Mă înconoară toamna

Miraculoasă înserare
clipa privită între zi şi noapte
luna tăcută răsare,
deschizând poarta încuiată a zării
tu nu eşti aici...
distanţa şi timpul îl trăim despărţiţi
când liniştea coboară-n taină
mă regăsesc în amintiri,
sub muguri de stele
se aşează în gând
insomnii fremătând
petale de crizanteme
îngenuncheate
spre cer înalţ rugăciuni
la marginea luminii
mă înconjoară toamna
cu frunze de jar şi lacrimile ploii,
într-un descântec de ape
revărsându-se-n mare.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacru legământ

Mă regăsesc,
în toamna cu cer violet
când frunze liniştite cad
şi cocorii se adună-n stoluri
pădurea pare o umbră a cerului
desprinsă din basm
prin care vântul călătoreşte
prin file de vreme
un amestec de culoare şi pace
se aşează-n suflet
leagăn de vis şi mângâieri,
fărâme de iubire izvorăsc
şi ţes o minune
între soare şi pământ
un sacru legământ
clipa coboară, se risipeşte
pe aleea cu parfum
de crizanteme.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

TOAMNA MEA

Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la uşă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croşetez gândului, mănuşă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.

Se cerne tristeţea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută şi brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viaţa curmată.

Presimt că toamna mi-aduce gongul morţii,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Şi nu regăsesc drumul vieţii şi-al sorţii,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.

Bruma şi frigul îmi îngheaţă privirea
Şi-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluieşte amintirea
Pe papirus legat cu firul legendei.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncuri

tăcerea s-a culcat între şoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
păşesc peste ape
cu măşti de oţel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace şi timpul rămas
mă aşez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
mă voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
şi voi vâsli
spre ţărmul umbrei mele
voi pleca în nefiinţă
în dansul ploilor în noapte
şi din adâncuri
mă reîntorc în ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Lumină regăsită
în secunda clipei,
te respir
prin toamna cu ton ruginiu
într-o deplină armonie
învăţ prea devreme
ce-nseamnă distanţa
spre albul ninsorii
telurice semne divine
mi-e gândul un sunet
din cântecul rămas
pe acorduri vechi
în rezonanţă cu depărtarea.
Octombrie, eşti luna mea,
cu adieri de vânt neobişnuite
sfidând iubirea
timpului rece
adun albastre speranţe,
le ascund într-o filă de carte
în dimineţi-mbrăcate
în flori de crizanteme

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă regăsesc

Mă regăsesc în sunet de mare automnală,
În ochi de gând păşind prin argintie brumă
În culoare de cerneală pe boltă cu lacrimă aureală,
Când sufletul sărută malul în zbucium cu valul în spumă

Mă regăsesc în triste frunze ruginii tomnale
În zbateri de aripi prin vânt umede de ploaie,
În noapte croşetez poeme cu gândurile tale
Sentimente impregnate din suflet pe foaie.

Mă regăsesc în versuri scrise cu condei de soare
Pictate cu amintiri în toamna care plânge,
Pe pânză vremii şi a vieţii trecătoare
O lacrimă suspină cu mine-n ram se frânge.

Mă regăsesc pe portativul anotimplui cu vise
În dansul pescăruşului între cer şi mare,
Rătăcesc stângaci prin lume pe drumuri nescrise
Cu doruri ce aprind speranţe în roşii candelare.

Mă regăsesc în ochiul de copil, în firul de nisip
În rugăciune sacră cu tine-n fiecare seară,
Din lacrimă de lună zâmbet de rază să aduc pe chip
Brodat cu fir de suflet în albă dantelată beteală.

poezie de Valentina Geambaşu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sufletului

m-am descălţat de gânduri la poarta sufletului
să nu murdăresc surâsul luminii
da, sunt un păcătos
în astă lume beată
pe tălpi adunasem tăceri
culese din ancestrale dureri
eram aici şi dincolo
pe ţărmul zbuciumat al sufletelor moarte
între mare şi cer
ape se zvârcoleau haotic în zare
pe sub pleoape curgeau amintiri
de ieri, de nicăieri
uneori pictam alte gânduri în casa cerului
între iertare şi păcat
mă crezi, mă ierţi...
poate azi, nu sunt acel ce sunt
rostogolit printre stânci
între alge şi scoici
mă întreb, de mii de ani...
offf, am uitat întrebarea
da, sunt uituc, şi...
rămân aici,
unde nu sunt
decât o vorbă irosită în vânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sfântă

Mă întreb dacă aş putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
şi-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristeţea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a aşezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârşite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanţ de stele vise poartă...
Lună, cât eşti de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalţă lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopţii se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Şi-n murmure şi şoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... şi cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Şi suferinţa ne-o alină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marginea ploii

locuiesc
pe marginea ploii
într-un cub de priviri
cu paşi peste ape
cu ochi şi idei
în zbor şi-n surâs
palmă
între mine şi drum

picură
floarea şi umbra
mersul şi zborul
peste degetele tale
într-un unghi de priviri
însetat de
florile
ochilor tăi
zbor peste ape
şi picuri rotunzi pe degetele timpului în umbra
dintre un strigăt şi un cuvânt închis într-un cerc
de paşi
din miezul Ogrădesei

aici
plouă cu zâmbetul tău îmbrăcat în picuri de rouă
dintre o secundă
şi o altă umbră

rămâi
pe degetul tău drept
rămâi la ce ai învăţat
căci fericirea e doar Cuvântul cel veşnic
Hristos-iubirea
22-04-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica (februarie 2018)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călători sub colţ de cer

