Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Si sperantele dispar

Trec adesea pe aleea ce coboară înspre râu.
Tulburat de-atâtea gânduri, te aștept până târziu,
Să revii măcar o clipă, în lunca nemuritoare,
Unde ne-am jurat credință, într-o zi plină de soare.

Să-ți revăd mersul alene, cu privirea în pământ,
Chipul tău atât de sobru, părul legănat de vânt,
Apoi…să te strâng în brațe, răvășit de-atâta dor
Și să-ți spun vorbe frumoase de iubire și amor.

Să te-ntreb cu nostalgie: Ce mai faci? Și, cum o duci?
A trecut atâta vreme, îți mai amintește de-atunci?
Când destinul ne-a dus pașii la salcia din zăvoi,
Mai feriți de ochii „lumii”. Eram numai amândoi.

Eu te cuprindeam în brațe, sărutându-ți gura dulce
Și-ți spuneam: rămâi cu mine, luna plină să ne-apuce,
Și sub raza ei gălbuie să-ți văd fața-mbujorată,
Trupul tău ca o garoafă, stângăciile de fată,
Lacrimile de tristețe, și privirea-nvolburată,
Le țin minte și acum, nu le voi uita vreodată.

-Știu iubitule prea bine, sunt fapte nemuritoare.
Amintirile sunt scurte, vrei nu vrei, sunt trecătoare.
Când destinul te obligă să te plimbi cum îți dictează,
Îl urmezi în neștiință, chiar de inima-ți vibrează
De dureri, nu poți a spune nimănui, a ta căință,
Te împaci doar cu speranța și sfârșești în suferință.
Blestemată fie ziua, ce cărările ne-a „frânt”,
Dragostea și fericirea, ni le-a spulberat în vânt,
Ne-a sortit o viață sumbră și atâtea neplăceri,
Să ne pierdem și „speranța”, despărțiți, plini de dureri.

poezie de
Adăugat de Deea_deeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din povești,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce ești.

Cum poți de-i zi sau de e noapte
-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o și leagănă-mă-n șoapte
Cu mâinile-ți subțiri și reci.

De mult aștept o cugetare
Și-un văl pe ochii tăi fierbinți,
O singură îmbrățișare
Și “cheia” marilor dorinți.

Dar tu te-ascunzi, o știu prea bine
Să nuțin de pasul tău,
Așa trec anii pentru mine
Și vor mai trece tot mereu.

te-am iubit, e a mea vină
Și veșnic n-am să mi-o mai iert,
De aceea-ncerc -mi fac lumină,
Scoțându-mi duhul din “deșert”.

Aș vrea totuși să-ți văd făptura
Și mersu-ți legănat de dor,
Să-ți văd obrajii, să-ți simt gura,
Înfierbântate de amor.

îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ți împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai vii?”

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cătălina

Vino tu odor devreme,
Haide! Să te am aproape,
Apoi... Valul să ne cheme
plutim pe tulburi ape.

Vino să te strâng în brațe,
Fii odorul meu pe veci,
Să-ți sărut gurița dulce
Și mânuțele, ce-s reci.

Cântă-mi viața pe sub stele,
Să ne audă Ursa Mare,
Vom fi singuri printre ele
Într-o dulce desfătare.

S-ascultăm de sus cum sună,
Buciumul reînvierii,
Să-ți văd chipul blând la lună
Și zvâcnirile plăcerii.

"Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de înger drăgălaș".

Când te văd îmbujorată
Mă topesc de parcă nu-s
Tu mă chemi: - Vină odată
Se ne ducem tot mai sus.

Și-n această dulce vrere
mă mângâi, mă strângi,
Să-ți dea lacrimi de plăcere
Dorurile -mi înfrângi.

Martor să ne fie luna,
Nuni? Vreo trei sau patru Iele.
În genunchi să îți cer mâna
În castelul dintre stele.

trăim viața-ntreagă.
Strânși uniți, cu bucurie,
Fericirea ce ne leagă
Să ne fie veșnic vie.

poezie de (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lasă-ți lumea ta „ferice”

“Lasă-ți lumea ta” ferice
Ce-ți răscoală amintirea,
În cazarma de la “cruce”
Și redă-mi din nou iubirea.

“Vin-cu mine, rătăcește”
Pe aleea de la moară,
Până luna asfințește
Să te am, a mea comoară.

zburăm în sus, spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Vom fi singuri printre ele
In vâltorile iubirii.

“Părul să ți se desprindă”
În șuvițe argintie,
Apoi dorul te cuprindă
Să te dărui numai mie.

S-ascultăm de sus cum sună,
Buciumul reînvierii,
Să-ți văd chipul blând la lună
Și zvâcnirile plăcerii.

“Te desfaci cu-o dulce silă,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tăi sunt plini de milă
Chip de îngeri drăgălași”

Când te văd îmbujorată,
Mă topesc de parcă nu-s,
Tu mă chemi: Vin-o odată,
Să ne ducem “ tot mai sus”.

Și acolo printre aștrii
fim numai amândoi,
S-alergăm ca doi buieștrii
In otava din zăvoi.

Ba din glumă, ba din joacă,
Să ne prindem iar de mână,
Marte să nu ne "deoacă"
Măcar pentru o săptămână.

Și-n această dulce vrere,
Tu în brațe să mă strângi,
Să-ți dea lacrimi de plăcere
Dorurile -mi înfrângi.

Eu să uit de rătăcirea
Ce mă paște mai de mult,
Tu îmi redai iubirea
Vorbelor ce ți le-ascult.

Strigătul de bucurie
se-audă până-n veacuri,
Veșnic dragostea ne fie
Cele mai alese leacuri.

Rănile-mi rămână-n urmă
Vindecate pe vecie,
Nici chiar cancerul ce “scurmă”
Să nu le mai fac㠓vie”.

Vin-cu mine, fă-mi plăcerea,
Viața este atât de “rece”,
Ia-mi dorul, dă-mi mângâierea,
Vreme este, dar va trece.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spune-mi odată? Te implor

Iubita mea o știi demult,
Cât vreau o vorbă să-ți ascult,
De mângăiere și alin,
-ndepărteze atâta chin,
Ce mă păzește peste tot
De-atâta dor nici că mai pot,
Puterile -mi țin.

Nu mă lăsa" rătăcitor"
pribegesc fără amor,
Fă-mă luceafăr străveziu,
O stea, strălucesc pe viu,
Mai dă-mi iubirea înapoi
Și amintirea din "zăvoi",
Că mâine-i.. prea târziu.

Nu-ți vinde "duhul" prea ușor,
Unui "cretin" și impostor,
Ce-i drept, un alt "soi,"dar parșiv,
Ce se dă mare detectiv,
Dar care-i mic în tot ce vrei
Mai altfel ca niște mișei,
Din fire"agresiv".

Iubirea mea, dacă nu-ți plac,
Spune-mi cum vrei așa-m fac,
voi retrage-ncetișor,
Ca doina veche din folclor,
In codru dulce de stejar,
uit de toate, de amar
Și-apoi... și-apoi mor.

Când amintirea din trecut,
Te va-ndemna la un sărut
strângi în brațe un "bibelou",
S-auzi prin vis al meu ecou,
Ce te-a chemat de-atâtea ori,
La "școala" cu grădini și flori,
Acolo pe..." platou".

vezi în el sclipirea mea,
In suflet -mi simți dragostea
Iar dorul să-ți fie părtaș,
Măcar o zi-n al tău lăcaș,
Așa cum mie mi-a fost dat
sufăr ani, înlăcrimat,
Mai rău ca un "ocnaș".

Iubita mea nu-i un blestem,
Ci o chemare, un îndemn
Să faci așa cum o dorești,
Cu vorbe reci mă copleșești,
Spune-mi odată, că-i târziu,
In ochii tăi sunt un "pustiu",
Acolo, în... "Dudești".-

voi retrage-ndurerat,
Din drumul strâmb și blestemat,
Cu ochii plin de duioșie
Și inima-mi arzând "făclie".
Iți jur pe sfânta "Născătoare,"
Nicicând să nu-ți mai ies în cale,
Iubita mea... "Mărie".

