Gânduri (I)
O lebădă singuratică-și ia zborul din mare
Decinderea-n bălți nu-i scade prestigiul.
Cuibărind în plopii argintii,
Ea pândește, iscodește perechile de păsărele colorate:
"Nu vă este frică de pietrele praștiilor,
Așa cum stați acolo, odihnindu-vă pe crengilor copacilor?
Veșmintele mândre invită degete ucigașe;
Cei care se-avântă-n înălțimi sunt asemenea zeilor.
Vânătorii de păsări mă urmăresc zadarnic,
Casa mea este nemărginitul cer albastru.
poezie de Zhang Jiuling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre păsări
- poezii despre înălțime
- poezii despre zbor
- poezii despre mândrie
- poezii despre lebede
- poezii despre gânduri
- poezii despre frică
- poezii despre degete
Citate similare
Ceea ce propun stoicii este atât de anevoios și de zadarnic! Stoicii presupun: toți cei care nu se află pe treapta cea mai de sus a înțelepciunii sunt la fel de nebuni și plini de defecte, asemenea celor care sunt în apă de două degete.
Blaise Pascal în Cugetări (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre înțelepciune, citate despre superlative, citate de Blaise Pascal despre superlative, citate despre nebunie, citate despre degete sau citate despre apă
Casa mea
Casa mea este înconjurată
de păsări
Dumnezeu a știut
a știut ce vreau
și mi-a dat zborul lor
mă închin la aripile păsărilor
zburând alături de ele
poezie de Ion Șerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre aripi sau poezii despre Dumnezeu
Lebăda albastră
Am privit odată o lebădă și zborul ei
... dansând o stea în noapte.
Am ascultat odată o lebădă și glasul ei
... tăcea izbind pământul.
... era lebăda albastră.
Am privit odată o lebădă...
"Ascultați!" - le-am spus,
"Ascultați cântecul lebedei albastre!"
Și glasul ei... nu mai lovea pamântul.
Au început sa râdă.
"Priviți castelul!" - le-am spus,
Priviți castelul lebedei albastre,
Pe stâncă, sus o stea ea ne dansează!"
... Un fulger luminase sus, până la ea.
Și vânătorii...-n jos priveau vânatul:
- o lebădă -
Dar, nu... Nu era ea.
A mea cânta.
Acolo sus, cânta mută
Lebăda albastră.
poezie de Laura Stăneață
Adăugat de Laura Stăneață
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre albastru, poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre stânci sau poezii despre noapte
Contrast fără contrast
Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast
Splendoare de apă și aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparație cum să faci..
Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...
Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele
Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?
Răsar, apun și eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine și rău
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre botez, poezii despre stele, poezii despre nori, poezii despre bine și rău sau poezii despre astre
Orhidee și portocală (II)
Aici, la miazăzi de Yangzi, crește un portocal roșu.
Toată iarna frunzele lui sunt verzi,
Nu din cauza solului mai cald,
Ci pentru că așa îi este felul, obișnuit cu frigul.
Deși ți-ar putea încânta oaspeții, tu îl lași unde se află,
Departe, la poalele muntelui și lângă fluviu.
Împrejurărle guvernează destinul.
Cauza și efectul se înscriu într-un ciclu infinit.
Îți plantezi piersicii și prunii tăi,
Uitând de umbra altor pomi.
poezie de Zhang Jiuling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre portocale
- poezii despre verde
- poezii despre roșu
- poezii despre piersici
- poezii despre orhidee
- poezii despre munți
- poezii despre infinit
- poezii despre iarnă
- poezii despre frunze
Țara mea
Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.
Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.
Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.
Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.
Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.
poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre România, poezii despre țări, poezii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre sfințenie, poezii despre sat sau poezii despre patrie
După furtună
Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopții,
de unde meteoriții sunt scuturați și cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorții.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă așa a fost întotdeauna
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad și sunt unice așa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aștrilor.
Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Și cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu și spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, și luna deschizând
ușa unui nor, și lumina stelelor deasupra mea.
Mai este și un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.
poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre superlative sau poezii despre prietenie
A dispărut din vederea mea
Stau pe țărm. Aproape de mine, o navă
își întinde velele albe în briza proaspătă și pornește către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumusețe și vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norișor în locul unde marea și cerul se scufundă una în celălalt.
Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."
Unde a dispărut?
A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena și verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puțin capabilă de-a-și purta caricul spre portul de destinație.
Diminuarea mărimii ei este în mine nu în ea.
Și chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alți ochi care îi urmăresc sosirea, și alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, sosește!"
Iar asta înseamnă a muri...
poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre porturi, poezii despre ocean, poezii despre moarte, poezii despre frumusețe, poezii despre briză sau poezii despre alb
Orhidee și portocal I
Catifelatele frunze de orhidee, primăvara,
Și florile strălucitoare de scorțișoară, toamna,
Își sunt suficiente lor însele, asemeni vieții,
Care le adaptează celor patru anotimpuri.
Și atunci de ce crezi că un eremit din pădure,
Alintat de vânturi parfumate, încântat de o anume frumusețe,
Ar cere să fie transplantat în altă parte
Mai mult decât ar face-o oricare floare naturală?
poezie de Zhang Jiuling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre transplant, poezii despre toamnă, poezii despre păduri sau poezii despre primăvară
Căzut din cer
Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.
Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare) întregul.
Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputință să înțeleg ce vor...,
și fug.
N-am nici sânge atât de albastru,
să-și aducă aminte că sunt
vița unui neam
căzut din cer cu îngeri.
Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre urechi, poezii despre sânge, poezii despre sperieturi, poezii despre somn, poezii despre poezie, poezii despre ochi sau poezii despre mâini
Rechinul sau omul? Credeți că rechinii sunt cruzi, nu-i așa? Credeți că sunt cele mai crude animale de pe Pământ, nu-i așa? Așa ni-i arată filmele horror, nu-i așa? Atunci cum i-am putea numi pe vânătorii de rechini, care îi capturează, îi imobilizează și le "recoltează" înotătoarele, adică le taie de pe rechinii vii cu o lamă de metal încinsă și aruncă rechinii înapoi în apă, fără înotătoare? Pentru că nu mai pot să înoate, rechinii se scufundă în apă și mor sufocați, iar dacă reușesc să plutească un timp la suprafața apei, sunt uciși de prădători. Vânătorii de rechini vând înotătoareele pe piața neagră cu cca 1200 USD/kg. Pentru om, "recoltarea" înotătoarelor de rechin este tot atât de morală ca și recoltarea castraveților. Iar omul face asta din lăcomie de bani și pentru că din înotătoare se prepară "supa de înotătoare de rechin", pe care unii o consideră o delicatesă, sunt destul de snobi și au destui bani ca să plătească această supă extrem de scumpă. Așadar, cine e mai crud: rechinul sau omul? Rechinul, care ucide din instinct, pentru că îl împinge foamea, care ucide pentru a trăi, sau omul, care ucide din lăcomie de bani și pentru plăcerea pe care i-o dă snobului bogat "delicatesa" "supă de înotătoare"?
George Budoi în Peștii, pescarii și pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (28 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înot, citate despre vânătoare, citate despre recoltă, citate despre mâncare, citate despre zoologie, citate despre viață sau citate despre timp
Albastru infinit
Tu ești iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineața albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viața mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre versuri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cei ce ocupa funcții înalte din impulsuri nobile sunt mulți, dar nu e niciunul care sa-si păstreze, atingând asemenea înălțimi, o inima buna.
Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime sau citate despre inimă
CIOCÂRLIILE
Înspre înălțimi de cer,
Printre razele de soare
Urcă lin, se văd cum pier
Două puncte negre-n zare.
Fâlfâiau în vânt stingher
Din aripile-i ușoare
Înspre înălțimi de cer,
Printre razele de soare.
Pe o rază sclipitoare,
Urcă dragostea-n eter,
Cu dorință arzătoare
Împreună vor să zboare
Înspre înălțimi de cer.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre Soare
Viață
din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost
eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ și pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate și-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viața
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ți da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trecut sau poezii despre iubire
Tu cine ești?
Ești doar o frământare a timpului uitat,
sau ești zeița care nicicând n-a abdicat
și-a zeilor putere spre oameni o îndrepți,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepți?
Ești o închipuire, ești nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieși din lumea-ți verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?
Ești poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălțimi,
înscrisuri ne-nțelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?
Fiica neștiută a unei energii
ce-n viața pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viața ce apare din marele mister?
Ești marea mea-ntrebare, ești o minune azi,
iar dacă ești venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din povești
și vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine ești?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai sau poezii despre prăpăstii
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ruj, poezii despre negru sau poezii despre inimă
La Londra, când se ivesc polițiștii, înseamnă că hoții sunt prin apropiere. Ai fi ispitit să crezi că aceștia din urmă îi urmăresc pe cei dintâi. Cel puțin un lucru e sigur: polițiștii nu-i urmăresc pe hoți.
Paul Feval în Misterele Londrei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi mai multe citate despre polițiști
O viață de marinar
Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are
Doar un cufăraș de lemn și-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalți apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!
Distanța care crește-n urmă și care-n față scade,
Și inima de-a fi acasă pe valurile albe și nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride și furtuni sălbatice, nebune.
Oh, un marinar nu are prea multe de iubit
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Și talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un țărm la altul.
Așa că-nmormântați-mă,-n ora morții mele,
Acolo unde cliperele înalță albe vele;
Lasați trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o marea!
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre zile, poezii despre promisiuni, poezii despre ore sau poezii despre modestie
Noah 7
Numărat, judecat, pedepsit,
Înot pe spate, voios,
O durere din adânc,...
Din care adânc?
Nu suntem oare, frunze
Sau trestii gânditoare?
Adânc este doar Oceanul,
Spun, "quia absurdum est",
Un protest, dar ce folos?
Mă apropii de mal,
Doamne ce nuferi, ce nalbe?
Plutim de la un mal la altul.
Aceasta e trecerea?
Disprețuim noi trupul,
Lui nici nu-i pasă, ucigașul e firav,
nu are minte, așa vorbea și soacra mea Zarathustra,
cea cu zacusca, predicatorii sunt morți,
moartea predică singură,
în piața publică muștele își scriu memoriile,
copilul veni cu oglinda,
se scutură grinda de atâți spânzurați,
vânt de sare și soare îl biciuiește.
Se plimbă gol pe malul abrupt.
Vulturii dau roată, îl urmăresc, îl vânează.
Inamicul este însuși oceanul, dar este și salvarea.
Cine îi șterge orele, visele, urma vânătorilor, ridurile?
Norii se depărtează imperiali.
Dacă nu vrei, nu ai decât să nu te uiți.
Barba se ia ca o cenușă pe degete,
goluri de timp, goluri de memorie,
cine scrie despre lacrimi nu știe ce este transparența.
Erau dureri cândva, s-au dus cu norii,
străzile s-au înălțat, s-au dus, îl văd bunicul
cum plutește cu vioara sub bărbie,
stelele îi cântă-n strună,
el a uitat de glonțul ce l-a străpuns cândva.
De ce oare vulturii își leapădă veșmintele
și dau din brațe, cuprinși, parcă de o teamă nebună?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre înot, poezii despre vulturi sau poezii despre vioară