Piatră...

Se pune piatră pe piatră şi se face ziuă
Inima-i tot mai adâncă şi se face ziuă
Târziu ochiul din mine se clatină ca platoşa zeilor
Stăm pe prispă afară aşteptând,
Păsări zboară prin marea de foc
Eu mă acopăr cu mâinile tale
Tu cu privirea mea de foc
Departe luna şi soarele au devenit pământ
Eu te privesc în ochi şi tot mai departe
Devii cifra cinci a inimii mele,
Aprinsă ca o dimineaţă de toamnă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea

Minunea mea cu ochii mari şi calzi, cu glasul blând
Şi trupul de mătase
E ziuă şi lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopţile şi visul creşte trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele şi rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminaţi.
Tu eşti cerul meu şi muzica inimii mele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubito, e seară!
îţi întind mîna mea în palme
îţi ţin luna în ochi
te privesc!
o stea de copil fuge spre tine cu o rază albastra
hai să fugim
nimic nu-i departe
apă şi focul sa le ţinem în mâini
tine făclia aprinsă
e noapte pe nume ne strica pasarea porumbaca la pene că argintul
mai stai cu mine
totul aleargă
vocea ta că un vis în pădure
iarba e verde
In glasul de toacă, în strigăt şi în murmur.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa prin crăpături

Prea se crapă de ziuă!
Crapă de ziuă copacii cu crengile întinse spre şoapte
crapă de ziuă două paturi într-un îndrăgostit
ce a dormit pe bancă afară în parc
crapă de ziuă autobuzele cu şcolari îmbătrâniţi
crapă de ziuă pasărea care şi-a smuls aripile
cu umbra sărutului
crapă de ziuă suavul dans în fântână
a unei mirese furate
crapă de ziuă columna trenului în halta cu câini
crapă
crapă de ziuă
şi se vede noaptea cum curge...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devin secundă

Și din acel apus va răsări soarele cu mâinile de ploaie
Să știi tu, iubito, că mieii urcă pe deal
Cu brațele mele te îmbrățișez
Luminindu-ţi dimineață și dacă te voi striga
Numele tău va fi focul inimii mele și din acel apus va rămâne lumina
Aprinzindu-ţi trupul prin iarba de opsidian
Ce coboară adiânc în ape ca o mireasă celtica
Uneori vei privi înspre ea iubirea sau acel foc neștiutor
Ce curge din inima în purpură de soare sângeriu
Ce-i dragostea în albul și albastrul picăturilor de ploaie în gri
Când mâna mea ți se așează pe sânii
Dezlipindu-ţi iluzia ce uneori face timpul relativ
Nu există decât iubirea
Acum m-am trezit
Ești tot mai frumoasă și eu urc spre cer cu fiecare clipă, devenind secundă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E târziu şi e toamnă, Ana

în serile când toţi Dumnezeii
merg la culcare mi-aş dori
să rămân în mine
într-o lume numai a mea
să devin Dumnezeul tuturor iubirilor să
fac schimb de iluzii
şi-n cele din urmă să te cuceresc
ca pe o corabie în derivă

şi totuşi...

a plouat destul şi încă
orizontul e departe
cu amintirile-ngropate printre riduri privesc
din primăvară înspre toamnă deşi ştiu
că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele
e un plagiat mă agăţ de fiecare clipă şi
nu vreau decât să te aud vorbindu-mi
ca şi când ai fi lângă mine
pe aleea de piatră udă
să urcăm cât mai sus...

te iubesc şi marea e puţin agitată
pescăruşii îmi ciugulesc din palmă
misterele au dispărut
sub privirea singurătăţii
apare uscatul
camuflat cu linişti mă apropii încet şi nesigur
durerea pulsează ca un fluture rătăcit
e târziu şi e toamnă
inima mi-o împăturesc în două pentru acum şi
pentru atunci când nu voi mai putea respira fără tine

e tărziu şi e toamnă...

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţele păgâne

Nu plouă si nu ninge, dar tu dormi
Afară bate vântul
E toamnă madrigală din păsări
Pleacă aripi ce zboară spre iubire
Trezeşte-te încet!
S-a luminat afară şi s-au întors
În templu zeiţele păgâne
Cu tot cu trandafirii oglinzii
şi macii duminicii se rup
Desfrunzând pădurea, urcă pe dealuri
fluturi albastru coloraţi
Nu mai gustăm iubirea
Ne fură timpul sfera
Suntem ca răsuflarea
Ce s-a stins toamnă şi vile şi-n brume
Cuprinde-mă în braţe!
Şi-n ochii tăi închişi ascundem o culoare.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemat, ah, ochi de piatră

Vai vieţii mele, încă de la naştere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
şi sfâşie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să îngheţe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheaţă
bloc lucios şi transparent de gheaţă,
gheaţă tare, gheaţă solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec şi prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheţ ca să te ţin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă ţin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de somn

Culcă-te, se face ziuă,
Trenul a plecat din gară,
Cine trebuia să vină
E acum în altă ţară...

