Viaţa

Am risipit şi voi mai risipi,
Inegalabilele simfonii,
Din clipele trăite la extrem,
La licitaţia de mare şlem.

Am risipit avere şi iubiri,
Sclipiri de ochi şi grave prăvăliri,
În goana nebunească după timp,
Din viaţa devenită anotimp.

Am risipit risipa ce-am avut,
Preaplinul de simţiri necunoscut,
Cu nemurirea pusă-n buzunar
Mereu îndrăgostit, mereu hoinar.

Am risipit în vânt chiar viaţa mea,
Cu poezia tolănit pe-o canapea,
Ca un inconştient nemuritor,
Eu am trăit doar clipele de dor.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozei ce infloreste

O roză-nfloreşte, suavă…
Ca nor risipit e necazul.
Puternic mă poartă extazul
Spre-o naltă şi tainică slavă.

Nu-mi pasă de-a vieţii otravă,
De chinul ce-şi urcă talazul
O roză-nfloreşte, suavă;
Ca nor risipit e necazul.

Stăpân sunt de-acum pe răgazul,
Să-mi fac din ursită o sclavă,
Şi nu mai e viaţa grozavă,
Deşi mi-a brăzdat tot obrazul
O roză-nfloreşte, suavă.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întregesc din câte pierd

A rămas un pic din mine
pretutindeni – A. Dumbrăveanu

M-am risipit pe drumurile toate
Că nu mai poate nimeni să m-adune
Simunul cald mângâietor de dune
Nici cârcotaş, nici iubitor de gloate

Un cântec straniu noaptea mă străbate
O adiere rece peste strune
Murind de dor lunaticele rune
Pe lespezi de ruine şi palate

Îmbogăţit de ce-am lăsat în urmă
Ajuns la termen de-njumătăţire
Robit de câtre-o dulce amintire
Cu căngi de aur care-n mine scurmă,
M-am risipit în zare pretutindeni
Ca un zefir în ziua de Armindeni

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viaţă,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
mă bucur când respir o nouă dimineaţă.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculaţii zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinereţea lor se-mbată ai mei pori
şi propriu-mi sfârşit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat aşteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
şi să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele şi cânt un cântec nou mereu
şi simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topeşte blând şi vechi şi noi omături.

poezie de Anatol Covali
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte într-un buzunar
am pus aşa;
şi-un vânt hoinar,
zâmbind ştrengar,
le-a risipit;
dar eu, cuminte,
le memorasem
dinainte.

Dar visele?
Am să le ţes,
în inimă
un loc ales,
să nu le ducă dor străin,
în calea clipelor
ce vin.

S-au revărsat,
în valuri vii,
cu nostalgie-n melodii.

Si-orice cuvânt,
în zări târzii,
îl fredonezi
fără să-l ştii...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cupă de iubire

Din cupa timpului
dăruită de Tine
mâinile mele vremelnice
au risipit clipele
pe zâmbetele copiilor,
prin leagăne şi parcuri,
prin bucătării şi şcoli.
La judecată
vin doar cu mulţumirea sufletească
şi cupa plină
de amintirile iubirii noastre, Doamne!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cupă de iubire

Din cupa timpului dăruită de Tine
mâinile mele vremelnice au risipit clipele
pe zâmbetele copiilor, prin leagăne şi parcuri,
prin bucatării şi şcoli.
La judecată vin doar cu mulţumirea sufletească
şi cupa plină de amintirile iubirii noastre, Doamne!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

torn în marmur idealul,
gura ta o fac izvor,
ochii faruri lucitoare
şi dorinţa o fac dor;
fac din tine o baladă
alergând spre infinit,
frigul dragostei şi-al morţii
e ceva nedefinit.
din fragmente de statui
te-am clădid ca pe-o naiadă
şi te-ai risipit în lume,
ochi-mi să nu te mai vadă.
ai ucis visul pe care
îl visam în nopţi senine,
când foşneau plopii-n cărare,
nopţi albastre şi divine...
tu te-ai risipit în zori
ca o stea căzută-n mare,
o petală dintre flori,
rătăcita pe cărare.
timpul plapuma si-a-ntins
ca un nor cu ploi de toamnă
şi ne-a -nvins, măre, învins...
unde eşti acum, doamnă?
unde eşti să-ţi spun povestea
ce-i străină şi târzie
cu o dragoste curată
transformata-n erezie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipit în vorbe

după ce te-ai risipit în vorbe
şi paşi care nu se mai văd,
a venit timpul să înveţi
lecţia tăcerii

iată, ai aici toate răspunsurile
de care are nevoie un om
la care va trebui să găseşti până mâine,
cele mai adecvate întrebări

deschid insectarul vechi
şi mângâi cu privirea
fluturii sacrificaţi inutil

le adresez în gând cuvinte de dragoste,
trec mâinile pe deasupra lor
şi atunci ei se desprind neverosimil
de paginile morţii,

încep să bată din aripi
iar îngerii le deschid o fereastră
prin care dispar bucuroşi în cer

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata

viata aceasta e
ca un fir de praf
risipit pe nisipul
vesniciei

pasesc lasand urme
ale pasilor
pe tarmul vietii

scriu pe nisip
povestea mea
prin faptele luminii
ca niste faclii
in intunericul lumii

clipele vietii
se varsa in eternitate.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud de toamnă

Pădurile cu bustul dezvelit,
Scheletice, nevolnice şi grave,
În negre-ntunecări s-au risipit
Şi depărtarea ca pe-un val le soarbe.

Dantelării de chihlimbar ceresc
Sub mantie de nerostite ploi
În focuri vii de jad se regăsesc
Târziu, în primăvara de apoi...

Creneluri vii pe cer înşurubând
Durerea morţii şi tristeţea firii...
În timp, tăcut, spre transcendent urcând
În contrasens cu legea omenirii...

Îmbătrânim cu fiecare an...
Pietrificat pe pleoape, rid cu rid...
Şi viaţa noastră parcă trece-n van -
Un anotimp sălbatic şi sordid...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar în vise

Mă cheamă pământul, Chetronia
Mi se vrea obelisc,
Lăcrimez pentru propria-mi tăcere,
Pe banca din livadă,
Picior peste picior, amintirile...
Mereu uimită, Venera îmi recită
Poemul în care versul final
Rimează perfect cu ochii ei albaştri,
Cât parfum de crin
S-a risipit aiurea,
Ca un rondel pierdut
Printre facturile de la întreţinere...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Radu Dănăilă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculaţi! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştrii
Ochi ai zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

Cum viaţa curge în pustiu
Şi risipit e-ntregul neam,
Măcar o zi, primar să fiu,
Să ştiu şi eu ce rude am!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

Şi dacă-n nori te-ai risipit
Cu doru-ţi deopotriva
Aflatu-mi vantul infinit
Purtîndu-te-n derivă

Şi dacă vii spre înserat
Străină de păcate
În gându-mi te-am înstrăinat
Visând să rup lăcate

Şi dacă-s adormit, de vrei
Mi te ascund sub perne
Topindu-ţi aur din cercei
Zidind iubiri eterne

Şi dacă fumuri nasc din case
Aprins de jaruri blânde
E pentru clipele ramase
De noi, încă flămânde

Şi dacă mi te-nchini agale
Cu toata-ţi întrebuinţa
Curge-vor râuri de petale
Să-ţi înflorească fiinţa

poezie de Emanuel Ciprian (aprilie 2018)
Adăugat de ciprian san
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o operă mare şi dezinteresată supravieţuieşte omului când cenuşa lui s-a risipit.

Mariano Picon Salas în La întretăierea a trei lumi (1959)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marketing erotic

Cu femeile, destul,
Prea mi-am risipit viaţa!
Dar de permite piaţa
Du-le, Doamne, la Stambul...

epigramă de Constantin Ardeleanu din Tic erotic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu amintirea

Primăverile schimbă doar aerul
de-un colţ de cer atârnă norul scuturat acum în ploaie
peste colbul din osuarul amintirilor
mereu aceleaşi vechi coşmaruri cu zile cenuşii
din alte file de calendar,
dintr-un timp al morţii în spirit, un hiatus de conştiinţă
apoi o pulbere de doruri din alt anotimp
al primului "de ce" rostit fără vreo teamă
cu zarzăr înflorit şi risipit de vânt pe cale
primăvara n-a fost întotdeauna dezmăţ de petale,
o vreme nici n-am băgat de seamă mugurii din pomi
sau stânjeneii din gradină,
am ars mocnit
ca un tăciune fără vreo lumină,
amărăciunea ca un hârb hidos a locuit la mine primăvara
şi era verde,
s-a uscat apoi, ciot găunos cu pori de zgură,
amintirile zdrenţe putrezite flutură
sub un ciob de cer albastru,
păcat că nu le pot spăla şi întinde la soare
să ia miros de proaspăt din aerul acestei primăveri.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!