Din amonte în aval

S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.

Au coborât urşii la vale
Să vadă asfinţitu-n creste;
Şi au ieşit din hibernare
Căci muntele, acum, cheleşte.

În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiţi de alergare,
Ce plâng şi doar iertare cer.

În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori şi grauri venetici.

Din vizuine ies şi vulpi şirete
Cu nasu-n vânt şi cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre maşini cochete
Ce se arată printre case.

Doar lupii se opresc pe dealuri
Şi-şi încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...

poezie de Liviu Reti (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de seară

Ce mare se arată luna
Şi câte stele sunt în jurul ei,
Inimile noastre sunt doar una,
Poţi să o iei pe-oricare vrei.

Se oglindeşte în zăpadă
Al nostru cerc restrâns de fulgi;
Şi nimenea nu vrea să-l vadă
Cum se ridică fără să-l ajungi.

Lumina şi scânteia
Răsar în falnicele creste;
Şi ne-nconjoară luându-ne ideea,
Din minte şi din tâmplele celeste.

A jocului minune ne supune,
Pe laviţa cea fără de odihnă;
Căci timpul vrea a ne răpune
Şi orologiul sună-n tihnă.

Chemarea locului de altădată
Ne zumzăie pe la urechi;
Şi floarea de pe lacrima uscată
Renaşte printre rădăcini mai vechi.

Puterea din frumos renaşte
Şi visele ce au murit,
Iar semnul cu substanţe caste
Ni se arată, ca sortit.

poezie de Liviu Reti (25 februarie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele voinicului...

E floarea ce răsare tot mai rar,
Căci sângele, acum, renaşte în zadar.
Şi doar voinicii din istorie o cunosc,
Căci cei de azi bravează în anost.
Pe culmi şi piscuri ea răsare,
În locuri adormite de uitare
Şi săgetează vârfuri ancestrale,
Cu sânge de minuni normale.
Minune renăscută printre noi
Revino blând, ne scapă de nevoi
Şi creşte astă floare peste ţară,
Căci suntem la răscruce abisală...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făgadă pentru viitor...

Nu plângeţi copii,
Viitoru-i în stele,
Visători sunt cei vii,
Nemurirea-i în ele.
Astăzi, plâng morţii cruzi
Şi familii se rup,
Doar un scâncet auzi
Peste fiece trup.
Nu mai este tăgadă acum,
Faceţi tot ce puteţi,
Timpul urlă-n postum
Peste trupuri şi vieţi.
"Adevăr şi dreptate" spun toţi,
Doar minciună-i în şoapte
Şi ne-arată pe hoţi,
Ce se pierd iar în noapte.
Bunătatea-i pierdută,
Regăseşte-o de vrei
Să trăieşti ani o sută
Printre semenii mei.
Luptă zilnic cu tine pe ceas
Şi gândeşte-te acum,
Când pronunţi nume dragi fără glas,
Ce-au plecat pe un altfel de drum...

poezie de Liviu Reti (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floral de iarnă

Au înflorit pe ramuri fulgii,
Minuni de iarnă ni se-arată,
Pe dealuri se aleargă murgii,
Iar, noi privim natura toată.

Albastru-i cerul infinit,
Nori de zăpadă s-au ascuns,
Cărarea iernii din zenit
Ne mână azi, spre munte, sus.

Doar liniştea zăpezii cântă,
Pe timpul de pe portativ,
Iar, copilandrii iau la trântă,
Albă zăpadă... făr de motiv.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul muntelui

Când ceţurile toamnei se ridică
Şi soarele pătrunde prin fereşti,
Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschişi, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeiţa vieţii mele,
Şi numai braţele-mi ţi-erau veşmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai ştiu să-ţi spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Şi m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

Mă rup de vis venind, uşor, spre tine,
Şi te cuprind. cu braţul, mă lipesc
De trupul gol pe care-l îndrăgesc
Şi, la fereastră, noi, statui eline,

Privim spre muntele ce se arată
Chemându-ne, spre piscuri să urcăm,
Bineţe orizontului să-i dăm,
Cu ochii, să cuprindem zarea, toată.

