Chipul tau

Şi-n lumea asta sufocată
De-atâtea suflete ingrate,
În care aeru-i mai scump
Decât o sută de păcate,

Mi-e umbra singurul prieten
Ce încă nu m-a părăsit
Şi cutele adânci pe frunte
Vădind că timpul n-a murit.

Doar chipul tău se odihneşte
Surprins pe-a ochiului retină.
În lumea asta-ntunecată
El îmi e singura lumină.

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dorinţă de copil

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am şi eu o dorinţă de copil:
Mama şi tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

Cu suflet blând, îmbobocind cuminte,
Zilnic trăiesc acelaşi avatar.
De chipuri dragi nu-mi mai aduc aminte
Şi zbuciumul mi-e fără de hotar.

An dupa an, aceeaşi întrebare,
Îmi pustieşte gândul răvăşit:
Pe lume am venit din întâmplare?!
De cineva am fost şi eu iubit?!

Cuvântul dor refuză să se stingă.
Speranţa dulce încă n-a murit.
Noi orizonturi visul vrea s-atingă,
Iar aşteptarea mea n-a ostenit.

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am şi eu o dorinţă de copil:
Mama şi tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Era de ziua nunţii tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zâmbea în cale
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

Şi-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.

Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deşi el deşteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,

Care, de ziua nunţii tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zîmbea în cale,
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

poezie clasică de Edgar Allan Poe din Tamerlane and Other Poems (1827), traducere de Dan Botta
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compătimirea este un sentiment care nu angajează. De aceea îl găsim la atâţia. În lumea aceasta încă n-a murit nimeni de suferinţa altuia. Iar acela care a zis că moare pentru noi n-a murit, ci a fost omorât.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de gloria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra Ta

Şi dacă umbra ta
şi azi m-ar apăra
de ploaia grea,
de vorbe rele
şi de lumea rea,
eu iarăşi te-aş chema
şi ea să-mi fie haina
ce m-acoperă
în iarna grea...
şi dacă umbra ta
în sumbre nopţi m-ar apăra
de gânduri ce îmi tulbură
şi liniştea
şi de tristeţea ce-mi provoacă
depărtarea ta,
eu, pe perete şi pe cerul meu
aş desena
în ochi mereu
eu aş păstra
doar chipul tău şi
umbra ta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românism

Lumea a-nceput dis-de-dimineaţă,
Eminescu însuşi încă n-a murit,
chiar bătut de valuri şi norit de ceaţă,
geniul său extatic abia a-nflorit...

Moartea şi cu geniu-s linii paralele,
Eminescu sare peste umbra sa,
e momentu-n care-o sută de lichele
vor ca să-l încapă într-o debara.

'Nalt e Eminescu, ca o Catedrală
şi nobleţea-i vastă stă-n melancolie,
spiritul său tainic face-se spirală
cântătoare-n zboruri, ca o ciocârlie...

Lumea azi începe, de la prima oră,
şi văratec aflu că poetu-i viu,
el din bucium sună, trist, într-o Agoră,
dându-mi întâlnire la un interviu.

– Bună dimineaţa, Bădiţă Mihai,
lumea deja ştie că eşti încă teafăr,
de o veşnicie, pe-o Gură de Rai,
românismul trainic vine din Luceafăr!

– Bună dimineaţa-ţi spun şi eu, bădie,
şi gânduri curate, unduind de dor,
ce-mi doresc eu mie, dulce Românie?
Să îmi faci din lacrimi susur de izvor...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam chiar că o să devin beţiv, pentru că îmi plăceau starea de inconştienţă şi orgoliul dement al beţivului. La Răşinari, unde reveneam în vacanţe, admiram enorm beţivii clasici, care erau beţi în fiecare zi. Era mai ales unul, care umbla însoţit de un violonist şi care fluiera şi cânta tot timpul. Ăsta e singurul tip interesant din tot satul, gândeam eu, singurul tip care a priceput, care şi-a dat seama. Toată lumea era la câmp, toată lumea făcea ceva, şi el, singurul, se distra.

Emil Cioran în conversaţie cu Gabriel Liiceanu (1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Şi sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ţi-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni şi suspine
mă scald Isus în dorul Tău
că Tu-mi eşti Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
să cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ţi o dau
o Mire drag
şi scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
şi-n
ochii Tăi Isus de foc
să moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn şi Mire
eu te vreau
domneşte Tu Isus în mine şi fă ce vreai
în viaţa mea
domneşte Tu
şi stăpâneşte Tu în mine
căci sunt
creaţia Ta
şi lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
mă scald
şi în iubirea Ta
eu vreau să ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
şi-n lacrimi
calde şi suspine
te chem Isus acum să vii
al Tău să fiu în veşnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine să trăiesc
şi-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Îmi dai hrană când mi-e foame,
Îmi dai apă când mi-e sete,
Pot dormi oriunde-mi place,
Îmi faci pătuţ din saltele şi carpete.

Mă laşi să te ling calin pe mâini
Sau, din când în când, în momentele adecvate,
Chiar pe faţă. Bineînţeles, asta după ce
Mi-am lins mie însumi toate părţile private.

M-ai învăţat să vin când sunt chemat,
M-ai învăţat multe chestii cum se fac,
Mă scoţi la plimbare-întotdeauna, unde,
Încântat, adulmec câte-un pipi şi mă c...

Te-am iubit şi ţi-am fost mereu loial,
Chiar şi-atunci când duhneai a coniac şi a tutun,
Pentru că,-n definitiv, pe lumea asta
Eşti singurul meu prieten, cel mai drag şi cel mai bun.

poezie de Autor necunoscut-SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Katherine: Spune-mi, ţii mai mult la locul tău pe lumea asta decât cel de pe lumea cealaltă?

replică din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul meu prieten...

Singurul meu prieten şi oaspete,
este timpul.
Stăm împreună la taifas
şi la masă.
Asta, vreo optzeci de ani şi mai bine.
De la masă, eu mă ridic primul,
el rămâne.
Din viaţă, eu plec primul,
el rămâne. E nemuritor.
Fiindu-mi bun prieten nu-l duşmănesc.
Ferice de el!

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
şi singurul viitor
pe care îl pot cunoaşte
fără să-l trăiesc
şi fără să-l pot schimba

căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
aşa cum şarpele îşi
leapădă pielea

şi nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra

iar cu aripile de împrumut
ale fluturelui care polenizează
lumina stelelor

îmi pot împodobi
doar cuvintele

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma ta Doamne, ajută-ne, să fim cei dintâi...

mi-e dor uneori nu de timpul de ieri
ce de timpul de demult
când nu ştiam că sunt om
mă credeam pe atunci ieşită din poveste
şi mă bucuram că am scăpat
din lumea zmeilor-paraleilor
şi-a zgripţuroaicelor
şi-a tuturor acelor făpturi
pe care, minte de copil,
nu ştiam că fac parte din viaţă.
mi-e dor nu de timpul de ieri
ce de timpul acela
când oamenii ieşeau şi intrau în poveste
când câmpurile gemeau de floare
când încă mai împrăştiau nestingherite
nestemate de triluri, păsări.
mi-e dor de oamenii aceia mărunţi
cu suflete mari cât soarele
mi-e dor de simplitate
de adevăr
de puritate
mi-e dor de curăţenia aceea
mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc.
mi-e dor de casele acelea
în care se adunau copacii seara
să asculte la gura sobei poveşti
în miros de tutun şi aromă de scortişoară.
mi-e dor, nu pot să spun cât mi-e de dor
de oamenii de sub cruci
de lumea lor sfârşită ca o poveste.
mi-e sufletul o lacrimă
pe care nu vreau să o plâng de treamă
că odată cu ea mi-ar lua toate amintirile.
copilăria mea încă mai doarme somn liniştit
în numele de pe cruci
şi mă trezesc îmbrăţisând iarba, pământul
mai râd uneori ascultand trilurile păsărilor
când îmi pare că voci cunoscute mă strigă pe nume
şi atunci le răspund toată numai zâmbet.
Doamne, in ziua Aceea îţi las sufletul meu
carte deschisă să ne strigi pe nume.
în urma ta, din prea marea mea dragoste,
ajută-ne să fim cei dintâi.

poezie de Valeria Tamaş (mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând cu lupii

Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună...

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi...
cabale îngânate de vraci...

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
şi privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă...
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă...

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hackeri cu minţi în dungi

Ce aţi găsit pe pagina mea, Atlantida!
De o spargeţi şi o băgaţi în"pungi"
Gândurile şi visurile scrise... ziua şi noaptea.
Sper să vă îmbogăţiţi cu ce doriţi
să-mi luaţi....
Atâta puteţi şi sunteţi învăţaţi
Să distrugeţi şi să furaţi
Ce...!
Încercarea mea de a scrie poezie
Ce-i singura mea în lumea asta, bogăţie..
Şi nu uitaţi... aţi mai spart unul!
Şi am pierdut ce a gândit nebunul
de mine...
Care crede că în lumea asta mai există încă dreptate..
Vă rog dacă mai există şi bun simţ lăsaţi-mă în pace
Să-mi scriu nebunia care mă duce din lumea noastră
În lumea mea.... unde am să rămân...
Până mă voi face scrum

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!