Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Și se va desfășura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Așa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupșorul fără viață-al fetiței
De doar patru luni, înfășurat în zdrențe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulți de treizeci și cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel gurița care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetița părea să știe ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudența,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Și a zâmbit – măgulindu-ne inteligența.

"În concluzie, Onorată Instanță", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiței Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

The Inquest (Ancheta)

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Și se va desfășura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Așa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupșorul fără viață-al fetiței
De doar patru luni, înfășurat în zdrențe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulți de treizeci și cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel gurița care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetița părea să știe ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudența,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Și a zâmbit – măgulindu-ne inteligența.

"În concluzie, Onorată Instanță", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiței Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pneumonie

am pneumonie,
asistenta mi-a spusn-am,
dar s-a uitat la mine și nu știa daca merg sau nu la un spital.
"sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus
fără să știe dacă am sau nu
pneumonie.

am vorbit cu-n medic despre problema mea
mi-a zis că aude o turbulență mică
din plămânul stâng sau drept
sau poate de la inimă.

la chioșcul de ziare din capătul aleii,
de unde se vând țigări la bucată,
am alergat ca un copil
fără să-mi dau seama
că obosesc din cale-afară

am stat puțin, m-am uitat în jurul meu și i-am spus vânzătoarei:
"o țigară, vă rog, fie cea mai aromată!"
căci cine știe, poate n-am să mai fumez vreodată,
răpus de pneumonie.

un tânăr cardiac, cum sunt și eu de-a dreptul,
mi-a spus că trebuie să ne îngrijim pe noi,
observăm ce trebuie în oameni,
în stele,
și în flori,

ce au sau nu

pneumonie.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trecând

Azi te-am văzut trecând,
Iubire.
Aveai pași împiedicați
Așa că te-am oprit
Și ți-am spus, atentă,
te uiți la șireturi...

Mi-ai zâmbit și
Ai îngânat, copilăros,
Să te las
Că te grăbești
Spre ieșirea din tine...

Aveai un ochi cald și unul rece;
priveai înainte și înapoi
În același timp...

Te-am lăsat pleci,
Împiedicat,
Dar numai după ce ți-am închis,
Tandru,
Ochiul stâng...
Mi s-a părut mie,
nu știe să vadă...

Mi-ai zâmbit cu genele
Și ți-ai întors capul
Pentru că era întuneric în urmă
Și ți-era teamă
nu ți se închidă
Și celălat ochi
De frig...

poezie de (31 martie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pneumonie

am pneumonie,
asistenta mi-a spusn-am,
dar s-a uitat la mine și nu știa dacă merg sau nu la un spital.
"sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus
fără să știe dacă am sau nu
pneumonie.

am vorbit cu-n medic despre problema mea
mi-a zis că aude o turbulență mică
apărută undeva-n plămânul stâng
sau poate de la inimă.

la chioșcul de ziare din capătul aleii,
unde se vând țigări și la bucată,
am alergat ca un copil
fără să-mi dau seama
că obosesc din cale-afară

am stat puțin și am privit în jur
spunându-i vânzătoarei pe un ton scăzut:

"o țigară, vă rog, fie cea mai aromată!"
căci cine știe, poate n-am să mai fumez vreodată,
răpus de pneumonie.

un tânăr cardiac, cum sunt și eu de-a dreptul,
mi-a spus că trebuie îngrijim de noi,
observăm ce trebuie în oameni,
în stele,
și în flori,

dacă avem sau nu

pneumonie

poezie de
Adăugat de CucuiulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu a înțeles

îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se știe de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie pronunțe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri

mișc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu știe cum pot păstrez în tăceri mici dragostea
în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine

privesc ca și când aș fi singurul vinovat
nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. îmbătrânea ca o ceață de început de lume
era singura ocazie când nu puteam urc, cobor

în sfârșit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supraviețui morților. cântă în surdină
fără a ști că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înțepătură caldă

Dumnezeu a înțeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenușă

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Dar cine-a ucis?

Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Și mergem pe stradă ca niște strigoi,
Izolați în tăcere, cu pasul grăbit?

Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristețea amară?

Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai știe prin parcuri s-alerge,
Dorindu-și ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nțelegând a dezastrului lege?

Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Așteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?

Dar cine-a ucis iubirea din noi,
Lăsând loc speranței să mai pâlpâie blând,
Șoptind că va-nvinge furtună și ploi
Dar tot se va-ntoarce la tine curând?

Dar cine-a ucis frumosul din noi,
Răbdarea, credința în ziua de mâine,
am ajuns, dominați de nevoi,
ne urâm pentru colțul de pâine?

Cine-a greșit și cine plătește
Naturii distruse cu patima crudă?
Călău a fost Omul, dar tot el pătimește,
Cu dobândă plătind răutatea absurdă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăcerea morților vii

Un mort mi-a spus să tac și am tăcut,
Nu am murit că e mai greu mori când vrei,
Lipsa libertății fizice contribuie la creșterea lipidelor,
Comisionarii adevărului mișună precum șoarecii,
Au mâncat arhiva, bun venit sub acoperișul nostru,
Arteziana vorbăriei spăla un taur rahitic,
O femeie frumoasă ținea în brațe urna fostului iubit ucis de ea însăși,
Cine s-o judece? Toți suntem la fel. Cine nu a ucis pe puțin o iubire?
Mergi în pustiu și încearcă-ți vocea. Vei auzi un scâncet.
Așa s-a născut primul copil extraterestru.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorica Iliescu

Fracturi de oase și lumini

trezindu- după un somn
în care am dormit și nu
captivă într-un cerc
am spus adio soarelui
captiv și el
în ochiul larg deschis
al bălții-n care luna grandioasă
împarte arcele din cer
sub care zodii noi stau să se nască
le-am spus adio, mângâieri
atingeri diafane de cer cu cer
atât de departe în somnul meu
mai aproape de noi
în albia zădărniciei
iubirilor nescrise, neștiute, ne-nțelese
le-am spus adio
iar cercul s-a topit în luciul clar al bălții

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zodiacul

Era un fel de zodiac și el,
cu zodii multe, multe și hazlii,
de te-nchinai și nu puteai știi
în care te-ai născut, de unde vii
și unde ești în vastul carusel,

Căci nu puteai -l înțelegi defel:
avea un soi de spițe pentru ani,
cu umflături ca bâta la ciobani
sau ca turbanele la musulmani,
de îți părea că anii-s toți la fel,

Iar pentru luni... cu sutele erau,
așa că aia de-o știai a ta,
chiar de-o fi fost pe-acolo, nu era
sau – cine știe! – o fi fost și ea,
dar pusă printre anii ce-o-mpărțeau.

De zile nu mai spun. Ce-oți crede voi,
mai știai, de-acolo, ziua ta?
N-o mai știai și-oricum nu mai conta
când orice-ai fi ales te bucura
și te făcea crezi că ești de soi.

Ce zodii, Doamne, vesele, pe plac,
cu vești de parcă-i Raiul pe Pământ,
cu bucurii în fiece cuvânt,
doar zile fără grijă ori spăimânt,
iar eu în toate. Ăsta zodiac!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu același suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viața
e un circular spectacol de acrobație,
pentru că nu știe nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naște dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, așa s-a petrecut!)
da, ireală senzație de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă rănește
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viața e plină de mășți și costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai știi ce-ți doreșți,
nici timp câștigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobație visez...
ziua când mă voi naște la termen(mama, din Tine!)
cu același suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camelia Radulian

Doar Ana

Ana era mai degrabă urâtă, n-aș spune slută, dar avea
o figură banală și-un fel de fire uscată
nu râdea niciodată, ba mint, uneori mai zâmbea
când vedea -habar n-am ce- poate un fel de adânc
în sinea sa,
poate copiii altora sau altceva,
n-o știu;
oricum, te trezeai într-un târziu
cu eazâmbea. Stâlcit și firav.
Da,
Ana era o făptură ciudată. Tristă ca o picătură de apă.
Un fel de pată
măruntă, sâcâitoare, pe un șervet de mătase,
un fel de frig care intră sub pragul din case.

N-avusese niciodată bărbat, doar un amant amărât, cândva
foarte demult, foarte așa... cum să spun,
însurat și sărac
un pic filosof, un pic posac.
Nici n-o prea iubise cu adevărat,
se folosea de ea și pleca. Era bărbat...
Maică-sa, mda,
poate- avusese dreptate când îi striga
''ieși din casă, stricato, ai ajuns o cățea!

Oricum, a trecut, maică-sa a plecat într-o zi, s-a dus
undeva foarte sus
foarte departe și foarte demult.... dar știi? încă-i vorbea
în serile lungi, de apăsare grena (căci Ana numai pe ea o avea)
și parcă n-o mai certa. N-o mai hulea. ''Mama mea'' tot șoptea
când se visa iar copil, și în vis tremura,
fiindcă în amintiri avea pielea plesnită, nu pe genunchi, ci pe tâmplă,
așa cum se-ntâmplă
atunci când ești îmbrâncit și dai cu capul de-o stâncă.
(Aiurea, în casă nu sunt niciodată stânci,
poate doar așa i s-a părut atunci).
Și în visul ei, taică-su încă bea pe balcon
și Ana scotea
de sub coșul de rufe
o scrisoare ascunsă
cu litere strâmbe, tremurate, cam unsă
în care ea, Ana, îi scrisese lui Dumnezeu
''te rog eu, Doamne, din sufletul meu,
fă-l pe tata să nu mă mai bată
și mama să mă iubească un pic, măcar o dată,
iar dacă nu,
dă-mi Doamne și mie un vagon de ciocolată!...''

Ea era doar Ana, o biată fată.
AșaDumnezeu nu i-a trimis răspuns niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oglinzi vol.2: Orasul unde tace Dumnezeu" de Camelia Radulian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Te priveam

Eu te priveam cu ochii mei violeți,
parcăfi urcat cu pioleți,
pe o stâncă foarte dură și înaltă,
eu sunt mai rece, tu ești foarte naltă,
am trăit cam optzeciși cinci la sută
dintr-o viață, am băut cucută
ba cu Socrate, Lache și cu Rudy,
porecliră puștii Paparudy.
Toți dispărem precum a dispărut
Ada Kaleh, un rai tăcut,
Memoria este o loterie,
cine rămâne, cine? Nu se știe.
Noi ridicăm mereu alte ruine,
noi nu jertfim pe Ana, nu e bine,
mi-e dragă mie doar Miorița,
cine a scris-o? Poate morărița.
ea e cu fuiorul și fiorul,
Furoul ei, durerea mea și dorul.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cosmos comic

Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă,
De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi,
Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare,
Nu ți-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic,
Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină,
Vorbești de armonie cerească, te-nșeli, nu știi ce catastrofe
Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău
Am găsit un jandarm, ce păzește el? Ce nevoie ai de el,
Când Domnul le știe pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate,
Tu parcă ai plecat în alte spații, ce bucurii găsești?
Fără nădejde înclin, -nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina,
Ce reci sunt stelele, pământul iar cheamă,
Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării
Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul
Devine comic, râd și eu de mine, de ce nu?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Robu

Înmormînvierea

Vai, moartea nici nu e cât se preface
Nici nu prea poartă rod în pântece
Și nici fie nu-i, că nu-i dă pace
O înviere, cine știe ce.

Vai, moartea, dacă e, se contrazice:
Nu poate fi și moarte și trăire,
De n-are învierea drept complice,
Să-i calce dreptul strâmb la nemurire.

Vai, moartea e ca noi, deci muritoare,
De fiecare Paști ne lăudăm
C-o calcă învierea în picioare,
Și noi apoi în cap o îngropăm.

poezie de din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Barbara Allen

În orașul Scarlet, unde m-am născut
Era o fecioară mai blondă ca o stea,
Din pricina ei orice flăcău, ofta, ofta!
Barbara Allen o chema.

În luna mai când bobocii dau în floare,
Când mierla cântă și cerul e-albastră peruzea,
Tânărul Jemmy Grove zăcea bolnav de moarte,
Fiindcă Barbara Allen nu-l iubea.

Au trimis un mesager s-o cheme-îndată,
Își simțea pulsul vieții tot mai firav;
"Vino-îndată, stăpânul dorește te vadă,
Barbara Allen, stăpânul e bolnav."

S-a apropiat încetișor, încetișor;
Încetișor a tras deoparte,
Perdelele albe de la pat –
Vai, tinere domn, ești pe moarte!"

