Elegie despre ţară

Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o ţară,
Cu pâinea şi merindea subsuoară?
O ţară, ca un fagure de miere –
Mi-e dor de ea până la sfâşiere...

Răspundeţi, nimeni, nimeni, n-a văzut-o?
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat, dar am pierdut-o...

De-o veţi afla, cumva, printr-un ungher,
Să-i cereţi, rogu-vă, un colţ de cer,
Un munte 'nalt, un codru de mătasă,
Iar, dacă vrea să se întoarcă- ACASĂ,
Să n-o lăsaţi pe drumuri, speriată,
S-o aşezaţi la inimă, îndată
Şi să veniţi, când înflori-vor macii,
Pe locul de demult al vechii Dacii,
Să îi vorbiţi cu grijă şi iubire,
Şi-apoi, vă rog frumos, să-mi daţi de ştire,
Să ştiu şi eu, de bună seamă,
Dacă mai ştie Ţara cum o cheamă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie despre ţară

Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o ţară,
Cu pâinea şi merindea subsuoară?
O ţară, ca un fagure de miere –
Mi-e dor de ea până la sfâşiere...

Răspundeţi, nimeni, nimeni, n-a văzut-o?
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat, dar am pierdut-o...

De-o veţi afla, cumva, printr-un ungher,
Să-i cereţi, rogu-vă, un colţ de cer,
Un munte 'nalt, un codru de mătasă,
Iar, dacă vrea să se întoarcă-ACASĂ,
Să n-o lăsaţi pe drumuri, speriată,
S-o aşezaţi la inimă, îndată,
Şi să veniţi, când înflori-vor macii,
Pe locul de demult al vechii Dacii,
Să îi vorbiţi cu grijă şi iubire,
Şi-apoi, vă rog frumos, să-mi daţi de ştire,
Să ştiu şi eu, de bună seamă,
Dacă mai ştie Ţara cum o cheamă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă ţară

Într-o ţară oarecare, trăia un bătrân deştept
Şi tot în ţara aceia şi un vultur înţelept.
Nimeni nu ştia de vultur când şi de unde-a venit,
Era veşnic precum timpul, fără-nceput ori sfârşit.
Bătrânul merse-ntr-o seară la vultur spre-al cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aş vrea să te rog ceva
Ştiu că eşti preaînţelpt. Doar tu mă poţi ajuta.
Aş vrea să găsesc ţara cea mai fumoasă oriunde s-o afla
şi-aş străbate lumea-ntreagă doar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare - i-a spus vulturul grăbit.
Şi-au zburat, zburat prin lume unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor-lin vedea batrânul locuri ce păreau din vis.
- Te opreşte! striga tare- acesta-i locul precis!
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat,
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.

După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea ţară.
Asta-i cea mai furmoasă ţară din câte-am văzut
Caci aici, pe-această stâncă, într-o vară m-am născut.

poezie de Dorina Stoica din Izvorul îndpărtat (decembrie 2011)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi faţa,
cum soarele dimineaţa
pupă roua, soarbe ceaţa.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să ştiu că şi ea m-ar vrea,
m-aş face luntre şi punte,
din loc aş urni un munte,
i l-aş pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aş construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
să fim unul amândoi,
trăind anii tinereţii
până la sfârşitul vieţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare cu durerea lui,
Fiecare cu a lui poveste,
Steaua-şi cere doar perechea ei,
Unui dor cine-i spune că este?

Cerbul este la cerboaica lui,
Tot ce este viu are pereche
Numai omul pare-al nimănui,
Dar ce spun e-n legea cea străveche!

Fiecare om este o taină,
Dacă n-aţi ştiut, nici n-o veţi şti,
Dacă i-aţi dat pâine sau o haină
Voi în veşnicie veţi trăi!

Daţi îmbrăţişarea necesară,
Daţi din toate câte le puteţi,
Nu lăsaţi vreun om fără iubire
Că primiţi în dar cât şapte vieţi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un interludiu

Repet, nu-i nimeni bun de pus pe rană
Şi nimeni de blamat, de bună seamă:
Tu, mi-ai uitat demult sărutul, doamnă,
Iar eu nu-mi mai amintesc cum te cheamă!

poezie de Algernon Charles Swinburne din Poeme si balade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

Am să-l răsfăţ, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar ştiu că toţi copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăţ cum ştiu eu mai bine:
O frec uşor de blugi.

Pe-acasă îl mai las şi pe covor,
Şi-o să-i mai dau şi câte-un colţ de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl ţin curat, dar nu prea mă omor,
Şi îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paşti şi de Crăciun.

