Ană, Ană

Ană, Ană, ţipăt dulce,
Curgi în mine ca un râu
Ce-ar vrea mâna să-mi usuce...
Cărămida-i pân' la brâu.

Ană mor şi eu cu tine,
Mor în mine-s blestemat!
Cărămida-n gât îţi vine
Zidul nu s-a surupat.

Ană, Ană cerul plânge,
Sufletul şi pruncul meu,
Plânge zidul şi te strânge
Surd rămâne Dumnezeu...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi uit numele

Ană, Ană, cine-mi spuse
Că iubirea te răpuse?!
Peste noapte şi natură
Regăsesc altă făptură,
Străină de-acum, şaradă
Imitând vechea baladă.

Ană, Ană, cine vrea
Să-mi ia de pe sufle, grea,
Piatra dragostei - Nirvană,
Cu frumoasa, dulcea Ană?

Mi-au zburat spre stânci vultanii,
Foşnesc pe imaş castanii.
... Şi aşa până-n târziu
Să uit numele-ţi, de-l ştiu!

poezie de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă -mă, Ană (Ana din Balada Meşterului Manole)

Iartă-mă, Ană, că te-am zidit
Într-un zid care a fost de Dumnezeu părăsit,
Iartă-mă, Ană, că ţi-am acoperit sânul nu cu sărutări,
Dar cu piatră albă de granit!
Iartă-mă, Ană, că te-am părăsit,
Ca pe un lucru de nimic
Într-un loc de diavol sfinţit.
Iartă-mă, Ană, dacă mă poţi ierta,
Că nu am zidit în zid şi inima mea!

poezie de Vladimir Potlog (25 iulie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile foamei

Foame-a mea, tu, Ană, Ană,
Pe asin porneşte-n goană!

De mai am poftă de ceva,
Pământ şi pietre aş mânca.
Din, din! Ce bine-i să mănânci
Văzduh şi fier, cărbuni şi stânci!

Foame-a mea, te du şi paşte,
Iarba sunetelor, hai!
Cu veninu-i să te-mproaşte
Volbura, pe plai!

Mâncaţi
Pietrele sparte de vreun nevoiaş,
Şi lespezile din vreun vechi lăcaş,
Şi bolovanii - de la Potop rămaşi -
Pâini aşternute-n văile golaşe!

Foame, e văzduhul negru parcă;
Azurul clopotar;
E pântecul care mă-ncearcă.
Pacostea, iar!

Pe pământ frunzele ies!
Mă duc la fructele răscoapte.
Din sânul brazdei am cules,
Lăptuci şi albăstrele-nvoalte.

Foame-a mea, tu, Ană, Ană!
Pe asin porneşte-n goană!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verona îmi spune

Ieri,
Pe peronul acela prăfuit,
Dorind să fac dragoste cu tine,
Te-am strigat:
"Vronsky!
Într-o viaţă trecută,
Eu am fost Karenina ta."

Nimeni nu mai inţelege iubirea ca tine,
Nimeni nu ştie, că frânele trenului
Nu sunt concepute înspre-a opri,
Ci doar spre-a ma lăsa a rămâne,
De neoprit,
Definitiv,
Întru tine.

Ană mă simt, dar nu pentru tine,
Ană mă simt precum te iubesc,
Ană mă simt, zidită-n ruine,
Cu pecete-n frunte de dumnezeiesc;

Iubirea-nţeleasă de noi, are gust de cianură, de osii de tren,
Verona îmi spune,
Aţi ajuns la destinaţie
Îmi spune
O voce care nu ştie ce zice,
Iubirea-nţeleasă de noi, este acea
Îmbinare de firi,
În numele, unicei, marii iubiri.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anei

(In memoriam - Ana Podaru)

Unde ai plecat, în stele, Ană?
Vreo lumină te-a călăuzit?
Care înger suie în icoană
Chipul tău de flori înzăpezit?

Cine ţi-a şters fruntea de sudoare?
Părul cine ţi l-a pieptănat
De miroase în văzduh a mare
Şi a codru gata de iernat?

Fii o Duminică în Univers!
Să se-adune ca la nuntă-n strană
Cocori şi cai, şi fluturii din vers,
Şi clopoţeii râsului tău, Ană!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană

De-atât alean abia mai prididesc,
Ană te-aştept, vino degrabă,
Să-mi dai puteri ca să îţi dăruiesc
Iubirea mea ca pe-o podoabă.

Pe tine n-am de gând să te zidesc
În nici un dom, în nici o turlă,
Dar un castel pe lună-ţi construiesc
S-auzi cum clopotele urlă.

N-am să te-mbrac în cărămizi de foc
Să-ţi ardă trupul, să te frângă,
Cu doruri te voi prinde de mijloc
Pe veci în mine să te strângă.

Dar voi clădi pe trupul tău un vis
Cu jar de vorbe şi cuvi'nţă,
Mă voi jertfi de dragoste ucis
Fără regret sau suferinţă.

Mai vreau să şti că-n noi am să creez
Altar de vis în năzuinţă,
Milenii-n şir am să aniversez
Jertfa iubirii în credinţă.

poezie de Ştefan Doroftei Doimneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul Manole s-a angajat să ridice o nouă mănăstire. Dar de unde altă Ană?

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-a ales, pe tine, Ană!

Căutând printre creştine o soţie devotată,
Cu-o zeiţă comparată, Ană, te-a ales pe tine
Pururi să îi fii mireasă. Şi-ntr-o zi de veselie
Ai dat Cerului simbrie poposind în a Lui casă.

Nu ţi-ai încălcat cuvântul de a-i fi etern supusă,
Cu o dragoste nespusă, respectat-ai legământul.
Ţi-a fost rege, ţi-a fost mire, stăpân pe al tău destin,
Doi iubiţi într-un cămin, cerând drept la fericire.

Îmbătat de-a ta prezenţă, ţi-a şoptit că-i eşti icoană,
În inimă suverană... L-ascultai cu inocenţă...
Ai crezut că niciodată răul nu te va atinge,
Sufletul că nu-ţi va frânge cu dorinţa vinovată.

Dar un vis de preamărire nici în somn nu i-a dat pace,
Gândul vrând să i-l îmbrace cu dorinţa de zidire.
Pentru a-şi urma destinul şi a construi cetatea,
A simţit că puritatea îşi va mistui suspinul.

Ană, iar vei fi aleasă! Chiar de-n pântec pruncu-ţi plânge,
Lacrimi vei scălda în sânge, vorba nu-ţi va fi-nţeleasă!
De ce n-ai crezut furtuna ce-a trimis-o Dumnezeu
Tot înaintând mereu, alergând precum nebuna?

Dacă poţi, azi schimbă drumul făcând calea înapoi,
Crede ploaia ce-n şuvoi spune că te-aşteaptă scrumul!
Iar de vrei ca mănăstirea patima să ţi-o primească,
Ajută-l să o clădească, dar nu-ţi accepta zidirea!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare creaţie de geniu este zidită cel puţin o Ană a lui Manole.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică rimată la vol. "Dumnezeu este singurul meu prieten" – Ana Dragoianu

La cronică, eu nu ascund,
Cum truda mi-e 'mpărţită-n două,
Căci versul este mai profund
Şi autoarea-mi pare nouă.

Cu "y"-grecul din coadă şters
Sub care publica vedeta
Şi-n poezii cu noul vers
Eu n-am recunoscut poeta.

Deasupra ochiului ce plânge
Făcând din lacrimi cugetare
O cronică nu îmi ajunge
Să scriu de Ana autoare.

Cu iambii presăraţi în sole
Eu scrisul i-l percep mai greu:
Ori este Ana lui Manole
Ori prietena lui Dumnezeu?

Şi în această ipostază
Eu care-o mai pândeam, cu seamă,
Să-i spun că dragostea mi-i trează
De cel de sus îmi este... teamă!

Cum sunt un simplu muritor
Oricât de macho aş fi eu
Şi cât, de Ana, mi-ar fi dor...
Eu nu mă pun cu Dumnezeu!

În poezia ei, "Păcat"
La Ană relele rămân,
Ea-i şarpele înveninat
Ce ţine merele... la sân.

Târându-se să-i muşte mărul,
Ea-l ispiteşte pe Adam,
De vrea să ştie adevărul
La jocul ăsta mă băgam!

Ea ar mai vrea să fie lutul
De-un meşter harnic frământat
Eu care îmi cunosc trecutul
Cred că şi-aici m-aş fi băgat!

Şi-aş fi rămas ca să petrec,
În noaptea dulce şi frumoasă,
Cântând spre a putea să plec...
Că "Ană, zorile se varsă"!

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zidul meu de Ană

Când a venit, aşa, ca un însemn,
cu geana scrijelind în trup de lemn,
privea fără de ţintă-n viaţa mea
citind, în şoaptă, dincolo de ea.

Purta în păru-i albe flori marine,
adâncuri de oceane pe retine,
cald susur de izvor în răsuflare
şi-n pas molatic... dulce cadenţare.

Stăteam închisă-n putredul meu trunchi
ca sufletul să-mi cadă în genunchi
când ea, din stele scurse pe pământ,
un cosmic vânt împrăştia-n cuvânt.

Într-un acord de linişte deplină
şi îmbrăcată-n straie de lumină,
eu o ţineam ca un copil, de mână,
şi-o imploram cu lacrimi să rămână.

-Nu pot să stau, însă, te rog, învaţă
să trăieşti clipa cât o-ntreagă viaţă
şi-ai să-nţelegi, sub timpul tăvălug,
iubirea-i ca o ardere pe rug,
iar restul doar o lungă aşteptare
în care orice vis spre ziuă moare.

Şi-n timp ce firul magic mi-l scurta
de mine tot mai mult se-ndepărta
lăsându-mă femeia de-altădată
în zidul meu de... Ană-ncătuşată.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Zii mai tare, lele Ană!
Rar... şi-n câteva cuvinte.
Ce spunea Mircea lu' Geoană
Despre domnul... preşedinte?

epigramă de Valeria Moroşan (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magicul corn de licorn

ce maiestos sculptează ploaia
în trupuri albe răstigniri albastre
pe portative muzicale
sonorizând infinirea
fiinţei noastre abisale
şi trupuri de lebede luminoase
se reflectau pe gura prăpastiei nud
iubite, ce triste cântări se aud
în noaptea în care de vie mă închid
numai liberă mă vei iubi- îmi spui-
sau blândă Ană zidul întrupând
şi nu puteam să ne înălţăm în zori
fiindcă între noi răsărise
magicul corn de licorn.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-nei Any Drăgoianu, autoarea volumului de versuri "Corabia albastră"

P-o navă construită fin
De-o Ană cu surâs divin,
Aş vrea şi eu, la vârsta mea
Să pot, să mă îmbarc în ea.

epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te zidesc

printre lacrimi şi cărămizi
rugăciune în templul eu-lui
mă supun dorinţei de înalt
privesc cu genunchii întorşi
lumina din ochii tăi
şi-mi rup bucăţi din inimă
le aşez în cele patru zări
închinare lacrimii tale
izvor tămăduitor

îţi privesc uimirea
te acopăr cu vise
şi tu mi te supui cărămidă
în mâinile mele aspre
de căutare
de nesfârşit

te amestec cu nemărginirea
cerul mă fulgeră
pământul mă roagă să-i fiu rădăcină
şi eu zbor
spre adâncul dureri din mine
spre înaltul iubirii din tine

între cer şi pământ
tu fântănă
eu o sete de neoprit

tu
o Ană
eu
un dor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana inimilor tale

Ziditorule de Ane, cu poeme la rever
Mă cutremuri cu tăcere, mă învii cu un sărut
Fură-mă din astă lume şi mă du la tine-n Cer
Să îţi fiu pe lângă vers, freamăt dulce şi tăcut.

M-ai ales să-ţi fiu o muză cu ochi verzi de peruzea
Pentru-a tale dulci poeme care-ţi curg în loc de sânge
Ce nu ai ştiut, Manole, e că-n tine sunt o stea
Care-ţi luminează versul, şterge ochiul care plânge.

Din tăcere făurit-ai clipe dulci de mângâiere
Sunt o Ană cu ochi verzi, puls al inimilor tale
Eşti pegasul care zboară şi-mi vorbeşte de iubire
Îngerii ne poartă karma ridicând şi osanale.

Dintre toate câte sunt numai eu te port în zbor
Printre versuri de iubire şi atingeri de caşmir
Din tăcerea ta, iubire, făureşte-mi pe un nor
Ploaia de săruturi calde, şi poemul uns cu mir.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiguu

tăceri pe gura ta ca de fântână
sub şoapta de mister tumefiată,
pe sânge ni se scrie clipa toată
sub coajă miez având la îndemână...
din adevăr în veşniciei zloată
se mistuie de veci la săptămână
cât a clădit dumnezeiasca mână
şi-n şapte-a odihnit, sub stea bogată...
în mănăstirea visului zidită
femeie, Ană ce pereţi te strâng,
în mine porţi o linişte vădită...
că viciul de iubire e nătâng
intrând în vremuri taina ce-i ieşită
din îngeri care în sicrie plâng

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pekinezul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, iubito, unde-ţi e popasul?

Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul?
În cuib zănatec, în amurg de ceară?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
Aceeaşi Ană, pe un nou altar.

poezie de Adrian Munteanu din Tăcerea clipei (Sonete 1) (30 iulie 2004)
Adăugat de Adrian Munteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!