O carte – o poveste

Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.

Să fi greşit ceva la începuturi?
Să fi-nceput ‘nainte de prefaţă?
Nu, n-am greşit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineaţă.

‘mi-erai în braţe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".

Şi-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseţii profanare:
O viaţă de poveste, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte bună vine cu o poveste. O carte credibilă trebuie să aibă povestea ta. O carte vie, trebuie să aibă o poveste trăită de tine, să o trăiască şi cei care o citesc. Dar, mai presus de astea toate, o carte trebuie să fie necesară şi utilă.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste scrisă

ce te-a întors
din drumul tău
ce s-a-ntâmplat
în astă seară?
eu ştiu
dar nu pot explica
e atât de frig afară...
să tac?
poate-i mai bine aşa
să uit?
aş vrea dar nu se poate.
rămâi atunci
iubirea mea
poveste scrisă într-o carte!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalul

Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este şi al viselor ecou.

E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.

Pe pat, e-o carte veche, o citesc
şi doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.

Nu mă opresc pe-acolo – ştiu ce-am scris! –
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Iubita mea,
să scriem o poveste,
vrei?
O scriem, o rescriem şi-om vedea,
atât cât timpul nostru este,
de pot iubirile celeste
s-o depăşească în splendoarea ei.

A fost, demult,
o noapte ca niciuna
-n mai,
când am simţit în sânge un tumult
de parcă stelele şi luna
cântau în el, cântau întruna,
iar tu, pe melodia lor, dansai.

Şi te priveam,
şi-am început cu tine
-un dans
pe-un cântec nou, pe care nu-l ştiam,
dar îl simţeam cum îmi devine,
prin vocea ta, ceva din mine
şi pentru tot ce va urma, avans.

Am înţeles
că visul se încheie.
Zei
ce pânzele destinului ne ţes,
te-au îndrumat, de sus, c-o cheie
şi-n suflet ai pătruns, femeie,
ca o poveste. Hai s-o scriem, vrei?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată...

Ca o aripă albastră,
Bătea vântul la fereastră.
Se mira şi nu ştiu cum
Îmi văzuse ieri pe drum

Cărticica colorată
Unde un băiat şi-o fată
Aveau jucării, hamac
Şi răţuşte mici pe lac.

Aveau roată ca o scară
Şi-nvârtea piatra la moară,
Iar găina făinoasă
Avea creasta luminoasă.

Vântu-mi zise cu mirare:
Scoate cartea din sertare
Şi citeşte o poveste
Mie şi păpuşii tale.

Uite-ţi dau spice de grâu
Să le porţi mereu la brâu,
Pâinea-n casă să-ţi sporească,
Aşa ca-n povestea noastră.

Să nu-mi citeşti una tristă,
Că n-am mâneci, nici batistă...
Aia ce e? Călimară?
Scoate, deci, povestea afară!

Şi-ncepui a scrie-scrie,
Ceva de copilărie.
Dar povestea mea deodată
Se opri... A fost odată.

poezie de Camelia Opriţa din Poveşti din Călimară (mai 2019)
Adăugat de Ioan Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Te-ai strecurat în mine fără veste,
Că-aşa a fost să fie-o împlinire,
Cu vorbe-ai scris în inimă-o poveste,
Aşa precum se scrie în iubire.

În ochii-mi blânzi ai răspândit lumină,
Asemenea luminilor din soare,
Povestea care-ai scris-o e divină,
În mine răsărind încântătoare.

Iar eu citesc ca-ntr-o frumoasă carte,
În care s-au tot scris mereu noi file,
Rămasă-aci, tu nu eşti departe,
Când se scurg nopţi, iar după ele zile.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mi locul

ne-am întâlnit undeva la început de drum, eu cuvânt, tu carte deschisă
şi ne-am trezit într-o poveste ce se scrie zi cu zi cu noi volume
şi cuvinte noi, adăugite, cu jarul verilor arzând mocnit
căci ai greşit şi am greşit dar împreună suntem râul ce către mare a pornit

poate că depărtarea doare, poate că lipsa lasă locul rece
şi nopţile de iarnă-s tot mai lungi
nu alerga, nu încerca să mă ajungi
căci printre rânduri ţi-am lăsat firimituri să mă găseşti

cuvântul moare-încet când şi dicţionarele cad în uitare
nimeni nu îl mai ţine-în braţe să-l descânte
o carte rătăcită-n bibliotecă aşteaptă
cuvântul ce-o deschide, ce-o şopteşte

păstrează-mi locul eu te-aştept să-mi vii...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria. Un moment. "A fost odată" este cel mai nimerit mod de a începe o poveste pentru copii, pe când "prostituată" e un subiect pentru adulţi. Cum pot scrie oare o carte cu această aparentă contradicţie iniţială?