Ne-ajunge o privire. Îmbrăcarea!
Ne savurăm cafeaua şi, zâmbind,
Cu ochii de iubire strălucind,
Ne aşezăm, în rucsac, demâncarea.

Nu peste mult, apare-o potecuţă
Pe care-o ştim - am fost de-atâtea ori!-
Se-arată dintr-odat', cum treci de mori,
În ziua care e, deja, călduţă.

Ne poartă prin pădure, şerpuieşte
Şi se opreşte, brusc, la micul lac.
O pauză, aici, ne-ar fi pe plac,
Dar muntele, de piscuri ne-aminteşte...

Privind spre vale, nu-mi ascund uimirea:
Abia de se mai vede lacul meu!
Mă simt uşor, mă simt precum un zeu
Şi-mi strig, privind spre ceruri, fericirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul de dimineaţă

S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.

Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
şi-a amintit ce-nseamnă zi senină,
şi zbor, şi fugă de singurătate.

S-a ridicat şi a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă şi se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.

În roua dimineţii le clăteşte,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubeşte
şi îşi aduce-aminte, dintre drumuri,

doar unul, unde îi plăcea să zburde,
şi unde, -odată, se simţea iubit,
trecând de munţii de idei absurde,
căci e, din nou, un vânt de răsărit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când paşii nu te-ascultă

Cu paşii care-i fac
în fiecare seară
încerc să te ajung,
căci dorul mă doboară,
dar... mă opresc şi plâng.

Plânge răbdarea-n mine
că nu te pot atinge,
dispari în ceaţa neagră
când lampa mi se stinge,
gândul din nou aleargă.

Si zbor iarăşi spre stele
cu aripile frânte,
dar nu eşti printre ele,
nu-i cine să mă-ncânte,
nici măcar nişte Iele.

Mă las bătut ca cerga
în piua de pe vale,
din lacrima ce-mi curge
fac un părău de jale
căci dorul tău mă frânge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (10 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

Ne cheamă şi ochii din gândul fugar,
Al minţii năprasnic vulcan,
Cu mici mângâieri în noaptea din an,
Ce pune o buză, jucăuşă pe jar.

Şi jocul începe să-mi sune în strună,
Ca marea, năvalnic vulcan,
Prin zâmbet şi gând de şaman,
Ce face orice, sub o rază de lună.

Mirare frumoasă nu mă amăgi,
Prin gene fardate-amical,
Căci timpul străpuns de pocal,
Ne cheamă spre a ne iubi...

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă în pocal

Şi te-ai stins uşor, maestre,
Cu durere ai pierit,
Iar a noastre ţeluri-zestre,
Tot adânc au adormit.

Ne curtează falnic morţii,
Cu-ale laurilor spini,
Căci am fost frumoşii sorţii,
Peste glie şi vecini.

Nu se-mpotriveşte nimeni,
Vântul bate în aval,
Clipa luptă peste semeni,
Să păstreze un pocal.

Şi se scurg în taină clipe,
Cu amar şi dor de ducă,
Peste ţara cu aripe,
Macinată de nălucă.

Mă-nfioară gânduri multe
Şi-ale lacrimilor chin.
Căci răspunsurile-ţi culte
Sunt acum postum, declin.

Tu eşti sus,
Noi suntem morţi.
Iară ţara a apus,
Cu luceferi printre sorţi.

poezie de Liviu Reti (15 iunie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă şi de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
şi-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
şi-o cheie ce roteşte-un ceas,
pe arealul sorţii din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieţii e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula păduchelui parvenit

Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
Domniţei X, e greu de precizat,
Dar a-nceput să exploreze locul
Şi-nţelegând că-i sus, s-a bucurat,
Căci el, un biet păduche prăpădit,
Era la înălţimea mult visată
Şi, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
Din părul des, el a ieşit pe gât,
Spre tâmplă, a urcat încetişor
Şi, fără mult efort, numaidecât,
În frunte s-a oprit, învingător.