"Sunt, bolnav peste poate,
Barbara Allen e boala care mă răpune."
O, pentru ea nu mai ai timp te faci bine,
Mai ai de trăit doar cât spui o rugăciune!

" Nu te teme, sus inima, neînfricate cavaler,
Bea câteva cupe cu vin roșu," a spus ea,
"Și te vei însănătoși îndată... dar atunci
Barbara Allen oare la fel îți va plăcea?"

El și-a-întors privirea spre perete,
Iar moartea s-a apropiat tiptil: "Adieu,
Adieu, prietenii mei scumpi și dragi,
Fiți buni cu Barbara Allen – și iertați-o!"

Pe când se-îndepărta pe șleau, a moarte
Se-auzea un clopot, bătând rar, peste câmpie –
Și fiecare dangăt era parcă un țipăt,
"Nenorocire Barbarei Allen, blestemată fie! "

" O, mamă, mamă,-așterne-mi patul,
Un pat micuț, îngust și moale:
Iubitul a murit din pricina mea azi,
Iar mâine voi muri și eu, de rău ce-mi pare.."

"La revedere pentru veșnicie,"-a spus, "fecioare,
Fie ca greșeala fără iertare și fără leac,
Pe care-a făcut-o cruda Barbara Allen
Să vă fie-avertisment veac după veac."

poezie de din Balada a fost tipărită prima dată în anul 1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tânăr

Acum o sută de uși
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje și când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul își scutura zulufii peste mine,
stele înțelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroșii,
iar scândurile casei erau netede și albe ca spermanțetul,
și probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouț,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
și credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura și lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Așa m-am născut

Universul a tușit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
se înțepenise cu picioarele printre meteoriți
și nu mai vroia iasă,
și după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru și mai împopoțonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
așa că am ieșit nu din două, ci din câteva tusete
împrăștiate printre copaci
și până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop și tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
și te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii și degete,
te-am crezut și am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
și pentru că și tu iubeai, în aceeași măsură,
și-apoi într-o zi s-a făcut atâta liniște,
într-o zi universul n-a mai tușit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naște vreodată într-un alt univers,
înțelegând în sfârșit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
și parcă temându-ne să ne recunoaștem, unul în altul,
și de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deși adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăștiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut înțeleagă,
tu însuți te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care să vă țină aproape,
apoi am deschis geamul și parcă l-am auzit iar tușind,
cât pe ce să zâmbesc și să zic "-ți fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama și tata cu brațe subțiri și capete dezlânate,
eu am râs,
așa m-am născut eu, de fiecare dată,
și tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ți-ai aduce aminte,
și dacă nu-ți aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste și pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineață,
înainte alergi la servici, înainte -ți leg cravata cum se cuvine,
înainte te sărut și să-ți spun că parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i așa?
Parcă tot mai iubesc
pentru că universul e doar o părere,
dar tu ești al meu și vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi și ne vom spune ultima șoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
și dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârșit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbușită în mine,
eu – tusea grea,
împrăștiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.

poezie de
Adăugat de Rodica MunteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost așezată pe un scaun, legată și executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec știam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tușit, a râs,
A tușit, a râs, e adevărat? Da, așa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung și mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata și mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Știi, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriți, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o școală nouă,
unde nu știi pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, șase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu știu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Am luptat și am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult așteptată.
Pe toți în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
și când grădini au înflorit.


Covid-19 a ucis
frumusețea florii de cireș.
ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din față ni l-a șters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAȚĂ am luptat
și AM ÎNVINS.

poezie de (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sylvester Stallone

Rocky: Taică-meu nu era el prea deștept. Mi-a zis: "Știi, nu te-ai născut cu cine știe ce inteligență, așa că... mai bine ai începe îți folosești corpul, nu?" Așaam devenit boxer. Știi ce vreau spun. (Adrian chicotește.) De ce râzi?
Adrian: Mama îmi spunea chiar invers.
Rocky: Ce spunea? Ce spunea diferit?
Adrian: Mi-a spus: "Nu te-ai născut cu cine știe ce corp, așa că mai bine ți-ai dezvolta inteligența."

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de
Adăugat de Nicoleta MitrofanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook