheață, albe flori de gheață... cad flori de gheață, albe flori de gheață...

O văd din ușă iar pe mama și pe bunica... Ține minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac.
Ne luminează-ntunecarea și revenim copii acasă,
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Și-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci și plâns,
Rănind și îngeri și lumini,
Bătrânii noștri s-au tot dus,
În noi lăsându-și rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Și-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi și-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat și-n vânt fugar,
Un pescăruș pătează zarea
Și plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni și suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce își așteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoas㠖
Vis de rugi și rod bogat.
Între cețuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veșnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar și iar și iar
Și viața și tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci și plâns,
Vuiesc clepsidrele și dor.
Se-ndreaptă viața spre apus –
Un anotimp șuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd și știu
în curând ai te duci.

Rănind și îngeri și lumini,
Ni-i viața trecere spre zei
Și moartea prinde rădăcini
Și în cuminți și în mișei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri și-s plângeri iar
Și n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noștri s-au tot dus –
Semănători de timp și vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminți, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenușa-i strânsă în osoar
Și toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-și rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfințit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început și un sfârșit.

În noi lăsându-și rădăcini,
Bătrânii noștri s-au tot dus,
Rănind și îngeri și lumini
În clopote de voci și plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristați și-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă nuanțelor de gri

E cerul gri și plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s triști, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Și sub copacii adormiți
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri și mai fericiți.

E cerul gri și plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Și plângsub pleoape, plâng și ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalță
Și visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranța viață.

Ascunse în tăceri sunt toate
Și lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolțit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Și sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar știu că vor renaște-n zori.

Copacii-s triști, copacii-s goi
Și doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveșmântat în ceață
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învață!

E poate cea mai lungă noapte –
Un șal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici șoapte
Și-atunci -ntreb ce s-a-ntâmplat.
Și încolțesc tăceri în mine
Și sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Și trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopțile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri crește,
Apoi cade-n ploi, din soare
Și-n poeme încolțește.

Și sub copacii adormiți
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Și plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar și-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viața mai frumoasă,
Feștila,-n gri muiată,-a ars.
Și griul iar se risipește
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înflorește
Și plouă floare de cais.

Mai tineri și mai fericiți,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu pașii mici și șerpuiți,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranța încolțește-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Și nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri și mai fericiți
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Și sub copacii adormiți
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s triști, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri și plouă-n noi.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipește,
Plâng copaci.
Căutați lumina vieții,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolțește,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Și flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujește,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe înghețata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarn㠖 cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă pentru prunc și mamă

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
M-ascund la sânul tău de vis, argint bătând de-acum la tâmple...
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple...
Se sting și stelele pe cer... Tu, o poveste dintr-un gând,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund.
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Iubirea și cuvântul sfânt ce-mi dau puteri și rădăcină.

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În gânduri și în vise treci - o aripă bătând în zbor.
Mi-ai primenit către amurg, tăcerea lacrimii cu stele...
vrea s-alerg, te ajung... În clopot, lacrimile mele
În valuri azi se risipesc. Te-au alungat pribege vânturi,
Iar pașii tăi sălășluiesc pe fantomatice pământuri.
Îți țes poem de borangic și-n crini îți rostuiesc iubirea,
Pe sâni, în râuri, pe ilic, îți încrustez nemărginirea.

În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Când buzele mi le atingi cu palma ta... și mă-nfior,
Când pieptul munte-i și-n câmpii se risipește, aplec,
Și îngenunchi... Tu, mamă, știi! Pe ceruri limpezi te petrec.
Sunt jadul brazilor sclipind în ochii tăi, măicuța mea
Și-n brațe vreau te cuprind, o clipă te pot avea.
Dar... unde oare te-ai pierdut?! De ce-ai plecat? Povești de vis
Ți-aș prinde într-un legământ... Mamă - oh, candelă, te-ai stins!

M-ascund la sânul tău de vis, argint de-acum bătând la tâmple...
Mătănii de mărgăritar, de roze și de pietre scumpe,
Pe glezna timpului hain se lasă-n valuri de miresme.
Trec, iată, fără-a se opri cocori de voaluri de mirese!
Dac-aș putea te-aș înrăma, istorii îți stea în cale,
nu mai pleci... În drumul meu să crești copac bătând în floare.
Dar timpul n-am să-l pot opri. Văd lacrima brăzdându-ți fața.
Năframa-i udă... Plâng în somn! Plouă... Ce tristă-i dimineața!

Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
Să fii copil nu e ușor! Dar nici părinte alb la tâmple...
Același dor nestăpânit, aceeași taină,-aceeeași sevă,
Aceeași rugă,-același mit, același prunc, aceeași Evă.
Aceeași lege de "a fi" și zborul spre înțelepciune,
Transcendental, același gând, dar și aceeași plecăciune.
De-acum, un suflet pustiit s-a frânt în două emisfere
Căci prunc și mamă rătăcesc prin lume, univers și ere.

Se sting și stelele pe cer, tu o poveste dintr-un gând,
În unduiri de salcie, te-apleci în rugi către pământ.
Sunt sângeri prinși pe brațul tău, privirea-i rană care doare.
Acum că pruncul ți-e plecat, privești pierdut în depărtare.
L-a cucerit pământ străin, în foame și-a pierdut pământul,
Acolo-ai depărtării spini i-au frânt pe veacuri legământul.
Amară-i maică pâinea lui... Și lacrima-ți este amară,
Căci pruncul grabnic ți-a apus, slujind de-acum în altă țară.

Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund
Icoană pe un val de cer. "Nu mai văd bine, nu aud!"
Tu îmi răspunzi. Eu te sărutTu iarăși plângi... Și plâng și eu.
Câte mătănii, câte rugi tu ai făcut spre Dumnezeu?!
De câte ori ai adormit cu mine-n gând, măicuța mea?!
De câte ori plângeam și eu, dorind te mai pot vedea!
Credeam că voi veni bogat, dar ce sărac mă simt acum!
Să fiu din nou copil aș vrea... Și timpul -l întorc din drum!

Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Un val pe marea fremătând, pe cer, o stea diamantină.
Ești răsăritul sângeriu, lanul cu maci, cântec de dor,
Pădurea cu înalții brazi și apa rece de izvor.
Ești steagul țării, neamul meu, crucea ce între veșnicii
Stă ca un legământ nescris. Esența verbului "a fi"...
Ești, mamă, tot ce am mai sfânt, un suflet drag, ești gândul bun...
Știu că în veci te voi iubi, cum știu că-n veci voi fii român.

Iubirea și cuvântul sfânt, îmi dau puteri și rădăcină,
Mă vor primi la umbra lor, de-acum, secundă de odihnă.
Vântul, arcuș de soc și jar, îmi va cânta jalea și dorul...
Vor plânge-n ploi, uniți pe veci, de-acuma, mama și feciorul,
Căci fie viața cât de grea, în țară pâinea nu-i amară.
Rămâi, străin ce-ai pribegit! De-acum întoarce-te în țară!
Și tu ești prunc și ai părinți! O mamă poate te așteaptă!
Și rugi și lacrimi către sfinți și către Dumnezeu îndreaptă.

Iubirea și cuvântul sfânt îmi dau puteri și rădăcină...
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund...
Se sting și stelele pe cer, tu - o poveste dintr-un gând.
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
M-ascund la sânul tău de vis, argint, de-acum bătând la tâmple,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossa ochiului închis

Într-un colț de lume, azi,
Plânge ochiu-ți cu speranță.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci și dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci și bucurii deodată,
Iarăși le vei revedea...
Oh, ridică-te și iartă!

Într-un colț de lume, azi,
Dormi. Și gândul ți-e acasă...
Ochii-nlăcrămați și calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ți vezi în gând, tu știi,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ți cu speranță...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viață...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziș coboară.
Dormi sub plânse așternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feștilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalță-n anotimpuri.
Pruncii și-au ales alt drum
Și-au pornit să se înalțe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci și dor de casă,
Dor de-mbrățișări, de vis...
Dor de plângere, de viață,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-și mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini și crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalți spre cer
Și transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparți ziua de noapte.

Voci și bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini și-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viață.
Învățăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalță.

Iarăși le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci și semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâșii de libertate
Va răzbate peste toți...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te și iartă!
A greși e omenește...
Tu greșelile-ți îndreaptă!
Către cine te iubește,
Azi îndreaptă-ți iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te și iartă!
Iarăși le vei revedea,
Voci și bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci și dor de cas㠖
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ți cu speranță,
Într-un colț de lume, azi...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Și infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar și iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Și sufletul de suferință doare.
Oh, nici speranța nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veșminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Și ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu învelesc și iar
Iluzii apasă vertical.
În înger, transcendent, definesc
Și-aștept de-acum, aștept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!