Aseară

Aseară, când ne-am despărţit,
simţeam că este primăvară,
nicicum o clipă n-am gândit
c-ar fi pentru ultima oară.
Din nou iarna s-a aşternut
cu viscol, ger şi grea zăpadă
şi nici prin gând nu mi-a trecut
că ochii-mi trişti n-or să te vadă.
Distanţa s-a mărit perfid,
ocean de gheaţă plămădită
de vorbe grele ce, timid,
onoarea-mi nu vrea să le-nghită.
Acum e drumul troienit
de nepăsare şi blesteme,
n-am cum să fiu binevenit,
nu mă primeşti, de ce te-i teme?
Şi, de departe,-n poarta ta
privesc cum altuia te-i vinde,
cu ochii minţii te-oi vedea
cum nepăsarea te cuprinde.
Nu cred că e adevărat,
poate te-ncurci în vreo bravadă,
în viaţa ta un alt bărbat
nici ochii-nchişi nu vor să vadă.
S-a rătăcit un viscol surd
şi ninge troienit, văd bine,
geaba dau telefon la Smurd
că drumul e-nfundat spre tine.
Iar, de cumva, te răzgândeşti,
trimiţi un semn pe căi divine,
troienele nu le topeşti,
pe sub zăpadă vin la tine!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea unui gând stingher

Tu, suflet rătăcit, cum nu ştii, oare,
Că n-am plecat şi nu ne-am despărţit?
Sunt încă-n tine, viu, căci o plecare
Ar însemna pustiul de sfârşit.

Nu simţi privirea mea cum îţi măsoară
Plăcerea-n jocul noului sărut?
Nu ştii că te cunosc şi mă-nfioară
Toţi paşii tăi prin timpul ce-a trecut?

Nu te sfii de-acum! Din întâmplare,
Te mai privesc şi eu, la fel ca tine,
Dar nu cum te priveam, cu-nflăcărare;
Cred că-i dorinţa mea să-ţi fie bine.

Sunt doar un gând acum, ca o mirare
Prin gândul tău Dar ştii. Oi ştii, tu, oare?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit electoratul

Ieri, a nins, a nins, a nins,
Ca-n poveste, ca la carte
Şi zăpada s-a întins
Peste suflete, departe!

Am făcut un om de nea
Care, nevoind să şadă
Singur-cuc, mi-a spus c-ar vrea
O femeie de zăpadă...

Şi, cum altul nu-i ca mine
De milos, aflând ce vrea,
M-am gândit, şi cred că-i bine,
Să i-o dau pe soacra mea!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra cu zăpadă

Să fii femeie şi să-ţi treacă timpul,
Nimic mai efemer, nimic mai greu;
Şi niciun ochi să nu-ţi mai soarbă chipul,
Bărbat să-ţi fie numai Dumnezeu...

Nu te mira că sunt aşa departe
Şi totuşi te cunosc atât de bine,
Eu sunt un ochi tăiat pe jumătate,
Şi văd cu jumătatea lui din tine.

Să fii femeie şi să-ţi treacă timpul,
Iar cei din jurul tău să nici nu vadă
Că ţi s-a spart clepsidra şi ţi s-a scurs nisipul,
Îmbălsămându-ţi trupul c-un munte de zăpadă!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele

Trec zilele, nu degeaba,
fiecare-şi face treaba,
nu mă lasă pustiit,
mă dă dorului, sleit.

Simt că-mi trece supărarea,
chiar de-mi este proastă starea,
când pe tine te doresc
n-am putinţa să greşesc.

Mă dau dorurilor, toate,
din delict soarta m-o scoate,
de cumva rostu-mi găsesc,
în cazne mă pedepsesc.

Viaţa este ca o pradă,
dând dovadă de bravadă
te pune să stai la rând,
dă noroc când n-ai de gând.

Norocul trece o dată
pe la tine pe la poartă,
ia cu el mintea, cât ai,
vieţii n-ai ce să-i mai dai.

Dă norocul peste tine,
eşti fericit şi-ţi convine,
dar de nu ştii să-l păstrezi
pierzi şi n-ai cum să-l mai vezi.

