Era desculţ în ploaia gândurilor reci. Dorul curgea molcom sărutându-i pleoapele şi zâmbetul firav, cules dintr-o petală de floare. Vântul fredona imnul amintirilor vechi, ascunse în zâmbetul dimineţilor de mai şi numele ei, cernea dorinţe peste trupul îngheţat.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeţii. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o şoaptă de dor necuprins. Glasul sufletului firav, ascuns într-o mângâiere tardivă, mistuia orizontul infinit. El nu era prezent. Plutea calm peste colbul rutinei apăsătoare. Câteodată vorbele ei se izbeau de vidul adânc al gândurilor nerostite. Auzea fără să asculte şi vedea printre rânduri fără să privească. Se iubeau şi totuşi în chip sfidător şi neînţeles era în ei suspinul unei iubiri nemuritoare. Erau străini de aceea veche apropiere şi însetaţi de zâmbetul depărtărilor care într-o zi îi apropia...

Andreea Palasescu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul curgea molcom în pofida şoaptelor nerostite. Mă priveai şi simţeam cum zâmbetul tău muşca cu sete dintr-o dorinţă veche. Sufletul imi era aruncat in temniţa dorinţelor interzise. Negreşit, tu cunoşteai drumul spre o inimă straină de raţiuni ipocrite, într-un amalgam de gânduri târzii. Câteodată, o furie stranie cuprinde veşmintele iubirii. Ştiu, trebuie să plec. Totuşi, in lumina proaspătă şi rece a zorilor, tu păşeşti mândru în inima mea...

Andreea Palasescu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu în ce chip s-a agăţat de fărâma lui de suflet. A muşcat cu patos dintr-o privire şi timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina şoaptelor. L-a sărutat uşor pe buze şi a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă şi nopţi lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi aşezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele paşilor moi pe nisipul fin.

Andreea Palasescu (20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă-mi era dintr-o dată dorul flămând de răcoare, senin tardiv şi miros de gutui aromate. Să mă bată vântul schimbării până ajung să culeg bunătate din toţi rărunchii şi pe toate drumurile inimii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea evocă nevoia acută de eliberare a gândurilor care tulbură ecourile vastelor trăiri. Oamenii sunt clipe de adulaţie, mister sau furie copleşitoare într-un buchet de măşti sculptate din lutul timpului. Adesea, plecăm împreună pe drumuri anevoiase, prin hotare îndepărtate de viaţă. Ne ţinem de mână strâns, purtând bagajele viselor vechi pe umerii goi. Vântul şoaptelor ne mângâie pleoapele cu o adiere blândă a tăcerilor mistuitoare. Uneori ne pierdem în armonia viselor îmbrăţişate cu dor. Dar iubirea înseamnă să descoperi harta unui drum comun într-un suflet firav.

Andreea Palasescu (26 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea evocă nevoia acută de eliberare a gândurilor care tulbură ecourile vastelor trăiri. Oamenii sunt clipe de adulaţie, mister sau furie copleşitoare într-un buchet de măşti sculptate din lutul timpului. Adesea, plecăm împreună pe drumuri anevoioase, prin hotare îndepărtate de viaţă. Ne ţinem de mână strâns, purtând bagajele viselor vechi pe umerii goi. Vântul şoaptelor ne mângâie pleoapele cu o adiere blândă a tăcerilor mistuitoare. Uneori ne pierdem în armonia viselor îmbrăţişate cu dor. Dar iubirea înseamnă să descoperi harta unui drum comun într-un suflet firav.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă goliciunea zărilor întunecate în ecoul norilor cenusii. Cuprinde în palme zâmbetul senin al tăcerii şi umbra viselor purtate pe genele lungi ale şoaptelor din amurg. Ascunde-mă de suflete călătoare şi mângâie cu dorul firav, lacrima vântului care atinge tandru umerii goi. Vino de nicăieri şi acoperă ropotul ploii cu suspinul cald al iubirii, într-o noapte rece de octombrie...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirile se dovedesc a fi inerente în vâltoarea vieţii cotidiene. Oamenii vin şi pleacă, părăsind fără urmă de remuşcare visele vechi în care nu se regăseşte nimic altceva decât zâmbetul amintirilor efemere. Aceeaşi atitudine blazată care atrage după sine judecăţi nefondate. Nu-ţi fie teamă să spui rămas bun şi abandonează căutarea sentimentelor proprii, oglindite într-o raţiune care nu-ţi alocă nici un gând!

Andreea Palasescu (17 martie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc.

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc...

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa fericirii trupul rămânea gol şi sufletul aprins de văpaia dorului. Timpul curgea în ropote şi limbile ceasului dansau pe scena tăcerilor. Clipele răspândeau aroma gândurilor nerostite de un glas domol. Tu erai schiţa unei lumi pe care Dumnezeu o pictase cu har pentru sufletul meu.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei..

Andreea Palasescu (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul ploii

nori albi pufoşi se perindă pe cer
pregătesc o ploaie să scalde pământul
în stropii reci, limpezi zădufurile pier
şi arborii triumfă, îmbunează vântul.

au şi naturile dorinţe de-mplinire
ca oricare om dornic de vise mari
eu trăiesc ca arborii freamătul în fire
dar eu sunt efemeră, stejari-s seculari.

fără ploi mirene viaţa ar fi pustie
planeta s-ar încinge cu focul din infern
soarta lumii ar fi dramatică stihie
dar Dumnezeu ne este salvatorul etern.

compun imnul ploii să răsune în glie
ploaia este vitală cu spirit matern.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multă vreme îţi umblă paşii viselor prin gândurile nopţilor blânde. Timpul apune în zâmbetul tău cald şi dimineaţa culeg în palme roua parfumată a dorului firav. Eşti hrana unui suflet flămând şi lumina care mângâie întunericul nemuririi. Eşti lumea în care se odihneşte sufletul meu...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ţi sorb apele gândurilor.

Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopţii. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare şi imperfect. Am adormit îmbrăţişati, ascultând glas de valuri şi adiere. Când îţi era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele şi să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puţin mai târziu. Şi o să rămân. Oricum era cu neputinţă să le împart cu altcineva.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de şoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrăţişa. Miroseai a flori şi a vise răsfăţate de zâmbetul dimneţilor de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roşii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor şi marea ne ademenea paşii spre o noua zi. M-ai strâns în braţe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârşit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..

Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!