Suntem creaţia umilă a Ta, Doamne. Nu ezita să ne previi!

Cum ai putea tu să renunţi acum?
Când te cunoaşte-o lume-ntreagă
Noi doi suntem aici perzenţi
La o-ntâlnire mult prea vagă.

Cum am putea noi să risipim acea fărămă de iubire?
Când toţi din jur sunt doar nişte spini
În cale noastră prinsă de eternul gând-suspin
Cum am putea să risipim iubirea dintre noi, mândru destin?!

De ce să renunţi tocmai acum?
Când lumea-ţi stă întinsă la picioare?
Nici visele nu sunt trecute,
Ele sunt prezent şi viitor
Cum am putea risipi dragostea ce ne poartă pe cele mai înalte culmi?
Suntem creaţia umilă a Ta, Doamne
Nu ezita să ne previi!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi punem peste măreţia a Ceea Ce Este un construct psihologic despre ceea ce ar putea fi. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?! Chiar în acest moment, El este Aici! Ce anume nu apare şi nu dispare, dar este din Veşnicie Aici? Nu există doi, nici unul nu există, ce este înainte de Zero? Nu există nicio cale pentru Acum, pentru că noi suntem deja Acum. Nu există nicio cale pentru Aici, pentru că noi suntem deja Aici. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?!

Atmaji Maharaj în Ce a fost înainte ca forma ta să fie?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de noi

Nevoia de mine, e chiar nevoia de tine
Nevoia de noi, nevoia de sine
Nevoi, nu cred că-i cuvântul cel mai potrivit
Dorinţa de noi, cuvântul din tine.

Dependenţa mea e acum independenţă
Şi cerul mi-e martor discret la cafea
Nu vreau să văd ceaţa dintre dorinţele neîmplinite din noi
Suntem acele lumini ce veghează
Prin mâna ce scrie subit amintiri.

Suntem paginile goale din suflete în căutare
Ce nu ostenim să risipim în noi
Minunile pe care le văd cei aleşi de Dumnezeu.
Frumosul şi iubitul Tată, ce ne veghează mereu.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă continuăm să acumulăm doar putere dar nu şi înţelepciune, noi cu siguranţă ne vom autodistruge. Existenţa noastră în acel timp îndepărtat necesită ca noi să ne fi schimbat instituţiile şi pe noi înşine. Cum aş putea îndrăzni să ghicesc despre oamenii din viitorul îndepărtat? Eu cred, că este doar o problemă de selecţie naturală. Dacă vom deveni chiar şi cu un pic mai violenţi, mai inguşti, mai ignoranţi, şi egoişti decât suntem acum, aproape sigur că noi nu vom avea nici un viitor.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai putea de asemenea să întrebi cine conduce. Mulţi oameni cred că "Păi noi suntem oameni; noi suntem cea mai inteligentă şi realizată specie; noi suntem la conducere." Bacteriile s-ar putea să privească altfel lucrurile: mai multe bacterii trăiesc într-un centimetru liniar din colonul tău inferior decât toţi oamenii care au trăit vreodată. Asta se întâmplă în tractul tău digestiv chiar acum. Noi suntem la conducere, sau suntem doar gazde pentru bacterii? Totul depinde de perspectiva ta...

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? şi cum?
Ţi-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Şi întrebări nepuse încă...
Nu-ţi fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naşte învăţat
Şi, cât trăieşte, omu'învaţă!"
Pentru că învăţători şi elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Încarcă-ţi inima cu bucurie şi iubire...
Şoimul viteaz se-nalţă-n tării
Fără a se întreba, de ce şi cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu,
Eu şi Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Şi toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Crăciun în doi

O nefericire atât de mare, deşi e Naşterea ta, Doamne.
Un Crin uitat într-un glob de sticlă...
Suntem mai singuri ca oricând, suntem mai trişti,
Deşi sărbătorile se fac în familie, noi suntem aparent fericiţi.
Ca un Crăciun în doi, nimic nu poate fi.
E bucurie-n casă când copii sunt la masă,
E bucurie-n suflet când sunt ei cu suflet mare,
Dar poate fii nemărginitătristeţe
Când sufletul doare.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indragostiti

Suntem atât de prezenţi în timpul
care tocmai a trecut, încât trecutul
îl putem numi acum prezent.
Suntem atât de plini de visele din zi,
încât cele de noapte sunt nule,
rămânând mereu în gândul nostru
ca şi cum ar fi azi.
Suntem pe zi ce trece mai îndrăgostiţi
de ziua de ieri, deoarece clipa trecută
valorează mai mult decât cea viitoare
şi sperăm.
Sperăm ca visele din seara asta
să le avem şi mâine,
îndrăgostiţi fiind mereu
de NOI

