Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adierea nucului

Printre frunzele unui falnic nuc
un suav oftat alungă vântul
și simt mireasma unei melodii
care așterne peste flori cuvântul.

Ascultăm toaca de vecernie,
curcubeele parcă-s icoane,
iar pe ramurile de liliac
o lumânare pe o floare doarme.

Prin cântecul de frunză trec acum,
pe cărări ce par o sărbătoare
și nu pot nucul meu să-l schimb
nicicând pe o salcie plângătoare.

Să așternem adierea ta pe versul
logodit cu lacrima plecată-n lume,
cu o poveste tristă fără ramă
ascunsă într-un castru fără nume.

Când voi pleca în munții mei sihastru,
vei rămâne în urma mea un împărat,
umbrind toți norii pe cerul meu albastru
și drumul lumii mereu îngândurat.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Soaptele vietii" de Constantin Rusu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.38- 11.99 lei.

Citate similare

Versul ca un cântec printre nuferi

port slova în sânge în chintesență
mereu la Luceafărul gliei mă-nchin
la cenaclul nocturn fac prezență
ascult stelele cu versul divin.

port versul în nervură în celule
ușor ca fluturul ce mângâie flori
pe lacul cu nuferi zbor cu libelule
prin sufletul meu se perindă sori.

simt cum mă răsfață cerul albastru
spiritul meu se scaldă în culori
nu știu de urlete nici de dezastru
știu componenta magică de la viori.

cu versul meu am cucerit un astru
îmi așterne lumina departe de nori.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să pot să te respir prin mine

Dacă ți-aș spune că te iubesc
și aș ruga frunzele să mai aștepte
și ți-aș atinge părul cu mâinile disperate,
așa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
simți întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziți?
Dacă ți-aș spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
și încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
și oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în diminețile noastre
când ne îmbrățișează lumina lumii
m-ai ocroti renunțând la părăsire?
Tu știi ce tristă este singurătatea nopților
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărțile și pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu ești urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
și nu aud, și nu simt temperatura noastră.
Dacă ți-aș spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
și nu pot înțelege viața fără tine,
crede-mă, nu renunța la mine!
Dacă ți-aș spune, acum,
când frunzele ne mai așteaptă
că sigur vom păși în doi, în altă viață?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clarvăzător

Prin polenul florilor,
Îmi pot vedea destinul
Îl iau și îl împrăștii,
La margine de-abis.

Precis...

Va infuria demonii,
Va răpi toți aștrii,
Îi va îndruma pe toți,
Pe drumul nepermis.

Revenind...

În corpul meu, cu greu,
În mii de bucățele,
La va uni lumina
Mă va orbi sclipind.

Zâmbind...

Către al meu destin,
Îl voi lua în brațe
Să-l scap de norii, negri
Să-l las pe flori dormind.

Atunci...

Voi spune că am fost,
Un om fără greșeli
Al meu clarvăzător,
În vremurile de-atunci.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căldură

Mă doare trupul amorțit
Stând în cavoul alb și rece,
Dar tu, bărbatul hărăzit,
Cuprinde-mă și îmi va trece!

Cuprins-am fost de-o iarnă lungă,
Trozneau în jurul meu tăceri
Și nu credeam mai ajungă
La mine-n suflet primăveri!

Deci suflă-ți peste mine focul
-ți simt dogoarea din privire
Și poate voi avea norocul
Să trec cu tine-n-nemurire!

Sărutul tău mă topească
Cu o răbdare caldă, blândă,
Iar lacrima să mi-o zbicească
Iubirea-ți lacomă, flămândă!

Prin vene-mi sânge iar să curgă
Fierbinte și clocotitor,
Ca trupul meu să nu ajungă
fie hrana corbilor!

Mă strânge-n brațe cu iubire,
Șoptește-mi vorbe de amor,
Ca trupul meu în amorțire,
ia mireasma florilor!

Îmbată-te cu corpul meu,
În mine dragostea renască,
Iubirea ta, mereu, mereu,
Fă ochii mei să oglindească...
Flori M. Flori
19.11.2016

poezie de (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ți-aș scrie, iubitul meu...

Ți-aș scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer și le-aș presăra printre stele,
Ți le-aș trimite pe-o aripă de vânt, în nopțile târzii,
le citești, când nu pot să dorm și te aștept vii.

Ți-aș scrie, -ți spun despre mine și că mi-e dor,
Aș vrea fiu acolo, cu tine, călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt că uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.

Ți-aș scrie, pe frunzele ruginii, dorințele toate,
Dar știu că vântul le-adună și le părăsește departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima și-al meu lung oftat,
Nu vreau mai suferi, căci fără ca tu vrei, ai plecat.

Ți-aș scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
-ți spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, că scrisorile s-ar rătăci ca și visurile noastre,
Ar rămâne triste și stinghere printre necunoscutele astre.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Vine vremea să tac!

Vine vremea tac, v-aduceți aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc și n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neștiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau las, aveți, doar un zâmbet dovadă,
puteți mai departe, împăcați plecați,
C-am fost clipă din voi și adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieși vindecați.

Vine vremea plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă așteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

De vă va fi dor...

Cândva veți întreba de mine și de va fi într-un târziu,
Să nu fiți triști, cu zâmbet cald, iar lânga voi eu am fiu,
Și din mormânt, sau din eter, nici eu nu știu din care parte?
Voi da un semn de mângâiere și voi pleca prin voi din moarte..!

O mă regăsiți mereu, în versul trist, dar iubitor,
În adierile de vînt, în trilul ce se-ascunde-n zbor,
Doar gândul să-l lăsați zburde, mă va găsi fără greseală,
Cu găndul meu s-o întâlni, s-or bucura fără sfială..!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt vântul

Eu sunt vântul, tu ești frunza
Ce-a picat în calea mea,
Și acum te port pe brațe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.

Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristețea,
Apoi și eu mă întristam.

Sub aripa-mi ocrotitoare
Am te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Și-i pe placul sufletului meu.

Dar, curând vei înflori
Și voi simți mireasma ta,
Atunci... Eu te-așez la rever
Ca rămâi pe veci a mea.

Vreau văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Și-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.

Nici focul n-are te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
voi face din foc stele
Și din ploaie crizanteme.

Eu sunt vântul, tu ești floarea
Și-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta amețitoare
Ce mă-ndeamnă te iubesc.

de Gheorghe Deniștean
(Denygigi)12.11.2017

poezie de (12 noiembrie 2017)
Adăugat de DenygigiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A versului meu doamnă

Am dorit amintirea rămână
zidită, în a dorului fântână
și-am trimis mângâierea neatinsă
prinsă-n versuri cu privirea stinsă.

Și ți-am întins o floare de cais,
învelită în culori pe care-am scris,
crezi în nemurirea din cuvânt;
versul este sfânt, nu-i vorbă-n vânt.

Și-am așezat pe visul tău de fată
luciri, ce-au răsărit în nopți odată
când am sădit în iubirea fără grai
acord de rime, pe care-l așteptai.

În gândul meu, mereu am te-ascult,
n-am te las ascunsă în tumult,
rămâi la pieptul meu, târziu în toamnă;
comoara mea și-a versului meu doamnă.

poezie de din Poesii (21 mai 2005)
Adăugat de Constantin RusuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Versul și tu...

versul meu nu trebuie înțeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înșirat între file ca o iarbă pe șes
și pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citești
doar ascultă cum picură vântul
și dezbrăca-te din straiele tale lumești
și respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
și te lasă cu firea uscată
dacă poți savura și ți-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
și aruncă din colțuri de gură
când un zâmbet subtil și puțin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l știu
ce se duce, și vine și nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Baladă de toamnă

vine toamna în cadențe la fereastra dragei mele,
ea privește-n depărtare,
și iubirea noastră trece în delir nepăsătoare,
timpul trece, se așterne pe covoarele de vis
și uitarea intră-n casă în ietacul nostru-nchis.
nu pot pleca, nu pot rămâne,
parcă am inima de câine,
un trist surâs îmi mai aduce-aminte
de corpul ei atâta de fierbinte...

această toamnă mușcă iar din noi
venind cu brume reci și veșnicele ploi,
of, luna spânzurată-ntr-un uluc
iar mă trimite-n casă mă culc.
seara bate-n geam un liliac,
mă-ntreb cum pot să-i vin toamnei de hac
când vântuie nebună prin ogradă
și mândra nu mai poate mă vadă.

în adâncul meu e doar tăcere
pândind ca un străin printre unghere
ce cată disperat câte-un cuvânt
cum cată șerpii locul în pământ.

aud căzând cum sună frunzele
și pasul tău prin amintire sângerat și rănit
e oare un ceasornic obosit?

o văd cum vine printre stele în rochia-i albă,
vino, iubito, -ți fac tot cerul salbă,
crăiasă te fac pe-mpărăție,
te știu adâncă-n mine ca-n fund de mări uscatul,
îți rup mijlocul suplu ca pe-o jimblă,
cum primesc miere-n pleoapă și pe limbă,
urcă pe scara sângelui meu scump
te deschei sub coaste cu mâna, te rump,
îmi place șoldul tău și lacrima târzie
și patima din tine sub aure cerești
în care -n veșnicie te-nalți și tot mai crești.

din toamna adâncurilor sună-a frunză aurul tău,
te-afunzi prin timp, iubito, într-un hău,
pădure de miresme se clatină în tine
și de departe-mi vin icoane dulci, senine,
precum prin munți se cerne doar lacrima tălăngii
pasul iubirii noastre s-a rătăcit prin flori,
dau toamnele târcoale, pândind de-atâtea ori,
cu norii străverzii, romanțele pe-o voce,
vin peste viața noastră tristețea evoce,
zincogravuri târzii, silabe, poeme fără glas,
atât din ce-am avut, iubito, ne-au rămas.

așa e viața asta, cu torsul în regat,
tu ai rămas o Ana părăsită
eu am rămasc cu-a dorului ispită,
și prințul în galopul calului s-a dus
dezamăgit de toate a luat-o spre apus...

poezie de (21 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
îi sădesc în vițele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri și dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit și le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac și le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta v-amintească cine-am fost.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iartă-mă iubito....

Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.

Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără te cred, fără să te mint.

Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.

poezie de din Lumea nebunilor
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revelații conceptuale

trăiesc romantismul în mod absolut
extazul poetic își spune cuvântul
mărturisesc în lume câte am făcut
mă-nfrățesc cu cerul cu pământul.

suflarea mea să ajungă la soare
cu gânduri curate pline de admirații
mi-a fost mereu aproape cu o îmbărbătare
în câmpuri abisale a cernut revelații.

viața mea zâmbește în fotografii
muzica și versul hrănesc sufletul meu
simt incomensurabil sensul de a fi
și Sfânta Treime o voi sluji mereu.

străbat lumea largă... sublime geografii
căci peste tot îl întâlnesc pe Dumnezeu.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tatiana Stepa

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniel Vișan-Dimitriu

Dansul fără nume

Hai dansăm, iubita mea, sub stele,
un dans ce poartă-n el adâncul vremii,
ne-avântăm prin visurile mele
în lumea-n care mai trăiesc boemii!

Am te strâng în brațe-n zbor măiastru,
ca o tornadă caldă-n miez de vară,
așa cum zidurile unui castru
îl apără de tot ce-i rău afară.

Te voi purta pe căi necunoscute
trecute doar pe hărți adânc săpate
de visuri ce s-au strecurat, tăcute,
și-n inimă au fost abandonate.

Hai, vino dansăm! Se-aud acorduri
ce par să vină dintr-o altă lume
ascunsă după cețuri și fiorduri,
iar melodia... încă n-are nume.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

În brațele sufletului tău,
ochii mei au căpătat strălucirea soarelui și sfințenia cerului...
liniștea mea are acum culoarea răsăritului și puritatea unui crin așezat în fața unei icoane.
În toate sunetele lumii aud acum gingășia șoaptelor tale,
Iar în fiecare raza de soare și adiere de vânt simt atingerea lina a gândurilor tale...
ca un mir tămăduitor pentru sufletul meu...
ca o ruga sfânta in care îmi înfășori sufletul și cu care îmi ungi rănile...
În tine... unindu-ma cu cerul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puțin, mă duc mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puțin, și de am te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!

Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut -mi fie, nici el nici Tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În teatrul vieții

ard ca o torță, ca un artist
joc rolul meu atins de viciu
căci viața e un teatru trist
cu ziduri negre de ospiciu.

destin de poveste creat implacabil
am făcut din inima mea un altar
în iubire pe un țărm mirabil
mi-am construit castelul solitar.

cortina cade peste cântecul meu
peste toți anii care au trecut
simt un fluture atins de Orfeu
fur din infinit un nou început.

aripi de vers, lumini de corifeu
în sufletul meu mereu au încăput.

poezie de
Adăugat de RomanticaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Cărări pietruite cu frunze

Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar pașii mei pierduți devin iertări
Pentru greșeli făcute în Olimp,

Când rădăcini se cațără spre cer
strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,

Și frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanțe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,

Chiar dacă plouă și afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng și-ncep strig
Durerea ce mă roade când nu vii,

Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Și felinarele se-aprind pe mări
scoată trandafirii dintre spini.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook