O mare de iubire

Deasupra lumii-întinse mareea pulsa necontenit:
S-a-întâmplat anul trecut, mi-aduc aminte,-n iunie, când
Ne gândeam că impulsul şi chemarea din pieptul îndrăgostit
Sunt veşnice şi bat cum bate marea-n ţărmuri, nesecând.

Aceiaşi peştişori acum înoată-n al undelor pastel,
Iar pe plaja udă, gri, luna-şi spulberă razele la fel;
Dar el mai e cu mine sau eu mai sunt cu el
Cât vânt peste mâna mea se scurge uşurel.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A Quoi Bon Dire

Acum şaptesprezece ani ai spus, socot,
Un fel de la revedere,-n cuvinte puţine,
Şi toţi au crezut că eşti mort,
În afară de mine.

Astfel, crescând rece şi ne'nduplecată
La una, la alta, azi spun şi eu la revedere,-n fine;
Şi toţi văd că-s bătrână şi ridată
În afară de tine.

Iar într-o dimineaţă-însorită pe-înverzite-alei
Un băiat şi-o fată-întâlnindu-se, se vor săruta-aflând adevărul
Că nimeni nu mai poate vreodată iubi la fel ca ei.
Şi-n ora mirosind a flori de tei
Tu vei fi surâs, iar eu-ţi voi fi ciufulit cu palma părul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe... trecut

Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
şi culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
şi-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
şi pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înţeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conştient
şi mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâţia ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
şi vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
să fie la fel,
măcar el...
şi se vede că n-am, n-am avut raţiune,
naivul cu mintea-n delaţiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenţie
nostalgic... fără de pretenţie
mă întorc înspre singuru' avut...
Mă întorc în trecut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul acesta nu mai suntem persoana care am fost anul trecut, la fel cum nu rămân aceiaşi nici cei pe care îi iubim. Dar putem vorbi de o şansă fericită atunci când, schimbaţi fiind, iubim în continuare persoana care s-a schimbat.

citat din W. Somerset Maugham
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi beat

Anul trecut, când zăceam bolnav,
Am jurat
Că, atât cât voi mai trăi,
Nu mai pun un strop de vin în gură.

Dar puteam eu oare şti
Anul trecut
Ce va aduce anul acesta?

Şi iată-mă acum,
Venind de la crâşma bătrânului Liu
Mai beat ca niciodată!

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elizabeth Bennet: Charlotte!
Charlotte Lucas: Lizzie, draga mea. Am venit să dau o veste. Domnul Collins şi cu mine ne-am... logodit.
Elizabeth Bennet: Şi vă căsătoriţi?
Charlotte Lucas: Da, bineînţeles. Ce alt fel de logodnă mai există? (Lizzie pare uimită.)
Charlotte Lucas: O, pentru numele lui Dumnezeu! Nu te uita aşa la mine, Lizzie! Nu există niciun motiv pe lume pentru care să nu pot fi la fel de fericită cu el ca şi cu oricine altcineva.
Elizabeth Bennet: Dar el este ridicol!
Charlotte Lucas: O, mai taci! Nu ne putem permite toţi să fim romantici. Mi s-a oferit un cămin confortabil şi siguranţă. Am de ce să fiu recunoscătoare.
Elizabeth Bennet: Dar...
Charlotte Lucas: Am 27 de ani, nu am bani, nici viitor. Sunt deja o povară pentru părinţii mei şi mi-este îngrozitor de teamă. Aşa că, Lizzie, să nu îndrăzneşti să mă judeci. Să nu cumva să îndrăzneşti!

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini din trecut îmi reveneau în minte, când o vedeam pe Bessie cum se învârteşte în jurul meu, aducând tava pentru ceai şi cele mai frumoase ceşti de porţelan, tăind pâinea şi ungând-o cu unt, punând să se coacă un cozonăcel şi dojenind din când în când pe micuţul Robert sau pe Jane, întocmai cum făcea altădată cu mine. Bessie păstra aceeaşi iuţeală în mişcări, pasul îi era la fel de uşor şi privirea la fel de deschisă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţă de gri

Nuanţele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerşesc grăbite atenţia mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanţe închise
Mă acaparează şi mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristeţe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeţii
Cu o nuanţă de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reuşit.

Intensitatea de gri asupra fiinţei mele
Îmi trezeşte neîmplinirile trecute
Şi dorind să se sfârşească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanţa fatală.

Îmi închide cu nuanţele accesul spre viitor
Şi izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpusteşte exaltat din umbra griului
Spre jalnica şi sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârşit mă străpunge,
Pătrunde în mine şi curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod şi aşteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort
Şi o linişte dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către Kerity

Îţi aminteşti cei doi bătrâni pe lângă care-am trecut
pe drumul către Kerity,
cu rucsăceii lor aşezaţi pe pavelele ude ale trotuarului,
privindu-ne cu ochi obosiţi şi lipsiţi de lumină
prin ploaia care curgea nemiloasă, pentru ca apoi
să scruteze stâncile şi linia albă a mareei?
Stafii înfrigurate care-au fost odată copii,
soţ şi soţie, tată şi mamă,
uitându-se la noi cu ochi goi şi-împietriţi;
ai văzut vreodată ceva mai îngheţat
sau mai bătrân.
Dar noi, îmbrăţişaţi,
nu am simţit frigul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări...

Pe cărarea învelită cu amintiri
caut un luminiş în mine nu pe drum,
aud şoapta ploii lângă lacrima mea
pusă în gândurile pierdute acum.

Când alunec pe tomberoane de idei
umbrele toate nu se văd niciodată,
nu mai vor s-apară nici un fel de poame
şi numai lupii mai ţin foamea uitată.

Pe cărări eu aştern secunda nu anul
şi rog o doină din vise să-mi aprobe
struna de vioară cu acorduri calde,
să nu mai bat trotuarele ca pe tobe.

Azi văd copite în nisip, sunt în deşert,
cu mine e doar umbra, vorbesc cu luna,
singurătatea plânge singurătatea,
dar vreau cărări iubite întotdeauna.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i oloagă

Inima mea-i oloagă-alergând după inima ta neîntrerupt
Atâta cale,
N-ar trebui oare astăzi, privind la toate prin care am trecut,
Spre casă să pornim agale?

Pe drumul înapoi, în prag de seară sub tăcuta cerului tărie,
Nu conversăm – sau prea puţin,
Pentru-un moment privirea ta mă-îmbie
Şi pot de mână să te ţin.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Atunci, deşi arăţi ca altădată, dragă,
S-ar putea să fie ceva mai iubitoare faţa Iubirii mele-n moarte,
Aşa cum inima ta pe drumul de-întoarcere-a putut să înţeleagă.
Inima mea-i oloagă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zoreşte către casă –
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-aşează pe-acoperiş discret;
Şi marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi şi albe, lip-lip,
Şterg urmele de paşi înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemaţi de glasul rândaşului, urgent.
O nouă zi se-înalţă, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la ţărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pe rămurele

Primăvară măiastră
cu păsările paradisului
în copacii înfloriţi ai infernului,
ce te ţin cu capul în soare
şi o pasăre coboară
încet şi croncăne ca o cioară.
Privirea ta şovăitoare
se scurge în mine
ca un vulcan
ce se revarsă
peste inima mea,
dar două rândunele
plâng pe rămurele
şi scutură floarea
de pe ele,
dar eu mă strecor
cu freamăt mă-nfăşor
şi pieptul în braţele tale,
cu murmur de izvoare
ce cântă, încântă
iar inima se frământă
că bate, se zbate,
iar tu mă cuprinzi
între şoapte.

poezie de Eugenia Calancea (30 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!