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu s-ar schimba

Dacă te-ai întoarce la noi
Nu ai putea influenţa venirea iernii
În fiecare anotimp am fi ca doi străini
Ce se-ntâlnesc cu fiecare apus de soare,
Ar suferi de pătrunderea în spaţiu intim
Şi nu ar putea să influenţeze emoţiile,
Nu ar putea să schimbe sentimentele
Şi nici hotărârea privind relaţia noastră.
Macii ar fi aplecaţi spre pământul străbun
În cuvinte, în vorbe aruncate spre noi
Ar fi doar un regret, o trăire din amintire,
Elena creşte frumos şi armonios
Liniştea va domni,
Magia se va uni în lumina lumânărilor
De Crăciun şi a decoraţiunilor create
Pentru a fi un joc al luminilor sufletelor.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt interesat de asta: cum artiştii şi scriitorii folosesc arta ca terapie. Cum evadăm în lumile pe care le creăm noi. Noi toţi suntem victime şi numai puţini dintre noi suntem cu adevărat liberi.

citat din David Lloyd
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu să te iubesc în cuvinte

oricum dragostea nu se scrie
niciodată cuvintele nu sunt de ajuns
aşa că nu te-aştepta să-ţi pictez
urmele trecerii prin muzica vieţii
nu iubito
nu-ţi pot desface trupul cu dalta
nu te pot curăţa de ideal cu nicio mângâiere
aşa că nu te aştepta să-ţi scriu iubirea
nici măcar partea văzută nu pot
cum să scriu adâncul
cum să cuprind patima
cum ar putea biata mea minte
să gândească cărările neîntoarse dintre inimii

cum aş putea să-ţi scriu
ceea ce nicio lume nu poate citi
decât într-o oarbă limbă de jale
cum aş putea să scriu iubirea altfel
decât în limba dorului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă că ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu se poate cunoaşte pe sine doar privindu-se, pentru că îi lipsesc uneltele. Trebuie să fie o persoană foarte evoluată spiritual şi psihologic pentru a se putea evalua singură. Este mult mai uşor să ne cunoaştem privindu-i pe alţii. Ce fac, cum sunt, cum se comportă. Prin proiecţie, punem pe alţi oamenii ceea ce se află în interiorul nostru şi astfel, reuşim să vedem părţi din noi la fel cum am privi într-o oglindă. De aceea se spune că oamenii din jurul nostru sunt oglinzi pentru noi. Proiectând pe ei ceea ce avem în noi, învăţăm cine suntem şi ce calităţi şi defecte posedăm.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârşesc cu întâlnirea îndrăgostiţilor". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă priveşte, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba şi de a ne defini viaţa. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta ştiu cu siguranţă că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alţii iubirea pur şi simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar şi pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că îşi ucide victimele. Se numeşte iubire neîmpărtăşită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe poveşti de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Şi cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveştile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemaţi de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubeşte nimeni, răniţi ce umblă aievea. Handicapaţii fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveţi în faţă o asemenea persoană. Şi de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viaţa mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naştere, nopţi de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi şi valium. Aceşti ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viaţa mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate şi nu-mi va putea împărtăşi vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiţi! Toate simptomele obişnuite.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi timp să nu mai risipim...

Şi nu iubesc doar când iubeşti!
Nu sunt condiţii în iubire!
Totul e doar să străluceşti,
Chiar de nu simţi o împlinire...

Şi nu te judec cum mă cerţi...
Chiar de greşeşti şi nu vezi bine,
Aştept să creşti şi să înveţi...
Iubirea mea îţi aparţine!

Te vreau lucind de bunătate!...
Te vreau să vezi în mine-adânc!
Dar, tu te ţii aşa departe...
Şi în nimic nu vezi ce-i sfânt!

Iubirea mea! Totul e clar!
Ne suntem destinaţi să fim...
Şterge trecutul de amar,
Şi timp să nu mai risipim...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă închide-n amintire!

Dacă nu mă mai cauţi,
Nici florile nu vor avea viaţă.
Nici visul nu se prinde aidoma luminii,
Nu mă închide-n amintire!
Noi suntem un destin comun,
Nu încerca să-mi ştergi,
Frumuseţea atingerii divine.

Eu am să plec cu fiecare pată de lumină,
Acolo unde nu voi mai putea să pierd,
Sărutul unei nopţi stelare,
Când tu eşti marea mea speranţă,
Când tu eşti visul meu de-o viaţă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!