Morala e o lecţie de viaţă,
Căci şi-ntre oameni observăm, ades,
Atâţia parveniţi ce se cocoaţă
Şi care, ca păduchii,-n frunte, ies!

fabulă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atata pace...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deşi mă-nconjoară furtuna
şi norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape...

eşti tot mai aproape...

sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
şi-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui „locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!”

şi ştiu că se poate...

cu Tine păşesc
pe întinderea de ape,
deşi vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ţii de mână...

E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de câmpie

Pe câmpul cu iarba arsă
Zboară grauri stoluri, stoluri,
Desenând pe cer decoruri-
Ca o pictoriţă-n transă!

Apoi fac o buclă-ntoarsă,
Peste vie dând ocoluri,
Pe câmpul cu iarba arsă-
Zboară grauri stoluri, stoluri!

Toamna s-a întors acasă
Şi e toată numai doruri,
După vara cu pârjoluri
Simfonile-şi revarsă-
Pe câmpul cu iarba arsă!

rondel de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionat până la vorbe

S-a oprit într-un vis "comun", departe de orice "închipuire" a vreunei negeneraţii... din câte se laudă că sunt, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Emoţionat că nu poate vorbi pe măsură... tăcut destul cât să moară, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Îngerii au ieşit din camuflaj peste Lună, au dansat cu mâinile între aripi, l-au privit topindu-se printre umbrele crucilor de pe alee
Consiliul local a tăcut în şedinţa cu presa printre crucile de pe alee
Oraşul prea-luminilor visa în el datorită crucilor de pe alee
Din pământ ieşea ambrozie, din cer curgea mană
Zăcea tăcut de extaz
pe un vis mecanic făcut meştereşte de inginerii germani cu furculiţe franţuzeşti
Îşi lăsa pulsul să vorbească

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimiri

Acum, după ce ne-am cunoscut
Pentru mine altă lume nu există,
Căci cu tine viaţa a reînceput
Şi din nou nu mi se pare tristă.

Cerul nesfârşit nu are nori
Ziua e cu soare, noaptea e cu stele,
Mă simt aşa de bine iar în zori
Căci te am pe tine printre ele.

Văd în jurul meu doar flori
Sufletul mi-e plin de noi uimiri,
Inima-i cuprinsă de fiori
Scăldată-n miros de trandafiri.

poezie de Mihai Leonte (iunie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toţi cei şapte flăcăi,
spre codri, prin munţi şi sălbatice văi.

Puternici şi tineri, se-aud chiuind,
priviţi de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot şi-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-aşteaptă la locul ştiut
un dar preţios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

Femeile ne plac şi basta
Şi dragi ne sunt şi ele nouă,
Acum, în veac şi-n viaţa asta
Ce-o împărţim cu ele în două.

Ne plac femeile rotunde
Fiindcă sunt moi şi delicate
Şi le-au sculptat artiştii nude,
În piatră din antichitate.

Ne plac femeile suave
Fiindcă opusul ne atrage,
Precum tulpinele firave
Atrag jivine fitofage.

Femeile ne plac şi basta
Căci din Lumină şi Cuvânt,
Le-au zămislit Divini din coasta,
Primului om de pe Pământ.

Ne plac femeile nebune
Din lumea toată pe alese,
Căci peste tot sunt o minune
Roşcate, blonde sau negrese.

De ce femeile ne plac?
Pentru că aşa este firesc,
Iar dragostea ne este leac
Atunci când ştim că ne iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cochete

În peisaj contemporan,
Mai ales printre vedete
În oraş sau pe ecran,
Se găsesc femei cochete

Pe la casting sau bazar,
Printre blonde şi brunete
Chiar şi-n plan interimar,
Mişună femei cochete

Printre mame şi bunici,
În situaţii concrete
Peste tot ca şi pe aici,
Există femei cochete

În instituţii, cum se ştie,
Printre taine şi secrete
Cu aplomb şi energie,
Vieţuiesc femei cochete

În prezent ca în trecut,
Asortate în buchete
Lucru bine cunoscut,
Se afla femei cochete

În prezent şi-n viitor,
Spre încântarea tuturor,
Depăşind multe ştachete
Vor trăi femei cochete.

poezie de David Boia (27 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!