Însă când o vrea norocul
negreşit să-ntoarcă pasul,
nicicum nu aduce anul
ce-ţi poate aduce ceasul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Maria

Aseară m-am trezit speriat,
Of! ce cosmar... ce lacrimi reci,
Sub aşternut te-am căutat,
Probabil te -ai decis să pleci.

Acum că mă gândesc mai bine,
Nici nu ai fost cu mine-n pat...
Înnebunesc visând cu tine
Alături pe un alt bărbat.

Am fost născut mult prea devreme,
Si tu născută prea târziu,
Ca soţ, inima mi se teme,
Că n-am să pot nicicând să -ti fiu.

Nici n-as putea să sper vreodată,
Ca un bărbat puţin trecut,
Alături de asa o fată,
Să aibă un nou început.

Ce mă surprinde câteodată
E felul tău retras si rece,
Probabil că un alt bărbat
Ar fi ales de mult să plece.

Dar nu si eu, voi fi o viaţă,
Alături Ana îţi voi sta,
Chiar si asa de la distanţă,
Si chiar de nu vei fi a mea.

As vrea să stiu ce porţi in minte,
În suflet oare câte duci?
As vrea sa -ti spun două cuvinte,
Cu ele-n suflet să te culci.

Esti un mister, si poate totul
Îmi pare-a fi o provocare,
Cum ar putea un fir de iarbă
Să poată cuceri o floare?

Poate cândva te voi cunoaste,
Poate... E poate... nimic cert,
Un alt nebun nu se va naşte
Să te iubească chiar si-un sfert...

Cum pot doi ochi să mă vrajeasca?
Cu poza aia ce să fac?
Gura mea vrea să te cunoască,
Inima vrea să -ţi fiu pe plac.

Asa trup firav niciodată
Nu am ţinut în mâna mea,
Si n-am avut asa o fată,
Nici nu visez că voi avea.

Am căutat si nu ti-am spus,
Poze cu tine din trecut,
Te-as fi iubit la fel... nespus...
Oricând eu te-as fi cunoscut.

Emani asa o bucurie,
Si esti asa plină de viaţă,
Cum faci de-mi faci tu asta mie
Si nici măcar nu-mi stai in faţă?

Pozele tale le păstrez,
La fel iubirea ce ţi -o port,
Si n-am de gând să încetez,
Nici de-oi fi viu sau de-oi fi mort.

Eu cand aveam optişpe ani
Eram timid, retras, cuminte,
N-as fi avut nicicând curajul
Să-ţi spun, să -ti scriu asa cuvinte.

Poate pe la vro' douajdoi
As fi putut să -ti spun ceva,
Si poate fiind puţin mai tânăr,
Te-as fi convins să fii a mea.

Sau poate nu, cine să stie,
Nu-i omeneşte să aflăm,
Chiar si zburînd prin poezie
Putem doar să ne întrebăm.

Se poate sa iubeşti pe altul,
Oricum nu as putea să stiu,
Cum te visez stie doar patul
Pe care stau întins si scriu.

Se poate sa fii temătoare,
Să pui sub semn de îndoială,
Cum poate eu ce sunt mai mare,
Să te privesc ca pe egală?

Ori n-am nimic ce te atrage,
Si nu îţi par a fi ce vrei,
Cum apa tot la apă trage,
Si dragostea mereu sub tei.

Oricare îţi este motivul,
Te înţeleg dar n-am să pot
S-accept că ăsta e sfârşitul,
Din suflet nu am să te scot.

Chiar de va trece si o viaţă,
Sau poate nici nu mi-e sortit,
Rămâne -n mine o speranţă
Că îţi voi fi cândva iubit.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot visezi iubire

Ce falsă prezenţă eşti fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ţi explic ce prezinţi tu prin fapte?

Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheaţă,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în faţă.

Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...

Să fie un an, de când ne-am despărţit?
Deşi n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aş fi felicitat dar sincer sufeream...

Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-aţi potrivit, partea cu înţelesul
Nu pari s-o stăpâneşti iubită fată...

Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putinţă, simţeam cum mă înclin...

N-a fost să fie, aşa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ţi-aş fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă eşti bine, eram îngrijorat.