Promit ca, dimineaţa, la cafea,
Să stea sub masă ori mai bine-afară,
Că dimineaţa sunt cam indispus
Şi n-aş putea, oricât de mult aş vrea
Să beau cafeaua fără o ţigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai creşte, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca şi doctor să îi fiu
Şi, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aş vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniştitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Şi-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurcă lume

vă rog să mă ajutaţi să învăţ
ce trebuie făcut mai întâi când se moare
de când mă ştiu am fost un încurcă - lume
şi n-aş vrea ca în momente solemne
să - ncurc lumea asta cu lumea de dincolo
lumea de dincolo e un fel de şaitroc prin care
Dumnezeu spală lumea asta
se-agaţă de-o rugăciune ca un prospector falit
De ultima gâlmă de aur

aşadar vă rog să îmi spuneţi
Ce trebuie făcut mai întâi când se moare
de când mă ştiu am furat vreo şapte mirese
fugeam cu ele în braţe în timp ce alţii
se tocmeau pentru ele cereau băuturi fine
n-aş vrea să vă pomeniţi că fug cu mortul în braţe
în timp ce mă tocmesc pentru el cer băuturi fine
apă vie sau crismă

ce trebuie făcut mai întâi când se moare
să plâng să chem preotul ori medicul de familie
cum să aleg locul unde să sape
printre străini la oraş ori printre rude la ţară
nu vreau să supăr pe nimeni
dacă plâng mai întâi
preotul vine şi spune nu-i timp de pierdut
acum e-n locul acela cu păşuni verzi şi ape line
mă năpădeşte invidia ca sorgul bucata de pământ îngrădită
cu îngeri de silicon şi poze fixate cu cea mai bună amorsă
de chem preotul mai întâi
medicul de familie începe să bombăne că nu-l plăteşte nimeni
pentru ore suplimentare
că programul informatic nu recunoaşte codul numeric
de chem medicul de familie groparii se - mbată
şi lasă pământul căscat ca o gură de care
apropii oglinda să vezi dacă se abureşte

veţi spune că sunt egoist că şi cei cei trăiesc au nevoie
de cineva care să se gândească la ei
dar dacă aici m-aş ruga pentru un viu
dincolo un mort rămâne fără - ndurare

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce e acum
În mintea ta iubire
Nu ştiu şi nu am cum
Să intru fără ştire

Să văd dacă acolo
A mai rămas ceva
Din dulcea ta iubire
Ce-o arătai cândva.

În seara asta tristă
Pe îngeri eu îi rog
Să vină toţi la tine
Să te-nconjoare-n văl

În vălul fericirii
Ce eu nu am putut
Să ţi-l ofer iubire
Aşa cum aş fi vrut.

Şi Bunul Dumnezeu
Să ne ajute acum
Să fim iar fericiţi
Mergând pe-acelaşi drum.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să pun doru-n cuvinte

Cum să pun doru-n cuvinte,
Dacă totu-n jur mă minte?
Cum să spun dorului dor,
Dac-a fost prea călător?!

Cum să spun: dor de iubire,
De-ai dat bici în fericire?!
Cum să spun: mi-e dor de viaţă...
Dacă n-a fost decât piaţă?!

Cum să spun: mi-e dor de tine,
Dacă n-ai fost lângă mine?
Cum să spun că doru-i bun,
Când sădeai numai venin?!

Cum să spun: amor curat,
Pe când tu erai plecat?!.
Cum să spun: dor împlinit,
Când iubirea n-a rodit?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa stâncii de bazalt

Să nu mă întrebaţi nicicând
Cum am trăit –
Căci n-am să spun,
Nu veţi afla
Trăirea mea
Şi, neştiind, nu veţi putea trăi aşa
O viaţă-ntreagă
De trăit
Şi fericit.

Cum am iubit?
Nu spun şi nimeni nu va şti
Că am iubit neîncetat
Şi am privit, în nopţi senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun şi nimeni
Nu va şti.

Nu cred că aţi putea şi voi,
Ca stânca-n apele puhoi,
Să rezistaţi necontenit
Şi nemişcaţi
În timp ce apele, prăpăd,
Se-agită,
Urlă,
Vă lovesc,
Şi vor din voi, în lumea lor,
Ce nu le daţi
Şi n-aţi voit
Să le cedaţi
Dar nu, nu cred că aţi putea

Să fiţi voi stânca ce-a căzut
Din locul ei
Din munte-nalt
Şi s-a jurat
Să fie stei
Sub greu asalt,
Ca stâncă dură din bazalt.

N-am să vă spun cum am trăit
Dar spun,
Aşa,
Doar pentru voi,
C-a fost frumos
Tot ce-am făcut,
Tot ce-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copil

De-ai şti, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prinţese
ori cu croitoraşul care ţese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,

Să pot şi eu să mă mai joc un pic
aşa cum îmi plăcea: cu păpuşica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.

El a venit o clipă şi-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit şi iar m-a supărat.

Nu ştiu ce a putut să intervină,
dar ştiu că ore-n şir l-am aşteptat
şi îmi e dor şi nimeni nu m-alină.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Vai, doamnă, dar nu-i puteţi impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l priveşte. În plus, trăim într-o ţară liberă, iar el, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, are dreptul să...
Diana: Vă rog, domnule profesor! Nu trebuie să-mi amintiţi dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc şi eu destul de bine! De asemenea, ştiu şi ce prevede Constituţia acestei ţări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privinţa asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislaţia ţării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aş încălca însă legea firii dacă aş fi de acord.
Eugen: Aveţi dreptate, dar nu în totalitate. Ştiţi ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiţi cu Luci şi să vă înţelegeţi cu el, să lămuriţi problema împreună.
Diana: Tocmai asta e; eu aş vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenţionat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
Eugen: Poate ar trebui să-l ascultaţi şi dumneavoastră pe el, să auziţi ce are de spus...
Diana: Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteţi acest lucru din partea mea.
Eugen: Cu siguranţă, am să-i transmit. Sper însă să vă daţi seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinţei lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viaţa lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
Diana: Desigur, vă înţeleg, domnule profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anu-întreg, se pare,
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
Cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
Dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi urca,
Cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!