Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alunec

Si în cădere
Mă agăț
De colțul lunii
Cu un strigăt de lup.

Unghiile mi-au crescut lungi
Si acum le pictez frumos
In fildeș alb și negru
Pe toate șapte.
In păr am sălcii
Si nu-mi mai aduc aminte
Care lacrimi sunt ale mele.

Din timp în timp
Imi mai pilesc câte un dinte
Ițit aiurea, cruce pe mormânt.

L-aș invita la un ceai
Pe Bătrânul alb
Dar n-am mai șters praful
De-o viață
Si mai bine aștept
Vremea curățeniei generale
De apoi.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Poem în alb și negru

#alb

ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit să ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Șuta

Între alb și negru

Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viață,
alb mi-a fost și destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni și clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era și trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieții
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămășițele apoi
prin cenușa și scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb și negru mereu,
puritate și vise curate
zdruncinate de negrul din viață
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieții
care este atât de greu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Surâs, din inima ta

Lasă-mă să pășesc fântâni
De cer fierbinte
Când trec, cu umărul alb de rădăcini
Și de ploi, spre mare,
Când pipăi silabe de albastru
Și respir țipătul unei sălcii
În care fluturii cad, desculț;
Lasă-mă să-mi cer iertare
Pentru toate nopțile când n-am plâns
În temple de lut roșu
Și nu mi-am împletit sufletul pietrelor
În păr;
Lasă-mă să nu-mi aduc aminte
Cum îmi săruți spatele
Arcuit intr-un surâs,
Prin inima ta...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Amintiri de când eram mai tânar

Sunt buciumul care
răsună prelung
peste amintirile lăsate
dincolo de vreme,
Sunt roua dimineții
care o bei la izvor de timp,
când rătăcești prin
deltele stelare ale gândului,
Sunt tot ce vrei.
Te aștept în gând curat
ascuns sub un val
la țărm de mare,
să ne iubim până
la sfârșitul veacurilor.
Ca să mă recunoști,
am prins un crin alb
în colțul inimii mele,
Pe frunte am pus chipul
tău așa cum gândul meu
te știe dincolo de
timpul care s-a ascuns în noi.
Nu sunt stăpânul timpului,
dar te invit să fii
roua dimineților mele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-mă in alb ori negru

Iubește-mă în alb ori negru
Iubește-mă așa cum sunt
Iubește-mă cu adevărul pus
În negrul cuvintelor de despărțire.

Iubește-mă rostind doar adevărul
Iubește-mă ținându-mă de mână
Iubește-mă în alb prietenos
Să-ndur un punct sfâșietor iubirii.

Iubește-mă în alb ori negru
Lasă doar natura să iubească-n curcubeu
Tu iubește-mă în nonculorile de bază
Născătoare de dureri ori bucurii.

Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă din ele răsar doar Ierni
Lungi suferințe de-așteptări și lacrimi
nu te pot avea chiar dacă mor.

Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă Dumnezeu se lasă-n curcubeu
E legea Lui să prindă-n Lume viața
Cu toate tonurile infinite de culori.

Iubește-mă în adevăr de nonculori
Îmi este simplă citirea și simțirea
Sunt antrenată pentru astfel de picturi
În care Destinul pune punct iubirii.

Învață să iubești în alb ori negru
E-un sfat de viitor probat de mine
Din nonculori se naște sigur Raiul
Ori faci un nod la tot ce te ucide.

Învață să iubești cu Da și Nu
Învață să iubești cu alb și negru
Învață să iubești cu adevărul pus
În grai în ochi și-n gândurile inimii.

Iubește-mă în alb ori negru
Să-mi scoți o inimă din curcubeu... înlăcrimat!
Iubește-mă în alb ori negru
Să știu de vine Iarna.... cu nopți de insomnii și fulgi.

Iubește-mă în alb ori negru.... chiar dacă doare!!!

poezie de (18 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O poveste și-atât

cândva toate erau ale mele
și viața era de-nțeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii și taine, aiurea
puteam să greșesc orișicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul și orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam și l-am și sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu știam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viața de mai de apoi

cândva iubeam zi și noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam și credeam doar în flori

te-ai dus tinerețe adio îți spun
viața-i hâdă acum și neghioabă
dihănii ca troli și orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr și chiar eram eu
voiam să le știu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Antiteză la nevoia de alb

Nevoia de alb mă-nfioară,
Oasele albite de timp,
Trăindu-și tăcerea,
Rochia de mireasă acoperind
Un trup pângărit...
Laptele de la sânul mamei
Cu gust de nicotină și de alcool,
Voaluri înălțat în vânturi aspre și reci.
Doar luna îmi pare că se cunună cu valul,
Acoperind noaptea.
Și atunci mă biciuiește de dor,
Nevoia de negru, de noapte.
Cu el acopăr durere și lacrimi,
Ură și întinăciune,
Dispreț și dezastre.
Apoi mă voi naște un altfel de alb...
În crematoriu de negru.
Nu voi mai fii decât cenușa tăcerii,
Iar fumul se va înălța,
Îmbrăcat în straie albe, primeindu-ne ființa.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Anton

Labirintul morții

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Verde însângerat
Trup trădător
Dor orb de Înalt
Visul sieși prădător!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Albastru moale sinucis
Inimă grea destrămată
Sângele negru închis
Într-o plutindă șoaptă!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Galben șubred și vast
Pajiște umedă moartă
Peste cruce balast
Golul din umbră: artă?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Treizeci și cinci de munți și o piatră

acum
a rămas această fâșie de timp –
deasupra, umbra mea de viață
dedesupt, o viață de umbre
ducându-și lupta cu tot ce sunt.
cineva le ține în lanț
și-asmute câte una
când brațele îmi sunt mai slabe,
rănile mai adânci și vremea potrivită
pentru lovituri ce trec din sânge
în duh.
nu mai vreau daruri ale nimicului,
balsam de foc, leac băbesc de minți furate
în jocuri de oglinzi,
nu mai vreau daruri
precum acelea zămislite
în dărnicia vânătorului –
frânghii, țepușe, fier și cuie
pentru prea strânse-mbrățișări ale durerii.

a rămas
acum
această fâșie de timp,
o poartă strâmtă în capăt,
o sită cu ochiuri mici
de tot.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

*****

orice născut din născut țipă când se naște viu

simt cum mă nasc și doare
nu țip
sunt mamă și copil al meu
nu-mi provoc avortul deși motive sunt
am părul mult prea galben și soarele mă arde
calc strâmb și găuri mi-au apărut pe drum
am căutat lopată să le astup
dar fiecare ploaie le sapă iar
am căutat să fiu acoperiș de casă
dar vremea mi-a scuturat șindrila iar vântul mi le-a dus
s-au spart
n-am sare câte răni am căpătat
acum sunt singură și mă moșesc
cea mai bună mamă și cel mai bun tată
sunt eu

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Alb

Un vers alb,
o îmbrățișare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roșie,
doar ea culoare
mai roșie ca albul,
mai albă ca roșul...
și din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
și din nou,
îmbrățișări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
și apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 26 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Ana Blandiana

Alb pe alb

Scriu cu alb pe alb
Deși știu că nimeni
Nu va putea să citească,
Nici chiar eu,
După ce voi fi uitat ce am scris.
Binele este întotdeauna
Greu de înțeles –
E mai ușor să accepți un eres
În paradis
Decât o jertfă benevolă omenească.

încăpățânez
Să scriu alb pe alb
Deși mi se spune
Să folosesc cel puțin
Litere cu sclipici,
Când desenez ramuri de măslin
Sau fapte bune
Plictisitoare.

Dar,
Acum și aici
Nu am decât o culoare
Care poate
le cuprindă pe toate
Și scriu cu alb pe alb
În zadar.

poezie de din Orologiul fără ore (2016)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestiri fantastice" de Ana Blandiana este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -55.00- 41.99 lei.

Lupul

De-o vreme locuiește-n mine-un lup.
Nu-mi mai amintesc cu câți viței, cu câte oi l-am hrănit;
Dacă l- lipsi de-un prânz, ar hăuli înfometat
și mi-ar mușca și sfâșia carnea.

De ce țin un lup în mine
de ce mă căznesc să-l satur zi de zi,
inventând fel de fel de șiretlicuri cu pretenția că fac lucruri inteligente,
intonând om-mani-padme-hum în aflarea consolării?

Nu-l vreau pe-acest lup în mine,
dar nu cunosc nicio cale prin care l- putea ucide.
Îl las să-mi bea sângele și să-mi manânce carnea,
știind că așa îmi va lăsa oasele în pace.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Două femei

Eram în stație numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulțumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei și i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din stație cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deși voi tine bine minte
mîinile ei, puțin mai frumoase
decît ale mele. Apoi și ea și-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deși putea fi altfel,

fiindcă

eram în stație numai două femei,
nu ne cunoșteam și nu ne uitam una la alta
și chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrățișat,
ne-am povestit viețile noastre,
ne-am căsătorit copiii și totul a durat
cît am așteptat autobuzul în stație,
apoi ne-am despărțit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Calul alb

În timp ce îmi deplâng
veștejirea zilelor mele
Ea cu ochii în lacrimi
îmi spune povestea
Calului alb
cel care a înfruntat
toate urgisirile
în pofida piedicilor
și a vremurilor de restriște.

Basmul Ei
se schimbă-n alinare
când calul alb din poveste
îl văd transformându-se
în făptura celei care-mi poartă
grija Ei afectuoasă
față de zilele
și nopțile mele
tulburate de neliniști
și neodihnă.

***

Istovită de frământările mele
blânda făptură ațipește...

