Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mihai I al României

În toată perioada dintre 1944 și 1947 am fost foarte nefericiți. Nu pot spune că am fost foarte răniți, dar eram supărați și dezamăgiți, pentru că speram cu adevărat că SUA și Marea Britanie vor face ceva pentru a-i opri pe ruși. Iar cei de la misiunile americane și britanice de aici, cu care eram în contact, erau și ei disperați, pentru că vedeau ce se întâmplă.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Un cântec foarte scurt

Odinioară, când eram tânără și încrezătoare,
Cineva m-a dezamăgit ( mai simt încă gustul acela amărui),
Mi-a rupt în două inima gingașă ca o floare –
Iar asta a fost foarte urât din partea lui.

Dragostea-i pentru cei nefericiți, uitați pe străzi când plouă,
Dragostea-i nu-i decât un blestem căzut pe capul tău;
Odinioară-a fost o inimă pe care-am rupt-o-n dou㠖
Și asta îmi închipui că a fost încă și mai rău.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Portable Dorothy Parker Paperback" de Dorothy Parker este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 94.99 lei.
Mihai I al României

Fiind latini, opresiunea era mai mare la noi față de țările slave, mai apropiate de ruși. Noi eram mai rebeli, mai indisciplinați. De aceea opresiunea a fost mai puternică la noi. Iar asta a făcut ca schimbarea din '89 să se facă cu o baie de sânge, lucru care nu s-a petrecut în alte țări. Asta pentru că ceilalți au putut să o rezolve altfel. Iar aici nu s-a putut. Și a explodat totul.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Am luat în excursie bolnavi cronici, internați de ani de zile, unii dintre ei foarte săraci, afectați de boli psihice foarte grave, dar și cu afecțiuni neurologice sau somatice. Am citit pe fețele lor emoția de a vedea lumea altfel decât se vede prin fereasta de la spital. Nimeni nu și-a dat seama că erau bolnavi psihic cronici, pentru că s-au comportat exemplar. Acești bolnavi au demnitatea lor, pe care trebuie să le-o stimulăm. Psihiatria aici trebuie să ajungă, pentru că, dincolo de diagnostic și de boală, este omul. La o primă vedere puteai spune că sunt niște epave, dar organizați în grup au dovedit au potențial omenesc care nu trebuie redus la pat și medicamente. Unii dintre cei care vor și urmează să fie psihiatri gândesc în mod redus, excluzând din meseria lor această tehnică psihiatrică foarte importantă: întâlnirea cu credința. De aceea, a fost și o lecție practică de psihiatrie.

în ziarul Gândul, articol (15 aprilie 2007)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Robert Langdon: Istoria arată Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspirație pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puț despre care ți-a povestit Teabing, credeam voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă țină în viață ca să îmi pot vedea părinții iar, să pot merge iar la școală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, darși facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Blah Blah: Voi doi ați fost împreună? Pentru cât timp?
Robin: Un an. Dar nu-ți face griji. Relația nu era foarte bună. La sfârșit, era vorba mai mult despre sex. Care nu era atât de plăcut. Dar eu eram problema. Nu fac decât să stau întinsă. Dar Ted e foarte bun. Te va... duce unde ai nevoie.

replici din filmul serial How I met your mother (22 octombrie 2007)
Adăugat de Adriana Stoica, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii sunt nefericiți în relații pentru că nu fac ce vor ei ci ceea ce le-a fost indus e corect, legal, moral de către părinți, societate, mass-media, religie. Oamenii ar fi brusc foarte fericiți dacă ar face cu adevărat ceea ce simt legat de iubire și relațiile cu cei din jur, dacă ar cere ceea ce vor sau ar spune "NU" la ceea ce nu vor. Fă ce vrei tu, ascultă-ți busola interioară, ascultă-ți corpul, onorează-ți stările și sentimentele și te vei elibera. Fii liber din nou și fără obligații imaginate și vei descoperi umanitatea în tine și în cei din jur. Nefericirea în relații și iubire vine din faptul că în loc să ne onorăm adevărul și să cerem și celor din jur să îl onoreze chiar dacă uneori doare tare, mințim la greu ca să nu doară pe moment. Prețul plătit? O viață în iad. Ne mințim pe noi, îi încurajăm pe cei din jur să traiască în minciună și apoi ne dăm cu curu de pământ nu există iubire. Nu există pentru tine. Pentru ți-o refuzi. Pentru simți ești defect și nu meriți. Asta face societatea în momentul ăsta: îi face pe oameni să se simtă mici, proști și nevrednici pentru a-i păstra sclavi obedienți care nu îndrăznesc să facă alegerile proprii care i-ar duce la fericire, împlinire și dezinteres față de stăpânii lor. Ce ai de gând să faci?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Vulpescu

În timpul războiului, a fost o situație foarte grea. Se dădea pâine pe cartelă, făcută cu mălai. S-a simțit foarte greu în special la oraș. Și la țară, pentru că bărbații erau plecați, iar bietele femei arau, semănau. Le țineau locul. În felul ăsta a fost perceput războiul de copii. Vedeam câtă lume e mobilizată și trimisă pe front. Despre ruși auzisem sunt bolșevici și că nevestele și copiii lor sunt la comun.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Viata viata legata cu ata" de Ileana Vulpescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 29.99 lei.
Mihai I al României

Dacă te gândeșți dezvoltarea României se făcuse în multe generații, iar Carol I modernizase România în 48 de ani de domnie... Acești oameni au distrus totul într-o clipă. Orice sau oricine însemna ceva în țara asta au fost anihilate. Iar acum trebuie să pornim de la zero. La venirea lui, Carol I s-a găsit, totuși, ceva aici. Existau politicieni, oameni care aveau simțământ patriotic. Toate acestea au fost șterse. Chiar dacă simți ceva pentru țara ta, totuși, e greu să ai o imagine clară. Niciun alt sistem, nici chiar naziștii, nu au făcut așa ceva aici, poate în altă parte.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tacit

Nero i-a acuzat pe nedrept și i-a executat în cele mai grele chinuri pe acei oameni numiți creștini, care erau răi pentru lucrurile abominabile pe care le făceau... întâi au fost prinși cei care își recunoșteau credința, iar apoi, folosind informațiile culese, marea lor majoritate au fost condamnați, nu atât pentru crima de a fi ars orașul, ci pentru ura pe care o nutreau față de rasa umană. Iar moartea lor era transformată, în plus, și într-un sport: ei au fost omorâți de câini, fiind îmbrăcați în piei de animale, sau au fost răstigniți ori arși, iar când lumina zilei se stingea erau folosiți drept lămpi pentru noapte.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Literatura pentru copii a fost ca un refugiu într-o perioadă foarte grea, în care scrisul devenise o corvoadă (în perioada comunismului). Exista un vocabular obligatoriu, așa m-am refugiat în literatura pentru copii, pentru că acolo mai erau permise note de fantezie, puțin umor, niște metafore...

în ziarul Libertatea
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

Crezi rolul unei relații este să te facă fericit? Câți dintre noi am fost învățați e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relație de cuplu pentru că asta ne va face fericiți? Probabil, la un moment dat, toți am crezut asta. Însă din start, avem o mare problemă, încă din cum este formulată această speranță. "Vreau ca cineva să mă facă fericit". Adică există joburi pe piață care au în fișa postului "să îți faci partenerul fericit". Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine? Dacă amândoi suntem nefericiți ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine? Când nu am partener, nu pot să fiu fericit? Acest model de gândire naște foarte multe probleme și creează foarte multă suferință iar pentru mine, fericirea, împlinirea și bucuria în viață a venit când am realizat o relație nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Păi... Pe sora mea a sărutat-o!
Maria: Pe sora ta?! Pe care dintre ele?! De fapt, le-a sărutat pe amândouă! Dar, dacă te referi la Ly, situația era diferită. Încerca să-i dovedească astfel ceva. Desigur, nărodul n-a ales cea mai potrivită cale pentru a-i dovedi, însă... Mihai nu s-a supărat, în cele din urmă a înțeles totul, ai văzut.
Nick: Pentru el nu s-a nimerit să fie acolo, de față, când s-a întâmplat. În plus, ei sunt colegi, prieteni...
Maria: Așa-i, Mihai nu s-a nimerit să fie acolo, dar chiar dacă ar fi fost de față, tot ar fi înțeles în final...
Nick: Poate Mihai ar fi înțeles, dar eu nu sunt ca el. Eu nu pot înțelege.
Maria: De ce nu? Străduiește-te! Chiar și Lia, sora ta, care i-a surprins atunci, a înțeles. De ce nu și tu?
Nick: Lia... E adevărat că și ea a înțeles, dar după cum ai spus, situația e diferită, foarte diferită, pentru că... Adevărat, ele îmi sunt amândouă surori, dar... La naiba, tu ești soția mea! Adică, știu nu e nimic oficial, sau legal, cu acte și ce-ar mai trebui, dar... Asta nu schimbă cu nimic situația! Adică... Eu... Te iubesc... Și... Și...
Maria: Nick, dragul meu... Și eu te iubesc, prostuțule! Nu știai asta?! Te iubesc. Mult, foarte mult! Legal, oficial... Hmm; nu contează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acesta a fost unul dintre acele vise neîngrădite, care vin odată cu maturizarea. Eram sigur nu eram singurul care visa la Everest; punctul cel mai înalt de pe pământ, de neatins, o experiență nemaitrăită, era acolo pentru mulți băieți și bărbați în toată firea să aspire la el.

în Everest - creasta vestică: traversarea vârfului Everest
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dr. Cox: Relațiile nu merg așa ca la televizor sau în filme. O s-o facă? Nu o s-o facă? Și când în final se întâmplă ceva, sunt fericiți pentru totdeauna. Scutește-mă. Nouă din zece dintre cupluri se despart pentru că nu se potriveau de la început și jumătate dintre cei care se căsătoresc divorțează oricum și îți spun chiar acum , în ciuda tuturor acestor lucruri, nu am devenit un cinic. Nu. Da, se întâmplă să cred dragostea se rezumă în principal la oferirea de bomboane învelite în ciocolată și știi, în unele culturi, un pui. Poți să zici sunt fraier, nu-mi pasă pentru că eu chiar cred. Ideea de bază este: cuplurile care se potrivesc trec prin aceleași tâmpenii ca toți ceilalți, dar marea diferență este nu se lasă doborâți. Unul dintre ei va lua atitudine și va lupta pentru acea relație de fiecare dată. Dacă este bine, dacă sunt cu adevărat norocoși, unul dintre ei va spune ceva.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona StanescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jean Constantin

Tatăl meu a fost arhitect. Cred natura m-a înzestrat pentru a face omul să râdă. Louis de Funes îmi place la nebunie. Și Gassman. Mi-am început activitatea artistică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1952. Eram angajat al Consiliului sindical al șantierului. Controlam brigăzile artistice. Pe urmă m-am transferat la I. M. U Medgidia. Aici am luat câteva premii, cu brigada; în 1954, am fost laureat pe țară pentru marinarul din opereta "Vânt de libertate". Nu eram profesionist.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îți zâmbesc
să îmi zâmbești
să ne zâmbim

am fost odată nor și m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost ușor să duc în spate
și tunete
și fulgere
și dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiță
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
și trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ambrose Bierce
lexicograf
Lexicograf. Un individ dăunător care, sub pretextul înregistrării unui anumit stadiu în dezvoltarea limbii, face tot ce poate pentru a-i opri creșterea, pentru a-i înțepeni flexibilitatea și pentru a-i mecaniza metodele.

definiție aforistică de din Dicționarul Diavolului
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Devil's Dictionary Paperback" de Ambrose Bierce este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Garabet Ibrăileanu

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura ființă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Și ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconștient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărțit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
Mihai I al României

Sunt disensiuni, pentru că după toată această perioadă oamenii nu mai potse unească și să gândească împreună. Nu este neapărat un pericol, ci o dificultate pe care o avem, pentru că, mai demult, datorită educației, oamenii erau solidari. Sistemul însă i-a schimbat în rău. Acum, oamenii trec cu vederea lucruri care înainte ar fi fost inacceptabile. De aceea disensiunile, indisciplina, lipsa solidarității fac ca lucrurile să fie greu de făcut.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook