Parapanta
În fiecare dimineață, te arunci în vid.
Alergi spre abis, ca un civilizat.
Ca un aforist cu lectorat defunt.
Pământul se rotește, din ce în ce mai nebunește.
Și lumea iar îți scapă, cu siguranță.
Evohe, Icar, în sfârșit ai reușit!
În astă scufundare, îmbătat de profunzimile aerului.
Cum să nu devii lejer?
*
Azi, te arunci în cer.
Purtat de vibrațiile țâșnitoare ale unei vieți
Evită să privești de sus acest vultur
Să rămânem prieteni, frate pițigoi.
Aerul foșnește și nu se vestejeste niciodată.
De tragi de o frânghie, soarele se-ntoarce.
De alta, o culme se pleacă.
Și neaua a căzut, acolo sub lumină.
*
Pădurea, o spumă de zmarald?
În fine am redevenit un pitic vioi.
La școala păsărilor, ca odinoară.
De ce casele aceste și-ar lua înapoi ale lor veste?
Cerul, munții, marea, parcă niște jucării.
Ascultă finețea aerului, deasupra penelor.
Fin strateg, ca un găgăuță.
Cascada zboară la cer.
*
Iarba primește.
Cum doar ea știe să o facă.
În mijlocul florilor zvelte, anonime, de neuitat.
Tot cerul acesta roșu sau verde de împachetat, cu grijă, într-un sac.
Lumea, atârnată de un carlig de pește,
violină sau de măr, verde.
*
O culegere de aforisme nu e un univers, dar cutia de
culori ce le conține toate.
Naratorul este acum la pamânt?
« Am devenit punctul acesta, acolo, sub voalul
mătăsos al interogării. »
天神 Închin acest vers către Dumnezeu și
Poet.
poezie de Francois Vaucluse, traducere de MariAnne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre devenire
- poezii despre aforisme
- poezii despre aer
- poezii despre școală
- poezii despre zbor
- poezii despre vulturi
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
Citate similare
Sus e cerul, jos pământul
Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.
poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre religie
- poezii despre protecție
- poezii despre ocrotire
Curcubeul
(după ploaie și furtună, împarți cerul în două, știi tu omule de unde apare?...)
Curcubeu pe cer aprins
Roșu galben parcă-i nins
Verde și alte culori
Toate prinse-n lumea lor.
Vântul ți-e tată străin
Ploaia mamă din vecini
Soarele frate holtei
Ziua sora ce o vrei.
După ploaie și furtună
Ieși zâmbind tinând în mână
Un mănunchi de viorele
Sus pe cer te joci cu ele.
Altă ploaie și furtună
Îți faci drum ca o nălucă
Și te-așezi cu fală mare
Unde-i locul dumnitale
Și râzând privești la soare.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ploaie, poezii despre curcubeu, poezii despre Soare, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre vecini, poezii despre tată, poezii despre roșu sau poezii despre ninsoare
Reverie
Zbor... zbor și dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot și nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că și-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Și spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Și dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează și se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulțesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg și cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă și-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...
poezie de Veronica Ștefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gânduri, poezii despre plâns, poezii despre iubire, poezii despre întuneric, poezii despre văi, poezii despre visare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Uneori se spune că oamenii de știință sunt lipsiți de romantism, că pasiunea lor pentru a afla, jefuiește lumea de frumusețe și mister. Dar, nu este neliniștitor să înțelegem cum funcționează lumea de fapt - că lumina albă este alcătuită din culori, că culoarea este modul în care noi percepem lungimile de undă ale luminii, că aerul transparent reflectă lumina care comportându-se în acest mod face discriminare între unde și că cerul este albastru pentru același motiv pentru care apusul de soare este roșu. Nu face nici un rău romantismului unui apus de soare dacă cunoaștem câte ceva despre acesta.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre romantism, citate despre culori, citate despre știință, citate despre roșu, citate despre lungime, citate despre frumusețe, citate despre cunoaștere sau citate despre albastru
Acolo sunt
unde umbra timpului
își așterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori
mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croiește cărări adânci
redescopăr pădurea
într-un gând
versul îmi taie respirația
atunci mă regăsesc
și las potecile fricii
să-și piardă pământul
sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereți de șah ieșind
am simțit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei
acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre șah, poezii despre păduri sau poezii despre primăvară
Prea multe lupe și oglinzi atente
pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câștig la bingo
sau loterie
prea multe obsevatoare pe munți
în deșert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmășie
miliarde de alte ceruri
și oricât m-aș plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomerație sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby
doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre munți, poezii despre loterie, poezii despre inimă, poezii despre fericire sau poezii despre deșert
* * *
în fața lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuș etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viață a trecut, o lume a apus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre fluturi
Ceea ce întotdeauna a fost acolo
În bezna râului și-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai
și chiar în nopțile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot scufundarea unei vâsle în apă
te auzeai pe tine ca și cum ai fi fost altcineva.
Râul și pădurea erau niște prezențe,
mult mai puternice decât tine.
Te simțeai nesigur, un intrus...
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseși cândva și pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.
poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre uitare, poezii despre noapte, poezii despre apă sau poezii despre Pământ
Cupe de rouă
În fiecare zi
cupe de rouă ridică pământul
închin către cer...
Gingășia din flori
îmbrăcată-n culori,
mulțumește soarelui
binecuvântarea de a nu lăsa în jur
un Pământ tern!
În fiecare dimineață ne,, naștem "
cu ochii privind către zări,
rămânem puri,
deschiși către viață
dacă vedem minunea din rouă
ca darul divin ce limpezește adâncuri
de suflet,
acolo unde ziua si noaptea lasa în urmă...
suspin!
poezie de Georgeta Șuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre promisiuni, poezii despre ochi, poezii despre naștere, poezii despre mulțumire sau poezii despre flori
Umbrele se îmbrățișează firesc
amestecându-mi visele cu zorii
iar tu știi
desenezi o amforă deasupra capului meu
asta îmi aduce aminte de cum ducea bunica
pe creștet
găleata din care îmi potoleam setea
(parcă nici setea nu mai este la fel acum)
sorb cu nesaț iluzia vinului
dansez cu iarba zborul libelulei
mă privești de undeva de sus
ca pe ceva minunat sau pur și simplu
ca pe o curiozitate
nici tu nu mai știi ce să vezi
omul sau poetul
.............................
anatomia se învață cel mai bine pe cadavre
iar batistele parfumate nu pot opri mirosul de carne și formol
..............................
gândul meu
mai tot timpul răzvrătit
se aciuează în căldura din poala ta
de aici privesc și cerul și iarba
și-mi este duminică
mă simt ca și cum aș fi terminat lumea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre vin, poezii despre superlative sau poezii despre sfârșit
Lumea, de fapt
domnule taximetrist oprește-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârșit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.
du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni și orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinței,
du-mă până la sfârșitul lumii
și înapoi,
lasă-mă puțin la colțul străzii unde își
amanetează oamenii sufletul
și trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
și dacă aerul încă nu e impozitat.
sunt și acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
și chiar mai plâng câteodată.
domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună și mie
cum e lumea
de fapt.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre taxi, poezii despre sfârșitul lumii sau poezii despre prăpăstii
Reflexii
În inima naturii, răsfățul să îți fie,
de vrei pe lumea asta
iubirea divină să o simți,
doar ea, poate alinta pe brațele-i caline,
ce ochii tăi râvnesc,
ce trupul tău visa,
așa, cum nimeni, niciodată,
acest verde răsfăț
sub cerul însorit sau înnorat,
nu poate să ți-l dea.
poezie de Valeria Mahok (12 noiembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre nori sau poezii despre natură
Într-o zi
cobor un drum pe care lava nu poate erupe
către soarele dimineții care nu poate cădea din ceruri
mă întâlnesc cu o femeie urâtă de care nu mă pot îndrăgosti
ea ține în mâini un pește mort care nu mai poate fi readus la viață
folosește un limbaj murdar care nu va putea fi niciodată frumos
în acest moment nu-mi pot crește aripi pentru a zbura în norii de pe cer
mă duc acasă la o clădire care nu se poate prăbuși
îl întâlnesc pe tata cu care nu mă pot înțelege
în acest moment sunt prea mare
și nu mă pot transforma într-un șobolan
pentru a mă furișa tăcut într-o gaură de sub dușumea
la noapte mă culc într-un pat care nu poate deveni o mare întinsă
în acest moment nu pot muri
dar am un vis:
soarele cade pe pământ
lava țâșnește din adâncuri
mă înalț la cer
sărutând buzele dulci ale unei femei
peștele pe care ea îl ține în mâini cântă imnuri
tatăl meu îngenuncheză lângă o ruină
și spune arătând spre cer
"ce om mare este acolo"
dimineața următoare mă trezesc din vis
și nu-mi vine să cred că totul a fost real.
poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre moarte, poezii despre femei, poezii despre dimineață sau poezii despre tăcere
Chemarea iubirii
În fiecare clipă, de pretutindeni, răsună chemarea iubirii:
Noi ne înălțăm către cer, cine vrea să vină cu noi?
Noi am fost în paradis, am fost prieteni îngerilor,
Iar acum ne întoarcem acolo, căci acolo este tărâmul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili și mai puri decât îngerii:
De ce să nu ne ridicăm chiar deasupra acestora?
Țelul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fină cu lumea plină de noroi?
De ce ați coborât aici? Luați-vă bagajele și mergeți înapoi.
Ce este acest loc?
Șansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum păsările mării, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea această pasăre, născută din mare, să-și facă cuib aici?
Altfel cum ar putea valul să urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stăpânul tău?" a venit
și a spart vasul acestui corp;
Iar atunci când vasul este spart, viziunea clară revine
Și odată cu ea (survine) fuziunea deplină cu EL.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre păsări, poezii despre ocean, poezii despre viziune, poezii despre vinovăție, poezii despre sacrificiu, poezii despre rai sau poezii despre prietenie
Culori
Albastrul mă ucide,
și verdele,
și albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
și verde,
și albastru,
e tot ce simt,
și verde,
și albastru,
e tot ce sunt...
Unde ești, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viața e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar nașterea are ceva
din chipul albastru
al sincerității.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
și-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieți,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care ești culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care ești albastru,
și verde,
și alb,
și ucis...
poezie de Ion Țoanță din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre alb sau poezii despre sinceritate
Zambete de iarba verde
Zambete de iarba verde imi rasar
pe paginile din jurnal...
increstez roua ce-apleaca iarba la pamant
cu-o lacrima ce uda obrazul cazand.
Ma decupez de pe pagina unei strazi
dintre copaci si oameni, si ma grabesc
sa mananc culori... si pasesc
ferind intregi cirezi de fire rebele de iarba,
de teama sa nu le strivesc.
ma regasesc intr-un fir de iarba
culcat la pamant.
Esti tu, cel ce stai si privesti de sus
din nouri, spre chipul meu supus
de-o talpa criminala?
Esti tu, sau poate sunt tot eu,
acelasi, om sau zeu!
Haotice ganduri ma fac sa tresar,
din somnul meu de verde pal,
de verde crud si singuratic
verde de suflet, verde de eu,
verzi ganduri ce-mi zambesc mereu.
poezie de Ana Maria Balas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre frică, poezii despre culori sau poezii despre copaci
Albastrul suprem
Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectați
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenușie
Cerul ar fi cenușiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Și pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naștere unei căi al uitării
poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plumb sau poezii despre adevăr
Tulburatorul vis
Acest pamânt mirositor si lacom
Cu trasnetele lui ucigatoare,
Fara belsug si fara adaposturi,
Acest aform abandonat de Soare
Care sub talpa înca arde
Si a pacatuit cu Luna,
În care ne-ngropam pe rând
De-a pururea si-ntotdeauna
Acest pamânt fara culori concrete,
Golan rostogolit prin constelatii,
Cu gravitatia legata-n glezna
Si cu atât de relative spatii.
Acest pamânt fara culori si gust
Pe care iarba verde sângereaza
Si când simtim ce-i zborul, si zburam
Aripile din umeri le reteaza.
Sa fiu rotund si nu ma multumesc
Muscând din el, flamând, a câta parte?
Parintii mei, cugetatori, au curs
Prin iuresul plecarilor spre moarte;
Diana, tu si eu mai suntem vii
Sa nu rostesti acum nici un cuvânt
Ca ma trezesti si voi fi las, iubito
Si amândoi vom curge în pamânt.
poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre relativitate sau poezii despre glezne
Pantheism la repezeală
Vin acum și zic:
Băi frate! Tu ai văzut un somn să doarmă
sau aerul să respire oameni
sau o baltă de spadă în sânge
sau o casă zidind un zidar?
Pe bune frate! Pe bune!
Tu ai văzut un înger mort de beat
deasupra lui cu un bețiv păzindu-l?
Nici eu frate! Frate nici eu!
Doar Dumnezeu știe
frate.. doar Dumnezeu
mai știe
de minele din tine
de tinele din eu.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism, poezii despre sânge sau poezii despre Dumnezeu
La ceas de sărbătoare
Azi am mai prins un trandafir
În buchetul drag al vieții mele
Și mulțumind lui Dumnezeu
De darul de el hărăzit,
De puiul drag ce mi-la dăruit,
Acum, la ceas de sărbătoare, nu îți cer palate sau averi,
Mai dă-mi vreo câțiva ani puteri
Sau lasă-mă așa cum sunt
Să-mi văd cu drag puiul crescând
Și din iubirea mea de mamă
Dându-i un sfat de bună seamă
M-ai înzestrat, Doamne, pe lume
Cu dar, talent, dar și cu supărarea
În viața mea mi-ai dat o alinare
Și lângă mine am cea mai scumpă floare
În viața asta nimic nu îți mai cer
N-am să dezleg acest mister
M-ai înzestrat cu daruri sfinte
Mândria mea pe lumea asta este că sunt părinte
Pe ale vieții spumegate valuri
Ce ne trezim prea obosiți la mal
Și nu vedem că marea noastră
Își spumegă grăbit ultimul val
Pământul tot e plin de alge
Vaporul își trage negrele catarge
Și ne trezim în iureșul furtunii
Albit de sărurile uitării
Într-un carnagiu infernal
Trecuți de jumătatea vieții
Ne îndreptăm spre anii duri ai bătrâneții
Nostalgic ne amintim de tot ce-a fost
Cum trece timpul, nu ai habar
Și ne trezim pe puntea vieții,
Fiind cel mai singuratic marinar.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre marină, poezii despre trandafiri, poezii despre talent sau poezii despre sărbători