Bunica

Cu gândul ei aiurea dus
Se-mpiedica de noi,
Părea un soare la apus
Şi dintre astre mai presus
Ne-ntunecat de ploi.

Paltoane aranja-n dulap
Le mângâia a mia oară;
Nepoţii îşi făceau de cap
Când în galop, şi când la trap,
– Împieliţaţior, ieşiţi afară!

Nostalgic, se uita blajin,
Şi se-nchina în sine;
Copiilor li se părea un chin
Până aflau, ca pe-un destin,
Dulceaţa unde-o ţine

Vai, dispărea câte-un borcan,
Cu seva-nmiresmată
Care din noi fusese hoţoman
Se străduia să afle-n van
Bunica, vag mirată...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

pământul ne părea atât de mic
la care-ntr-un târziu ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rătăcită

Se-adună zile reci şi scurg în noi
O toamnă rătăcită printre ploi
Cu răbufniri năprasnice de vânt
Ce dezgolesc pădurea de veşmânt.

Se-aleargă norii-n ceruri ca un chin
Venit în locul clipei de senin,
Iar cântecul din vara ce-a apus
Se-aude vag plecând, pe aripi dus.

Îşi mai înmoaie toamna, uneori,
Credinţa în ştiutele-i rigori,
Lăsând un Soare blând şi adormit
Culorii să-i ureze bun venit,

Căci e neîntrecută-n haina ei
Atunci când te îndeamnă spre alei
Cu freamătul şi tremurul în zbor
Al frunzelor ce-n dansul ultim, mor.

Culoarea lor, că-s moarte ori sunt vii,
Te fac de toamnă-ndrăgostit să fii,
Să nu-i mai vezi tristeţea-n zile reci
Şi, de ai vrut, să nu mai poţi să pleci.

Nu-i gri sau albă şi nici verde nu-i:
E toamna mea în ochii ei căprui
Şi-a sufletelor care cântă-n noi
Când ne plimbăm, de mână, amândoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-am născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
nescrise-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
şi toate lucrurile nouă
ne pretindeau un alt tribut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
şi-acelaş posesiv olimp
năştea la rându-i, filiaţii

pământul ne părea mai mic
la care iar ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nici unul dintre noi care, pe percursul vieţii sale, să nu-i fi trecut prin minte gândul sinuciderii, într-un moment de criză, suferinţă, necaz ori probleme, când i se părea că nu estenici o ieşire din ele. Aceasta ni se părea soluţia cea mai uşoară şi eram convinşi că ea ne va aduce plăcerea, odihna, victoria şi liniştea dorită. Acest fel de gândire vine din forma noastră naturală de a fi, şi anume, de a fugi de suferinţe şi a tinde la plăceri, însă, în cele mai multe cazuri, această fugă s-ar putea să ne coste foarte scump.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XVIII - Sinuciderea nu este o cale
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

De ce să dislocăm iluzii
Când noaptea-şi cântă insomnia
Şi când tăcerea-i mână-mână
Cu răzbunarea şi beţia?

De ce sa mai cream din stele
Noi lumi, din praf de ploi
De ce să ne mai ardă gândul
Că încă mai există "noi"?

De ce să nu îţi număr paşii
Şi tu pe-ai mei când voi pleca
Adio spus din buza nopţii,
Adio, eu te voi uita.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mira Donescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim... ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Mia

El îşi ţine sus blazonul
Şi pretinde milionul,
Mie o fi fost odată...
Când era bunica fată!

epigramă de Ovidiu Creangă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poem necrolog" de Nicu Gavrilovici

Dar, să nu uiţi, când dăltuieşti prin lut,
Să-mi uiţi bătaia inimii afară,
Pe pleoape să-mi pictezi o primăvară
Şi toamnele pe care le-am pierdut.

Şi de îmi cânţi, vioara n-o uita!
Sau poate lira ţi-e la îndemână.
Te-oi asculta o veşnicie, până
Voi nemuri cuminte-n palma ta,

Pe-un aşternut de şoapte, să visez-
Acolo unde mai dospesc poeme,
În versul răstignit în prozodeme,
Să mă adulmeci, când spre el glisez.

Şi-n timp ce-amurgul se răsfrânge-n noi,
Să ne hrănim cu lacrima din ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul jucătorului pierit

Părea o carieră masa din salon
Cu pietre răspândite peste tot
Iar jucătorul, cu privire de spion,
Nervos dădea din cap ca un robot

Reflexe desuete, parol, de filfizon
Sub policandrul de la Maryott
Părea o carieră masa de salon
Cu pietre răspândite peste tot

Certamente, e urmărit de ghinion
Fiindcă potul l-a săltat un cipriot
Jimbat, cu aer de trişor bufon;
Cum a putut să joace ca un idiot?
Părea o carieră masa din salon

parodie de Constantin Ardeleanu, după Leonid Dimov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza din Rusia

Ca la noi, la bietul rus
Comunismul a apus
Şi s-a dus totul pe copcă...
Dà un tanc... pe-un "plin" de votcă...

epigramă de Constantin Enescu (24 decembrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o vreme când amorul va dispărea, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie?

citat celebru din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi îşi spune o poveste în cap pe care o repetă şi o îmbogăţeşte. Această poveste determină cine suntem şi cum ne vedem noi şi cei din jur. Asta e imaginea de sine.

citat din Patrick Rothfuss
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i rugăm să ningă, pe poeţi

Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îţi ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfinţit,
chiar dacă este doar în mintea mea...

În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor şi eu, cândva,
să-ncap şi lângă armăsar să călăresc,

Să călăresc troiene de zăpezi
şi să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
şi că ne ninge pe-amândoi, mă mint.

Mă mint că va mai ninge peste noi
şi că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
şi noi, prin ploaie, singuri călători...

Ce singuri călători fără de drum
spre destinaţii scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viaţă gri şi clandestin.

Şi clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeţi,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieţi!

Sau să-i rugăm să ningă, pe poeţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa rămasă

Zâmbind nepoţii
Trec peste brumele noastre
Mirosind a must
De tămâioasă.
Toamna ne ţine în chingile ei
Plimbându-ne umbrele prin case.

Nepoţii zâmbesc.
Nepoţii ne poartă iubirea.
Fermecători trecem prin amintire
Şi brumele se topesc aiurea.

Vinul curge în pahare de vis.
Noi râdem de clipa rămasă.
Pe creanga ruginie
Se aşează
Piatra de la coasă.

Vom tăia, nepoţilor,
Din rădăcină răul
Începând cu visul
Ce deschide hăul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva în noi

Dincolo de cer,
Dincolo de noi,
E lumina dulce
La care tot mai sper,
Să ne inunde... împreună,
Pe acelaşi drum,
Cu aceeaşi lună.
În mister coboară
A câta oară
Dorinţă închisă
În conduită exemplară,
Ascunsă, complexă şi rară
Din dor lunecos,
Unde-a fost prinsă
Astă vară...
Afară plouă cu miere,
Afară plouă cu noi...
Imagini ca dintre stele,
Se tot reflectă în ploi.
Acelaşi abis ne recheamă,
Aceeaşi lumină de stea
Şi totuşi, n-am să ţin seamă,
Pentru că ea ne-nşela.
Nu ştiu de m-ai găsit în tine,
Nu ştiu de m-aş găsi în noi...
Dragostea mea îţi aparţine
Chiar de-ai trecut-o prin noroi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunat apus de soare! Ce frumos este când se sfârşeşte ziua şi ce urât când ne sfârşim noi.

Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeam

despre foci cu o prietenă
ea părea
invidioasă pe stratul de grăsime-al polarelor
aproape
plângea ea neavând practic în bustieră ce ţine
pe nişte
picioare ca de meduză - cu extatice
priviri eu
ristice ea părea totuşi să destrame cu lovituri
aproape
simpatice (?!) tot ce ţinea de cuibul straşnic de sper
mă dintre
mine şi ea - prea părea (creaţă, fără speranţă)
decisă a
proape s-o termine să
înceteze
dragostea sădită în brazdele trase în gheaţă
aproape
de spărgătorul nevrotic
de ceaţă
...
ea părea
ea era elementul de ne
legătură cu bucle -
ea plâng
ea pt. ea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!