Am lăsat să intre bunătatea

Am deschis uşa sufletului meu
şi-am lăsat să intre bunătatea.
Aşa m-a sfătuit ieri Dumnezeu
şi-am alungat din suflet răutatea.
De-acuma, cu mine m-am împăcat.
Inima-mi saltă de bucurie.
Simt că fericirea nu m-a uitat.
Răului, nu-i mai plătesc simbrie.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a primit la pieptul ei, pădurea

M-a primit la pieptul ei, pădurea
Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiş mi-a strecurat în suflet
Şi-am rămas, de dragoste pătruns.

Şi m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Şi-am simţit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.

Şi-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viaţa de iubit:

Raza, floarea, drumul şi înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foşnetul, cântatul
Din pădurea vieţii-paradis.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa m-a sfătuit

Ca să transformi în faptă
povaţa ce-ai primit,
Spre muncă te îndreaptă
şi visul s-a-împlinit.
Aşa m-a sfătuit
bătrânul înţelept.
Iar sfatul ce-am primit
şi astăzi îl respect.
Munca îmi dă sănătate,
îmi arată drumul drept,
Mi-aduce prosperitate
şi totul este perfect.

poezie de Dumitru Delcă (30 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eternei ploi

M-a plouat ieri... M-a plouat azi... Mă plouă mâine...
M-am înmuiat în gânduri de atâta ploaie,
Am să prind norul şi-am să-l leg ca pe un câine,
Prea m-a udat şi m-a târât prin apăraie.

Natura lăcrimează-n îmbibate haine,
Copacul ud sub vântul ploii se îndoaie,
M-a plouat ieri... M-a plouat azi... Mă plouă mâine...
M-am înmuiat în gânduri de atâta ploaie.

Băltesc cărările-n mocirle şi noroaie,
Torentele în urma lor lasă ruine,
Prăvale apa-n viitură şi puhoaie,
Soarele palid şi-a pierdut din vâlvătaie,
M-a plouat ieri... M-a plouat azi... Mă plouă mâine...

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec indiferent

Şi-am zis verde fir de piatră
S-a dus sîngele din vatră
Din palate ţigăneşti
Cîini metaliferi mă latră

Şi-am zis verde de granit
M-am ferit cît m-am ferit
Dar tot m-a lovit în creştet
Praful de meteorit

Şi-am zis verde mîţă neagră
O femeie să-nţeleagă
Demonii ce zac în mine
Mi-aş trăi viaţa întreagă

Şi-am zis verde pui de cioară
Nu e loc să nu mă doară
Şi cad frunze verzi din mine
Dar nu se grăbesc să moară

poezie de Liviu Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de iubire

Atinge-mă iubito, lacrimile-mi curg,
fie-n zi lumină, fie în amurg.
Setea de iubire, aşa mi-o potoleşti.
Aşa inima-mi saltă şi simt că mă iubeşti.
Cu dorul ce mă arde, în veşnic foc mocnit,
setea de iubire cade, am suflet mulţumit.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

S-a înnorat un pic în al meu
suflet,
dar, nu-i nimic, va trece...
asta ştiu!
Că Soarele, aduce-mi-voi
c-un zâmbet,
un zâmbet ce mi-a fost
dăruit, viu.

Am alungat cu el furtuni
cumplite,
născute din blesteme
vineţii,
când DUMNEZEU
m-a mângâiat pe frunte,
spunându-mi blând: " Nu
deznădăjdui! ".

L-am ascultat şi am zâmbit,
în lacrimi,
încredinţându-I mari dureri,
pe rând,
iar EL m-a odihnit apoi de
patimi,
de-a LUI credinţă, inima-mi
umplând.

M-am ridicat şi am mers mai
departe
prin
toate... bune... rele... câte-au
fost
şi le-am trăit, privind cu
demnitate
la viaţa mea, ce n-a fost fără
rost.

Aşa că, norişorii mei de azi
sunt un alint, pe care îl
primesc
şi îl trimit să mângâie verzi
brazi,
crescuţi în stânca-n care mă
cioplesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Trecutul mi-a gravat pe trup riduri.
Prezentul îl trăiesc mai relaxat.
Viitorul mă pune pe gânduri.
Nu cumva, fericirea m-a uitat?

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul meu

Odată, cineva m-a întrebat
în viaţă ce am lucrat.
Răspunsul repede l-am dat:
Am fost,
un fel de Domnul Trandafir
şi-am ajutat orice copil
CHEIA CĂRŢII să găsească
şi-n viaţă să reuşească.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Pe străduţa de la moară,
din deal, în vale coboară
o femeie cu năframă
şi-am crezut că eşti tu, mamă.
Când s-a mai apropiat
sufletul mi s-a-întristat.
Nu era cum aşteptam,
măicuţa mea din Bărăgan.
Dar... fiind femeie bună
m-a luat atunci de mână
şi mergând pe drumul drept,
m-a întrebat pe cine-aştept.
I-am spus că mi-e dor de mama.
Apoi ea mi-a spus cu milă:
Aşteaptă, că o să vină.
Am mai aşteptat un an.
Tu, mama mea din Bărăgan,
de-acolo, din ţări străine,
oare, mai gândeşti la mine?
Mamă,
ştiu că ai un suflet bun.
Nu vreau să mai stau pe drum,
să fiu copil al nimănui,
să îndur cearta orişicui.
De tine dorul mă apasă:
Te rog mamă, vno acasă!

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu, patul

Cănd m-am născut, mama m-a înfăşat
Cu dragoste şi m-a culcat în pat,
Eu, adomind, din plâns am încetat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Când am crescut, cu-n umed sărutat,
Ademenind femeile in pat
În desfătări de-amor m-am cufundat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Când mai târziu femeie mi-am luat,
Am zămislit un prunc în al meu pat
Să fie Domnul nostru lăudat,
E cel mai bun prieten al meu pat!

Acum când sunt cu duhul tulburat,
Fără să fi mâncat, în al meu pat
Cu faţa la perete m-am culcat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Cu lacrimi de durere m-am rugat,
Iar Dumnul a privit spre al meu pat:
"I-aţi patul tău şi umblă!'' Şi-am umblat
E cel mai bun prieten al meu pat!

poezie de David Daniel Adam (18 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăirea

A trecut moartea pe lângă mine
m-a salutat
şi a murit!
Şi după ce-am trecut de ea
am plâns
am râs
şi-am huiduit!
Şi am trăit-o
şi-am trăit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea şanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut şi a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Şi-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am îngheţat,
Oricat de mult m-aş fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce să fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Şi de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de emigrant

Mama m-a născut în chinuri,
M-a crescut cu greu.
Am muncit ca-n mituri
Pentru plaiul meu.

Patria - mamă, însă,
M-a lăsat fără răspuns,
M-a lăsat cu faţa plânsă.
De necaz, m-am dus.

Mamă, ce m-ai adoptat,
Te sărut cu drag,
Că lângă copiii tău
Tu ai milă şi de-ai mei.

Chiar cu două mame,
Inima - i pustie:
Una doar mă cheamă,
Alta nu vrea să mă ştie...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Ai venit în crucea nopţii să-mpărţim în doi tristeţea,
Tulburat de gândul morţii mi-ai lăsat un pumn de lacrimi,
Mi le-am aşezat pe suflet şi mi-a vindecat iubirea,
Tăinuind greşeli în tine, ai plecat orbit de patimi.

Când m-ai alungat din vise, m-ai dat Zeilor ofrandă
Ai uitat că-ntraga iarnă am fost poeziei sclavă;
Mi-ai rămas dulce povară, cântul tău să mă dezmiardă,
Nebunele-ţi dorinţi mi-au fost alinturi şi otravă!

Azi m-a-mbătrânit oglinda şi-am uitat de început,
Uite, apa ce o plâng e mai rece ca un drug,
Gata-s stropii de speranţă, nu ştiu unde s-au pierdut,
Cât mă dori şi eşti aproape, pe sub umbra ta să fug!

Hai, priveşte-mă în suflet, să vezi cât sunt vinovată,
Şi-am lăsat nerăsfoită cartea mea de rugăciuni,
Ai trimis pasărea morţii, dorul să ţi-l cânte-n poartă
Catedrala noastră convertită-i la minciuni!

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci l-am renegat pe Dumnezeu

La un obor de interzise,
Am zăbovit mult prea mult timp,
Şi-am cumpărat doar compromise
Fiind mereu în contratimp.

Printre frustrări lacrimogene,
Speranţe-am aruncat în vânt,
Ca-n voaluri gri de fumigene,
Să se prefacă orice cânt.

Nu, nu ştiam ce-i fericirea
Şi-mi era greu, atât de greu
Când mă strivea dezamăgirea
Cu pietre reci de minereu.

Care creşteau, creşteau într-una
Şi inima mi-o sfâşiau
Lăsând în ea numai furtuna
De gânduri care mă-ngheţau

Sătulă find de-
aşa durere,
L-am renegat pe Dumnezeu,
Şi cu un glas fără putere,
I-am spus: - Eşti doar un fariseu!

Nu mai credeam în rugăciune,
Şi-am devenit atât de rea
Încât dintr-o deşertăciune
Peste păcat am pus o stea.

Şi am văzut atunci o cruce,
Pe care Omul cel mai bun,
Însângerat de spini se duce,
Să-l vindece pe cel nebun.

Privind la umbra amintirii
Am înţeles că am greşit,
Şi deschizând poarta iubirii
Spre Domnul am plecat spăşit.

El m-a primit ca-ntodeauna,
M-a mângâiat pe părul nins,
Si-apoi a alungat furtuna
Care ardea în al meu plâns.

Nici nu mai ştiu de-a fost aievea
Sau nalucirea unui vis
Dar ştiu că El mi-a dat îndemnul
De a ieşi dintr-un abis

Şi am lăsat neferecirea
Pe-un zâmbet cald de curcubeu,
Uitând pe veci de rătăcirea
Ce mă-mpingea spre negrul hău.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mântuitorul la uşa inimii

Bătăi uşoare-am auzit
La uşa încuiată
"Din nou străinul m-a trezit,
Din nou la uşă a venit
Când va-nceta să bată?"

Aşa gândeam în acel ceas
Cuprins de supărare
Iar graiul lui nu m-a atras
Aveam "uleiul" MEU în vas
Şi nu voiam salvare.

Din nou la uşă a bătut
În următoarea seară
Dar încă nu L-am cunoscut
Pe cel ce a venit şi-a vrut
Să poarte-a mea povară.

Iar am tăcut când a venit
Şi-a zis cu vocea-I lină:
"Eşti fiul Meu, eşti preaiubit
Şi pentru tine-am suferit
Să stăm, ACUM, la cină."

Multe respingeri au urmat
Dar când sosise ceasul,
Când înc-odată m-a chemat
În viaţa mea L-am invitat
Spre Rai să-ndrepte pasul.

Ce străluciri m-au copleşit!
Ce sfinte sentimente!
Cu dragostea-I m-a cucerit
Şi pentru mine-a suferit
Să-nving furtuni, torente.

Să-mi pară rău că am deschis
Să intre cu Lumină?
O, nicidecum! Tot ce-a promis
El mi-a trimis din Paradis
Şi-a şters sinistra vină.

Ce-ar fi viaţa fără El?
(Cel neglijat o vreme)
Călătorie fără ţel
Îndepărtare de Betel
Şi greutăţi supreme.

Regrete n-o s-avem nicicând
Că am deschis fiinţa
Să intre El, Păstorul bland,
Să schimbe pământescul gând,
Să ştim ce dă credinţa.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!