începutul de la Unsprezece minute de Paulo Coelho (2003), traducere de Pavel Cuilă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ţara mea

Îţi mulţumesc iubită tară,
Că grijă ai avut de mine,
De a fost iarnă, de-a fost vară,
De a fost rău, de a fost bine...

M-ai învăţat cu zestrea ta,
Din frageda-mi copilărie,
Ce e un munte, o vâlcea,
Un deal, o vale, o câmpie...

Mi-ai arătat pe cer cum zboară,
Privighetori cu tril zglobiu,
Pe plai cum zburda-o căprioară,
Cum lupii urlă a pustiu...

Mi-ai dat un dascăl şi o carte,
Să-nvăţ să scriu şi să citesc,
De-o pâine-n viaţă sa am parte,
Şi pentru toate-ţi mulţumesc...

Eu nu voi pune în cântar,
De eşti mai bună sau mai rea,
Decât oricare alt hotar;
Doar te iubesc,... eşti ţara mea...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

Stai şi lupţi cu morile de vânt
Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă
stau citesc cugetând şi ascultând
Cum toţi citesc gândesc şi se întreabă

Asta este viaţa pe care am căutat-o?
Asta este viaţa pe care o dorim?
Este mai bună decât pe care am lăsat-o
Este acea viaţă pe care am crezut că o găsim?

Răspunsul foarte probabil va fi nu.
Ne aşteptam la mult mai mult decât ce am primit
Dar cat din tot ce este poţi să spui că ai fost tu
Vinovat că nu ai primit ce ai găsit

Pleci într-un sistem sperând că va fi totul diferit
Dar te plângi continuu că nu este cum a fost
Spunând că totul ce a fost era greşit
Şi vei găsi în altă ţară al tău rost.

Acum că vezi că nu este simplu să pleci în altă ţară
Ce crezi că nici înapoi nu ai unde te duce
Aici chiar ninge cat că este vară
Şi nu ai umeri seduci al dorului iei cruce

Eu mă opresc să scriu deoarece sunt trist
Mai bine stau şi tac al dracului din gură
Deoarece mă simt ca al tumori chist
Tot dau şi dau ca baba zi de zi din gură

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubită stea

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.

Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abţină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.

N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi ameţitoare,
şi m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.

Eram pierdut şi singur într-o vreme
în care şi-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăştiau dileme
pe ţărmul unde-n viaţă n-am mai mers.

În zorii de atunci era tristeţe,
şi-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o îngheţe
în frigul ce părea că m-a răpus.

Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
şi-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.

În jur, bucăţi de viaţă, naufragiu
din care am scăpat... sunt viu, sunt eu,
iar valului aş vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu,

s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
şi să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.

Te-aştept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată şi albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins,

în braţe vom lua iubirea noastră
şi o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc şi... împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i şi fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viaţă şi nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferenţa între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieţii plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar că pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neştiută, un... "Iată!".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu există nici o carte, oricât de bine ar fi scrisă ea, care să şteargă cât de cât durerea tragediilor petrecute în Irak şi Rwanda, dar se poate şi să nu existe nici o carte, oricât de prost scrisă ar fi ea, care să nu îi ofere epifanie cititorului căruia i-a fost destinată.

citat din Alberto Manguel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc oameni care "citesc" la nesfârşit, carte după carte, slovă cu slovă, şi pe care totuşi nu i-aş numi "citiţi". E adevărat, au un bagaj mare de "cunoştinţe", dar mintea lor nu e capabilă să organizeze şi să înregistreze materialul pe care l-au acumulat. Le lipseşte arta de a deosebi într-o carte lucrurile necesare de cele fără de valoare, de a le reţine pe primele pentru totdeauna şi, dacă se poate, de a nici nu le vedea pe celelalte.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!