La lăsarea serii

pe umbrela dorinţelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deşi lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă şi se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc şi pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

deşi zice profa de română că vârsta e doar un număr eu
sunt copil şi nici tocurile ei de 15
nu se pot înfige atât de adânc în carnea firii mele
cât
să mă convingă să revin cu picioarele între muritorii de rând
eu doar număr stelele pe care mi le cresc de mică în palme & pe faţă în loc de pistrui

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ, păşind spre infinit

Off... Viaţă, deschide -te la bluză
Şi lasă-mi dragostea să umble desculţă prin zilele -ţi senine!
Să te cuprindă -ncet...
Să îţi mângâie pielea prea suavă.
Şi să se -nfrupte din trupul tău perfect!
Iar eu să uit durerea ce mi se ascunde -n suflet,
Să simt iubirea născută -n zorii clipei
Călcată în picioare doar de timp!
Acum ce pot să fac?!
Sa râd, să plâng, pe-o coală de hârtie
Unde literele mi se agaţă de un gând?!
Sau să îţi pun inima mea în palme
Să simţi şi tu iubirea mea cum doare!
VIAŢĂ te rog ; deschide -te la bluză
Şi lasă Dagostea să umble desculţă prin zilele- ţi senine!
Prin taina -ţi necuprinsă
Sa mă unesc cu marea,
Cu iarba şi pământul
Să huzuresc sub soare
... iubind, visând, râzând...
Iar plânsul să-l transform în mii de curcubeie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pierdută

Şi totuşi,
turcoazul plânge prin ochii tăi
un safir rătăcit,
zâmbetul îngheaţă în faza primară,
clinchetul zurgălăilor din voce
se sparge strident,
iar respiraţia începe
printr-un suspin adânc, reverberat...
Poate...
poate doar că
verdele adoră albastrul,
Soarele se odihneşte,
iar Luna încă îl iubeşte...
tunetul ploilor de vară
încarcă energie în tulpini
şi rădăcini,
apoi foşneşte vântul
prin frunzele ce definesc
Pământul.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinogradski a spus că Pământul este un organism viu. Nietzsche a spus că pământul are piele. Eu spun că Pământul este un organism viu care, între altele, are "piele" şi "păr". Pielea este stratul de sol fertil, care întreţine viaţa vegetală şi, indirect, şi viaţa animalelor, iar plantele (ierburi şi păduri) sunt părul său, care are rădăcinile în pielea lui. Ca multe organisme vii, Pământul are şi paraziţi, iar cel mai periculos parazit al lui este omul.

George Budoi în Pământul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (29 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Când cerul se lasă
Şi blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Şi zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul şi viaţa
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele şi Luna
Şi se îmbrăţişează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuţi
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului şi a sufletului
Cu eternitatea şi Tronul Divin
Şi ating drumul-Lumină
Al prinţului suflet
Albastru, auriu şi violet!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

ceva ce îmi blochează emoţiile

răsăritul de soare iar eu într-o rochie albastră

cu toate tumorile mele maligne sub ea

pielea de conturul africii pe care zburdă

antilopele

o creştere a dorinţei de viaţă în direcţia drumurilor pe care

pleci şi nu te mai întorci

intrarea în transă:

soarele învelit în rigips / ca un perete de care te izbeşti încontinuu

albul zăpezii în acest holocaust al durerii

//

înfig în perete un cuţit şi varul cade pe jos

rochia mea albastră tremură

sunt aproape de tine / un milimetru de dorinţă vie şi pură

cu organele mele pline de prea multă apă pe care o beau

când visez/ merg drept şi mă simt învelita în ghips

lumina îşi întoarce capul către mine / de fiecare dată

suntem noi într-un deşert neputând înfrunta vântul

//

ieşirea din transă/ amesteci toate culorile cu sânge şi mergi mai departe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel credea că Pământul era fix, iar soarele, luna, planetele şi stelele se deplasează pe orbite circulare în jurul lui. El credea astfel deoarece simţea, din motive mistice, că Pământul era centrul Universului şi că mişcarea circulară era perfectă.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu mă lasă în pace nişte imagini
dintr-un vis avut nu demult

erai într-o barcă
destul de aproape de ţărm
nu-mi dau seama ce mare era
cert e că oarecum furioase
valurile se izbeau de copastie
iar tu vîsleai
încercînd să te-apropii
cu părul ud lipit de piele

eu stăteam turceşte
despicînd un fir de iarbă
pe nisip
fără să-ţi fac cu mîna măcar
la cîţiva paşi de umezeala celui mai neliniştit val
într-un soi de sferă din care nu puteam să ies
iar privirile mele limpezi
te cuprindeau
fără să te-atingă

imaginile îmi despicau carnea
iar interiorul meu era la fel de violent precum marea
deşi
aparent
rămîneam liniştit
pe ţărm
aşteptînd
despicînd la nesfîrşit
firul de iarbă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste (vezi şi iubire)

Dragostea

dragostea,

este eternitatea sufletului dăruit pentru a iubi,
este un dar divin ce izvorăşte din interiorul nostru,
este bucuria inimii atunci când priveşte ineriorul sufletului,
este cerul albastru al infinitului,
este cosmosul cu luna şi cu stelele,
este soarele ce încălzeşte pământul,
este gândul pruncului atunci când o vede pe mama sa,
eşti tu, iubita mea, în braţele mele, dragostea mea,
eşti dragostea însăşi.

dragostea.

poezie de Silviu Petrache (septembrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cafeaua e pe terminate
deşi priveşti în gol în continuare
în timp ce şuviţele luminoase ţi se răsfrâng pe obraji
şi-mi închipui iar că în cerul gurii tale creşte hyperion prea temător pentru a se cufunda
în penele acelei mierle negre

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinţii ades te strigau
cuprinşi de bucurii
si griji,
în cerul aşteptării
pielea lor zbârcită tremura,
ridicole par acum stelele arzând în van
jocul memoriei pătrunde mai adânc
să scoată din tăcere amintirea
îţi pronunţau numele
iar trupul lor se scălda în împlinirea
că le erai fiu şi ei erau părinţi.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia iubirii

Izvoarele cu râul se unesc
Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?

poezie de P.B. Shelley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronicăi mele

O cafea lungă, Veronica
şi hai să colorăm amintiri în groapa asta din asfalt

mă simt ca-ntr-un vernisaj pe care
nimeni nu-l cunoaşte deşi toţi trecem zilnic
pe lângă/pe sub/prin el

ochii tăi se cristalizează în cana
pe care o săruţi cu patimă
iar apoi mă laşi să le privesc verdele
care ne este comun

nici Van Gogh n-ar fi putut picta
iazurile distilate peste care clipeşti

cafeaua e pe terminate
tu priveşti în gol în continuare
în timp ce şuviţele luminoase ţi se răsfrâng pe obraji
şi-mi închipui iar că în cerul gurii tale creşte hyperion
nu-i aşa că-mi vei citi poemele tale, Veronica?
nu mă înveţi şi pe mine să pictez dimineţile circulare
în vitrină
în oglindă
nu-i aşa că mă plimbi ţinându-mă de mână
prin livada ta de portocali
şi că hyperion va plânge
dacă te voi rupe şi te voi
purta în pălărie?

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele de mare

era o seară obişnuită
luminile se răsturnau în paharul
de whisky

curge ploaia
fără niciun fel de expresie
sub stropii grei părem
stele de mare

clipeşti (?)
nu mă mai privi când suntem
doar incertitudine
şi fundal
adunat
undeva sub Dumnezeu

lasă furtuna să umple iar paharele
nu poate ploua la nesfârşit
nu?

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!