Mi-am aşezat visele - petale de flori -
în palma ta.
Şi am şters lacrimile
în amurgul
luminat de stele.
Încet, durerea s-a stins
în ploi reci căzute peste noi.
Un paradox
ne cheamă şi ne desparte iar.
Suntem stropii de ploaie
risipiţi de furtună.
Călători sub colţ de cer,
Separaţi şi totuşi împreună,
În sfera nopţii...
un fel de mister.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

E timpul întâlnirii,
între zi şi noapte
între trecut şi prezent
între lacrimă şi zâmbet
misterioasă alegere,
au trecut secole de aşteptări
călător mi-e gândul
vibrează ca un ecou
prin câmpiile însorite de emoţii
într-un colţ de rai
simt mângâierea vântului
sub teii înfloriţi
cu aroma primăverii din nestinsa iubire
te-am regăsit printre lumini de sentimente,
rătăcind prin amintiri
privesc răsăritul dincolo de nori
urmez calea destinului.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe tăcute

Topesc depărtarea
din ceaţa groasă
între maluri de vise
ţes în cuvinte
priviri nenăscute
se zbate chemarea
în zvâcniri nebune
tremură noaptea-n
arcuşul viorii.
Departe la poarta lumii
bătrâne anotimpuri
aleargă.
Dă-mi o fărâmă de nemurire
să fiu iar cu tine
pe dealurile albe
când ceaţa dispare
cu pasul grăbit
răsare luna
eu mă ascund
în dorinţele tale.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa toamnelor ploioase

Cad frunze-n dantele de ploi
Şi-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui şi migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă.

Cad frunze-n dantele de ploi –
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt trişti şi sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foşnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.

Şi-a frunzelor moarte ne doare –
Un clopot în nopţi de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viaţă,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceaţă.

Se scutură toamna din noi –
Cercei aromaţi la ureche,
De frunze, de struguri şi ploi,
Sub pelerina neagră şi veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, acelaşi decor,
Se pierde în lume, departe.

Cu frunze-amărui şi migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naşte un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Ştim asta de când ne-am născut...

Bat ramuri la-al inimii geam
Şi dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aş putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenuşii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopţi viorii
A toamnei, de vis, săgetare.

Iar uşa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Şi prinsă în lanţuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".

Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister şi altar,
Mănăstiri de cuvânt – glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă
Şi rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-şi lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat şi-am iubit.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui şi midale,
Se scutură toamna din noi
Şi-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Ninge-n noi cu fulgi de stele...
În grădini au nins petale
Din copacii de bezele
Ce, de-un timp, au dat în floare.

Se aud pocnind pe ramuri
Muguri noi... Şi-un vânt adie
Mângâindu-ne în taină,
Ca un vers de poezie.

Totu-i cânt, lumină, taină...
Vezi?! Mustim a primăvară!
Cer şi ape sunt mai limpezi,
Bun venit, iubită doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

aici şi timpul a murit
înjunghiat
tăcut, necunoscut
cărările mă alungă
spre alte lumi, spre alte dăţi
pulsează în mine un foc necunoscut
păşesc peste ape
sub steaua ultimului ceas
făşnesc gânduri în tragice amurguri
aici şi clipa sângerează
cuvântul a rămas pe buze uscate
mă cheamă un glas
himerice lumi
mă arde retina sub ţipătul luminii
noaptea dansez în ploaie cu strigoii
sub lacrima nufărului alb
uitat între pleoape
în zori, urc să cioplesc
fântâni de rouă în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume tainică

Din muguri de nori
cad stropi mari de ploaie
iar marea suspină
pe ţărmul uitat de lume
luna măsoară anii
ce stau mărturie uitării
un pescăruş se înalţă în zbor
fremătând din aripi,
sfărâmând secunda de tăcere
o minune tainică mă-nconjoară
se aude murmurul valurilor
ca o blândă alinare
trăim în vibraţia universului
energie născută din darul divin,
esenţa unui crez
prin adierile înserării mă priveşte
luceafărul cu lumina-i vinovată

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeta - poem dedicat unei prietene de suflet, Mariana Gurza

zidită între tăceri
o inimă se zbate
pe coala albă, în cetate
eşti strop suav de iubire
ce arzi în cuvânt
eşti clipa senină
eşti strop de lumină
o inimă bate
pe coala murdară
în neliniştea gândului şi ţipătul timpului
îţi este dor de ploi
de-o ploaie cu stele
ploaia să-ţi zideasca iubirea
să simţi lacrimile cerului la porţile dorului
îmi este dor de nopti cu stele
în vis să te privesc în ele
cuvântul, o lacrimă în palma ta
un trecator
ce trece pe un drum
scriind sau poate cântând
departe de lume, aproape de cer
visând într-un gând
aici, acolo, pe un rând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de toamnă

Cad frunze-n dantele de ploi
Şi-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui şi migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă.

Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt trişti şi sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foşnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.

Şi-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopţi de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viaţă,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adţncindu-se-n ceaţă.

Se scutură toamna din noi -
Cercei aromaţi la ureche,
De frunze, de struguri şi ploi,
Sub pelerina neagră şi veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, acelaşi decor,
Se pierde în lume, departe.

Cu frunze-amărui şi migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naşte un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Ştim asta de când ne-am născut...

Bat ramuri la-l inimii geam
Şi dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aş putea să te am!
Şa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenuşii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopţi viorii
A toamnei, de vis, săgetare.

Iar uşa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Şi prinsă în lanţuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".

Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister şi altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă
Şi rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-şi lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat şi-am iubit.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui şi midale,
Se scutură toamna din noi
Şi-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!