Inima mea e precum o busolă

numai că nu indică nordul
ştii cum sunt poeţii
un fel de fluturi
care caută floarea universului
cu speranţa de a o împlini
în căutarea lor ideatică
scutură polenul muritoarelor flori de câmp
sfârşesc apoi omizi
visând aripi
nu ştiu cum să răspund
poate că nici nu vrei un răspuns
poate că nu e nici o întrebare
sau poate două aripi se îmbrăţişează în zbor
în căutarea trupului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toţi nebunii culeg din lună vise

doar cei care bănuiesc
dincolo de a fi
existenţa
dincolo de a iubi
iubirea
felul acela de alienaţi frumoşi
care aduc viitorul în prezent
prin sinele lor
nu toţi dezaxaţii împart cerul
în fâşii de curcubeu
arcuite fără vrere peste somn
în aripi de fluturi
buzdugane de zmeu
plete de Ilene Cosânzene
nu orice purece ajunge în stele
nu orice muritor încalecă timpul
ca pe un bidiviu fantastic
de jar mâncător
poate că şi eu sunt din când în când
voinicul nimănui în căutarea dorului
sau nici asta nu mai ajunge
să aduc mărturie vieţii
frământarea inimii mele
uneori e de ajuns
un cuvânt de poet
sau o tuşă de penel
o scânteie de cremene
supusă dălţii
pentru ca infinitul
să fie definit
într-o infinitate de secundă
cât ai clipi între două vieţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudaţi

pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot desface cerul în fâşii de apă

iar timpul nu-l înghesui
între două inutile clepsidre
oricum nicio imagine nu surprinde întregul
nici măcar vederea de sus
cum nici feliile de prezent nu dovedesc nimic
oricâte grafice îmi fac în mintea mea
nu cuprind sufletul
poate doar plaja asta pe care îmi zburdă inima
şi scoica...
scoica aceea din care marea îmi şopteşte
te iubesc delfinule
te iubesc atlantule rătăcit...

peste nuferi nouă
firicel de rouă
limba mea de lut
seara o ascut
polizor de stele
aripi albe şi...
câmpii cu mărgele

un fel de lacrimi însorite
pe flori întristate
sărbătoresc omizile
doamne
cât zbor într-un vierme
câtă risipă într-un vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblia este scrisă de poeţi

învierea este dovada vie
chiar şi prima constituţie născută din cele 10 porunci
la urma urmelor democraţia este
tot o poezie
poate că şi dumnezeu e tot poet
altfel cum ne-ar mai fi lăsat liberul arbitru
când noi l-am ales pe barabas
l-am vândut pe isus pe treizeci de arginţi
şi am dat raiul pe un blestem
cum altfel decât poezie poate fi
alegerea sacrificiului de sine cu speranţa iertării omenirii
şi cum altfel
fără adâncul dintre două lacrimi de poet
ar mai crede în bunătate cu atâta nefirească încredere
dacă nu creatorul îngerilor
poate că din apostoli doar toma nu avea sânge de poet
dar ştia bine să pescuiască prin lacul viselor
cu năvodul îndoielilor
realitatea imediată
unde din când în când
împăraţii dau foc romei
gladiatorii visează o lume
dincolo de setea crudă de spectacol
iobagii mălai pe săturate
fluturii primăvara eternă
doar poeţii visează lumi rotunde
de aceea toate revoluţiile au cel puţin câte unul
cu pieptul dezvelit
gata să-şi ofere inima garanţie pentru căutarea de ideal
ei sunt cei care scriu
obişnuiţi cu utopiile
platformele program
apoi trec înapoi la visele lor
cuminţi precum o libelulă în căutarea altei zile
vor aşeaza o mie de vieţi într-una singură
rătăcind indecisi între două eternităţi
desenează stele pe un cer virgin
cu nepricepere
un fel de cale a robilor spre niciodată înapoi
cine ar fi nebun să locuiască mai mult de o clipă
în lumea poeţilor
poate doar dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

de altfel poeţii nu mor niciodată cu totul
şi nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin viaţa asta mă simt un surd în căutarea muzicii

din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniştri
totul aici se roteşte în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada şi falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viaţă
îşi adăposteşte visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat şi arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuşi mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge aşa

cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaştri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogaţi decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viaţă nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să îngânăm cu durere rugăciuni sub un altar de spini

când am putea flutura infinitul ca pe o năframă de maică
apoi să coborâm sub pământ în căutarea luminii
pitici bizari visând prinţese când albe ca zăpada
când un fel de capre negre agăţându-se de cer

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai îngeri

Evident seninul din noi
Nu poate exista singur
Numai înfăptuit de îngeri

În mod cert pacea între noi
Nu poate persista de fel
Numai realizată cu îngeri

Lumina noastră călăuzitoare
Nu poate străluci nici cum
Numai menţinută de îngeri

Viaţa noastră terestră
Nu poate dăinui nici când
Numai străjuită de îngeri

Categoric universul infinit
Nu poare fi etern nici cum
Numai implementat cu îngeri.

poezie de David Boia (2 aprilie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă ne vor asculta şi gândurile

dacă nu cumva o fac deja
poate că în felul acesta nu va mai înjura nimeni pe silenţios
nu vor mai fi nici secrete
vom învăţa să fim un gând
cine să-şi mai permită dizidenţa
lumea nu va fi mai bună dar măcar o vom şti toţi odată
ce ne facem însă cu poeţii
nici ei nu ştiu câteodată ce gândesc
darămite cogeamite serviciu secret
lovit în plex de insecretomania mondială
......................................................................................
până la urmă cineva va voi să cunoască şi gândul necuratului
dar poate nici dumnezeu nu o poate face întru-totul
.............................................................................................
iar între două numărători paralele
cu certituine
întotdeauna cineva va pierde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ocupă un spaţiu mult prea strâmt

poate unde sunt atâtea dureri în inima mea
încât nu mai ştiu cum de încape
şi puţinul acela de beatitudine
timidă
poate cumva supărată
pe cât de multe lacrimi adun
din zborul crud al buburuzelor
sau din treceri albe de licurici
prin noapte
ca şi cum minunea acesta de viaţă
ar sta la murat

mă cert uşor şi apoi râd descătuşat
ca un saltimbanc care a reuşit saltul mortal
din prima naştere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele
între două stări de agregare
punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
răspunsul tuturor întrebărilor
sau simpla acceptare a necunoaşterii
prin imposibila zbatere de cocon
în căutarea curcubeului
ori o simplă clipă de înălţare ideatică
între două eternităţi
deşi lumina nu este de două feluri
iar întunericul niciodată unic
se împletesc firesc
întotdeauna împreună în noapte
aproape niciodată la un loc ziua
între ele umbra
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ să respir apa între foc şi îngheţ

cum delfinii recită adâncul din oceanul neînţelegerii
bobul de nisip către vârful muntelui nu are cărare
nici scoica în care aşez speranţa
nu ştie rostul măsurării timpului
dintre două stări de agregare precum un sărut
între prăbuşirea cerului şi răsăritul grâului
nu caut oul de zbor
nici măiastra de banal
doar cânt iubirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii nu mor

Nu mai sunt fluturi...
Aripi au rămas, arse
Strivite de nori -
Aripi în zbor mut.

N-au mai rămas fluturi
Poiana îi plânge
Cu aripi de sânge
Pe sol fluturi nu mor.

E pânză pe nor
Aripi şi zbor
Fluturi – suflete
De dor...

Fluturii nu mor,
Se transformă-n simţiri
Te-nvie şi dor...
Fluturii nu mor.

Nu mai sunt fluturi
Doar simţiri
Pe aripi de nor
Şi zborul din interior...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!