În visul ei
eu ceață fiind
mă preschimb în picătură de rouă
alunecată pe un fir de lăcrimioară
așezată pe a ei pernă albă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Negru pe alb

V-ați grăbit să-mi ziceți bun
Și-acum, zău, e vai de mine!
Sunt mai rău ca un nebun
Evadat din astă lume?

epigramă de din Epigrame disponibile (august 2008)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Leliana Rădulescu

Viață modernă

Trăim banal și superficial
Urările se fac de complezență
Ne mai lovește moartea c-o absență
Ca să ne ancoreze în real.

Emoții schimbăm cu un biet ecran
Nu mai e timp nici de-o cafea banală
Te mulțumești cu una virtuală
Facebook zice: "A mai trecut un an!"

Singur alegi să-ți faci viața un chin,
Te plângi:"N-am timp!", dar comentezi aiurea
Postări anoste, și te pierzi cu firea
Pentru probleme ce nu-ți aparțin.

De multe ori nu apuc să muncesc,
E vital să văd postările toate,
Nu pot trăi ruptă de "realitate",
Viață modernă, de-aia te iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi și rachiu...

Dar plâng că sunt viu
Ruinele mintți de aur,
Steagul țesut într-un laur,
Lacrimi de rachiu...
Dar plâng și nu știu
Durerea iubirii părtașe,
Fatalitatea din fașe,
Lacrimi în rachiu...
Dar plâng cenușiu,
Îngerul alb, îngerul negru,
Pentru un demon integru,
Lacrimi și rachiu...
Dar plâng la sicriu,
Cu zâmbet tristețea se duce
Spre paradis fără cruce,
Lacrimi cu rachiu...

Scrâșnet de lacrimi ce se aprind,
Flori de rachiu... și toate te prind...

poezie de (8 septembrie 2017)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Schimbul de ieri

Când vezi stele pe cer cu coadă sau halou
Nu-i bine, ai mai pierdut din ce-a fost nou
Și când resimți genunchi că ai, nu se îndoaie
Ai devenit prevestitor de timp frumos, de ploaie.
Din sprinteneală, mișcări iuți, ești sacadat
Iar păr încet-încet mai pierzi, decolorat.
Când pielea-i tot mai multă, se-ncrețește
Și ochi mai pal, pâclit, nu strălucește.
Când ști s-asculți cu calm și vocea-i caldă
Și-ai timp de copii mari, ce alți copii îi scaldă,
Ești un cadran cu sferturi duse, arcul stors
Ce nu se-ntoarce; remontoru-i rupt sau scos...
Nici electronica n-ajută, nu e resetare,
E trecerea molcom-a zilei înspre înserare;
Când vis ia loc la neputințele de-o viață
Și-i tot permis... În fine-ai liniștea ce te răsfață!

Așa-mi văd eu, proorocul neștiut, bune și rele
Și toate-s semne ce cunosc... Dar nu sunt ale mele!?...

poezie de (26 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un suflet sihastru...

Ma privesc si-mi pare,
Ca cel ce aievea-mi apare,
Nu sunt nicidecum tot eu,
Ci doar o simpla-aratare.

Si ca prin tulburi oglinzi,
Ma privesc cu ochi de strain,
Si aratarea imi pare ca are,
Un suflet golit de destin.

Se-aude departe,
Un raget de fiara, agonic si crud,
Ca un tunet pustiu si surd,
Si-mi pare ca vocea mea o aud.

Privesc catre mine si parca,
Trupul ce vad e rece si greu;
E trupul unei fiinte ce moare,
Si vai, fiinta aceea sunt eu!

Si simt,
Cum treptat ma topesc in zare,
Si de cel ce am fost ma desprt cu greu,
Il vad cum dispare.

Si simt cum dorul de mine ma doare,
Si ma doare parca toata faptura mea,
Faptura mea de eter,
De eter fara culoare.
Mi-e dor si ma doare!

Si vreau sa m-ating dar nu pot,
Si vreau sa vorbesc dar n-am glas,
Si din toate cate-am avut,
Doar scanteia gandirii mi-a mai ramas.

Si vidul cel negru si mare,
Incepe usor sa ma-npresoare,
Si-n recea tacere ma simt singur tare.
Dar gandul imi zboara aiurea,
Si uit ca mi-e teama si totul dispare!

Si simt ca n-am spatiu, simt ca n-am timp,
Si simt ca de mine nu-mi mai e dor,
Si cu gandul, ca gandul, aiurea eu zbor,
Si simt ca n-am timp si simt ca nu mor!

Si prin tacere catre niciunde ma-ndrept,
Ca o lumina de astru,
Eu sunt un gand calator,
Sunt un suflet sihastru!

Si veacul cat clipa imi pare,
O clipa in plus pentru inc-o povata,
O clipa cat veacul de mare,
O clipa ce-nseamna viata.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook