Un altfel de zbor

mă ascund în mine
ca în podul unei case
scotocesc fiecare cotlon
poate-poate găsesc ceva
din vremurile de demult
o poză scorojită
un tablou neiscălit
o carte îmbîcsită de praf
roasă pe la colţuri
de câteva generaţii de şoareci.

cu cât trece timpul
mai puternic miroase a conuri de brad
dinspre răsărit
un fir de lumină pătrunde
prin ferestruica dreptunghiulară
încurcându-se c-o pânză de păianjen.

degeaba îmi arunc un ochi înafară
cerul stă tolănit pe pământ
şi toate păsările îi zgârie burta
cu aripi de oţel
dâre lungi şi sticloase
lasă în urma lor.

m-apropii cu bărbia de genunchi şi întreb:
"cum să ies din podul acestei case
dacă nu ştiu decât cu sufletul să zbor?"

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea îmi miroase a ploaie

Fericirea se plimbă prin mine
legată la ochi,
e ca o pasăre împuşcată
ce nu vrea să renunţe la aripi,
strigându-mi numele,
în timp ce îl rog pe Dumnezeu
să-mi facă fluturi din trupul căzut,
iar sufletul să mi se plimbe desculţ
prin cea mai frumoasă mirişte.

Fericirea îmi miroase a ploaie,
o văd ca pe o femeie
ce stă în genunchi
şi se roagă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
şi poate cresc odată din cuvânt
lovind pereţii unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc şi zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
şi nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult şi stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nţepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
fiinţa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Tablou de iarnă,
cel mai bătrân anotimp
scoţându-şi la licitaţie
hainele albe.
La-ncheieturi, toată suflarea
stă adormită-n case,
adevărate icoane
cu nimburile şterse
de fruntea mamelor.

Tablou de iarnă,
un călător înstrăinat
şi-un cal nechezând
la pieptul fiecărei case,
amândoi, străbătând
pivneţele cerului
şi toate hambarele
umplute cu fulgi
răsturnându-le în ochii noştri.

poezie de Carmen Tania Grigore
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mi-e sufletul un zbor de libelule,
Ce bulversează peste lacuri ceaţa
Comprimând timpul rece în pendule
Şi reformând, în profunzime, gheaţa.

Mi-e sufletul un zbor de rândunele,
Ce bate-n anotimpuri cu aripa
Desferecând copacul de inele
Şi desprinzând prin orizonturi clipa.

Mi-e sufletul un zbor de cărăbuşi
Ce trage înserarea pe colină,
E un liant al polilor opuşi,
E pegas adăpându-se-n lumină.

Mi-e sufletul un zbor de pescăruşi
Vorbind mereu cu marea în surdină.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu oraşul meu se întâmplă ceva ciudat

plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenuşă
poeţi orfani
soarele îşi ascute colţii în barele de oţel ale zilei
aşezate piramidal susţin o civilizaţie prezumtivă
peste care se aşterne noaptea ca o maladie cronică a singurătăţii
şi nu-mi mai e poftă de zbor

semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunţ la peştele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -

pe podul plutitor cineva aşteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem

de cealaltă parte a pământului
un oraş şchioapătă
din lipsa poeziei

poezie de Mihaela Meravei din Volumul "Cu roaşul meu se întâmplă ceva ciudat", Editura Ex Ponto, Constanţa 2019
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă dealul, curge dealul...

Se lasă dealul în genunchii vremii
Pe valuri de pământ clocotitoare,
Şi case, şi livezi o iau la vale
Pe unda vieţii veşnic plutitoare.

Un copac, statuie în mocirlă,
Priveşte cu mândrie şi fior,
Un curcubeu înalţă fruntea
În aripa născută pentru zbor.

Visele sunt doruri împlinite,
Mă bucur pentru fructul rătăcit
În buzele copilului ce muşcă
Descoperind seminţe înmiit.

Curge dealul, în genunchi cobor
Pradă rugăciunii şi iubirii,
Din burta vremii, Doamne, zbor
Purtat de vis în valul zămislirii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva şi tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de poveste

un poem de dragoste
trece neobservat
pe apa sâmbetei.

soarta lui nu mai stă
de ceva vreme
în mâinile toamnei.

aerul prin care
îşi purta gândurile
miroase acum a cenuşă.

un poem de dragoste
trece neobservat.
niciun cal răpciugos nu găseşti,
niciun zmeu,
nicio zână...
auzi?!

cad merele de aur din poveşti.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

Flori roşii de iubire
Îmi răsăreau în plete,
Când alergam bezmetici
Prin lanul de lumină...
Mă-mpiedicam cu roua
Ce-mi strălucea pe ghete
Şi nu voiam decât
Noaptea să vină!

Tu îmi sorbeai din palme,
Linia vieţii toată.
Şi linia iubirii
O ancorai de-o stea...
Încălecam cu gândul
Pe norii albi de ceaţă
Şi nu voiam decât
Noaptea să stea!

Timpul s-a scurs de-atunci
Şi-a dus cu el, departe,
Potecile întinse
Spre lumea de poveşti...
Îmi cresc doar tălpi în umăr.
Şi e noapte.
Te caut, dar degeaba,
Nu mai eşti!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
şi Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor creşte aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopţii,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înţepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streaşină vieţii,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să muşc din coaja cerului.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolidarea stâlpilor la case

Timpul presează stâlpii la case
Şi oasele noastre scârţie-avan,
Florile ferestrele miroase
Din temelie până în tavan.

Mirosim şi noi a ceară şi-a tămâie
Dar nu lăsăm din cer visul să cadă,
Plătim flăcăi să pună mânzu-n frâie
Să ne ascundă dorul de zăpadă.

Dărâmă şi ridică noi ferestre,
Tencuiesc şi cerul de pe scară,
Pun soarele pe coamele ecvestre,
Tot ei amână moartea pentr-o seară.

S-anunţă coduri galbene de ploi
Şi timpul putrezeşte pân' la oase,
Întoarcem visele cu rădăcina-n noi
Şi ne zidim în stâlpii de la case!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

pantofii aceea roşii
lăcuiţi
nu îi mai găsesc.
pe tălpile lor
desenasem cândva
ochii unei egrete.
încălţându-i
pavam strada cu zbor
şi văzduhul
cu tocuri de zece.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Femeia din mine trece desculţă
peste podul palmelor tale,
în fiecare dimineaţă te caută,
dezgolită de teama că nu vei mai fi,
îţi aduce cafeaua la ora fixă
şi tu îi spui că s-a întâlnit mai întâi cu Dumnezeu,
de aceea e atât de frumoasă...

Femeia din mine râde între macii sălbatici,
ştie că ziua e copilul ei drag,
pe care refuză să-l înţarce...

Aşteaptă să coboare noaptea,
doar să adoarmă pe pieptul tau,
pentru a-i strecura câteva stele printre degete,
nimeni nu mai poate trece prin ea,
ştie că orice sfârşit este o uşă,
după care, pentru tine, femeia din mine
înfloreşte la fiecare secundă, căutându-te...

Spune-mi că orice femeie din mine
sunt eu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineaţă,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Şi să îmi dau seama
Unde şi în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar ştiu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Aşa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Şi mă trezesc gârbovită
Şi cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorinţe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va şi mâine?

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii mata cum îi ştiam orice lucruşor, orice carte, orice fleac? El îmi spunea că-s miraculoasă, că se teme de mine. Şi acum le ştiu pe toate cum erau. Şi dacă, prin imposibil, s-ar întoarce toate la locul lor şi peste zece ani aş şti unde să găsesc un capăt de aţă!

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu sunt persoana perfectă
să-ţi fie, oricât m-ai iubi,
oricât aş lăsa de la mine.

am câteva dependenţe de;

nisipul din nara cămilei,
de cele două cocoaşe
îngenuncheate să ducă
dinspre şi înspre zidul de foc
doar psalmii Tăi,
sunt dependentă de piramide,
de zei şi sori,
beduini, corturi,
de mări cuminţi, de ape răzvrătite
în pumnul lor de ochi născut
din umbra unei nopţi.

Doamne,
se micşorează drumul,
tot mai îngustă-mi este calea
pe care trec uşor
cum trece suflul unei pânze
peste ochi.

ţi-am spus de-atâtea ori
cât sunt de imperfectă.

de ce să mă iubeşti?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Merg lin pe pământ..
as vrea sa mai scriu câteva floricele de iubire
şi pe aici..
Dar aripile trag de mine..
vor să mă arunce în zbor
Sfărâma pietre
şi ingenuncheaza ţărâna..
Doamne.. ce se frământă in mine!
se alinta ca nişte copii capricioşi..
mă leagănă..
mă zdruncina..
Vor să mă smulgă din pământ..
E pământ veşnic însetat..
Caruia nu. i poate potoli setea
decât Cerul.. şi Iubirea..
Iubirea are aripi...
Iubirea vrea zbor..
Iubirea vrea înalt...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!