Ploaia la pian

primele clipe
ale acestei dimineţi,
tu şi ploaia
tandemul unei iubiri
în toamna purpurie

acorduri limpezi -
vântul în ecou prelung
poartă gândurile

rugul de frunze
graţios se întinde
sub fereastra ta -
doi ochi surâzători
şi-o ţandără de soare

ploaia la pian
povestea vieţii noastre
melancolie...

o luminiţă
pe umbra mâinii tale
atâta linişte -
în camera curată
desculţ ating podeaua

tună departe -
conturul munţilor în
ceaţa densă

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe flexibile

Clipe bune clipe rele
Universul cu bretele
Se întinde printre stele

Clipe tari clipe de piatră
Universul cu cravată
Tot creşte şi se dilată

Clipe limpezi clipe vagi
Universul cu nădragi
Se pretează la cei dragi

Clipe dulci clipe eon
Universul cu palton
Se extinde de bonton

Clipe vechi clipe ecou
Universul cu sacou
Se transformă în erou

Clipe noi clipe hai hui
Universul cu pistrui
Se consacră-n voia lui.

poezie de David Boia (17 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tâmplele munţilor

Privesc de pe tâmplele munţilor
Sprânceana osoasă a vieţii.
M-au despădurit clipele de tăceri...
Tai liniştea şi pătrund într-un ochi virtual.
Caut destinul acestei lumi.
Plânge ochiul carnal...
Caut să schimb rostul lumii întregi.
Cititorule, înţelegi?
Nimic nu mi se pare imposibil de realizat.
O mână se întinde în Univers
Şi se deschide spre plus infinit.
Pâcla prin care trec treaptă cu treaptă
Este densă, mai densă.
Lumina aşteaptă.
Şi licărul ei devine o flacără blândă...
Este ca o floare de lotus
Ce împodobeşte seninul
Rămas încrustat în colţul ochiului meu drept.
Un senin ascuns de atrocităţile omenirii.
Putem schimba lumea în bine...
Doar să vrem!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ploaia de frunze toamna, aşa este şi ploaia binecuvântărilor peste sufletul credincios Domnului.

aforism de Florica Ficard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

A venit toamna încă o dată
am mai îmbătrânit puţin
sunt un şurub ce-a ruginit în poartă
şi scârţâie-n prelung suspin.

Aleargă frunze pe asfalt
şi se lipesc de el, prea ude,
când curge ploaia din înalt
fiorul toamnei mă pătrunde.

De mă cuprind melancolii
nădejdea mi-e, Doamne, la Tine
Eşti raţiunea mea de-a fi
că-n rest toate-s deşărtăciune.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia ta

La ce visezi iubito în timp ce-afară plouă,
Mă vezi un nor sau poate, o lacrimă de rouă?
Acolo-n curcubeul iubirilor lumeşti,
Pe cine vezi iubito, pe cine tu iubeşti?

Să fiu eu curcubeul ce din furtună apare,
Sorbind nectaru-ţi dulce cu-a buzelor ardoare?
Sau un pian cu clape ce-ţi cântă în surdină,
Poeme de iubire în nopţi cu lună plină?

Hai spune tu iubito, mă vezi o primavară,
Ce înfloreşte-n vise pe-acorduri de vioară?
Sau poate sunt eu vântul ce bat de-al vieţii dor,
Prin gândurile tale, cu şoapte de amor?

Ori poate sunt o toamnă uitată în noi doi,
Cu simfonii de frunze şi cu cernite ploi?
Sau sunt eu iarna care cu picuri mici de gheaţă,
Ţi-aştern mii de săruturi pe-a buzelor dulceaţă?

Visează-mă iubito, închide-mă în tine
Să-ţi vindec de tristeţe eternul dor de mine,
Şi patru anotimpuri voi sta închis aşa
Un nor în caldă vară, căci eu sunt ploaia ta!

poezie de Gabi Costin (15 octombrie 2015)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino!

Rămâi şi alege iubirea,
De pleci, voi visa numai iarnă,
Închide fereastra şi vino
Şi lasă doar visul să cearnă.

Închide fereastra şi vino,
Afară doar ploaia lipseşte,
Mi-e chiar întuneric în suflet
Lumina din gânduri citeşte.

Închide fereastra şi vino
Şi pune-mi sub cap doar tăcerea,
E toamnă, nu vreau s-aud vântul
Împinge afară durerea.

Închide fereastra şi vino
Şi uită să pleci dimineaţă,
Se-adună pe cer numai stele
Şi ploaia ne pleacă din viaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare (2017)
Adăugat de soarecorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idolul meu

Numai am închis ochii
şi umbrele chipului tău,
mângâiat de parfumul
neuitatelor iubiri,
s-au răspândit în camera mea
adormită.
Tu, idolul meu
dintotdeauna,
limpezeşte-mi gândurile
amorţite;
leagănă-se fantoma
chipului tău paradiziac
lângă sufletul meu lugubru;
aprinde-se şoaptele
întunericului nostru,
mângâiat de razele
speranţei;
şi-n ochii întunericului
pătrunză licărul dorului
întemniţat în castelul
inimii mele;
disipă-se ceaţa amintirilor
cioplite de barda
înţelepciunii timpului;
cerne-mi razele gândului
prin sita dorinţelor tale.
Unde se joacă
dumnezeieştile clipe
ale întâlnirilor noastre?

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele toamnei

Un aer cald pluteşte peste zare,
Deschid fereastra şi simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Şi mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aş zice,
Cu braţe de lumină şi cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Şi cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.

De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte şi sunet de viori?
De unde veselia copiilor şcolari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?

De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veştezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady D

Aş vrea să cuprind o poveste în braţe,
dar povestea mea eşti tu,
aşa te am mereu
în caietul meu cu vise,
nu contează că ne desparte
un ocean de tăcere,
că vârful munţilor
trece dincolo
de ceaţa gândurilor noastre,
că păsările nu mai zboară
dincolo de conturul sufletului tău,
ca râul se transformă în dor,
că eu,
eu exist doar prin privirea ta.
Nu ar conta
că visele noastre
slefuiesc diamantele uitări,
făcând spaţiul dintre noi
să pară o oază de necuvinte,
acolo unde literele
stau la coadă,
se îmbrâncesc
să poată fi rostite buzele tale,
formând numai cuvinte de foc
care să ardă paşii
obosiţi de dorul de noi.
Oare, o secundă este deajuns
să ating inima ta,
să străbat tot timpul
ce ne desparte,
să devin paznic
peste zâmbetul tău,
să fiu continuarea
unui Armand îndrăgostit
de a lui... Lady D?

poezie de Mihail Coandă (22 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadenţe

Precum acvila în plutire uşoară,
memoria îmi pregăteşte deconturile
sub oglinzile gri ale toamnei.
Surâsul e călăuza ce-acuză...
În toate e veselia isterică a mimului
Încercând tic-tacul graţios al pendulei.

În camera unde ne-am iubit,
aşteptarea e uşa sub formă de-ntrebare
ciocănind discret, într-un ritm monoton
discordant, în tâmpla celui plecat.

După pragul cu ceaţă, am rămas
umbra uşoară, ţipând
la urechea umilă din zid.
Te rog, îngăduie acestei dimineţi
sens unic, spre culoarele însinguratului.

poezie de Violeta Pasat (februarie 2020)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ploaia...

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu

Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri

Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul

Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut

Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anoptimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată

Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori ale pietrei

Flori ale pietrei cu faţa spre mare,
cu vine care-mi amintesc de alte iubiri,
strălucind în ploaia subţire şi lină,
flori ale pietrei, siluete
ale căror vinişoare, când nimeni nu-mi vorbeşte,-mi vorbesc,
care mă lasă să le ating după-atâta tăcere...
printre pini, oleandri şi platani.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şopteşte ploaia

şopteşte ploaia
îmi râde în palmă
cu stropii ei reci
şi mărunţi...
aminte mi-aduc
de când altădată
călcam iarba verde
desculţ
udat pe picioare
cu ochii spre soare
să prind curcubeul
difuz
în aerul plin
cu miresme de floare
din meri inforiţi
în grădină
şi uzi
iubesc ploaia caldă
iubesc primăvara
simt că renasc
şi vibrez
la tot ce-mi atinge
privirea... auzul...
le iau ca pe-un dar
şi păstrez.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linii, puncte, cercuri... Care este conturul vieţii mele, care este conturul vieţii tale? Cum arată harta vieţii mele, cum arată harta vieţii tale? Care este următoarea linie care se conturează în viaţa ta? Adesea suntem gata să punem mâna pe linie, pe echer, pe compas şi facem măsurătorile pe care le considerăm necesare. Ne închipuim cam cum ar trebui să arate şi ne dăm la schiţat... nimic altceva decât conturul vieţii noastre...

Lusiana Drăguşin (19 iulie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul răsucea umbra

Sunt înghiţită de camera largă,
cuvintele se urcă pe pereţi,
rămân ca nişte stalagmite galbene
prin care trece un ecran cu visuri,
unde iluziile poartă mască.
Uşa are o trântire importantă
simţindu-se rănită în tăcerea ei.
Furtuna mea se sparge în cioburi
pe care tot eu le adun, aranjându-le
într-un mod ireversibil.
Caut conturul umbrei mele pierdute
în stropii bucuriei de soare,
trezind un dor dintr-un migdal înflorit
şi tulburând drumul din zare.
Un ochi a îngenuncheat în faţa mea
şi strada s-a spălat curând de oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig şi era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te aşteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe ţărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în braţe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinţi ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam şiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte şi o noapte în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!