Şterge-ţi ochii plini de rouă,
Pianul a tăcut demult,
Simfonia vieţii tale
Dintre lacrimi o ascult...

Nu mă întreba ce-nseamnă
Să fii singur pe pământ?
Nu ştiu care-l vrei anume
Din câte răspunsuri sunt!

Pune-i nod speranţei tale,
Precum nodul din batistă,
În curând se face ziuă,
N-aş vrea să te vadă tristă;

Singură în Poezie să adormi,
Nu poţi, eu ştiu,
Culcă-te! Nu e poruncă,
Ci îndemnul meu târziu...

poezie de Nicoara Nicolae Horia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuiocul

Să ne sfinţim astăzi cu busuioc!
Primăvara din mine,
Primăvara din tine râde în hohote
Vinuri vechi clocotesc în pâlnii muguri cresc adânc
Într-o stare de veghe a ploii
Muzica-i tot mai veche
Doar şoaptele mi se mai aud
Soarele trece marea cu degetul
Inima de copil îşi udă grădina
Nu spune nimic, lumina-i şoptită!
Numără emoţiile!
Jarul să pleznească în sobe
Şi eu cu sărutări să-ţi acopăr mâna
Trăim abisal, soarele se topeşte la noi în priviri
Câtă tristeţe azi şi mâine!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olimpul, zeii şi dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se aşterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezeşte iarba.
Sibila nobilă romană îşi ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e linişte... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must şi vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinţilor aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni şoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca nişte plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roşu colorat
Ce se naşte din foc.
La culesul viilor te cheamă să vii să petrecem o seară
Mirosim trifoiul, privindu-te în ochi,
Prin apa de cleştar a zorilor,
Tăcerea nu există, dragostea e totul
Dragostea e totul...
Doi astronauţi urcă schela piramidelor pe lună,
Construind muzica astrelor- libertatea zborului,
Visul ştirbit omenirii, venit din înaltul cetelor de îngeri
Cosmosul, pământ arhaic al zeilor.
Ai ochii blânzi, e dimineaţă
Mergem să ne jucăm la moara cu roata
La orizont o stea călătoare
La geamuri se opreşte...

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Cum putem visa?
E noapte, iar somnul ca un demon nebun nu mai vine
Dimineaţa răsare soarele şi ne aşteaptă
Să păşim pe alee cu paşi repezi
Către un destin sau o iluzie necunoscută
Mă prind de braţele tale ca o ancoră
Ceasul e răbdător
Frunzele au putrezit
Continuu să te iubesc, fără a-mi putea răspunde întrebărilor
Numai dimineaţa ne descălţăm sufletele în rouă
Ca două păsări cuminţi pe un ram
Ferestrele devin oceane
Oceanele devin păsări ce zboară
Spre timpul destinat zeilor
Doar un nebun poate să-ţi spună ca mine că te iubeşte
Tristeţea îl apasă sau îl apasă visul
El îşi tot plimbă mâna pe trupul tău,
Până ce trupul său ajunge o albă lumină
Doar un nebun poate să-ţi spună ca mine că te iubeşte
E miezul nopţii
Aşteaptă-l dimineaţă pe acel nebun
Îi porţi numele său în pântec
Ca apa limpede ce se lumnează-ntr-o fântână.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit poeţii

Vouă, celor morţi, arşi, împuşcaţi,
Vouă vă scriu, colegi din tinereţe.
Un torent de pământ se prăbuşi peste voi
şi freamătă - cu freamăt de plante.

E tăcere, nemişcare şi gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -

Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopţi şi vânturi,
pentru gurile pline de pământ şi var
în zadar căutaţi cuvinte -

E târziu, prea târziu pentru încătuşate mâini
prin neodihnite furtuni, nopţile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemaţi
cu plânsetul şi vaietul vântului.

Târziu, e târziu. Se ghemuiră vânturile
pajişti adânci ademenesc, arome de lumi subterane,
mai departe trebuie să sap sub pământ, mai adânc
până voi ajunge la voi.

Prea târziu, deja e prea târziu. Trebuie să tac,
depăşit şi uitat. În ochi morţi
se clatină copacii şi cântătorii grauri.
Oarbe torente de pământ se rostogolesc, se rostogolesc

Risipiţi prin rizomi de ferigi,
în rădăcinile mestecenilor şi-n zmeurari sălbatici,
plutim tăcuţi, încotro, pentru ce?
mai departe, tot mai departe - - -

poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol

În spaţiul întins, tot mai departe de mine,
viaţa înaintează în genunchi, în coate, în degete,
în articulaţii nevăzute.
Uneori se protestează îndelung şi neauzit.
Bisericile adună tot mai multe femei,
iertându-le păcatele din gânduri.
Se moare cu mai multă, sau mai puţină credinţă.

Mâinile mele rămân lângă mine
aşteptând o întâlnire de gradul trei,
într-un univers contorsionat şi nemilos.
Intersecţiile neclarificate îmi apasă umerii,
acoperind şi dezvelind ferestre.
Pe marginea unei alegeri visele se frământă
cu pământ şi cer.
Un gol navighează prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!