Am zis mai bine nu, şi-am şters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alţi-au putut să vadă,
Şi tu ce-ai înţeles?...
Tot neschimbată.

Acum te-am căutat aşa ca amintire,
Eşti cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat şi nu-mi mai pasă.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi tremură creionul, mâna nu...

Îmi tremură creionul, mâna nu
Îmi tremură şi ochii, la per tu
E ora fix vreo zece, chiar trecut
Este în miezul iernii şi atât

Este un frig afară, ger de fier
Şi-ţi scriu tăcute versuri, fel cu fler
N-am să imit pe nimeni, doar îţi scriu
C-aş vrea să vin la tine, chiar târziu

Îţi scriu un vis pe-o foaie, ce-a albit
De mută-ţi nepăsare, vis ciuntit
Şi de-ai vedea scrisoarea, rând cu rând
Să vezi ce poezie, dintr-un gând

Îmi tremură creionul, mâna nu,
Emoţional îndeamnă, la per tu
Să scrie despre tine, despre ploi
Privindu-mă în treacăt, despre noi

Şi dintr-o dată ochii-mi, obosiţi
Au scris fără de mine, s-a sfârşit
Şi îmi căzură pleoapele, pe rând
Şi te-am visat în noapte, aşteptând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

aş vrea să fiu copac, să nu mă vadă nici pădurea
aş vrea să fiu o floare, să râd spre soare
să-aud cum cântă marea
aş vrea să fiu o frunză, pe-o ramură lumină
aş vrea să fiu din nou, un început
şi-un nor să-mi cânte-n surdină
din pianul cerului cu ploaie şi cu vânt

aş vea să fiu, pian cu clape albe
iar degetele tale să le simt
aş vrea să-ţi fiu o noapte-n visuri
să-adorm cu tine-n gând

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt al pescăruşului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
ştiu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duş -
şi ţipătul pescăruşului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu ştiu ce dracu ţi se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
şi te-am întrebat de ce eşti aşa trist
ai bâiguit ceva despre nişte amintiri -
la început n-am înţeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

şi nu ştiu cum naiba s-a făcut
că ţipătul pescăruşului s-a auzit pentru a doua oară
ca şi cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am ştiut,

aproape am ştiut
că ţipătul pescăruşului
se va auzi pentru a treia oară
şi l-am văzut cum ieşea din tine
înălţându-se spre zenit,

şi-apoi deodată s-a făcut linişte
de parcă inclusiv marea ar fi
amuţit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

şi-am înţeles în sfârşit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, dulce închipuire

Şi-ai să mă ierţi mereu iubire, că nu m-am aşternut, zăpadă
Sub paşii tăi-o închipuire, trecând prin viaţă să mă vadă
Ai să mă ierţi, că n-am avut, de unde da ţie zălog
Şi m-ai lăsat de doruri, rupt, un biet nătâng şi-apoi olog.

Te voi ierta şi eu cât pot, pentru secundele pierdute
Căci mi-ai luat din suflet tot şi cele ce n-au fost cerute
Mi te strecori, ades în gând şi prinzi ca pirul rădăcină,
Cu mâna, trupul tău smulgând, dar tu-mi iei picul de lumină.

Ai să mă cerţi cum te pricepi şi eu voi asculta, supus
Acelaşi dialog începi ce-n asfinţituri s-a ascuns
Te-aş mai dori şi jur mi-e teamă, mi-e drag de chipul tău frumos,
Însă privirea te blesteamă! N-am tras cu tine vreun folos.

Ai să mă ierţi mereu iubire! De câte ori îmi ieşi în cale,
Aşa sfioasă şi subţire şi mersul dragostei agale
Te voi picta într-un tablou, la căpătâiul meu te pun,
Şi m-oi jura, de vrei, din nou să fiu prietenul tău bun.

Mă iartă! Că nu-s primăvară şi nici un fluture nu sunt,
Mi te doresc, aşa, spre seară, să te respir pe-acest pământ
Eu veşnicul îndrăgostit, mai abitir îţi cer fărâma
Iubirile mi-au săvârşit, viaţa mea întotdeauna.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!