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce mă ocolești ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am așteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai știut că vin și ți-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocolește vrerea.
Nu știu, și nu pot -nțeleg
Cum aș putea vreodată enigma să-ți dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ți le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii și tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu știu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greșit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă și mâine vin
Și scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puțin,
Să o privesc în față, în ochii ei verzui,
-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii -i roșească, privirea să-i tresară,
n-aibă timp -mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în brațe, acolo în “Dudești”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocolești?

poezie de (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi reveni...

Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o altă viață de va fi...
-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie și neobosită,
Așa cum n-am știut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o viață mai veselă ca cea de-acum,
Să-ți cânt în nopțile înstelate plină de fericire
Măreția caracterului tău neprețuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o altă viață de va fi...
Să îți slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte mărețe să îți ridic statui,
numai tu ești armonia din lume,
Și bogăția omului de zi cu zi.
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o altă viață de va fi...
Acum, îți pictez cu ochii minții icoana din viitor...
Și îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de (31 august 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranța

Îmi zâmbește într-o doară și se uită-n ochii mei,
Apoi vine lângă mine, din priviri îi ies scântei,
Se așează, mă cuprinde și mă mângâie ușor, Buzele-i subțiri și calde i le simt pe obrăjor,
Fața-i rece se-ncălzește, se aprinde parcă-i foc,
Mă cuprinde peste umeri, eu o strâng pe la mijloc,
Gura-i dulce mă sărută, dorurile mă-nfioară,
Buimăcit nu văd lumina de și-i zi și nu e seară,
Simt doar clocotul din mine, cum sângele mi pulsează,
- Te iubesc! Aud în șoapte:- Inima mea te visează.

E un vis? Ori… Sunt reale, clipele necugetate?
Sau e doar o joacă-n sine, de moment, apoi uitate?
Adevărul e la mijloc, numai luna-l poate spune,
Ea încearcă câte-odată, tainele să le adune.
Dumnezeu ia dat puterea privească și să știe,
Câtă dragoste dispare sau câtă rămâne vie.
Omul este un luceafăr sau un monstru, altă dată,
El aleargă și se zbate, n-are inima-mpăcată
Până când înghite mărul, altuia, care-i mai dulce,
El se-nșeală și înșeală, până popa-i face-o cruce
Și un parastas la moarte, Domnu-l ierte de păcate,
a fost un crai năstrușnic și iubit în zece sate.

Aglaia! ești o femeie, mândră ca stropul de rouă,
De-ai fi sinceră cu mine nu te-ași da nici pentru nouă.
Dar năravul mi te poartă alergi precum o Zână,
Poate-i rău sau poate-i bine, vrei să fii numai stăpână.
Tu fii mereu privită, ca un idol printre stele,
Ca icoana unei “Sfinte”, ca rubinul din mărgele.
Chipul tău, privirea-ți blândă, te înșeală mai mereu,
Pe moment îți pare bine, să te-ntorci, îți este greu,
Amintirea te alină și te-ndeamnă să revii,
Nu știu pentru a câta oară, asta, numai Tu o știi.

Lună plină ce de veacuri ești arbitru pe pământ,
Iartă-i tu nelegiuirea, n-o lăsa dusă de vânt,
Ea visează, ea aleargă, cu prea multă pasiune,
Încercând -ș ducă trena, fără multă rațiune.
Rațiunea ei e una, -nvingă cu orice preț,
N-o privește dacă mâine intră-n a lumii dispreț.

O…Revino-ți iar în fire, mă uit în ochii tăi,
Să-ți văd trupul, să-ți simt gura și al inimii bătăi.
Vino și arată-mi-te, în cămașa de mătase,
Să te văd și pe-ntuneric, când perdelele sunt trase.
Vino… Să te am aproape, de ești caldă, de ești rece,
Dorurile mă doboară, niciodată nu vor trece.
Lasă-ți lumea ta șireată, că are mai multe fețe,
Ea te vinde, ori te-nșeală, ca „șnapanul” din piețe.
Cu mine vei fi ferice, cu ardoare te iubesc,
Bucurii și sănătate, din suflet ți le doresc.

Dacă Tu vei fi loială, cum ai fost de-atâtea ori,
Îți voi dăruii din mine, ale inimii comori.
Speranța mai este vie, și-mi zâmbește ca o floare,
De se duce, ea revine. Este ultima ce moare.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și totuși. . . . . Destinul

Te văd și-acum frumoasă, ești chiar încântătoare,
Deși trecut-au anii, ești mândră ca o floare.
De când te știu fetiță, ți-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristețea sau durerea,
Viața-ți tumultoasă de multe doruri plină,
Mândria-ți mai aparte și izul de regină.

Din frunza ta roșcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ți albă ești tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ți-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ți cer vreodată măcar o sărutare,
Lăsând treacă anii și timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Și adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă și trainică o face
Și-mi dă floarea în brațe, el știe că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-mbrățișez agale
Și o sărut cu patos petale cu petale.

Îi simt dulceața-n suflet și dorul plin de lavă,
Aud apoi în șoapte: -Mă dau toată pe tavă.
-Demult aștept o clipă și un semnal din scenă
-mi spui direct în față și fără nici o genă
Că mă iubești și sincer, vrei dragoste curată,
Să-ți fiu mereu aproape, mai mult ca niciodată.

Acesta-i un miracol, ca după atâta vreme
Să ne unim iubirea iar dorul să ne cheme,
In ceruri printre aștrii sau poate în Bermude,
Dar. . . Suntem prea departe și. . .Nimeni nu ne-aude.
Corneliu 15.01.2007

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ziua ta

De ziua ta, iubire, aș vrea să-ți fiu
O oază de speranță în pustiu,
Un fir de apă vie, de lumină,
Chiar dacă mă întâmplu mai târziu.

De ziua ta, iubire, -ți sunt aproape,
Chiar dacă-ntinsă apă ne desparte,
Chiar dacă-mi spui mereu că nu e bine,
Clipă de clipă se îndreaptă către tine
Sufletu-mi plin de dor și așteptare.

De ziua ta, iubire, îți sunt mare
Învolburată de speranțe, disperare,
Tristețe, fericire, îngândurare,
Tălăzuind și suspinând fără-ncetare,
Sunt dimineața ta, sunt încântare,
Sunt noaptea-ți plină de înfiorare,
Sunt lună, soare, stele, înserare,

Sunt strop de ploaie plâns pe geana ta,
sunt mirare
Înscrisă pe obrazul tău zâmbind în soare...

Sunt ultima petala dintr-o margaretă
Spunându-ți "te iubesc!" de ziua ta...

Să-ți amintești, te rog, iubirea mea,
Că undeva, departe rătăcită,
E o iubire neîngăduită,
O pasiune neînlănțuită
În așteptare și neîngrădită.

De ziua ta, iubire-aș vrea știi
Că încă nu e prea târziu să-mi fii...

poezie de (20 septembrie 2006)
Adăugat de Elena VlădescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mormântul tău, "Măicuță"

Se oprește lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Și-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăiește, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace și se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristețe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrățișa cu dor
Și o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost și ce-a făcut,
De când ea se odihnește, generații au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o șchioapă, ai nevastă, ai și prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ți amintirea, mă-nchin, las o floare
La mormântul tău cel sumbru și castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut și-mbătrânește de atâta vânt și ploaie,
Lângă crucea ce-nverzește, de licheni și mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ți povestesc viața, ce-am trăit-o și-o trăiesc,
Anii buni sau triști de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.
După cum știi măiculiță, am plecat, copil, în lume
Și crescut călit de "timpuri" eu mi-am făurit un nume,
Munca mi-a fost călăuza, din multe rele m-a scos,
Iar îndemnul tău cu lacrimi, mi-a adus numai folos.
Am fost slugă, am fost calfă, muncitor într-o uzină,
Am cărat fiară cu roaba, la Trasia, într-o mină,
Apoi... mi-am luat licența, "Economist" pe un șantier,
Dar destinul mi-a dus pașii să mă fac un "Ofițer".
Viața aspră și cazonă, dură, chiar umilitoare,
Mi-au sădit în minte noima, "omului din închisoare",
suport "alarme dese" și "marșuri îndelungate",
Nopți albastre, zile negre, am purtat "brandul" în spate.
Nu-ți mai spun și umilința multora din împrejur,
Și de-aceea măiculiță, am jurat și îți mai jur
Să-ți respect cu demnitate sufletu-ți atât de pur.
Bietul om, furat de gânduri, se așează resemnat,
Să-și mai depene prin minte multe fapte ce-a uitat.
Și sub "tâmpla lui fierbinte" încet, încet îi reînvie,
Noianul clipelor trăite și, altele ce-or să mai fie.
Își șterge funtea de sudoare și lacrima de pe obraz,
Apoi…uitându-se spre-nalturi îngână caz după caz:
- Mai întâi, a fost armata, într-o școală de "cadeți",
Ca -mi făuresc un nume, devin un om de preț,
Am slugit-o cu credință, pot să-ți spun cu pasiune,
Promovând în ierarhie, am fost "Șef de Legiune",
Gradele au venit și ele, într-un tempo mai normal,
De la un "soldat" destoinic, până la un "general"
Apoi, mi-am format "căminul", pe Mureș, la Orăștie,
Într-o cameră modestă, cu vreo paișpe lei chirie.
Aici mi-a născut soția, o fetiță drăgălașă,
Rea și mică, dar frumoasă, semănând cu o păpușă.
De consoartă ce să-ți spun, era o femeie sacră,
Ea m-a sprijinit în toate, mi-a fost mamă, mi-a fost soacră,
Dar s-a prăpădit devreme, m-a lăsat singur, pribeag,
M-a lăsat cu două fete, nu știu dacă le sunt drag,
Ele și-au urmat "cărarea", acum sunt la casa lor,
Până mă vor duce pașii, le iubesc și le ador.
Cariera militară, deseori m-a obligat,
cutreier țara-ntreagă, din Moldova în Banat,
Dar destinul peste noapte, m-a chemat pe la "Băneasa"
Și de-atunci în capitală mai trăiesc, aici am casa.
Tot aici am și urmașii, doi nepoți și-o nepoțică,
Când îi văd uit supărarea, ei moralul mi-l ridică,
Amintirile ce-mi poartă, gândurile rătăcite,
Mormântul soției mele și ființele iubite.
Să nu uit, mai am măicuță, bune, rele, să-ți mai spun,
Dacă mă va duce "capul", pe toate o să le-adun,
În "Cartea vieții mele", mai poetic, nu oricum.
- Obosit de-atâtea gânduri, "Corneliu" se ridică,
plece, dar deodată îl cuprinde o mare frică,
Când "aude" încet, în șoapte, în ecou, printre morminte,
Glasul mamii cum îl cheamă, îngâimând niște cuvinte:
- vii maică și la anul. Dacă poți! Te-așteaptă mama,
Ca -mi povestești destinul, să-ți cunosc mai bine
Drama,
Tu ai fost mereu departe, prin străini te-ai preumblat,
Dar mă bucur dragu mamii, că de mine n-ai uitat.
- Cum uit măicuță dragă chipul tău atât de blând,
Care mi-a croit viața și m-a legănat plângând,
Chipul tău mi-a dat puterea, înving la orice greu,
L-am simțit mereu aproape, și acum îl simt mereu.
El mi-a fost "legenda vie", în toate ce le-am făcut,
Piatra zidului vieții, el mi-a fost mereu un scut.
De aceea nu uit măicuță, la anul am să revin,
Pe mormânt să-ți las o floare, iar la cruce mă-nchin.
- Răvășit de-atâtea gânduri, ce în inimă-i pulsează,
Cu privirea spre castanul ce la căpătâi veghează,
Pleacă "omul" pe cărare, șerpuind printre morminte,
Cu ochii tulburi de lacrimi și cu inima-i fierbinte,
Împărțind compătimirea mamei, ce-n adâncuri "zace",
Și spunându-i cu durere: "dormi măicuță, dormi în pace".

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asta mi-e crucea! O duc cum pot

De ziua “TA”, din an în an,
Eu îți transmit un «gând» răzleț,
Ce are un «simbol și un preț»,
A unei «taine» de amor
Ce o păstrez cu prea mult dor,
Ca «Baciul» doina din folclor,
Cu ea în suflet am să mor
Dar... și cu al tău dispreț.

Am încercat, dat tu n-ai vrut
Să-ți mângâi părul despletit,
De-un timp, prea des m-ai ocolit,
Să nu-ți mai tulbur traiul plin,
De rătăcire și declin
Și să-ți respect al tău destin
Ce ti-a fost dat, chiar de-i hain,
-l duci pân-la sfârșit.

- Asta mi-e «Crucea», tu o știi,
Și vreau s-o “car”, așa socot,
Credința-mi spume c-am să pot
Chiar dacă-i grea, mai am puteri
Și, sper, destule primăveri,
De-aceia te rog să nu-mi ceri
-mi schimb părerile de «ieri»
Că n-o s-o fac. Și... asta-i tot.

Dispreț? E un cuvânt prea dur,
Mi-ai fost și-mi ești un om de «crez»,
De-aceia-n suflet te păstrez
Ca prieten bun. Sincer, loial
Și mi-ai rămas fără egal
In toate. Un “OM” rațional,
Așa cum este ideal,
Dar... Lasă-mă meditez.

Poate... cu timpul vei afla
Prin ce-am trecut, și, încă trec,
Cu lacrimi zilele-mi petrec,
Ți-o spun și ție și, oricui,
nu cer « mila » nimănui,
O mă zbat și sper «sui»
Până în vârful muntelui,
Pe mal n-o să mă-nec.

Îți mulțumesc totuși că vrei
mă ajuți, așa cum poți,
Din rătăcire mă scoți,
Dar... Am și eu destinul meu,
Ușor, sau dacă este greu
Eu îl urmez, îl «car» mereu,
Așa cum o vrea Dumnezeu,
merg cu ale mele «roți».

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot te iubesc...

și-acum tot te iubesc
chiar dacă ninge lacrimi peste mine,
mi-s ochii obosiți și îmi doresc
uit ce bine m-am simțit cu tine

pe cerul îmbrăcat de norii grei
văd chipul tău cum caută libertatea,
ai obosit și vrei de-acum să-ți iei
nebune nopți în care să-ți afunzi eternitatea

îmi este trupul vlăguit de sevă moartă,
ea mi-a murit căutându-ți printre plete,
mireasma ta mi-a învelit în cețe soarta,
cred că și-acum de tine mi-este sete

mă rog și lăcrimez noapte de noapte
să te-ntâlnesc arare când și când,
-mi umplu gândul pe-nfundate
cu trupul tău, și-acum îl simt arzând

nu vreau să te umbrești în sine,
nu vreau să-ți stau în cale nicidecum,
eu îți doresc să-ți fie numai bine,
pe mine uită-mă -mi văd de drum

nu-ntoarce capul să îți simt privirea,
pășește doar în față fredonând,
îmbracă-te cu zâmbet și uitarea
las-o să-ți șteargă amintirile din gând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te văd

Când te văd ca raza mea de soare,
Și îți acord cu dor tandra iubire
Trimite-mi dragostea din depărtare,
S'avem în viață'n suflet, împlinire.

Știu că ai sentimentul drăgăstos,
Și-acum dorești ce ai pierdut cândva
Vino, -mi spui cu glasul tău frumos,
Dorinta, inimii din viața ta.

Acordă-mi clipa de iubire, ce-o aștept,
S-o transformăm în împliniri de fapte
Să-ți fiu alături, să te strâng la piept,
Vorbindu-ne gingaș, numai în șoapte.

Și să gustăm din fructele iubirii,
De nimeni.. de nimic, n'avem teamă
Si-apoi mergem pe drumul amintirii,
Știind că dragostea, oricând ne cheamă.

Acordă-mi sărutarea așteptată,
Iar, eu apoi în brațe să te țin
Și să ne bucurăm de-a noastră soartă,
Alungând, din cale-orice suspin.

Căci foarte greu găsești fiinta care,
Ti-acordă cu placere-a ei iubire
Găsind compatibilitatea, caatare
Vei fi în viață doar cu fericire....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat

Mi-e dor să zbor cu tine chiar și cu o aripă,
Mi-e dor s-ascult ce-mi spui, fie și doar o clipă.
Când îmi șoptești cuvinte, mai dulci și de iubire,
Fie și-n vis iubito, rămân o amintire.

Sunt prizonierul sorții și astfel o să mor,
Orice ar spune Franklin, cuvintele mă dor.
Am fost și voi rămâne un muritor de rând,
Poate peste decenii sau poate... mai curând.

Rămână-ți amintirea și gândul meu răzleț.
Cu mersul mai alene, dar mult prea îndrăzneț,
Cât pașii mă vor duce și mintea-mi va fi trează,
N-am să renunț la versuri, ele mă onorează.

Cu ele-mi zboară gândul, pe-ale valurilor unde,
Doar ele mă ajută când dorul nu-mi răspunde
uit de-atâtea rele ce-n jur s-au adunat,
Apoi... s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat.

poezie de din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-mă așa cum sunt

Mi-ai liniștit viața când mi-ai șoptit din stele
Că îmi respecți credința și patimile mele.
Mi-ai dat din ochi speranța și zâmbetul pe buze,
Văzându-ți apoi chipul de parcă-și cere scuze

Pentru un mers al vieții ce schimbă omenirea
Și-atâtea bulversații ce-ți șterge și menirea.
Dacă în piept îți bate tic-tacul pentru mine
Și poți ierta un suflet pe care-l știi prea bine,

O mă-ntorc pe drumul cu macadam mărunt
Să-ți cer o îndurare: „Iubește-mă cum sunt”.
Iar dacă necuratul din nou îmi va surâde
Înferecă-mă-n lanțuri și-arumncă-mă-n Bermude.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Minte-mă

Minte-mă că mă iubești,
sunt totul pentru tine
Și nu poți să mai traiești,
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ți-am lipsit,
îți sunt cuibar de vise
Și că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ții la mine,
Că-ți sunt înger și ispită
Și că-n nopțile senine,
Numai eu... îți sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
sunt raza ta de soare,
Liniștea și infinitul,
Minte-mă că îți sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ți sunt soarele și luna
Și parfum din flori de tei,
doar eu îți sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minți,
Că-ți sunt clipa așteptată
Și dorințele-ți fierbinți,
Chiar și lacrima curată.

Minte-mă ca îți sunt dragă,
Că-ți sunt demon și păcat
Și că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ți fiu mireasă,
Veșnic, EU, să te iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătate

Între patru ziduri groase,
Din beton turnate-n rame,
Este camera ce-ascunde
Ale sufletului drame.

Pe peretele din față,
Orologiul bate-ntruna,
Cu el dorm, el mă trezește
Singuratec precum luna.

Răvășit dar cu speranțe,
Gândul meu zboară în zare,
Încercând -l țin în brațe
Cum vine așa dispare.

Vreau -l prind -l iau cu mine,
În luntrea ce mai plutește,
Dar nu pot că e vremelnic
Și din nou mă părăsește.

Peste timp apare iarăși
Cu speranțe mult mai sumbre
voi reuși vreodată
ies din conul de umbre.

Dar în dreapta, de pe rafturi,
Niște cărți mai învechite
Îmi inspiră alte gânduri,
Mai bune, mai limpezite.

Ce mă fac uit o vreme,
Un trecut îndepărtat
Și să văd ceea ce vine
Dar, rămân cu un oftat.

Mă întorc și văd prin geamul
Așezat spre miazăzi,
Luminița și speranța
Timpului ce va sosi.

Răul din trecut se iartă,
Dar se uită rareori,
Când îți răscolește-n suflet
Zeci și sute de fiori.

Doar nucul mă potolește,
Ce-a crescut sub geamul meu
Și adesea mă trezește
Când îl bate vântul greu.

Trece o zi și altă noapte,
Gânduri și speranțe vin,
-mi duc crucea pân-la capăt,
Cum mi-e dat al meu destin,

Dacă adesea ori mă bucur
C-am purtat „tone” de greu,
Ce va fi? Este-o enigmă,
Știută doar de Dumnezeu.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțire

"Ce-ți pasă ție chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?”
M. Eminescu

Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.

Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în “Era” viitoare.

Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.

Știam că viața-i dură, o luptă, un război,
Dar nu credeam în ură, sfidare și minciună,
Credeam că peste timpuri și numai amândoi
Vom face o pace lungă, mereu, dar împreună.

Și începutul firav, molcom, încrezător,
Mi-a răscolit în suflet îndemnul și speranța,
reîncep urcușul cel lung, de călător,
Ce merge înainte, oricât ar fi distanța.

Dar vrerea mi-a fost frântă, la mijlocul de cale,
odihnesc oleacă, în urmă privesc,
Răstălmăcindu-ți firea, mă gândesc agale,
Și să-ți revăd trecutul, -mi spun că e "firesc".

In toate ești ceea ce-ai fost, nimic nu te-a schimbat,
In toate-ai fost ceea ce ești, o tristă-ntruchipare,
Așa vei fi mereu, oricât am încercat
Să-ți modelez viața, fac din tine o floare.

De aceea-ți spun adio! Rămâi o nostalgie,
Cu cine te-nțelege, în egoismul tău,
Destinele sunt dure, dar asta vor să fie,
Tu să-ți urmezi poteca iar eu.. un drum al meu.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai Tu-mi ești fericirea

Doamne cum să îți cinstesc
Numele și-a Ta Ființă
Pururea să te iubesc
Ca -mi dai doar biruință

Cum să-ți laud al Tău Nume
Să-ți aduc Isus onoare
-mi dai har în rugăciune
Și în veci a Ta salvare

Vreau pe palmele-ți Divine
Să te laud și să-ți cânt
C-ai murit și pentru mine
Să te ascult pe acest pământ

Mă închin în fața Ta
Și ți-aduc a mea ființă
-mi speli duhu— inima
mă umpli de credință

faci așa cum vrei
Cuvântu să-ți împlinesc
Ca pe brațe să mă iei
Eu în veci să te iubesc

Cum în dragostea Ta vie
Eu iubirea să ți-o cânt
Să-ți dau ființa-n veșnicie
Nu numai pe acest pământ

Pân"la sfintele-ți picioare
Vreau Isuse mă-nchin
Glorie cinste onoare
Să-ți aduc Mire Divin

Leagă-mă așa cum știi
De a Ta scumpă Ființă
Ca să-ți cânt în veșnicii
Viața nouă prin credință

Numai Tu-mi ești fericirea
Și lumina mea Isus
Tu-mi ești Doamne bucuria
Lumina fără apus

Mire scump și minunat
Ține-mă pe palma Ta
Să-ți cânt drumul Tău curat
De mine— o nu uita


Fă-mă crinul din grădină
Numele să-ți proslăvesc
Ca străpuns de-a Ta lumină
Pururea să te cinstesc

Înfășoară-mă-n iubire
Și în harul Tău nespus
Viața de neprihănire
S-o trăiesc o scump Isus
03-02-2018 cluj

poezie de (3 februarie 2018)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mușcând din mărul… „Acru”

Te-am văzut încântătoare
Și cu tine am vrut zbor,
Dar… Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi… Rău mă dor.
Corneliu

Te-am cunoscut demult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și… Rugător,
Spunându-mi: - Vrei merg cu tine acasă?

Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am spus un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături, ”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în… “Era” viitoare.

Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.

De aceea-ți spun adio! Rămâi ce-ai fost, o… „floare”,
Iar pentru mine leacul: „Un șarpe veninos”,
Chiar dacă rana, din pieptul ce mă doare
Va dăinui în veacuri, nu pot să-ți fiu „Prinos”

Mai bine ard pe rugul, a unui timp ce trece,
Blestemul mă cuprindă! De nu am fost un… „sfânt”
Iar Tu! Petala sumbră, de pe pământul rece,
Strivită precum meriți, sub un călcâi ce-i frânt.

Corneliu 10.05.2008

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (10 mai 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde se poate achiziționa în România apă minerală cu siliciu? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!